Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Luca 15:12 „Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Şi tatăl le-a împărţit averea. ”

Peste durerea tragicului bilanț de la clubul Colectiv s-a așternut cea a atentatului de la Paris. Să ucizi în numele lui Dumnezeu este cea mai mare bucurie a diavolului. Fanatismul este un monolog al întunericului.

După cum știți, în ultimul timp, în ultimii 15 ani, mai bine zis, a venit sfârșitul lumii de mai multe ori, sau trebuia să vină. Cel mai mare dintre ele trebuia să fie la trecerea dintre 1999 și 2000, dar nu a mai venit. Însă se pare că a dat tonul pentru multe alte sfârșituri, așa de multe că nu mi le pot aminti pe toate acum. Oamenii s-au agitat la fiecare din ele și cei ce susțineau teoria sfârșitului, erau siguri că așa va fi.

Acum s-au îndesit tare, anul acesta dacă îmi amintesc bine au fost deja trei. Ultimele două fiind în septembrie cu asteroidul și altul cu luna de sânge. Acum se mai preconizează unul, cu bătălia Armaghedonului, bazat pe recentele mișcări de trupe ruse spre orient. Doar că în ăsta nou, intră deja și nume grele. Mulți pastori și vorbitori cu renume dau credit acestei idei și mă văd nevoit să îmi pun niște semne de întrebare, pentru a îmi putea păstra totuși calmul indiferent de ce se întâmplă acum în lume.

Un lucru e cert, sfârșitul lumii există în intenția lui Dumnezeu și va avea loc la momentul poruncit de el. Un alt lucru cert este că toate evenimentele trecute și viitoare din istoria omenirii converg într-acolo. Și încă un lucru sigur este faptul că, oamenii nu vor fi suficient pregătiți niciodată de acest sfârșit. Aud tot felul de păreri, care de care mai convingătoare și acele voci vorbesc de iminența răpirii bisericii, pusă pe seama mișcărilor militare și politice actuale.

Este posibil ca această răpire să fie mâine sau peste o sută de ani sau peste o mie de ani. Da, sunt semne care nouă ni se par incontestabile. Dar dacă judecăm după limitările pe care le avem, putem greși ca unii care au văzut sfârșitul, în al doilea război mondial. Era așa mare tulburare și necaz că oamenii, unii din ei, erau siguri de venirea Domnului. Azi, zâmbim poate la gândul acesta: Cum să crezi domnule că e sfârșitul, că nu erau toate semnele de azi împlinite atunci! Însă situația e similară.

Se întâmplă evenimente unice în istorie și unele din ele sunt regăsite în Scriptură ca descriind perioade înaintea sfârșitului, însă nu asta e totul. Dumnezeu poate ține starea asta de tensiune și încordare sute de ani. Uitați-vă la poporul Israel că în toată istoria existenței sale, a fost poftit de duşmanii săi și totuși a rezistat acolo. Una din cele mai mici țări ale orientului, înconjurată de o nație care i-a dorit distrugerea, a rezistat mii de ani. Ar fi oare așa de greu să mai reziste mii, dacă îl au pe Dumnezeu ca apărător? Nu.

Problema mare se pune la noi, cei care pretindem că așteptăm răpirea. Îmi amintesc de momentele din copilărie când cineva își anunța vizita la noi. Dacă acea persoană venea rar și era de departe, aveau loc niște pregătiri speciale. Curățenie, mâncare, aranjat, măturat casa și curtea și prin drum cât ținea gardul, făcut curat la animale, făcut baie, tăiat unghii și câte și mai câte manevre pregătitoare. Așa era la noi la țară, musafirii erau așteptați într-o stare corespunzătoare. Totuși, nu-mi amintesc ca vreo astfel de vizită să ne găsească complet pregătiți, mai ales din optica mamei care era perfecționistă. Era dificil pentru noi copiii ca să aducem repede la ordine ceea ce era în dezordine. Ne trebuia un stil de abordare diferit, unul în care să fie ordine permanent. Totuși cei mai mulți musafiri nu veneau pentru ordine, curățenie și mâncare ci pentru că le aram dragi, eram de ai lor, asta îi aducea. Asta îl va aduce și pe Domnul Isus, dragul de noi cei care ne-a răscumpărat prin sângele Lui.

Acum, odată cu sfârșitul lumii, unii oameni s-au pus pe curățenie. Cred totuși că, acest sfârşit nu ar trebui să ne agite. Nu ar trebui să producă mari turbulențe, mai ales dacă trăim frumos ca în timpul zilei. Răpirea bisericii nu se face pe baza vredniciei oamenilor, ci pe baza vredniciei lui Isus Hristos, Mântuitorul ei. Noi, membrii bisericii, am avut dintotdeauna datoria de a trăi frumos, ca în timpul zilei, în conformitate cu natura pe care o avem.

Fac totuși apel la a rămâne calmi în vremuri de turbulență ca acestea. E foarte ușor să emitem teorii care să îi sperie pe unii, sau care să producă tulburare. Vremurile sunt deja tulburi, nu mai au nevoie de agitația noastră că se va crea haos. Oamenii au nevoie de semeni liniștiți, care privesc evenimentele actuale cu calm și luciditate. E nevoie de oameni care să liniștească discuțiile agitate și să îndemne pe ceilalți la o așteptare adecvată a acestui eveniment, indiferent când va fi el, adică așteptarea sa în legământ cu Dumnezeu.

Nu știu dacă actuala deplasare de forțe ruse spre orient va declanșa Armaghedonul, am tentația să cred că nu, deși bătălii pot avea loc. Dacă o iau după logica evenimentelor și nu mă las îmbătat de evenimente unice care au loc, ar mai trebui îndeplinite anumite condiții imposibil de îndeplinit în termen foarte scurt. Dar nu voi emite teorii, sunt deja multe „pe piață”. Mă voi rezuma la a îndemna la calm, rugăciune și ajutorarea celor în nevoie. Noi trebuie să fim ca Hristos în orice moment, trebuie să fim ai Lui mereu și această natură nouă ne va face eligibili pentru răpire, nu faptele noastre. Hristos va lua pe cei ai Săi, niciunul nu va rămânea, asta se poate întâmpla exact acum sau oricând indiferent de evenimentele istorice. Vino Doamne Isuse!

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/