Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

O viață religioasă eficientă – I

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

lucratorii viei

În ultima mea meditare scriam despre risipa din viața religioasă. E multă și din păcate e un fenomen tare răspândit. Cu toate acestea oamenii continuă să risipească cu spor în fiecare religie existentă. La un calcul simplu, la nivel financiar rămânem surprinși câte s-ar putea face cu banii risipiți în sistemele religioase și totuși e doar o parte a risipei. Dacă mai punem în calcul timpul și energia risipite, cuvintele, emoțiile și sentimentele aflăm destulă energie pentru a muta efectiv munții bucată cu bucată. Azi îmi propun să scriu despre cum poate deveni viața religioasă eficientă.

Am devenit de ceva vreme foarte sceptic când aud de religii și una din cauze este asta a risipei, de aceea am început să gândesc cum se poate schimba situația. Vedeți voi, religiile nu sunt „autorizate” de Dumnezeu. În afară de poporul evreu, de iudaism, nu găsim vreo religie că ar fi cerută de Dumnezeu. Religiile sunt asocieri de oameni cu viziuni similare privind viața spirituală. Sunt acele grupuri de oameni la care aderăm din cauză că au aceleași credințe ca și noi și în acest fel mergem mai încurajați pe drumul care ne stă în față. Nu cred că ne va întreba vreodată Dumnezeu ce religie am avut. Mai degrabă ne va întreba ce am făcut cu energia, timpul, capacitatea și mai ales cu darurile primite. Deci, ca oricare alt grup social care creează un anturaj, religia ne poate face mai buni sau mai răi, mai eficienți sau mai risipitori nu pentru că are putere în ea, ci pentru că ne asociem unui grup anume.

Viața aceasta este prea scurtă ca să risipim ceva din ea iar gândul eficienței ar trebui să ne însoțească mereu. E Biblic, dacă căutați motivație, în Scriptură găsim îndemnuri de genul „mâna să nu-ți obosească” sau „tot ce găsește mâna ta să facă” sau „vom da socoteală de fiecare cuvânt nefolositor” sau „câtă vreme se zice astăzi” toate vorbesc despre necesitatea eficienței. Un om mântuit, nu își mai permite risipa, pentru că Tatăl este eficient și el devine precum Tatăl încetul cu încetul. Trebuie să eliminăm din viața noastră la momentul potrivit, tot ceea ce e ineficient sau ce e risipă.

Folosirea eficientă a banilor. În primul rând în viața personală unde trebuie eliminate cheltuielile neesențiale și cheltuit cu înțelepciune, fapt care va genera mai puțină nevoie și dependență de bani și mai mult timp pentru relația cu Dumnezeu, cu soția sau soțul și cu copiii dar și cu alții. Excepție fac cei pe care Dumnezeu i-a chemat la slujire prin această modalitate unde proporțiile diferă puțin fără a schimba prioritățile.

Al doi-lea aspect al folosirii eficiente a banilor e privitor la biserici. E nevoie de aceeași „optimizare a costurilor” nu putem aborda cu delăsare modul în care se cheltuiesc banii. Trebuie să existe în fiecare biserică o „politică financiară” așa cum există o „politică religioasă” și banii trebuie cheltuiți în funcție de priorități și mai ales pe zone procentuale. Nu poți cheltui întreaga sumă disponibilă pe confortul clădirii și lăsa zone importante ca: misiunea, binefacerea, implicarea socială, ajutorarea nevoiașilor fără acoperire.

Câți bani să dai la biserică? O vreme credeam că 10%, acum cred altceva. Credeam în principiul zeciuielii câtă vreme am văzut biserica locală responsabilă să facă lucrările spirituale care revin individului. Era un fel de: „uite bănuții, m-am scăpat”. De când am văzut că responsabilitatea e a mea, am schimbat abordarea, nu mai sunt adeptul zeciuielii, cred că totul e a lui Dumnezeu, deci se poate folosi după plac de tot ce am eu. La biserica locală „îmi plătesc taxa” cum spunea cineva, dar în viața personală îmi asum responsabilitatea administrării corecte a banilor pe care Dumnezeu mi i-a încredințat. În acest fel 10% a rămas de domeniul trecutului. Am avut luni în care am dat 7% și luni în care am dat ca familie 70%.

