UN EXEMPLU DE CĂSNICIE CU DUMNEZEU !


Știu că la cununia religioasă spunem „DA” hotărât, fără să ezităm, la toate întrebările adresate de pastor, chiar dacă unele dintre întrebări sunt efectiv deranjabile (dacă ne gândim mai bine). Totuși, parcă prea puțin le dăm importanță în acele momente.

Dacă suntem sinceri, vom recunoaște că atunci când am fost întrebați de către pastor, dacă suntem gata să ne iubim partenerul de viață indiferent de situația în care se va ajunge la un moment dat în viață, chiar dacă am răspuns afirmativ, nu cred că am luat în calcul că se va ajunge la așa ceva.

Ei bine, chiar dacă astfel de situații sunt mai puține la număr, totuși din nefericire ele există.

Un vecin de-al meu care avea o familie „de invidiat” (soția și 3 copii) cu o situație financiară pe măsură, ca orice familie care se respectă, au decis să-și petrecă un week-end în Hawaii. Într-un moment de neatenție, a fost lovit de valurile oceanului, a fost izbit puternic de mal și s-a accidentat destul de tare. După acest accident, a rămas paralizat și nici astăzi când scriu acest mesaj (după 4-5 ani) încă nu și-a revenit. Umblă în cărucior și conduce o mașină specială făcută pentru el.

Dar ceea ce este și mai trist, este faptul că după aproximativ doi ani de la accident, soția l-a părăsit. În loc să stea cât mai aproape de el în aceste momente triste și grele din viața lui, ea, în egoismul ei, a plecat să-și caute fericirea în altă parte, fără să țină cont de legământul făcut cu soțul ei în momentul căsătoriei. O situație deplorabilă…

DUntitled-1ar în videoclipul de mai jos, putem asculta și de ce nu, chiar admira, o soră care trecând printr-o situație similară, a știut să-și păstreze acel legământ, pe care l-a făcut înaintea lui Dumnezeu. Anda Stanca (sora de trup a fratelui Nelu Chiriță) a dovedit o credincioșie Dumnezeiască, chiar dacă viața i-a rezervat o soartă foarte tristă. Apreciez mult astfel de soții, care nu spun în momentul căsătoriei un „DA” doar de formă, ci îl spun din toată inima. Dar mai mult de atât, dacă viața o cere, ei au știut să își respecte jurământul făcut, nu numai în fața oamenilor, ci și în fața lui Dumnezeu.

Această soră, este un exemplu demn de urmat pentru noi toți. Încurajez pe toți cei ce ve-ți vizualiza mărturia de mai jos, împreună să ne rugăm pentru această familie greu încercată.Domnul să se îndure și El să dea vindecare deplină.

Vă rog, urmăriți înregistrarea de mai jos, care este făcută de fratele în cauză (soțul Sorei Anda) cu toate că încă se găsește în multă neputință, Domnul l-a întărit și-l întărește mereu ca să poată fii o sursă de binecuvântare pentru familia lui, chiar dacă nu este ușor.

Mike Olari

https://videopress.com/embed/88OpuXJN?hd=0&autoPlay=0&permalink=0&loop=0

Sursa: :https://family2fam.com/2015/08/19/un-exemplu-de-casnicie-cu-dumnezeu/

 

Calitatea de slujitor al lui Hristos impune conduita creştină


10171

Dragi prieteni, capitolul 4 este ultimul capitol din prima epistolă către Corinteni, în care Pavel se ocupă de problema dezbinării şi a spiritului de partidă din Biserica din Corint.

În acest capitol, el vorbeşte despre condiţia slujitorului lui Hristos, despre motivaţiile care impun o conduită creştină. Să vedem şi noi ce implică acest lucru:

1 Corinteni 4:1

v.1 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.

Să ne oprim puţin asupra acestui verset minunat.

Noi toţi suntem “slujitori ai lui Hristos”. Fiecare credincios este un slujitor al lui Hristos. Aceasta înseamnă că slujitor al lui Hristos nu este numai cel care predică de la amvon, aşa cum cred mulţi creştini.

Este bine, într-adevăr, ca persoana care predică de la amvon să fie un slujitor al lui Hristos pentru că Lui Îi va da socoteală de ceea ce spune.

