Semne ale maturității creștine


Damian Ionde Damian Ion 

Caracterul si comportamentul omului definesc maturitatea lui. D.L. Moody spunea ”Caracterul este ceea ce noi suntem cand nu vede nimeni.” Dupa cum lungimea, greutatea, intensitatea luminii pot fi masurate, asa se poate spune ca si maturitatea crestina poate fi masurata. Cum? Iata cateva semne ale maturitatii crestine:

  • Rabdarea Se poate observa o crestere substantiala de la rabdare la rabdarea sfintilor. Iacov 5:7-8 ,,Fiti, deci, îndelung rãbdãtori, fratilor, pânã la venirea Domnului. Iatã cã plugarul asteaptã roada scumpã a pãmântului, si o asteaptã cu rãbdare, pânã primeste ploaie timpurie si tîrzie. Apocalipsa 14:12 “Fiti si voi îndelung rãbdãtori, întãriti-vã inimile, cãci venirea Domnului este aproape. Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus.”
  • Intelegerea duhovniceasca Ce facem, cum procedam in situatiile dificile? Credinciosul matur nu se pripeste, el cugeta profund, se adanceste in Cuvantul Domnului pentru a afla raspunsuri. Filipeni 1:9-10 ,,Si mã rog ca dragostea voastrã sã creascã tot mai mult în cunostintã si orice pricepere, ca sã deosebiti lucrurile alese, ca sã fiti curati si sã nu vã poticniti pânã în ziua venirii lui Hristos,” 1Corinteni 3:1-2 ,,cât despre mine, fratilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicesti, ci a trebuit sã vã vorbesc ca unor oameni lumesti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrãnit cu lapte, nu cu bucate tari, cãci nu le puteati suferi; si nici acum chiar nu le puteti suferi,”
  • Infranarea Importanta infranarii, Iacov 1:26 ,,Dacã crede cineva cã este religios, si nu-si înfrîneazã limba, ci îsi însealã inima, religiunea unui astfel de om este zãdarnicã.” Efeseni 4:29 “Nici un cuvânt stricat sã nu vã iasã din gurã; ci unul bun, pentru zidire, dupã cum e nevoie, ca sã dea har celor ce-l aud.”
  • Statornicia In toate domeniile vietii. Efeseni 4:14 ,,ca sã nu mai fim copii, plutind încoace si încolo, purtati de orice vânt de învãtãturã, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor în mijloacele de amãgire;” Ajutorul oferit de Dumnezeu pentru statornicia credinciosului – Evrei 13:5B ,,El însusi a zis: „Nicidecum n-am sã te las, cu nici un chip nu te voi pãrãsi.” Modelul desavarsit in privinta statorniciei este Domnul Isus – Ioan 17:4 ,,Eu Te-am proslãvit pe pãmânt, am sfârsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Dumnezeu ne indeamna in Filipeni 2:12 ,,Astfel, deci, prea iubitilor, dupã cum totdeauna ati fost ascultãtori, duceti pânã la capãt mântuirea voastrã, cu fricã si cutremur, nu numai când Sunt eu de fatã, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.”
  • Dragostea, pacea, iartarea 1Ioan 4:7 “Preaiubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.” Matei 5:9 ,,Ferice de cei împãciuitori, cãci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!” Iacov 4:11 ,,Nu vã vorbiti de rãu unii pe altii, fratilor!” Matei 6:12 “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;” Matei 18:35 “Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.”

Pe piatra funerara a unui alpinist era scris: ”A murit urcand.” Pe calea ingusta a credintei nu este o alta alternativa decat sa urcam mereu in ciuda piedicilor si a impotrivirilor. Cresterea unei mladite este asigurata de vita din care face parte. Tot asa cresterea spirituala a credinciosului este asigurata de ramanerea lui in Dumnezeu.

Va invit sa ne lasam incurajati de Cuvantul lui Dumnezeu. Avem certitudinea ca Dumnezeu este cu noi si ca ne ofera biruinta. Sa indraznim!