Rămân totuși la încredințarea că, pentru cei care nu vor să se concentreze asupra descoperirii voii lui Dumnezeu cu privire la locul în care e nevoie de banii lor e mai bine, să dea bisericii locale partea pe care au hotărât-o, pentru ca oamenii care administrează acei bani să îi distribuie cu înțelepciune unde îi luminează Dumnezeu, deși există riscul să îi distribuie și incorect.

Folosirea eficientă a timpului. Aici e iar foarte important cum privesc viața spirituală. Văd mersul la biserică ca pe o datorie sau caut să „profit la maxim” de el. Vreau să îmi fac porția sau să cresc și să mă maturizez. Religia poate fi o pierdere mare de timp dacă eu personal nu sunt un om al eficienței. Mersul la biserică nu mă face mai sfânt cum nici mersul cu avionul nu mă face pilot, dar sunt oameni care zboară cu avionul în școala de pilotaj, pe aceia mersul cu avionul îi face piloți, deci este foarte posibil ca, venind la biserica locală cu atitudinea potrivită să mă fac mai sfânt. Participarea la programele bisericii locale mă poate fortifica, întări, încuraja sau dimpotrivă întărâta, amărî, descuraja. Dar există și o zonă neutră, bunica spunea că, pe vremea când o obligau preoții să facă cruce, ca orfană fără apărare a găsit formula: făcea semnul crucii dar spunea „incantația”, „cum n-ajută, așa nu strică”. Dacă abordăm așa viața religioasă și mersul la biserică e o risipă de timp. Ori suntem dedicați ori legăm de gard această rutină. Știu, mulți nu cred asta, dar nu sunt de principiul: „să nu zică alții că nu vin”

Nu risipi timpul, asigură-te că „mersul la biserică” îți este de folos, clar, fără dubii, fără îndoieli și nu mă refer la a te simți bine, ci la folosul vieții spirituale. Te hrănești? Crești? Te implici? Te vezi parte din trup? Dacă nu e așa, schimbă abordarea, nu te du degeaba la biserică, nu are rost, roagă pe Dumnezeu să te lumineze.

Data viitoare voi încerca să continui cu eficiența în zona activităților și a emoțiilor unde iar se face risipă. Până atunci, să ă fie viața spirituală eficientă.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

O viață religioasă irosită

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

o viata religioasa irosita

Tozer spunea la un moment dat: „Probabil nu există nici un domeniu al activității umane în care să existe atâta risipă ca cel al religiei.” La momentul când am citit această afirmație, cu vreo cincisprezece ani în urmă, m-am simțit indignat și am zis „și mai este considerat un titan al credinței de unii”. Astăzi abia înțeleg câtă dreptate avea când scria. Într-adevăr, domenii cu mai mare risipă în existența umană ca cele religioase nu există.

Voi trece repede peste risipa financiară. Că nu e subiectul acestei scrieri deși se pot scrie biblioteci întregi. O menționez doar că există și e mare. Religiile au devenit unele din cele mai eficiente și profitabile afaceri, unii care știu să manipuleze bine își sporesc averile fără efort, fără sudoare și apoi pretind că Domnul i-a binecuvântat. Problema pe care mi-o pun este ce vor face când îi va trăsni Domnul. Să nu înțelegeți că generalizez, nu toți preoții, pastorii, călugării se încadrează în această categorie, nu ar avea cum pentru că sunt mulți, dar unii din ei, o minoritate chiar, prin acțiunile lor lacome îi umbresc și le strică reputația și celorlalți. Risipă și de bani, risipă și de colegi.

Risipa de timp. Este una din cele mai mari risipe din viața religioasă. Deși putem face din timpul petrecut la biserică un câștig, de cele mai multe ori el este o pierdere. Este o pierdere datorită neimplicării noastre, datorită inconștienței și datorită lenei și relaxării. Mergem cu așteptări greșite, irealiste sau fără așteptări. Avem un timp pe care îl irosim degeaba sau chiar cum spunea Pavel celor din Corint „vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi” De ce? Pentru că prea adesea folosim acel timp greșit: lăsăm mintea să se relaxeze, bârfim, observăm pe alții, criticăm, ne mândrim și chiar uneltim la rele: „cum să ies mai devreme ca să nu îl mai întâlnesc pe cutare”, „ce să îi spun lui cutare ca să nu mai fie așa de mândru”, „ce bine arată cutare” sau altele. Lăsăm firea să se desfășoare în voie, să zburde chiar.