Şi tu, dragul meu prieten, eşti răspunzător înaintea Lui. Toţi suntem slujitorii Lui. Tu eşti un predicator, fie că îţi place, fie că nu. Nu vă supăraţi pe mine pentru că vă spun acest lucru.

Noi predicăm un anumit mesaj prin viaţa noastră. Tu spui ceva lumii şi celor din jurul tău, prin viaţa ta. Nu ai ce face. Pur şi simplu aşa stau lucrurile. Fiecare îşi trăieşte viaţa înaintea celorlalţi. Noi influenţăm într-un fel sau altul persoanele cu care venim în contact.

Dragul meu prieten, dacă eşti credincios, eşti un slujitor al lui Hristos. Eşti un predicator. De aceea ar fi bine să te întrebi ce fel de mesaj transmiţi lumii?

Observaţi că un slujitor al lui Hristos este “un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu”.

În vremea lui Pavel, un ispravnic era cel care administra casa proprietarului. El avea în grijă casa, hrana, îmbrăcămintea, toate lucrurile de acest fel. El le dădea membrilor gospodăriei aceste lucruri, în măsura în care aveau nevoie de ele.

În aceeaşi manieră, un slujitor al lui Hristos ar trebui să împartă Cuvântul lui Dumnezeu membrilor casei.

Observaţi că aici avem din nou cuvântul “taine”. Vă amintiţi că tainele sunt acele lucruri care nu fuseseră dezvăluite înainte şi care sunt revelate acum.

Nu uitaţi, dragi prieteni că tainele nu pot fi înţelese de omul firesc. Numai Duhul lui Dumnezeu poate să ne descopere lucrurile lui Dumnezeu.

În acest verset, taina este Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că suntem ispravnici sau administratori ai tainelor lui Dumnezeu, trebuie să împărtăşim aceste lucruri şi altora.

După ce a încheiat seria “pildelor tainei” din Matei 13, Isus i-a întrebat pe ucenici: “Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” Ei i-au răspuns: “Da, Doamne.” Eu sunt înclinat să cred că nu înţeleseseră toate acele lucruri în momentul respectiv. Isus nu spune dacă ei au înţeles sau nu ce le spusese. Dar continuă în felul următor: “De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Matei 13:52).

Asta ar trebui să facă un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu: să scoată din Cuvântul lui Dumnezeu lucruri noi şi lucruri vechi.

Mi se întâmplă să-i aud pe unii spunând despre unul dintre studiile mele biblice: “E un subiect vechi. Am mai auzit lucrurile astea!” Ştiţi care este răspunsul meu?

“Pentru că sunt un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu, datoria mea este să scot lucruri noi şi lucruri vechi. Astăzi am scos ceva vechi, mâine voi scoate ceva nou.”

Aceasta este chemarea unui administrator al tainelor lui Dumnezeu. Nu cred că există chemare mai înaltă decât aceasta.

Dar să citim versetul 2:

1 Corinteni 4:2

v.2 Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

Observaţi că ispravnicilor nu li se cere să fie mari oratori sau să aibă multe daruri, ci doar să fie credincioşi în lucrul încredinţat lor. Sunt mulţi cei care vor fi răsplătiţi cândva nu pentru că au făcut un lucru extraordinar de măreţ sau pentru că au avut daruri multe, ci pentru că au fost credincioşi în ceea ce au făcut. Am descoperit la un moment dat că există întotdeauna în biserică un grup de astfel de oameni credincioşi în lucrul încredinţat lor, oameni pe care te poţi bizui oricând. Ştiu mereu că vor face bine ceea ce au de făcut.

1 Corinteni 4:3, 4

v.3 Cît despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sînt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.

v.4 Căci n’am nimic împotriva mea; totuş nu pentru aceasta sînt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.

Aceste trei versete ne prezintă, de fapt, cele trei curţi înaintea cărora trebuie să apărem toţi. Unora li se par dificile aceste versete, dar nu este chiar aşa. Pavel spune că tu nu ai nici un drept să mă judeci pe mine, aşa cum nici eu nu am vreun drept să te judec pe tine, pentru că amândoi vom sta înaintea unei curţi de judecată mult mai înaltă.