Iata cateva motive pentru a indrazni:

  • Iertarea pacatelor Si iata ca I-au adus un slabanog care zacea intr-un pat. Isus le-a vazut credinta si a zis slabanogului: “Indrazneste, fiule! Pacatele iti sunt iertate!” (Matei 9:2)
  • Credinta in Domnul Isus S-a intors, a vazut-o si i-a zis: “Indrazneste, fiica! Credinta ta te-a tamaduit.” Si s-a tamaduit femeia chiar in ceasul acela. (Matei 9:22)
  • Chemarea Domnului Isus S-a oprit si a zis: “Chemati-l!” Au chemat pe orb si i-au zis: “Indrazneste, scoala-te, caci te cheama.” (Marcu 10:49)
  • Lucrarea Domnului In noaptea urmatoare, Domnul S-a aratat lui Pavel si i-a zis: “Indrazneste, Pavele; caci, dupa cum ai marturisit despre Mine in Ierusalim, tot asa trebuie sa marturisesti si in Roma.” (Faptele apostolilor 23:11)

Indiferent de situatiile prin care vom trece, chemarea pentru noi este de a indrazni increzandu-ne cu toata puterea in Domnul Isus. “V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

Am putea oare sa nu indraznim avandu-L alaturi pe Dumnezeu? “Cel rau fuge fara sa fie urmarit, dar cel neprihanit indrazneste ca un leu tanar.” (Proverbe 28:1)

Sursa: https://ardeleanlogos.wordpress.com/viata-crestina/semne-ale-maturitatii-crestine/

Cel mai important mesaj biblic pentru oamenii din zilele de pe urma


mayan apocalypse

Daca stam o clipa sa gandim logic, ne dam seama de un adevar esential pentru salvarea noastra. Oare Dumnezeul Atotputernic si Sfant, Cel care a parasit cerul de dragul creatiei Sale supreme-omul, si ne-a rascumparat cu pretul Sangelui Sau Sfant, este un Dumnezeu care nu avertizeaza cu privire la evenimentele viitoare, care sa ne pregateasca pentru viata vesnica?

Nicidecum. Intotdeauna Dumnezeu a vorbit omului, l-a atentionat ca sa fie gata pentru intalnirea cu El. Potopul nu a venit din senin, cu mult inainte oamenilor li s-a facut cunoscut prapadul ce urma sa aibe loc.

Si in vremea de acum este exact la fel. Dumnezeu a descoperit ceva deosebit prin ingerii Sai oamenilor din acest veac extrem de agitat. In Apocalipsa 14, Dumnezeu ne descopera niste solii infricosatoare pentru ultimele zile, codificate prin simbolul a trei ingeri care zboara.

Ingerii sunt fapturi reale. Uneori numiti heruvimi sau serafimi, aceste duhuri slujitoare, pline de putere, apar de-a lungul intregii istorii a Bibliei. Deseori, sunt vazuti ocrotindu-i si calauzindu-i pe copiii lui Dumnezeu si uneori chiar pedepsind raul, dar una din cele mai importante misiuni ale lor este sa dezvaluie si sa explice profetiile.

Numele „Apocalipsa” inseamna „descoperire”, „deschidere” sau „dezvelire”, exact opusul de a fi sigilat. Intotdeauna a fost larg deschisa. Se rosteste o binecuvantare deosebita asupra acelora care citesc Apocalipsa si iau aminte la sfaturile ei. Apocalipsa descrie poporul lui Dumnezeu de la sfarsitul timpului si biserica cu o claritate uimitoare.

Atat de importante sunt aceste solii, ca atunci cand se vor implini, Domnul Isus va reveni! Care sunt acestea?

Prima solie ingereasca (Apocalipsa 14:6,7): Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!”