Risipa de cuvinte. Tot Tozer spunea: „În rugăciunile noastre private sau în cele publice îi cerem constant lui Dumnezeu să facă lucruri pe care deja le-a făcut sau unele pe care nu le poate face, din pricina necredinței noastre.” Da, doare și pe mine mă doare. Rugăciuni super emoționante, lacrimogene, unele cu hohote, care sunt fix degeaba pentru că nu le gândim, nu încercăm să ne rugăm călăuziți de înțelepciunea divină, ci ne lăsăm îmboldiți în rugăciuni de emoția umană și o confundăm cu „cercetarea Duhului”. Mai mult, le alcătuiește mintea noastră în așa fel încât să obțină multe amin-uri, pe cele publice. Oare credeți că vom dar socoteală de fiecare cuvânt nefolositor care ne iese din gură, chiar dacă el e spus la rugăciune sau la amvon? Câte expresii „mă rog pentru tine” ai spus degeaba?

Risipa de emoții. Emoțiile sunt puse de Dumnezeu în noi. Atâta vreme cât ele servesc scopului pentru care au fost puse sunt sănătoase, dar cum depășesc acel cadru ne pot îmbolnăvi. Bisericile care exploatează emoțiile oamenilor îi îmbolnăvesc. Un exemplu: frica este o emoție care ne poate fi foarte utilă când suntem în pericol, ne va „pune pe automat” în încercarea de apărare sau fugă, ne va energiza intens corpul exact în acele părți în care are nevoie, va tăia resursele pentru organe care atunci nu sunt necesare, totul pentru a ne ajuta să luptăm sau să fugim cât mai eficient posibil. Dacă însă frica persistă multă vreme, ne îmbolnăvim. Corpul va ține fără resurse stomacul și sistemul digestiv, va oferi resurse suplimentare picioarelor și mâinilor, omul va fi agitat, stresat și va obosi. Dacă o emoție bună în anumite situații va deveni dăunătoare dacă persistă mai mult decât trebuie.

Risipa de activități. Activismul religios e cel mai mare păpător de energie. Dacă am lua toată această energie și am canaliza-o constructiv am putea clădi orașe. Oameni care se zdrobesc să facă anumite activități și nu gândesc la utilitatea lor sau la necesitatea lor, ca să nu mai zic că nu se gândesc niciodată dacă sunt chemați de Dumnezeu să le facă sau e doar chemarea liderilor bisericii sau a unor motivații publice apreciative.

De regulă risipim pentru că nu suntem instruiți. Risipim pentru că mergem „pe mâna liderilor religioși” și nu ne asumăm responsabilitatea propriei vieți spirituale. Religiile există și astăzi în forma actuală din cauza lenei personale de a cerceta Scriptura și de a ne apropia de Dumnezeu. Deși pot fi o mare binecuvântare, dacă acolo se întâlnesc oameni iubitori de Dumnezeu în practică ele devin chiar dăunătoare, dacă acolo se întâlnesc omeni care vor să scape de responsabilitatea spirituală și să o plaseze unui preot, duhovnic, pastor sau altcuiva.

Provocare: Viața ta religioasă e un câștig spiritual? Simți că ești în creștere? Vezi clar că mersul la biserică te crește sau vii acasă dărâmat, întristat, lovit? Simți că rugăciunea ta e ascultată? Vezi clar prezența și însoțirea lui Dumnezeu în viața ta?

Pentru lideri religioși sau slujitori: Predici întotdeauna cu un scop precis? Ai clar în minte viziunea și chemarea? Știi deslușit ce te cheamă Dumnezeu să faci? Sau predici „cum vine” pe principiul „ce dă Duhul dimineață la prima cântare”? Vezi efectele predicării tale în viața oamenilor sau vezi doar efectele și gura căscată când rostești cuvintele?

Fiecare să se cerceteze dar pe sine și să nu trăiască fără folos ci cu folos pentru că viața e scurtă.