Prima curte este curtea inferioară. Este curtea opiniilor altora. Pavel spune: “Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată.” În versiunea sa parafrazată, Phillips redă astfel acest verset: “De fapt, pentru mine contează prea puţin ce credeţi voi, sau orice alt om, despre mine.” Aceasta nu este o traducere literală, dar este o interpretare bună.
Poate că vi se pare că aceasta este o afirmaţie neaşteptată şi că Pavel arată astfel că nu era o persoană sociabilă. Pavel pur şi simplu nu era preocupat prea mult de părerea altora. Nu era imun la reacţia şi părerea celor din jur. El şi-a apărat cu toată inima calitatea de apostol atunci când a fost provocat de criticii săi. Şi a fost întotdeauna rănit de zvonurile false. Chiar puţin mai încolo, în acest capitol, el menţionează acest lucru: “Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (1 Cor. 4:11-13).

Vedeţi dar că Pavel era sensibil la părerile altora, fără însă ca viaţa lui să fie dominată şi controlată de acestea. Nu părerile celor din jur erau la cârma vieţii sale.

Fie că ne place, fie că nu, toţi vom sta la un moment dat înaintea scaunului de judecată al altora. Nu putem evita acest lucru.

Abraham Lincoln a spus: “În ţara aceasta, opinia publică este totul.” Din nefericire, acest lucru este adevărat. Există pericolul de a ne pleca urechea la părerile celorlalţi, de a ceda în faţa criticilor duşmanilor noştri şi de a ne supune lor. De multe ori se ţine seama mai mult de popularitatea câştigată în faţa mulţimii, decât de dreptate. Cu siguranţă politicienii ţin mai mult seama de efectul pe care îl au asupra maselor. Unii sunt gata să renunţe la principii, la onoare şi la reputaţie pentru a-şi asigura popularitatea.

John Milton a spus: “Cea mai rea infirmitate a unei minţi nobile este dragostea de faimă.”

Din păcate, foarte mulţi caută faima astăzi şi îşi fac din aceasta scopul vieţii lor. Horace Greeley, ziarist la New York Sun, spunea cândva: “Faima este un abur, popularitatea un accident; bogăţiile fac aripi, cei care te aclamă azi, te vor blestema mâine; un singur lucru rămâne: caracterul.”

Altcineva a spus: “Problema noastră astăzi este că preferăm să fim distruşi de laudă decât să fim salvaţi de critică.” Mi-e teamă că lucrul aceste este foarte adevărat.

Deşi apostolul Pavel era sensibil la părerile altora, acestea nu ajungeau să-i fie principiile călăuzitoare în viaţă. “Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată.”

Cea de-a doua curte este una superioară. Este curtea propriei conştiinţe. “Nici eu însumi nu mă mai judec”, spune Pavel.
Este conştiinţa un ghid sigur, demn de încredere? Pavel spune că nu este un ghid sigur şi exact. Noi trebuie să fim conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Am vorbit despre era sau perioada conştiinţei în cartea Geneza şi am văzut că aceasta s-a sfârşit cu judecata Potopului. Creştinii ar trebui să aibă o conştiinţă edificată şi instruită. Când suntem mustraţi de ea şi când conştiinţa ne spune că am greşit, trebuie să ascultăm de această mustrare. Totuşi, este posibil să fim aprobaţi în căile noastre uşuratice de către conştiinţa noastră, aşa că trebuie să fim foarte atenţi. Înaintea acestei curţi rămânem în picioare sau cădem, şi acest lucru este valabil pentru toţi.

Longfellow a spus: “Nu în strălucirea străzii cu al ei tumult, nici în uralele şi aplauzele mulţimii, ci în tine însuţi învingi sau eşti înfrânt.” Un om onest nu se va lăsa călăuzit de opiniile altora, ci va face numai ce crede el că este corect. Aceasta este o regulă nobilă şi curajoasă. Totuşi, Pavel spune că nu a urmat-o. “Eu nu am o părere prea bună despre mine însumi, dar aceasta nu mă îndreptăţeşte înaintea lui Dumnezeu” (Phillips, v. 4). Nu se pune problema că Pavel avea ceva dovezi împotriva lui însuşi. Dimpotrivă, el spune că nu are nimic împotriva lui. Totuşi, aceasta nu îl făcea să aibă o reputaţie nepătată înaintea lui Dumnezeu. Noi avem această tendinţă de a fi foarte aspri cu alţii şi extrem de îngăduitori cu noi înşine.