Temeti-va de Dumnezeu: Asta inseamna ca trebuie sa-L cinstim pe Dumnezeu si sa privim la El cu iubire, incredere si respect gata sa-I urmam voia. Asta ne va feri de rau. Dati-I slava.Implinim aceasta porunca atunci cand ascultam de Dumnezeu, Il laudam si Ii multumim pentru bunatatea Lui fata de noi. Unul din marile pacate ale ultimelor zile este si nerecunostinta (2 Timotei 3:1, 2). A venit ceasul judecatii Lui!Aceasta indica faptul ca toti vor da socoteala in fata lui Dumnezeu si reprezinta o declaratie clara ca judecata are loc chiar acum.Inchinati-va Creatorului. Aceasta porunca respinge idolatria de tot felul incluzand si inchinarea la sine.

A doua solie ingereasca (Apocalipsa 14:8) Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: „A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei!”

Cel de-al doilea inger declara solemn „A cazut Babilonul!”, iar glasul din cer ii îndeamna pe toti copiii lui Dumnezeu sa iasa imediat din Babilon. Daca nu stiti inca ce este Babilonul, s-ar putea sa sfarsiti cu usurinta in el. Mai ganditi-va. S-ar putea oare sa va aflati acum in Babilon? … Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu.” Apocalipsa 18:1-4.

A treia solie ingereasca (Apocalipsa 14:9,10) Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: „Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.”

Solia celui de-al treilea inger ii avertizeaza pe oameni impotriva inchinarii la fiara si la chipul ei si impotriva primirii semnului fiarei pe fruntea sau mana lor. Primul inger porunceste adevarata inchinare. Cel de-al treilea inger vorbeste despre urmarile teribile legate de o falsa inchinare. Trebuie sa stim sigur cine este fiara pentru ca sa nu sfarsim prin a ne inchina ei fara sa ne dam seama.

Ce se va intampla pe Pamant imediat dupa propovaduirea intreitei solii ingeresti tuturor oamenilor?

„Apoi m-am uitat si iata un nor alb si pe nor sedea cineva care semana cu Fiul omului; pe cap avea o cununa de aur, iar in mana o secera ascutita.” Apocalipsa 14:14.

Imediat dupa propovaduirea intreitei solii ingeresti la orice faptura, Domnul Isus va reveni pe nori (cea de-a doua venire a Sa) pentru a-Si lua poporul in patria cereasca. La aratarea Lui, va incepe perioada de o mie de ani din Apocalipsa, capitolul 20.

Avand in vedere ca exista miliarde de oameni in viata, cum s-ar putea realiza asa ceva, cum va ajunge solia la orice om de pe pamant inainte ca Domnul sa revina?

Da, se va realiza deoarece Dumnezeu a promis-o (Marcu 16:15). Apostolul Pavel a declarat ca Evanghelia a fost propovaduita „oricarei fapturi de sub cer” in vremea sa (Coloseni 1:23). Iona, prin harul lui Dumnezeu, a propovaduit intregii cetati Ninive in mai putin de 40 de zile (Iona 3:4-10). Biblia declara ca Dumnezeu Isi va sfarsi lucrarea si o va scurta (Romani 9:28). Contati pe asta. Se va intampla foarte repede si in zilele noastre.

Insusi Domnul Isus Isi descopera solia pentru timpul sfarsitului (Apocalipsa 1:1) Domnul Isus numeste aceste solii in versetul 6 „Evanghelia vesnica”. Mantuitorul aminteste ca ele trebuie aduse la cunostinta oricarui om de pe pamant inainte ca El sa Se intoarca spre a-Si lua copiii.

Amin!

(Articol inspirat din materialele de studiu biblic de pe site-ul amazingfacts.org)

Sursa: http://afirmativ.com/2014/11/27/cel-mai-important-mesaj-biblic-pentru-oamenii-din-zilele-de-pe-urma/

Marturie Crestina Fratele Mohamad, musulman intors la Hristos


marturie-musulman-convertit-la-hristos

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6

Eu, pentru mine, cred ca e un har mult mai mare decat pentru cei din jurul meu pentru ca eu stiu si sunt convins de unde m-a scos Dumnezeu.