Mâine, dacă ne mai lasă Dumnezeu vom vedea cum putem avea o viață religioasă eficientă pentru noi și poate și pentru cei din jurul nostru. O viață care să îl glorifice pe Dumnezeu. Dor câteva gânduri pentru că e un domeniu vast.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

De ce trebuie sa ne rugam pentru masa (pentru tot ce consumam)?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EVENIMENTE

Inainte consumam peste pangasius, dar am auzit ca e crescut in conditii toxice in China. Apoi am facut un efort si am zis sa le iau copiilor somon, dar si acesta cica e de crescatorie si e nociv. Despre pui nu mai zic ca sunt indopati cu hormoni. Carnea de porc e grea pentru ficat si tot asa. Despre celelalte dulciuri si chipsuri nu mai vorbim ca sunt pline de E-uri.
Inainte cancerul de colon aparea peste 60 de ani azi apare si de la 20 in sus. Se nasc copii bolnavi de cancer din cauza toxicitatii a tot ce consumama (chiar si de la aer). Din cauza lipsei de dragoste si de moralitate producatorilor nu le pasa de ce baga in alimente. Banul sa iasa si productia sa fie sporita.
Marcu ne zice ca cei care se incred in Dumnezeu vor consuma chiar si otrava fara sa stie dar nu vor muri (Marcu 16:18). Asadar singura solutie este de a ne ruga chiar si pentru apa de la robinet care oricum nu prea e potabila ca de ferit nu se mai poate feri nimeni. Ne intoxica si din avion daca vor. Asadar binecuvantati masa, totul, pentru ca binecuvantarea celui credincios anuleaza blestemul.
Doamne ajuta!
Sursa https://www.facebook.com/tony.profides/

Beneficiile demonstrate ale rugăciunii: cum ne ajută în viaţa de zi cu zi

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE, MEDITAŢII

Beneficiile demonstrate ale rugăciunii: cum ne ajută în viaţa de zi cu zi cel mai popular ritual religios

Religia este un subiect extrem de controversat, însă are, în anumite privinţe, un aliat neaşteptat: ştiinţa. Oamenii se roagă încă de când au început să contempleze asupra existenţei lor pe pământ, iar ştiinţa demonstrează că rugăciunea are efecte benefice asupra psihicului uman şi sănătăţii. Unul din cele mai populare ritualuri religioase este rugăciunea.

O cercetare realizată în 2011 în România a arătat că 61% din români, indiferent de confesiunea religioasă de care aparţin, declară că rugăciunea sau meditaţia religioasă este o parte importantă din viaţa lor de zi cu zi, în timp ce doar 6% declară că merg la biserică de câteva ori pe săptămână, iar 25% o dată pe săptămână. Alte date interesante arată că 93% dintre neoprotestanţi se roagă zi de zi, pe când 70% din greco şi romano catolici au acelaşi ritual. Ponderea ortodocşilor care se roagă frecvent este de 59%, fiind cea mai scăzută dintre confesiuni. Clay Routledge, un doctor în psihologie de la Universitatea de Stat din North Dakota, Statele Unite, a analizat rezultatele mai multor studii care demonstrează efectele benefice ale rugăciunii. „Religia este complicată.

Poate fi atât bună, cât şi rea pentru sănătatea unei persoane, depinde de mai multe variabile. Totuşi, ştiinţa a dovedit în repetate rânduri că rugăciunea are efecte pozitive asupra indivizilor şi societăţii”, a consemnat doctorul psiholog.

1. Rugăciunea îmbunătăţeşte controlul de sine Studiile au demonstrat că stăpânirea de sine este precum un muşchi, iar „exerciţiul” rugăciunii antrenează autocontrolul.Aşa cum după mai multe flotări muşchii obosesc, la fel şi controlul de sine poate „obosi”. Acest lucru este posibil din cauză că activităţile care impun autocontrol sunt mari consumatoare de energie, psihic şi emoţional, ceea ce face ca deciziile corecte, bune, să fie cu atât mai dificil de luat, cu cât omul trebuie să-şi folosească mai mult autocontrolul. De exemplu, este mult mai probabil să mâncăm haotic, necontrolat, sau să ne ieşim din fire şi să devenim iraţionali atunci când suntem epuizaţi mental, punctează Routledge.

2. Ne face mai buni Routledge aminteşte de un alt studiu, în care subiecţii au fost supuşi unei experienţe neplăcute pentru a le creşte gradul de agresivitate. De exemplu, cei care au fost rugaţi să se roage pentru o persoană care i-a înfuriat, au fost mai puţin agresivi în reacţie decât cei care au fost rugaţi să se gândească la persoana care i-a scos din sărite. Cercetătorii au demonstrat că rugăciunea reduce stările agresive, făcându-i pe oameni mai calmi şi mai stăpâni pe propriile emoţii.

