Când minţi şi te minţi cu Scriptura


Când minţi şi te minţi cu Scriptura

Aţi întâlnit vreodată oameni care se mint singuri în privinţa vieţii spirituale? Eu am întâlnit mulţi şi uneori am făcut-o şi eu. Am întâlnit mulţi oameni care şi-au adormit conştiinţa cu expresia „unde se vor duce toţi mă voi duce şi eu” deşi ştiau că nu e nici o siguranţă că cei mulţi merg în direcţia bună. Am întâlnit oameni care sperau ca după moarte cineva să le mute sufletul din iad în rai dacă este cazul, deşi nu credeau în adevăr că este posibilă o asemenea manevră. Am întâlnit oameni care se amăgeau că sunt plăcuţi lui Dumnezeu „că doar nu au dat în cap la nimeni” şi multe alte minciuni.

Acum probabil unii din voi vă bucuraţi că nu sunteţi din acele categorii dar şi pocăiţii din păcate se mint de multe ori cu Scriptura şi fac din standardul lor lege pentru toţi. De prea multe ori alegem să ne adormim conştiinţa cu versete scripturale să ne amăgim cu porţiuni de Scriptură. Iată câteva metode folosite de a ne minţi şi de a minţi cu Biblia:

  1. Postul. Mulţi dintre creştini postesc şi cred că prin post se iartă păcate, deşi conceptul nu este Scriptural deloc. Postul poate ţine în frâu mai bine firea păcătoasă dar postul nu a iertat şi nu va ierta niciodată păcate. O altă minciună este că postul aduce puteri magice, unii postesc pentru a fi ei văzuţi bine de alţi oameni şi a avea în acest fel avantaje.
  2. Jertfa. Aici intră şi postul şi binefacerea, zeciuiala, prezenţa la biserică etc. De multe ori am  întâlnit oameni având o neprihănire a lor despre care Biblia spune „…pentru că,întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” Am întâlnit oameni care postesc mult şi cumva se aşteaptă ca postul să acopere o sumedenie de păcate pe când Biblia spune prin apostolul Petru „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” Poate te-ai amăgit şi tu ca şi mine crezând că dacă jertfeşti ceva pentru Dumnezeu, acesta va trece cu vederea anumite greşeli, crezând că îţi speli păcatele cu jertfă, post, bani, eforturi sau crezând că ţi se cuvine mai multă îngăduinţă, proporţional cu numărul de zile de post. Minciuna asta însă e combătută direct de Dumnezeu prin Osea unde precizează: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe” aspect întărit prin gura Domnului Isus în Evanghelia după Matei unde El le reproşează că nu au înţeles importanţa expresiei „Milă voiesc, iar nu jertfe” dar şi în multe alte locuri în Scriptură.
  3. Scorul şi diplomele. Mulţi creştini se zbat pentru ele. Pentru mulţi credinţa este o competiţie între oameni. O competiţie in care contează scorul, darurile şi numărul lor, studiile şi importanţa lor şi oamenii se amăgesc că fac Voia lui Dumnezeu . Folosesc aceste lucruri pentru slava personală şi pretind cinste şi respect oamenilor dar în acelaşi timp cred că îl pot obliga pe Dumnezeu la a avea aceeaşi consideraţie faţă de ei cum au oamenii. Dragii mei, este bine să avem daruri, este bine să studiem, este bine să fim de top dar este greşit să o facem pentru slava personală. Cu ce drept judeci tu pe altul care nu le are? Cu ce drept te ridici tu deasupra celor mai puţin dotaţi ca tine? De ce înjoseşti pe cei mai neştiutori sau mai slabi? Dumnezeu într-o zi te va întreba „Ţi-ai închipuit că Eu Sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!” Dacă vrea cineva să facă performanţă personală nu este oprit dar nu pretindeţi cu asta că aveţi drept de stăpânire asupra celor care sunt sub nivelul vostru.
  4. Momentul pocăinţei. De-a lungul timpului s-au organizat multe evanghelizări şi mulţi oameni s-au întors la Dumnezeu dar au fost şi mulţi care doar s-au botezat şi nu au avut viaţa atinsă de Dumnezeu, nu au avut acea predare în mâna lui Dumnezeu. Astfel de oameni se mint că vor fi în rai cu Dumnezeu doar pentru că într-o zi au făcut baie în baptistiera unei biserici. Nu vă înşelaţi singuri dragii mei „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
  5. Postura înaintea altora. Da, aici de multe ori minţim. Ne dăm alţii decât suntem, am vrea să părem mai sfinţi, mai neprihăniţi decât suntem. Facem tot ce putem ca spiritual să dăm mai bine în ochii celor care ne înconjoară. Ne lăudăm chiar şi cu cel mai mic lucruşor făcut pentru Dumnezeu, ne lăudăm cu fiecare zi de post, cu fiecare ban dat bisericii sau săracilor, cu fiecare dar primit, cu orice, numai să părem mai mari decât suntem, să părem mai sfinţi decât suntem. Alţii aleg metode diversiunii, un fel de „hoţul strigă prindeţi hoţul” crezând că acuzând, disciplinând, atacând nu se vor mai vedea păcatele lor sau ale lor vor părea nevinovate.Întreabă-te care e statura ta spirituală şi care e imaginea pe care ai clădit-o în ochii altora? Este diferenţă? Te dai mai sfânt decât eşti? Ai lăsat impresia că tu eşti mai bun? Ei bine, ar fi corect să fii sincer cu tine, cu ceilalţi dar mai ales cu Dumnezeu? Nimeni nu e perfect şi tocmai asta e cauza pentru care aveam nevoie de mântuire. Construim o imagine falsă îi motivezi şi pe alţii la asta. Construind falşi titani ai credinţei se opreşte comunicarea şi mărturisirea păcatelor unii altora.