Musulmanii, cand se roaga rugaciunea asta de 5 ori pe zi, citesc acest capitol scurt si aduc blestem asupra crestinismului si asupra evreilor.. Am avut in mine o ura in dreptul celor crestini si in dreptul evreilor pentru ca in tara Libanului a fost un razboi civil si razboiul a durat foarte mult. Ne-am luptat impotriva crestinilor. Ne-am luptat impotriva evreilor. Si pentru ca m-am nascut intr-o familie de musulmani care in mintea lor credeau, si eu la fel, ca numai daca esti musulman esti bun si credincios adevarat pentru ca tu il urmezi pe Allah si pe profetul Mohamed. Lucrul acesta era sapat in mintea mea si am crezut ca numai daca esti musulman, esti scapat.

TEXT –  Ioan 14:1-6

1 Să nu* vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu* Mă duc să vă pregătesc un loc.
3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce* şi vă voi lua cu Mine, ca** , acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
4 Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
5 „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea*, Adevărul** şi Viaţa†. Nimeni†† nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Marturie Crestina Fratele Mohamad, musulman intors la Hristos. S-a nascut  intr-o familie de musulmani din Liban, o familie cu 9 copii care a cautat sa fie credinciosi musulmani cu adevarat, slujindu-i profetului Mohamed si lui Allah. Tinea postul de Ramadan, 30 de zile la rand, odata pe an. Facea rugaciunea zilnica de cinci ori si credea ca prin aceasta rugaciune, prin religia si credinta sa, el e bun si poate sa ajunga in cer. „Credeam ca noi eram ultima credinta cu ultimul profet si ca nimeni nu poate sa intre in cer fara sa se faca musulman. Credeam ca numai musulmani au parte de Dumnezeu ca ei au ultimul profet, au Koranul care e trimis de sus din cer si lumea intreaga cand se roaga lui Allah, trebuie sa se roage in limba araba. In Koran, prima Sura chiar scrie ca crestinii sunt rataciti si evreii sunt blestemati.

Musulmanii, cand se roaga rugaciunea asta de 5 ori pe zi, citesc acest capitol scurt si aduc blestem asupra crestinismului si asupra evreilor.. Am avut in mine o ura in dreptul celor crestini si in dreptul evreilor pentru ca in tara Libanului a fost unr azboi civil si razboiul a durat foarte mult. Ne-am luptat impotriva crestinilor. Ne-am luptat impotriva evreilor. Si pentru ca m-am nascut intr-o familie de musulmani, in mintea lor credeau, si eu la fel, ca numai daca esti musulman esti bun si credincios adevarat pentru ca tu il urmezi pe Allah si pe profetul Mohamed. Lucrul acesta era sapat in mintea mea si am crezut ca numai daca esti musulman, esti scapat. Credeam ca prin faptele mele inaintea lui Allah, eu pot sa ajung in cer. Prin fapte, credeam ca pot sa fiu mantuit, pot sa fiu salvat.

Dar, nu este asa. Acuma, cand am cunoscut pe Domnul Isus Hristos si am cunoscut adevarul care poate sa te faca liber, si am cunoscut asa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu din Ioan 6, ca ‘Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6 Marit sa fie Domnul! Toata slava si gloria se cuvine lui Dumnezeu care ne-a salvat pe fiecare. Eu, pentru mine, cred ca e un har mult mai mare decat pentru cei din jurul meu pentru ca eu stiu si sunt convins de unde m-a scos Dumnezeu. Am avut alte religii, am avut alta credinta, am avut alt dumnezeu, alt profet. Ma inchinam lui Allah si credeam ca prin el pot sa ajung in cer. Dar, acum, cand l-am cunoscut pe Domnul Isus Hristos si este prin mila si indurarea lui Dumnezeu, pot sa marturisesc si sa spun, ca nimeni nu poate sa intre in Imparatia Cerurilor fara Domnul Isus Hristos! Slavit sa fie Numele Lui! 