3. Devenim mai iertători Atunci când oamenii se roagă pentru partenerul de cuplu, un prieten sau o rudă, devin mai iertători faţă de persoanele care au greşit faţă de ei.

4. Sporeşte încrederea În cazul oamenilor care se roagă împreună, în cuplu sau alături de un prieten apropiat, sentimentul de încredere devine mai puternic, la fel şi legătura dintre aceştia. Această descoperire este foarte importantă mai ales pentru cuplurile care pot folosi rugăciunea ca metodă de terapie.

5. Ameliorează stresul Cercetătorii au descoperit că persoanele care se roagă pentru alţii sunt mai puţin vulnerabile când vine vorba de efectele stresului asociat, de obicei, cu problemele financiare. Interesant a fost că rugăciunea s-a dovedit eficientă în reducerea stresului numai atunci când nu a fost centrată pe propria persoană, ci pe binele altui individ. Rugăciunea centrată pe dorinţa de a obţine câştiguri materiale în folos propriu nu a dat rezultate în diminuarea nivelului de stres, ceea ce a dus la concluzia că pentru a obţine beneficii personale în urma rugăciunii, individul trebuie să-şi îndrepte gândul către fericirea şi bunăstarea altora.

Citeste mai mult: adev.ro/o4iz5u

De ce predică tot mai multe femei?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE, MEDITAŢII

dece predica tot mai multe femei

Nu vreau să „tulbur apele” cu cine știe ce teorii controversate despre rolul femeii în biserici, pentru că e o temă delicată și oricât de echilibrat ar aborda-o cineva, tot provoacă pasiuni. Scopul meditării mele este de a identifica un fapt de necontestat și de a îl analiza sumar și anume: de ce tot mai multe femei predică sau chiar ajung „păstorițe” și ce se întâmplă cu bărbații? Un fapt care nu poate fi contestat și care ne spune câte ceva despre realitatea pe care o trăim.

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme, foarte des auzim despre femei care predică, chiar dacă se susține că nu fac asta ci doar „au o mărturie”. Intervine o eschivare de la realitate din cauza unor prejudecăți culturale sau religioase și o ambalare a unei realități de necontestat. Probabil problema mai mare este însăși eschivarea prin minciună de la recunoașterea unei realități contemporane. Le este teamă acelor femei sau bărbaților care sunt de acord cu vorbirea lor, să recunoască asta, pentru a nu fi ținta comentariilor extremiștilor. În realitate, orice femeie, ca și orice bărbat, când deschide gura să dea sfaturi, îi învață pe ceilalți chiar dacă nu merg la amvon ci doar la microfon, chiar dacă nu numesc asta predică ci doar mărturie. Și asta indiferent dacă se întâmplă într-o sală de cult sau acasă la cineva sau pe stradă.

Mulți contestă că femeia ar trebui să învețe pe alții, pe baza interpretării riscante prin scoatere din context a unor pasaje scripturale. Mulți se duc la extreme și spun că nu trebuie nici poezii sau cântări să zică în biserici ci să „învețe în tăcere”. E o interpretare de tipul „că așa vrea mușchiul meu” a Scripturii. În realitate, același Pavel recomandă femeilor mai bătrâne „să învețe pe alții ce este bine” și distinct „să învețe pe femeile mai tinere”. Oricum ar fi, extremiști tot vor exista. Unii vor ține mereu cont din Biblie doar de ceea ce le convine sau pică bine.

Realitatea e totuși dramatică. Eu aș spune mei degrabă că tot mai multe femei sunt nevoite să predice, nu neapărat că vor să predice. Avem o criză mare în multe biserici neoprotestante de bărbați gata să slujească. Mulți bărbați au abandonat acest capitol al vieții spirituale și au lăsat „posturile vacante”. Depărtarea de ceea ce ne cere Scriptura ne pune în situații foarte delicate ca și organizații religioase. „Pe vremea mea” era bătaie pe amvon, cine prindea era onorat și unii au făcut din sportul „frecatului colțurilor amvonului” un spectacol ieftin și jegos. Era opusul aceste stări de astăzi, tot la fel de periculos. Bărbați care se luptau să predice și nu-i mai putea da jos de acolo.