Durerea mare este că la toate aceste minciuni se foloseşte şi Scriptura, versete scoase din context, interpretări eronate, chiar şi adăugiri sau scoateri din scriptură despre care Dumnezeu zice că le va pedepsi drastic.

Ce minciuni crezi? Ce minciuni transmiţi din Scriptură? Trebuie să ne cercetăm fiecare şi să ne vedem starea. Doar aşa vom putea să ne pocăim de păcatele din viaţa noastră. Amăgirea nu a fost niciodată bună iar în viaţa spirituală e foarte periculoasă întrucât poate duce la moarte.

Haideţi să nu mai folosim Scriptura pentru alte scopuri decât Dumnezeu a lăsat-o, haideţi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne lucreze nu să îl folosim la a ne construi noi statui spirituale. Haideţi să ne deschidem inima la cercetarea Cuvântului şi să ne lăsăm transformaţi şi schimbaţi de Adevăr.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/cand-minti-si-te-minti-cu-scriptura/

Te iubesc… cu timpul – III


te iubesc cu timplul3

Jertfa supremă pentru persoana iubită este să-ți dai viața trăită pentru ea. E o mare jertfă să mori fizic pentru cineva, dar o și mai mare jertfă este să trăiești pentru ea. Pentru a muri fizic pentru un om, ai nevoie de iubire, dăruire, curaj și puțină nebunie. Pentru a trăi pentru cineva înseamnă toate acestea plus dedicare, luciditate, renunțare, perseverență, iertare și o luptă zilnică pentru continuare în ciuda defectelor sale, a firii sale, a păcatelor sale. E o moarte zilnică față de tine. Uneori e plăcută o astfel de jertfire, dar de multe ori, de cele mai multe ori nu e deloc plăcută jertfirea asta, e nevoie de renunțare, iertare, sforțare a dedicării și iubirii.

O iubire reală trebuie să își aibă originea în ceva divin altfel nu prea are puteri să reziste. Omenește nu găsim logică, sens și nici putere pentru a ne dedica unui om în așa măsură. De altfel puțini oameni reușesc să iubească precum Hristos. Cei mai mulți dintre noi dobândim această viziune mult mai târziu în căsnicie deși teoretic asta ne dorim și afirmăm că facem. Partea benefică este că, Dumnezeu are milă și nu ne supune la teste de mare intensitate, ci doar la testele aferente nivelului nostru. Nu ne dă la mulți o soție sau un soț cu boli complicate pe care trebuie să o/îl îngrijim. Sau nu ne separă fără perspectivă de unire iar. Totuși, știu oameni care iubesc în condiții în care eu nu ași rezista acum, oameni care iubesc în condiții pe care noi ceilalți le-am considera imposibile.