Aceasta a fost şi problema lui David. El putea vedea răul din altcineva, dar nu şi pe cel din propria persoană şi viaţă. Dar ce putem spune despre noi înşine? Când ne atrage cineva într-o discuţie frivolă şi în bârfă, spunem adevărul? Suntem sinceri? Când îşi exprimă cineva o părere care este discutabilă, avem curajul propriilor convingeri? Când alţii provoacă dezbinări şi conflicte, luăm partea celui care are dreptate? Când unii părăsesc casa lui Dumnezeu şi renunţă la credinţă, găsim scuze cât mai bune pentru această situaţie? Ştiţi şi voi foarte bine că noi nu prea avem capacitatea de a fi severi cu noi înşine. Nouă ne place să fim în poziţia celui care are întotdeauna dreptate şi atenuăm gravitatea propriilor fapte.

În privinţa acestei a doua curţi, Dumnezeu poate schimba decizia curţii propriei noastre conştiinţe.

Mai există şi o a treia curte înaintea căreia vom sta – “Cel ce mă judecă este Domnul.” Curtea supremă este singurul nostru Stăpân. Este scaunul de judecată al lui Hristos. Pavel spune că va sta cândva înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiecare dintre noi va apărea înaintea acestui scaun de judecată. (Apostolul Pavel va vorbi mai mult despre acest subiect în capitolul 5 al celei de-a 2-a Epistole către Corinteni.)
Ce anume se va judeca acolo? Ştim că noi nu vom fi judecaţi pentru păcatele noastre pentru că păcatele celui credincios au fost îndepărtate şi, cum spune psalmistul, “cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Ps. 103:12). Păcatele noastre sunt spălate de sângele lui Isus Hristos şi Dumnezeu nu Îşi mai aduce aminte de ele. Credinciosul va fi judecat pentru isprăvnicia sa. Toate posesiunile noastre materiale, trupurile noastre, resursele materiale, dăruirea noastră, toate acestea vor fi aduse la judecată. Vedeţi aşadar că este important să fiţi ispravnici credincioşi.

La urma urmei, noi nu avem nimic. Am aflat puţin mai înainte că toate lucrurile sunt ale lui Hristos şi că noi suntem ai Lui. Noi suntem parteneri cu El. În finalul capitolului 3 din această Epistolă ni se spune că toate lucrurile sunt ale noastre. Pavel este al nostru şi Apolo este al nostru. Calvin este al nostru, John Wesley este al nostru, Martin Luther este al nostru. Această lume în care trăim este a noastră; ne putem bucura de peisajele frumoase, de munţi, de oceane, de râuri, de viaţă. (Eu nu aş vrea să mor astăzi. Voi v-aţi dori acest lucru?) Dar până şi moartea este a noastră! Parker spunea: “Moartea este a voastră. Vă aparţine. Moartea nu trebuie să stăpânească asupra voastră. Voi veţi stăpâni asupra ei.” Dacă suntem ai lui Hristos, toate lucrurile sunt ale noastre, atât din prezent, cât şi din viitor. Şi noi suntem ispravnici ai tuturor lucrurilor pe care ni le-a încredinţat El.

1 Corinteni 4:5

v.5 De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, pînă va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

Dragii mei, Dumnezeu este Cel care va judeca. Dacă ne aşezăm pe scaunul de judecată şi judecăm pe altcineva, noi luăm astfel locul Domnului. De aceea nu trebuie să reacţionăm faţă de insulte şi critici cu o replică dură. Dumnezeu ne va judeca drept. El cunoaşte toate datele. Oricum, El ştie mai multe lucruri rele despre noi decât persoana care ne critică! Lucrările ascunse ale întunericului vor fi aduse la lumină în prezenţa lui Isus Hristos. El va scoate la iveală gândurile inimilor. De aceea trebuie să fim foarte atenţi la felul în care trăim astăzi.

La sfârşitul versetului vine această afirmaţie impresionantă: “Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” Eu cred că Dumnezeu va găsi în fiecare sfânt al lui Dumnezeu ceva de lăudat.