Unde sunt bărbații care să predice? Unde au dispărut? De ce sunt nevoite unele biserici să folosească femeile pentru asta? Dacă vreți, e ca la război, femeile ar trebui protejate nu interzise în astfel de bătălii, dar, în anumite cazuri și femeile pot lupta, uneori o vor face mai bine decât bărbații. Unde sunt cei ce ar trebui să slujească?

Mă consider unul din evadați. Da, eu sunt una din persoanele care am cerut să nu mai fiu inclus în lista de oameni care slujesc public în biserica din Mediaș, pentru a rămâne doar în slujirea mult mai simplă a bisericii din Agârbiciu. Sunt în consecință unul din cei care „au lăsat locul liber” și privesc puțin și „din afară” problema, așa că voi încerca să spun ce văd, cu riscul de a produce și disconfort. Iată câteva observații, fără a le putea clasifica într-o anumită ordine.

Bărbații s-au feminizat și femeile s-au masculinizat. Este un adevăr care nu poate fi contestat. Societatea contemporană a reușit să aducă diferențele dintre sexe aproape de inexistență. Nu mai există aproape deloc o clasificare a atribuțiilor, o diferențiere în funcție de sexul persoanei. Se consideră femeia concurentă bărbatului nu inferioară ca în cultura veche, nici egală ca în scrierile Noului Testament. Poate unii vor spune că noi ne orientăm după Scriptură nu după cultură, și le răspund: așa ar trebui, dar nu așa facem. Din păcate, cei mai mulți oameni rezumă „viața spirituală” la mersul la biserică deci pe acest principiu influența „lumii” e prezentă în 90% din timpul nostru pe când cea biblică doar 10% așa că, ne vom transforma în consecință.

Foamea după emoții. Da, se caută din ce în ce mai mult predicile care dau emoții și bărbații de regulă nu predică la emoții sau o fac mult mai greu decât femeile. Nu doar predicile ci întregul program se duce din sfera rațională în cea emoțională. Oamenii vor „să simtă” și dacă nu simt consideră că nu a fost bună predica. Vor să se simtă învăluiți, vor să simtă emoții, vor să simtă palpabil, vor într-un fel dovezi ale puterii vorbitorului, nu cuvinte ale lui Dumnezeu. Se caută mai presus de toate senzația, de regulă senzația de bine, de plăcere. Uneori orbește se caută, cu mâinile întinse și cu ochii închiși, vrem să pipăim pentru a simți, ne întindem „senzorii” vrem să palpăm și puțini bărbați sunt în stare să ofere astfel de dovezi deși mulți încearcă.

Depărtarea bisericilor de la Scriptură. Da, e o altă cauză pentru care bărbații se retrag. Când biserica locală o ia în direcție greșită unii încearcă să o mențină pe direcția bună, dar nu reușesc și în cazurile riscante, unii sar din barcă. Din păcate tot mai des aud despre organizații religioase care au deraiat de la Cuvântul lui Dumnezeu. În această situație e valabil principiul „tu și casa ta”. Astfel unii dispar din viața organizațiilor locale pentru a se slava. Aici e mult de scris pentru că unii insistă că ar fi abandon și lașitate. În realitate e responsabilitate întrucât prima obligație a unui bărbat este soția sa și copiii, mai apoi biserica locală. Doamne, te rog să cercetezi tu orice grup care se numește biserică locală.

Păcatul din viața personală sau familială. Din păcate, pentru bărbați e din ce în ce mai ușor să păcătuiască. Unele din păcate pot fi tăinuite de oameni, dar nu și de Dumnezeu. Pot fi ascunse, dar efectele lor vor fi vizibile și unul din efectele păcatului este tocmai pierderea puterii spirituale. Asta se traduce și prin pierderea chefului de a sluji prin cuvânt. Știu că mulți nu sunt de acord cu afirmația asta, dar tot o repet: astăzi e mult mai ușor și la îndemână să păcătuiești decât era înainte. Ei bine, dacă e mai ușor, pică mai mulți, în consecință și dintre slujitori vor pica mai mulți. Și nu mă refer neapărat la pornografie (că e ușor de accesat) și în aceeași măsură la lăcomie, iubirea de lucruri și posesiuni, iubirea de bani, iubirea de poziție socială și altele. Doamne te rog adu vindecare.