Mulți oameni se scuză, să iubească soția sau soțul, motivând că nu vor să facă competiție iubirii de Dumnezeu, că nu vor să facă din soție sau soț un idol, ceea ce e o scuză evlavioasă excelentă, trebuie să recunosc. În realitate astfel de oameni în rare cazuri îl iubesc pe Dumnezeu cu o dedicare a vieții. Da fapt, să iubesc soția mea „cum a iubit Hristos biserica” înseamnă să urmez „pilda lui Hristos” deci să trăiesc așa cum Dumnezeu m-a învățat, să trăiesc așa cum îi place Lui. Dacă îmi iubesc soția în acest mod arăt de fapt că îi iubesc pe Dumnezeu așa de mult încât mă jertfesc cum El m-a învățat. Nu, nu e idolatrie să îți iubești soția sau soțul așa de tare, e de fapt împlinirea Scripturii și o declarație de dragoste față de Dumnezeu care nu poate fi contestată de nimic și de nimeni. Dar vedeți voi, ne este mult mai ușor „să îi iubim pe Domnul” decât pe cea/cel din casa noastră pentru că e mult mai  greu de dovedit o astfel de iubire sau neiubire. Din păcate, în cele mai multe situații în care se folosește acest „truc” se folosește pentru a scăpa de diferite obligații maritale. Frate dragă, dacă te-ai căsătorit, cel mai eficient mod de a îl iubi pe Dumnezeu este ascultând cerința Sa privitoare la iubirea soției. Soră dragă, dacă te-ai căsătorit, cel mai eficient mod de a îl iubi pe Dumnezeu este ascultând cerința Sa privitoare la iubirea soțului. Nu mai folosiți pe Dumnezeu ca paravan pentru sustragerea de la împlinirea obligațiilor maritale niciodată, că e ofensat de o astfel de strategie. Să nu faci vreodată greșeala să crezi că e mai ușor de iubit Dumnezeu decât soția ta sau decât soțul tău, pentru că nu e deloc așa. Dumnezeu e mult mai greu de iubit decât cel de lângă tine.

Acum te provoc la o mică evaluare personală: Cât de mult jertfești din timpul tău exclusiv pentru soția/soțul tău? Cât de mult o/îl ai în minte zilnic? Cât te rogi pentru ea/el în fiecare zi? Cât de mult iubești ca Hristos acel om, după modelul lăsat de El? Cât te poți jertfi? De ce mai ești căsătorit/ă, pentru că iubești ca Hristos sau pentru că nu poți divorța? E căsătoria o viață de jertfă pe care o trăiești din dragoste sau o pușcărie în care te-ai închis accidental? Îți consideri partenerul „crucea ta” sau îți consideri soția/soțul, omul care există în viața ta pentru a vă ajuta unul pe altul în procesul sfințirii?

În funcție de credințele noastre privitoare la partenerul de viață vor veni și trăirile și faptele. Dacă nu am credințe corecte, dacă nu am o imagine Biblică a soției mele în mintea mea, nu voi putea să mă comport Biblic cu ea? Dacă o consider crucea mea, o voi târâi după mine din obligație, dar dacă o consider partener pe calea devenirii ca Hristos, pe calea asemănării cu El, o voi prețui și stima, o voi iubi până la jertfă, așa cum mi se recomandă.

Timpul trăit pentru altul, în primă instanță pentru soție sau soț, e dovada iubirii pe care o poți acelui om și lui Dumnezeu în aceeași măsură, oricât de firesc și păcătos ar fi acel partener de viață. Intensitatea iubirii poate fi măsurată destul de eficient prin calcularea timpului jertfit pentru ce iubit și prin calitatea acelui timp. Poate nu ar fi deloc o idee rea să discuți puțin cu soția ta sau cu soțul tău despre asta. Vei avea parte de surprize.

Iubirea înseamnă jertfă. Așa înțelegem noi oamenii că suntem iubiți, dacă cineva jertfește ceva pentru noi sau mai presus de asta, dacă cineva se jertfește pe sine pentru noi. Înțelegând asta, voi alege eu oare să mă jertfesc pentru soția mea? Vei alege tu să faci la fel? Ești gata să jertfești din secundele alocate ție, minutele, orele, zilele pe care le ai pentru soția sau soțul tău? Mai mult, ești gata ca să faci din acel timp unul de mare calitate înțelegând prin asta că de fapt îi declari dragoste șui Dumnezeu? Doamne, ajută-mă!