În cartea Apocalipsa, Hristos are un cuvânt de laudă pentru toate cele şapte biserici din Asia Mică, cu excepţia celei din Laodicea, care probabil că nici nu era biserica Sa. El a avut ceva de lăudat pentru fiecare biserică, în ciuda greşelilor evidente. Sunt convins că El va fi la fel de binevoitor cu fiecare din sfinţii Săi.

Dumnezeu va găsi oricând ceva bun şi demn de laudă în fiecare dintre noi!

Urmăriţi acum care este aplicaţia acestei introduceri a lui Pavel:

1 Corinteni 4:6

v.6 Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris„: şi nici unul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.

Deci, ceea ce spuse Pavel era într-un fel o ilustrare. Să ne amintim că una din problemele bisericii din Corint era dezbinarea credincioşilor. Pavel spune că foloseşte o ilustraţie pentru ca ei să înţeleagă mai bine.

Pavel şi Apolo erau prieteni; amândoi erau ai lui Hristos şi Hristos era al amândurora. Ambii îşi exercitau darul încredinţat de Dumnezeu. De ce? Pavel are o explicaţie!

1 Corinteni 4:7

v.7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?

Aveţi un dar, dragii mei? Poate că aveţi un dar extraordinar, dar nu aveţi nici un motiv de laudă, pentru că Dumnezeu vi l-a dat. Nu de la voi a venit acest dar. Iată de ce ar trebui să fim mai degrabă plini de recunoştinţă decât de mândrie.

1 Corinteni 4:8, 9

v.8 O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!

v.9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.

Apostolii din perioada de martiriu a bisericii primare ajunseseră ca un spectacol pentru lume. Şi nu numai pentru lume, ci şi pentru îngeri şi oameni – şi cred că aici Biblia se referă la noi, cei de azi. Alţii au lucrat din greu, dragi prieteni, şi noi am intrat în lucrarea lor.

În continuare, Pavel ne va spune prin ce a trecut pentru ca noi să avem această Epistolă şi să putem susţine acest studiu acum.

1 Corinteni 4:10

v.10 Noi sîntem nebuni pentru Hristos: voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puşi în cinste: noi, dispreţuiţi!

Noi nici nu ne putem imagina măcar prin ce a trecut apostolul Pavel pentru a răspândi Evanghelia lui Isus Hristos. El a evanghelizat Asia Minor. Biblia ne spune că în provincia Asia, atât evreii, cât şi Neamurile auziseră Cuvântul lui Dumnezeu!

1 Corinteni 4:14, 15

v.14 Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii prea iubiţi ai mei.

v.15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n’aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v’am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.

Pavel a fost misionarul care i-a condus la Hristos. Este un lucru extraordinar să fii părintele spiritual al unei persoane pe care ai condus-o la Hristos.

1 Corinteni 4:17

v.17 Pentru aceasta v’am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.

Avem aici o mărturie a respectului şi a stimei lui Pavel pentru Timotei.

1 Corinteni 4:18-20

v.18 Unii s’au îngîmfat, şi şi-au închipuit că n’am să mai vin la voi.

v.19 Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curînd la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s’au îngîmfat.

v.20 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.

Pavel spune că pe el nu-l interesează în mod deosebit vorbăria lor, ci dacă există cu adevărat putere în viaţa lor.

1 Corinteni 4:21

v.21 Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu duhul blîndeţii?

Atitudinea şi acţiunea lor va determina şi atitudinea lui Pavel atunci când el va veni la ei. Va fi nevoie să vină cu un “toiag” al pedepsei şi al disciplinei sau va veni cu dragoste şi cu un duh de blândeţe?

Noi de ce avem nevoie dragi prieteni? Fie ca dragostea Domnului să ne îmbrace pe noi toţi!

Sursa: https://twrro.eu/2016/07/22/itinerar-biblic-22-iulie-2016/

Itinerar Biblic 22 iulie 2016

BISERICA FECIOARELOR NECHIBZUITE…


Photo credit

BISERICA FECIOARELOR NECHIBZUITE…
Acum câteva luni mi-a atras atenția un articol foarte provocator scris de pastorul Cristi Ionescu. Scria despre lupta pentru identitatea noastră, o „luptă de uzură” cum o numea el. Cei care vorbesc acum pe față despre noua ordine mondială nu sunt dispuși să tolereze pe nimeni si nimic care le-ar „putea submina planurile”.