In anul 1991, am venit la Bucuresti sa castig bani, sa muncesc. Cumnati de-ai mei au venit in tara dupa ce a cazut regimul comunist si au deschis o afacere in Bucuresti. Si eu am venit sa lucrez la ei, cu ei si in anul 1992 am cunoscut pe sotia mea Loredana din Bucuresti. Era crestina ortodoxa pe vremea aceea. In anul 1993 ne-am casatorit si in anul 1994, Dumnezeu ne-a daruit un baiat. La primul meu baiat, i-am pus numele Husein, dupa credinta mea, dupa religia mea, dupa nepotul profetului Mohamed. Asa credeam noi ca si numele trebuie transmis. Si trebuie si credinta transmisa si religia islamica transmisa si la copii pentru ca eu credeam ca sunt bun pentru ca sunt musulman si trebuie si copilul meu sa fie musulman. Am mostenit credinta aceasta de la parintii mei, de la bunicii mei si credeam ca copilul meu este salvat de la lumea aceasta daca este musulman.

Dupa un timp, copilul meu a inceput sa aiba probleme grave de sanatate. Se repeta lucrul acesta de cateva ori pe luna. Fara stiinta mea, fara sa ma intrebe pe mine, l-a luat pe baiatul meu si l-a dus la biserica ortodoxa sa-l boteze pentru ca noi musulmanii nu botezam copilul, nici mic, nici mare. S-a gandit ca copilul bolnav este bolnav pentru ca n-a fost dus la biserica. S-a hotarat, a luat copilul, s-a dus si l-a botezat la biserica. Au trecut cateva luni de zile si eu am aflat ca copilul meu este botezat la biserica. Vreau sa mentionez aici ca l-a botezat la biserica, dar tot probleme de sanatate avea si nu s-a schimbat nimic cu el. Cand am aflat lucrul acesta, ca copilul meu este botezat… Nu se poate. Cum? Eu sunt musulman, copilul meu trebuie sa fie musulman. Asa am primit eu mostenirea aceasta. Asa sunt parintii mei, trebuie sa fie si copilul musulman pentru ca el este pierdut daca el este crestin, pentru ca aveam in inima mea si in mintea mea chiar o adevarata ura in dreptul crestinismului.

Atunci au inceput probleme in casa. Probleme, probleme si necazuri. Certuri. Nu mai aveam pace. Nu mai aveam liniste. Ma gandeam cum sa stau in fata parintilor mei, cum sa stau in fata surorilor mele, a prietenilor mei cand o sa afle ca copilul meu este crestin. Pentru mine era o rusine sa fie crestin. Atunci, lucrurile acestea s-au adancit. Problemele in casa au continuat aproape in fiecare zi. Certuri si lucruri care nu erau dupa voia lui Dumnezeu se intamplau intre noi. Atunci, ca sa nu ma fac de rusine, sa nu las sa ma arate cineva cu degetul, am hotarat sa las copilul, sa las sotia, sa las totul si sa parasesc casa de dragul lui Allah, de dragul profetului Mohamed pentru ca pentru mine era o rusine sa fie copilul meu crestin si nu credeam in Domnul Isus Hristos in vremea aceea.