Foto: Time.com

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Toma- Ucenicul îndoielnic


 

Unul dintre cei mai cunoscuți apostoli după Petru și Ioan este Toma. De obicei este numit ”Toma necredinciosul”, dar poate că nu aceasta era eticheta cea mai potrivită pentru el. În multe aspecte ale vieții, Toma s- a ridicat mai presus de această supranumire.Îndoiala lui Toma s- a văzut atunci când ceilalți ucenici i- au spus vestea că Domnul Isus a înviat dintre cei morți. Ei erau în culmea fericirii pentru că- L văzuseră pe Domnul, dar când i- au împărtășit lui Toma vestea cea bună, el nu era dispus să creadă. Îi era foarte dor de Domnul și gândul învierii îi părea prea frumos ca să fie adevărat. De aceea, el le- a spus: ”Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20: 25). Încercând să cumpănim starea ucenicilor, ne dăm seama că nici ceilalți nu au crezut în înviere până nu L- au văzut pe Cel înviat (Marcu 16: 9- 11). Prin urmare, toți ucenicii au fost înceți în a crede. Toma îl iubea pe Domnul și nu putea suporta gândul de a renunța la speranțele lui în legătură cu învierea.
Când l- a văzut pe Toma după înviere, S- a uitat la el și a zis: ”Adu- ți degetul încoace, și uită- te la mâinile Mele; și adu- ți mâna, și pune- o în coasta Mea; și nu fi necredicios, ci credincios. ” (Ioan 20: 27).

Ca răspuns, Toma a făcut probabil cea mai măreață declarație care a ieșit vreodată din gura apostolilor: ”Domnul meu și Dumnezeul meu !” (v. 28). Și, în clipa aceea, el a fost transformat într- un mare evanghelist. O serie de mărturii antice sugerează că Toma a ajuns cu Evanghelia până în India. În sudul Indiei sunt biserici care își trasează rădăcinile până la începutul epocii Bisericii, iar tradiția spune că ele au fost fondate prin lucrarea lui Toma. Sursele cele mai demne de crezare afirmă că el a fost martirizat pentru credință prin străpungerea cu o suliță- o formă potrivită de martiraj pentru unul a cărui credință s- a maturizat când a văzut semnul lăsat de suliță în coasta Învățătorului și pentru unul care dorea fierbinte să fie reunit cu Domnul său.

Dumnezeu dă har, îndurare și iertare păcătoșilor pocăiți și le transformă viața în vase folositoare care Îl glorifică. Și noi suntem în raza de acțiune a harului Său transformator.

Slavă Lui !

Pastor Ioan Cocîrțeu

Sursa….

Te iubesc… cu timpul – II


te iubesc cu timpul1

Uneori, diferitele „valute” în care preschimbăm timpul pentru a oferi valoare ființei iubite sunt tare păguboase și chiar mai volatile ca timpul însuși. Tranzacțiile de cumpărare de astfel de valute fiind în astfel de situații foarte dezavantajoase și obositoare făcând infinit mai rentabilă oferirea de timp brut de calitate, decât preschimbarea sa. Dacă mai adăugăm la această concluzie și factorul timp, care devalorizează foarte mult bunurile vom descoperi că totuși, cel mai eficient mod de arătare a iubirii soției sau soțului va rămâne oferirea de timp.

Să oferi din timpul tău persoanei pe care o iubești poate părea o jertfă slabă, neînsemnată. Poate pară mult mai valoros un telefon, o haină, o pereche de pantofi, un laptop sau mai sus, o mașină, casă, concediu. În realitate e o jertfă de valoare și calitate maximă. Să oferi celei sau celui drag acel timp în care tu puteai face mulți bani, foarte mult în anumite situații. Să nu consideri o pierdere faptul că faci un masaj soției în timp ce puteai câștiga în ora aia poate sute de lei din care sa îi oferi și ei un cadou. Dacă o luăm din punct de vedere material, ceea ce scriu acum e curată nebunie. Dacă gândim lucrurile și din prisma spiritualității încep să aibă sens.

După cum știți, noi oamenii suntem foarte ușor de înșelat pentru că „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” și adesea credem că știm mai bine decât Cel ce ne-a creat ce ne trebuie, ce ne e bine, ce ne împlinește. Așa se face că și bărbații și femeile cred că pe femei le fericește banul și că prin bani le poți recompensa și arăta iubirea. Această încredințare o au și mulți din cei ce se numesc Copii de Dumnezeu din păcate, aducând femeia la nivel de bun comercial. Cred că este o încredințare periculoasă chiar dacă o au deopotrivă și femeile și bărbații. Mai corectă văd încredințarea că sexul îi fericește pe bărbați decât pe cea că banul le fericește pe femei. Noi am ajuns să credem multe minciuni și ar trebui să ne maturizăm spiritual repede pentru a nu distruge viețile care pot fi adevărate binecuvântări pentru cei din jur și mai ales pentru generațiile viitoare.