Samy TutacAșa cum puncta Cristi Ionescu „este o chestiune de timp” până când statul asistențial, tot mai puternic și tot mai agresiv, va ataca din toate direcțiile acele entități care sunt percepute ca o amenințare la adresa sistemului. Familia tradițională, bisericile a căror structură de autoritate nu vor permite sub nici o formă imixtiunea sistemului și cetățenii care nu se lasă controlați, vor fi țintele principale ale reprezentanților „noii lumi”.

Una din întrebările puse de Cristi Ionescu mi-a atras în mod deosebit atenția: „Se va putea împotrivi curentelor de cotropire a valorilor creștine biserica fecioarelor nechibzuite?” Dacă nu se va întâmpla nimic care să-i trezească pe „creștinii amețiți de învățăturile îngăduinței și relativismului și intimidați de curentele progresiste”, cei mai mulți vor cădea în capcană.

Am văzut pe viu în „cazul Bodnariu” trei motive majore care-i determină pe „creștinii moleșiți” să muște din momeala sistemului care ne vrea cu orice preț asimilați și care-i fac să fie paralizați.

1. LAȘITATEA

Întotdeauna creștinii îndrăzneți, curajoși și pasionați de Evanghelia lui Cristos au plătit scump pentru curajul lor. Cei lași însă, fără coloană și conștienți de propria lor nevrednicie, știu că îndrăzneala se plătește scump. Prin urmare, aleg să nu riște nimic, ascunzându-și adesea lașitatea în spatele unor discursuri sforăitoare despre spiritualitate și sfințenie. Realitatea este că teama îi face lași, iar lașitatea îi face să fie filosofi. Pe primul loc sunt aceea care se ascund de implicare în spatele rugăciunii, de parcă rugăciunea și lupta pentru valorile creștine ar fi incompatibile, iar cei care au curaj să stea în picioare pentru adevăr ar fi nespirituali.

2. PERSPECTIVA ÎNGUSTĂ

Prea mulți creștini își croiesc viața trăind sub dictatura clipei, fără memorie și având „perspectiva găinii”, o perspectivă îngustă care nu trece dincolo de dorința de supraviețuire. Fără referințe biblice temeinic asimilate, mulți iau decizii lipsite de referențial istoric. Am fost surprins să văd, mai ales în „cazul Bodnariu”, cum unii lideri creștini erau gata să acorde mai multă încredere „statului asistențial” care acționa abuziv, decât unei familii creștine serioase. (În timpul dictaturii naziste sau comuniste, mulți lideri creștini au făcut la fel.) Iar alții, ceva mai „sfinți”, argumentau cum puteau mai bine cât de nesănătoase sunt pentru Biserică meatingurile de susținere publică a unei familii. Este limpede că gândind în acest fel, se vor repeta erorile trecutului. Când creștinii se retrag din lume, ei lasă loc activiștilor progresiști să modeleze societatea după chipul lor schimonosit. În aceste condiții, perspectiva îngustă produce dezastre greu de quantificat.

3. EGOCENTRISMUL

Când atitudinea cuiva depinde în proporție de 90% de simpatia sau sponsorizările venite dintr-o anumită direcție, atunci calculul tactic, pe termen scurt, dictează erori strategice colosale. Din 1990 încoace, asemenea erori de judecată se produc și se reproduc într-un ritm îngrijorător. Interesele personale sau ale unui grup oarecare, adică o mentalitate fracționistă, îngroapă viitorul comunității, adică binele comun. Câtă vreme creștini cu vază, de dragul unor beneficii vremelnice, preferă să țină partea agresorului (statul asistențial), în detrimentul „fratelui pentru care a murit Cristos”, ne aflăm în fața unei situații mai grave decât suntem dispuși să acceptăm.

Lașitatea, perspectiva îngustă și egocentrismul de clan sau gașcă sunt rădăcinile derivei în care se află „biserica fecioarelor nechibzuite”. Este imperativ ca toți creștinii responsabili și nefermecați, de sunetele sirenelor „sistemului” care „ne dă” pentru a controla, să stea „în picioare ca reprezentanți ai luminii spirituale și ca ancore în favoarea influenței morale într-un timp de incertitudine covârșitoare”.