Problema slujirii pe bani. Aici sunt vizate unele culte care își angajează slujitorii. Omenii zic: „doar plătim păstor” să-și facă treaba. Așa că, ne trezim cu predicatori profesioniști și credem că ne putem vedea de treburi, că doar plătim nu? Vedem slujirea apanajul unor oameni cu anumite studii, o vedem ca pe o meserie și dacă noi nu avem calificare, ne tragem îndărăt. Tot mai mulți cred, că plătind un păstor, acesta va fi omul orchestră, va face față tuturor situațiilor ce necesită slujire și că ei pot veni la biserică liniștiți fără a mai fi nevoie „să citească biblia duminică dimineața devreme pentru a găsi ceva de predicat”. Dacă sunt doi păstori, atunci chiar ne-am scos.

Infantilismul spiritual. Mulți băiețași au predicat sau mai predică. Oameni care predică pentru apreciere, faimă, laudă, renume și care nu predică pentru că aste le e chemarea, care nu predică pentru că aceasta le este responsabilitatea. Omeni imatur spiritual care au sperat că predicarea le va aduce avantaje, când au văzut câtă muncă, seriozitate, rugăciune și responsabilitate implică predicarea s-au tras într-o parte. Pe de o parte e bine, pentru că nu se mai rostesc predici infantile, nebiblice, pe de altă parte sper să devină bărbați cât mai curând.

Îndepărtarea lor intenționată sau neintenționată. Da, unii din cei care slujeau, pentru că nu mai sunt comozi pentru direcția în care merge biserica locală sau cea națională, sunt excluși discret sau direct. Dacă nu predici în conformitate cu ceea ce cultul dă ordine, ești îndepărtat. E una din realitățile de necontestat ale zilelor noastre. Nu ai cum să vii cu o altă perspectivă, dacă cultul nu e de acord cu acea perspectivă zbori, fie că pe furiș, fie direct. Cultul „de la București” decide dacă ai libertatea sau nu.

Extenuare. Aha, sunt unii care pică și rămân în urmă. De regulă sunt cei care o vreme au tras de au rupt hamul și la un moment, dar au picat pe brazdă. De regulă ei sunt lăsați în urmă dacă nu mai sunt „plini de râvnă” și alții le iau locul. De cele mai multe ori, aceștia nu mai sunt nici măcar încurajați să se ridice de jos, sunt lăsați acolo și chiar condamnați pentru lipsa lor de implicare. Nu contează că până atunci și-au depășit capacitățile. Nu ești cu noi, ești împotriva noastră.

Punerea în slujire după bani. Nu știu cum să o numesc această problemă, dar e vorba de punerea în slujire nu pe criteriile Scripturii, ci pentru că frații respectivi sunt oameni care contribuie mult cu bani la biserică. Se întâmplă în mai toate bisericile locale. Cine vine cu mulți bani, se consideră „by default” că ar fi bun și de slujire publică și în cele mai multe cazuri nu este așa. Darul unor oameni e să facă bani, asta e chemare lor și prin asta pot sluji biserica locală. Când sunt puși în slujirea prin învățătură nu sunt potriviți. Dar „regula de aur” spune: cine are aurul face regula.

Activismul religios. Uf, că de ce scriu, de ca apar tot mai multe. Vedeți voi, activismul religios e cauza slujirii multor oameni. Ei cred (și eu am crezut o vreme) că slujind biserici locale, slujesc lui Dumnezeu, dar descoperă la un moment dat că, poți sluji bisericii locale dar nu înseamnă neapărat că îl slujești pe Dumnezeu. La un moment dat se maturizează, realizează că au slujit din dorința de a face activități religioase și nu din chemarea pe care au primit-o și se retrag, uneori la polul opus.  Activistul religios e folosit mult în biserici și dacă cei ce conduc biserica au câțiva din ăștia se bucură tare de ei, deși nu au neapărat respect pentru ei, dar „au pe ce pune mâna la nevoie”.

Înțelegeți de ce uneori femeile sunt nevoite să predice? Astea sunt unele din motive, deși există și unele exclusiv ale lor. Sunt destule cazuri în care răzvrătirea sau mândria le face să predice. Dar în prea multe situații problema nu este a lor ci a noastră a bărbaților. Am încercat să scriu în așa fel încât să nu stârnesc pasiuni. Sper să fi reușit.

Voi ce credeți? Care sunt motivele?

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/page/2/