In anul 2000 am plecat la Timisoara, la un prieten de-al meu de acolo si am stat la el o luna de zile. Stateam acolo si ma gandeam la copilul meu. Cum pot sa-l iau? Cum pot sa-l salvez din tara aceasta si sa-l duc in Liban. Am sunat-o pe sotia mea si am luat din nou legatura cu ea si am inceput sa vorbesc frumos, sa promit ca ma schimb. Am promis ca o sa fim o familie. Dar cu gandul meu si in inima mea era o singura dorinta, sa iau copilul meu si sa fug cu el din tara. Sa-l salvez, sa fug, sa nu fie crestin. Sotia a acceptat. M-am intors la Bucuresti si am inceput sa luam viata si am incercat sa caut intr-un fel sau altul, sa pot sa iau copilul, sa fug cu el. Ori sa trec prin granita cu el, cu masina sau cu avionul. N-am putut si n-am reusit sa fac nimic. Si acuma e imposibil sa fugi cu un copil din tara.

Pentru ca lucrula cesta n-am putut sa-l faca, in viata noastra, n-am inceput sa ne legam, sa fim ca o familie pentru ca ea era crestina, eu, musulman. Si viata mea era numai pentru copil. Cum pot sa scot copilul, sa plec cu el. Atunci, am incercat sa alerg in Bucuresti sa fac afaceri, sa castig bani si asa am incercat sa caut fericire si linist,e si pace si bucurie, in afara casei pentru ca in casa mea nu era bucurie. Nu era intelegere. Nu era Hristos in casa mea. Si lucrul acesta a inceput sa fie din ce in ce mai rau. Pana la sfarsitul anului 2003, Dumnezeu cel viu, Dumnezeu cel minunat si-adevarat a scos in calea mea un frate pocait. Un om a lui Dumnezeu. Soacra mea era directoare la o gradinita. El venea cu fetele lui la gradinita. Eu am duceam dupa soacra mea, o luam si  duceam acasa.

Din ce in ce mai mult ne intalneam acolo si am inceput sa ne imprietenim. A intrat Dumnezeu la lucru in dreptul meu, dar eu nu cunosteam planul lui Dumnezeu. Atunci, asa de mult ne-am imprietenit, am inceput sa fim prieteni de familie. A inceput sa ne cheme la el acasa, cateodata cu familia, cateodata singur. Am inceput sa vad ce se intampla in casa lui. Am vazut ca in casa lui domneste Hristos. Am vazut ca in casa lui este pace, este liniste, este bucurie- pentru ca el era un copil a lui Dumnezeu. Cand se puneau la masa incepeau sa cheme Numele Domnului. Am inceput sa imi pun niste intrebari in mintea mea. Dar, totdeauna, in mintea mea era un singur gand: eu sunt mai bun pentru ca sunt musulman. El e un ratacit. Orice ar face, e un om bun, dar el nu are parte de Dumnezeu. Eu, in gandul meu, gandeam ca numai eu am parte sau numai musulmanii au parte de Dumnezeu pentru ca il au pe Allah si pe profetul Mohamed.

Dar dupa aia, pentru ca eram prieteni de familie, am inceput sa facem afaceri impreuna. Afacerea a mers bine. (Din primele 11 minute, mai sunt aprox 38 de minute din mesaj)

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/2017/03/01/marturie-crestina-fratele-mohamad-musulman-intors-la-hristos/

Cele 10 și încă alte cîteva porunci pentru relația dintre un băiat și o fată… un bărbat și o femeie..


sursa abstractart.ro

sursa Harris Wallmen abstractart.ro

1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte si a zis: 2. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. 3. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

I. Te-ai îndrăgostit. Bun! Dar ea nu este viața mea, soarele meu, TOTUL… Și viitoarea ta soție este o ființă păcătoasă, care te va dezamăgi, și ea are nevoie de răscumpărare și de ispășire. Cîte dezamăgiri urmează și cum este înlocuită falsa iubire mai apoi cu frustrare și chiar cu o ură de aceeași măsură cu dragostea idolatră, cînd ne întoarcem cu totul unul spre altul. Există viață dincolo de dragoste, există viață dincolo de îndrăgosteală. Detronarea lui Dumnezeu din viața ta pentru oricine altcineva, fie aceasta prietena, iubita, soția, este tot idolatrie. Acestui prim pas îi urmează apoi copiii, din care putem face idoli. Dacă mama mea, văduvă la 27 de ani ar fi rămas blocată într-o astfel de idolatrie, în iubirea ei, lumina vieții ei, ne-am fi pierdut spiritual mai întîi și apoi, aproape sigur, fizic. Sîntem păcătoși și niciunul dintre noi nu avem dreptul de a împărăți peste viața celuilalt, nici nu avem dreptul la înrobire, voluntară sau prin trucuri și strategia mofturilor.

4. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. 5. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii, pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc, 6. si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.

II. Fotografiile sînt bune, dar ascunse în albume. Te poți îndrăgosti de o imagine idealizată, fotoșopizată, de o imagine împietrită a iubitei sau soției. Privește-ți soția în fiecare zi în față. Va căpăta urmele nașterii pe față. Este tot ea. Va începe să albească. Est tot ea. Dacă vei rămîne idolatru înțepenit într-o imagine moartă, te vei pierde în admirație față de ea cea care a murit în poza de acum 4, 7, 14 ani… Ce mult rănesc vorbe ca acestea… ce bine arătai atunci, draga mea, dragul meu…. cînd erai și tu mai slabă, cînd aveai și tu tot părul în cap… Ah, și am uita… prostie păcătoasă este și să confiști pentru admirație cîte o mînă, cîte un picior, părul, ochii…. Mi-au plăcut ochii ei, mi-a plăcut mustața lui… Este curată prostie. Deși noi, bărbații, sîntem creați să împărțim și să despărțim trupul unei femei în hălci componente, Dumnezeu ne vrea răscumpărați și răscumpărare înseamnă și restaurarea imaginii holistice asupra persoanei. Noi nu ne îndrăgostim de mîini și picioare, ci de o persoană, cu trăiri, sentimente…. Vorba lui C. S. Lewis… Nu ai un suflet, ești un suflet… ai un trup. Prostie este și din partea fetelor să își pună în evidență anumite PĂRȚI ale trupului…. Nu faceți altceva decît să ne invitați în sala de așteptare a abatorului pentru femei.

7. Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui.

III. Încercați să nu amestecați numele lui Dumnezeu în orice afirmații unul despre celălalt. Doamne, ce bine-ți stă părul… Doamne, ce burtă ai făcut! Amestecăm numele lui Dumnezeu între toate interjecțiile, observațiile, strigătele de plăcere sau frustrare… Oare nu înseamnă aceasta deșertarea Numelui Său de sens? intră aici și … oh, my God…

8. Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. 9. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. 10. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. 11. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.

IV. Există o zi în care chiar și dragostea trebuie să fie adăpostită, zi în care toate energiile noastre trebuie să se îndrepte în altă parte, există o zi de odihnă și pentru dragoste. Există iubire prin nevedere și nevizitare, iar întreruperea și mustrarea dorinței, domesticirea și închiderea în țarc a poftei poate, prin efectul de pendul, să crească buna dorință și să dezlege pofta bună. Apostolul ne sfătuiește să ne despărțim din cînd în cînd în vederea postului și rugăciunii. În vremea în care trăim, călătoriile, delegațiile, conferințele sînt adevărate condimente ale vieții de dragoste. Apropierea poate intoxica, nedespărțirea și neîntreruperea ne poate conduce spre acea idolatrie despre care am vorbit la prima poruncă. Dumnezeu vrea să-Și păstreze primul loc în viața noastră. Atunci toate celelalte vor cădea la locul lor.

12. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau.