Hai să facem un mici exerciții practice, pentru că teoria fără aplicabilitate e vorbă în vânt. Vă propun mici exerciții de gândire, care vă vor spune unde vă aflați în relația cu soția sau soțul. Ele sunt doar ceea ce îmi vine mie în minte în dimineața asta, nu un plan complet. Nu vă speriați, nu vă scriu despre meditații orientale.

Contact vizual prelungit. Când ai avut ultima dată un astfel de moment? Când ți-ai privit soția sau soțul în ochi continuu mai mult de 2 minute. Să te uiți în ochii ei/lui încercând să citești acolo? Știți că ochii vorbesc? V-ați pus vreodată în gând să citiți în ochii celui iubit?

Observare. Când ai privit ultima dată fața și trupul soției sau soțului pentru mai mult de cinci minute continuu? Să stai să o/îl admiri să îi urmărești trăsăturile feței, corpului, părul, ochii, buzele… tot. Tu crezi poate că o/îl cunoști de ani buni dar vei fi surprins/ă de ceea ce vei descoperi dacă faci acest exercițiu. Lângă tine viețuiește un om extraordinar care are nevoie să fie văzut, observat.

Informare. Când ai „pierdut ultima oară timp” pentru a te informa despre cum poți ferici soția sau soțul? Să stai ore sau chiar zile să cercetezi, să citești, să cauți modalități de a fi mai eficient/ă în împlinirea datoriei de soț/soție.

Surprize. Când te-ai învoit ultima dată de la serviciu pentru a veni acasă la soția ta sau soțul tău, dar nu se pun situațiile de boală. Să ceri liber ca să stai cu ea/el. Să „sacrifici” acea zi pentru persoana pe care o iubești.

Renunțare. Îți amintești despre ultima zi de post pe care ai ținut-o pentru soția sau soțul tău? Da și postul de mâncare e ok, dar mă refer mai mult la postul de vorbe nepotrivite, postul de la avea dreptate, postul de la micile răutăți. Mai mult, când ai renunțat ultima oară la ceva ce preferi tu, de bună voie, fără să fii constrâns/ă, în beneficiul sau avantajul celei/celui de lângă tine?

Intimitate. Cât durează intimitatea dintre voi? Cât timp vă acordați unul altuia? Aveți timp să vă admirați, apreciați, mângâiați, surprindeți, satisfaceți unul pe altul? Știi cât este de frumoasă? Aaa, cum nu e frumoasă? Știai că femeia admirată devine frumoasă și cea neadmirată se ofilește? Dacă nu o consideri frumoasă, nu va înflori. Fă exercițiul acesta măcar un an, declară-i de minim trei ori pe zi că e frumoasă, rostește vorbe de admirație și prețuire și garantez că după un an diferențele vor fi enorme. Tu o poți face să înflorească.

Mai sunt…

Foto: www.chobirdokan.com

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/

Te iubesc… cu timpul – I


Timpul și iubirea copiilor - I

Să spun „Te iubesc!” soției a devenit aproape o rutină. Să îi dovedesc iubirea e destul de dificil. Expresia ”Te iubesc!” deși pentru mulți bărbați e mai dificil de rostit acoperă o grămadă de instanțe și se referă la multe aspecte. De la „iubirea” copilărească și aproape inocentă, prin „iubirea adolescentină” dictată de hormoni care de cele mai multe ori e pasiune sexuală până la înlocuitor pentru: „Te rog să mă ierți!” „Nu vrei să te culci cu mine?” „Lasă că e ok!” „Nu știu ce să fac!” și multe alte situații și instanțe.