Samy Tuțac

Un răspuns blând.


un raspuns bland

Un raspuns bland potoleste mania, dar o vorba aspra atata mania. Proverbe 15:1

Am asistat la multe discurii între soți și soții în viața mea datorită muncii de consiliere pe care o fac. Probabil intuiți că cele mai multe discuții la care am asistat au fost contradictorii. Am văzut mulți oameni care se certau din nimicuri iar partenerii lor datorită faptului că reacționau la mânie le spuneau vorbe aspre. În acest mod vâlvătaia focului se amplifica și mai tare. Una din sarcinile care îmi revine în acele momente este să ascult ostilitățile și să fac observații asupra timpului în care se poate curma acea ceartă cel mai bine.

Dragilor toți reacționăm la mânie mai ales verbal dar astăzi Scriptura ne îndeamnă să avem pregătit un răspuns blând când un mânios ne vorbește. Este firește să reacționăm la mânie cu iuțeală dar este duhovnicește să reacționăm cu blândețe. Petru spune  Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Deci un duh blând, smerit și curat este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. În Epistola către Timotei Pavel ne spune  Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa iar Filipenilor le spune:  Blîndeţa voastră să fie cunoscută de toţi oamenii.

Chiar Domnul Isus ne îndeamnă: învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima, Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Scriptura ne îndeamnă să urmăm pilda lui Hristos…

Ce pot face eu?

  • Pai prima dată mă analizez să văd cum reacționez la mânie, răspund aspru, în același ton sau sunt blând.
  • Apoi îmi corectez cu ajutorul Duhului Sfânt temperamentul. Expresia așa de des folosită: „Așa sunt eu” trebuie să nu fie una categorică. Oricine poate fi schimbat de puterea lui Dumnezeu dacă dorește asta.

Gândiți-vă de câtă ceartă veți fi scutiți dacă oferiți răspunsuri blânde. Câte certuri ați fi putut evita dacă la un moment dat vă înfrânați limba. Eu reconosc că am de lucru, trebuie să fiu mai blând, mai plin de dragoste și mai duhovnicesc. Tu?

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/2013/01/06/un-raspuns-bland/

Timpul și iubirea copiilor – II


timpul declaratie de iubire pentru copii

Așadar, aproape orice convertire a timpului în altă valută pentru a acoperi nevoile copiilor noștri e taxată și impozitată. La conversie se pierde mult timp, efort, emoții, gânduri, vise și putere. Când timpul îl folosesc pentru a cumpăra bunuri, bani, obiecte, servicii copilului meu, eu pierd o cantitate însemnată de timp. Când am aflat asta mă gândeam cum pot face pentru a fi pierderea mai mică și singura concluzie la care am ajuns a fost că e mai eficient să îi dau lui/lor timp brut, neconvertit în altceva. Timp de calitate maximă, timp încărcat de emoții puternice, de valoare și de putere.

Am văzut că muncind îmi arătam egoismul față de copii. Alegeam varianta cea mai comodă pentru mine. Munca e grea, dar tot era mai ușor de suportat decât ceva nou. E mult mai comod se pare să muncești 12 ore pe zi, decât să îți faci timp zilnic să stai câte două ore cu copiii și doar cu ei. Asta o spun pe baza mărturiei unei mari părți din părinții care au venit la consiliere. E mai comod chiar de suportat depărtarea de casă și munca în străinătate decât investirea timpului direct în viața copiilor.

Hai să dau un exemplu la extreme pentru a ilustra situația: Dan (cel din meditarea trecută) se caracterizează a fi muncitor, dedicat dar neștiutor în a relaționa cu copiii. Pentru el e mai simplu să muncească și să aducă bani mulți acasă și astfel să poată încredința formarea copilului celor mai buni profesioniști. Așa se face că la 5 ani are și dădacă cu facultate și meditatoare care vine separat pe engleză și germană iar de la anul va tocmi pe cineva pentru matematică. Privit din afară, acest tată vrea și dă ce e mai bun pentru copiii săi. Investește în formarea lor. Mulți părinți poate și-ar dori să aibă posibilitățile sale sau să le fi avut. În realitate situația nu e foarte roz. Dorința lui Dan e ca pruncii lui să nu ducă lipsurile de care el a avut parte, ci să aibă tot ce își doresc în viață. Motivația sa e construită problematic, pe lipsurile sale din copilărie și procedura urmată e fix ca a lui. Părinții au lucrat în uzine toată viața și le-a simțit dramatic lipsa. El trece dincolo de limitele lor și după cum mărturisește își vede copiii de cele mai multe ori deja adormiți. Dan e speriat de varianta în care ar avea doar un serviciu de 8 ore și apoi să se ocupe el de copii. Ce să le spun? Ce să îi învăț? Cum să mă joc cu ei atât? Nu e pierdere de vreme? Nu mai bine muncesc și plătesc pe cineva „care se știe”? Dacă mă vor judeca copii că puteam să le ofer mai multe și nu am făcut asta?