V. Fiți siguri că veți căpăta binecuvîntarea părinților. În biserica noastră nu căsătorim fără aprobarea părinților, fie aceștia atei sau de altă confesiune decît cea baptistă. Fata nu este ta. Nu-ți aparține. Te-aș fugări prin curte cu maceta și ți-aș presăra sare în rănile deschise, dacă mi-ai fura fiica din casă pentru a o duce la pipăit în sălile de cinematograf sau pe aiurea pentru a o aduce apoi toată atinsă la căderea nopții. Ce ticăloșie și mare lașitate poate fi în inima unui băiat care nu îndrăznește să dea ochii cu părinții fetei pe care o curtează pentru a le cere voie să le plimbe fiica. Dacă mi-ai lua bicicleta fără să îmi spui și tot te-ai învîrti de un rupt de tibie, apoi dacă îmi iei fiica pe care am ținut-o pe umeri, fiica pe care am păzit-o de vînătăi și arsuri și pe care am cărat-o pe brațe la cusut atunci cînd a căzut  și era toată plină de sînge… Sînteți lași și ticăloși, dacă faceți asta și îmi pare rău că în România nu este posibilă purtarea armelor de foc pentru protejarea casei, cînd văd atîția tați frustrați că le sînt batjocorite fiicele la Mall-ul mare. Ce spun aici este valabil și pentru porunca care se referă la furat.

13. Sa nu ucizi.

VI. Cum poți ucide? Cu vorba… Pentru a căpăta un ascendent asupra lui sau a ei recurgi la exploatarea unor defecte, la epitete. Epitetele rele ucid. Observațiile ironic-cinice în public, cu toți prietenii de față. Gigule, lasă, dragule, nu te mai apuca tu de focul de tabără, lasă-l pe cumnatu-tău, Nelu, știi că nu ești în stare. …. sau Mai ușor cu micii, scumpo, știi bine că ai în plus 10 kile după naștere. În fața grătarului: mai știu eu niște hălci care ar trebui puse acilea pe grătar.  Mai trebuie să adaug ceva? Mă tem că mă enervez pe soții fără minte și pe soțiile care produc ecou atunci cînd deschid gura. Este valabil și pentru prieteniile coapte de cîțiva ani. Prieteni și prietene își schimbă false familiarități, observații dure, menite să-l îngenuncheze pe celălalt spre o mai ușoară manipulare.

14. Sa nu preacurvesti.

VII. Patul să vă fie nespurcat…. Am mai spus-o și cu trecerea timpului sînt tot mai convins că situația este pe cît de dramatic am descris-o, fără exagerare. Sexul premarital, în diversele lui forme, este epidemic în bisericile evanghelice. De cîte binecuvîntări vă frustrați prin uciderea așteptării… Proverbele ne învață că așteptarea celui neprihănit nu este decît bucurie.

15. Sa nu furi.

VIII. Vezi ce am scris mai sus, dar… aici se adaugă și furtul inimii cuiva prin inițierea unei prietenii fără intenții serioase. Care fată poate fi atît de lipsită de minte să se lase transformată în ornament de plimbat pe Corso? Care fecioară cinstită poate fi atît de neînțeleaptă să se lase drept obiect al poftelor unui drogat de pagini porno, prada unui hoț de trupuri?

16. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau.

IX. Poate fi zidită o relație de o viață pe minciună? Spune-i despre tine adevărul. Adevărul eliberează. Sînt lucruri care trebuie spuse de la prima întîlnire, sînt lucruri care trebuie spuse mai apoi. Dumnezeu vă va da înțelepciune.

17. Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau.

X. Te-ai îndrăgostit. Ai prietenă. Te vei căsători. Întotdeauna va fi o altă prospătură mai ispititoare. Prietenia înseamnă prietenie în vederea căsătoriei și limitarea între gardurile unei relații care nu îți mai permite vagabondarea cu privirea și cu gîndul spre alte opțiuni și variante. Trei, patru prietene, cîte una în fiecare oraș mare? Acesta este poligamie în fașă și drumul spre divorț mai tîrziu.

Sursa: http://mariuscruceru.ro/2012/08/31/cele-10-si-inca-alte-citeva-porunci-pentru-relatia-dintre-un-baiat-si-o-fata-un-barbat-si-o-femeie/

Umblând pe ape cu Petru și Arhimede