Pentru a avea sens cuvintele declarate trebuie însoțite de acțiuni doveditoare. Vorba fără acțiune are efect scurt sau deloc. „De vorbe suntem sătui”. Probabil și ție ți s-a declarat de multe ori că ești iubit dar nu te-ai simțit așa. Dacă revenim la subiectul acestei meditări, în căsnicie, „cele două cuvinte” se rostesc des, dar din păcate mult prea rar sunt validate de fapte. Să declare soției mele „te iubesc!” și să nu demonstrez asta, mă pune clar în categoria mincinoșilor, înșelătorilor, profitorilor și trădătorilor. E o păcăleală ordinară în genul celei pe care copii mici o fac pentru a șantaja și a obține ceea ce își doresc. Poate la copii e și nițel amuzantă, dar la mine, care sunt căsătorit, care ar trebui să fiu responsabil și iubitor nu e permis. Iubirea pe care o declar, trebuie demonstrată faptic.

Întrebarea care decurge clar de aici e: trebuie demonstrată dar cum? De ceva vreme, destul de multă, s-a tradus și în română cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman în care autorul, pe baza experienței sale în domeniul relațiilor identifica cinci modalități prin care bărbații și femeile pot înțelege sensul cuvintelor „te iubesc!”. Ei bine, dacă ar fi să reduc la esență acele limbaje, cu care sunt în principiu de acord, ele derivă sau își au originea în timp. Timpul e cea mai eficientă metodă de a dovedi iubirea și cea mai ușor de înțeles. Cu cât trăiesc mai mult timp pentru soția mea, cu atât îi dovedesc mai mult că o iubesc. Timpul e resursa pe care eu nu sunt stăpân, nu știu dacă mâine mai am timp pentru mine și cel pe care îl am acum îl „sacrific” pentru ea. Practic dau o bucățică, mai mică sau mai mare din viața mea soției mele. Asta e o jertfă.

Bineînțeles că firea pământească mă poate „fenta” să folosesc inadecvat, ineficient și poate chiar dăunător un astfel de timp. Să pretind că îl ofer ca dovadă de iubire soției și în fapt să mi-l ofer mie dar „pe după șură”. De multe ori aud soți declarând vehemenți: „nu înțeleg ce mai vrea, muncesc pentru ea și pentru copii din zori în noapte, câte 12 ore pe zi.” În realitate, nu e neapărat o jertfă pentru soție și copii un astfel de sacrificiu, poate fi pentru mine ca persoană, poate fi chiar o fugă de soție și copii. Soția mea are nevoie de timpul mau, dar de un timp de calitate nu să îl cheltui eu cum vreau „cu dedicație pentru ea”. Dacă tot îl ofer și declar asta, am datoria să mă interesez cum pot folosi acel timp în cel mai eficient mod posibil având în vedere că acea „valută” e așa de volatilă. Sunt secunde, minute, ore, zile, ani care se duc și nu mai vin, trebuie să folosesc acest timp în cel mai eficient mod posibil la acea dată.

A „cheltui” timpul cu împlinirea nevoilor soțului sau soției, nu este deloc în contradicție cu Scriptura, ba chiar este o respectare a ei. De fapt ni se recomandă să ne împlinim aceste „datorii” care le avem în calitate de oameni căsătoriți. Apostolul Pavel menționează, ca o recomandare pentru cei care voiau să se căsătorească din Corint „Dar cine este însurat, se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă nevestei… iar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei.” Asta este o realitate și respectarea acestei recomandări dovedește credincioșia față de partener și implicit față de Dumnezeu. Odată ce ai luat hotărârea de a te căsători ai această obligație logică, da a place nevestei/bărbatului. Ai datoria de a te preocupa să placi celui sau celui cu care te-ai căsătorit. Împlinirea acestei responsabilități te califică sau te invalidează și pentru slujirea publică în biserică. Dacă nu am voința sau dorința de a mă face plăcut nevestei, nu sunt apt pentru a mă declara „slujitorul lui Dumnezeu”. Cu respect pentru cei ce cred altfel, voi rămâne la convingerea că persoana căsătorită care prin slujirea sa în biserica locală își ofensează, enervează, întărâtă, tensionează soțul sau soția nu se află într-o postură bună și nu ar trebui să continue fără a își rezolva acele probleme. Slujirea nu trebuie să fie făcută „în ciuda poziției soției/soțului, în ciuda părerilor sale”. Trebuie să se obțină acordul după ce în prealabil ne-am asigurat că ne facem plăcuți soției/soțului.

Așadar, cheltuirea timpului, pentru a dovedi dragostea soției/soțului nu este nebiblică ba chiar este recomandată. Cu acest aspect lămurit vom trece data viitoare un pas mai departe discutând despre cum putem „cheltui” timpul, pentru dovedirea iubirii într-un mod cât mai eficient posibil.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/