În realitate, copii lui Dan numai biologic și legal vor fi ai lui dacă continuă așa. Emoțional nu prea vor avea legături cu el. Mai mult, șansa de a le eșua viața este imensă. Copii când au de-a gata lucrurile nu mai învață să le prețuiască. Dacă vreți mai e un pericol, acela de a pune copii pe drumul pe care vrea tata în viață, asta poate aduce multă nefericire și frustrare pentru căriscul de a nu mai trăi ei, ci tatăl lor prin ei este imens.

Dragii mei, timpul este cea mai mare declarație de dragoste pe care o putem face copiilor noștri. Ei au nevoie de prezența mamei și tatălui în viața lor zilnică, nu de prezența banilor și bunurilor cu miros de mamă și de tată. EI au nevoie să se joace cu părinții, să învețe cu părinții, să muncească cu părinții, să își observe părinții, să copieze părinții și să îi simtă fizic să se arunce în brațele lor când sunt exuberanți, să vină să li se pupe mânuța sau piciorul rănit de la căzătură. Să se cuibărească în brațele lor când tună afară sau bate vântul, să se urce „după capul lor” ca să vadă lumea ca un om mare. Au nevoie să își vadă mama și tata rugându-se, citind biblia, plângând și bucurându-se.

Copiii noștri au nevoie să ne tragă în jocurile lor, să le citim povești sau dacă sunt mai mari să le explicăm cărțile pe care tocmai le-au citit. Au nevoie să muncească cot la cot cu mama și tata ajutându-i la diferite treburi pe care mai târziu vor trebui să le facă. Din păcate copiii de azi știu la vârste fragede 2-3 limbi străine dar se tem să treacă strada să meargă la magazin să cumpere ceva. Ei au nevoie de cât mai mult timp brut, neprelucrat investit în viața lor. Ei trebuie să vadă cum trăiește mama, cum trăiește tata pentru a se antrena pentru viață.

Timpul investit direct în viața copiilor noștri este cea mai bună declarație de dragoste pe care le-o putem face. Nu vă lăsați înșelați crezând că telefonul cumpărat vă va apropia de copii, în realitate vă vor depărta după sărutarea de mulțumesc veți constatat că tocmai ați mai bătut o mare scândură în gardul de separare între voi. Nici laptopul performant nu produce apropiere ci mai degrabă să împartă același calculator cu tata sau cu mama. Nici hainele de brand nu produc apropiere, nici meditatorii plătiți. Apropierea o produce timpul brut investit în relație. Asta va face din copii noștri oameni echilibrați, oameni dezvoltați emoțional, oameni cu o inteligență emoțională mare.

Vrei să priceapă copilul tău că îl iubești? Joacă-te cu el, ia-l cu tine la cumpărături, treburi, spălat rufele sau mașina. Vrei să priceapă adolescentul sau tânărul iubirea ta? Ieși cu el în oraș la un suc, vorbește cu el, fă-l parte din viața ta, povestește-i de adolescența ta, fă temele sau proiectele cu el, condu-l până la școală sau așteaptă-l când iese. Iată câtva modalități de a investi timp brut în relația cu copiii. Astea sunt declarații de dragoste care nu se vor uita. Puțini din ei își vor aminti peste 10 ani că au avut un super telefon la 12 ani dar faptul că tata juca fotbal cu el sau tenis, faptul că îl aștepta când ieșea de la școală sau că a reparat mașina de spălat împreună cu el îi vor rămâne în amintire.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/page/6/