Egoismul ca sursă a nefericirii


De când a intrat păcatul în lume, avem de a face cu egoismul. De fapt, el a pornit de la însuși îngerul luminii și a continuat prin Eva și Adam. Lucifer, a voit pentru sine mai mult decât avea, și avea mult, să nu uităm asta. Eva și Adam, au dorit mai mult pentru ei, și aveau mult, toată grădina Edenului. David a dorit mai mult, și avea deja mult ca împărat, așa înțelegem din confruntarea lui Natan. Ahab avea mult și totuși a dorit și via lui Nabot. Exemple sunt multe în Scriptură, de oameni care aveau, dar cărora nu le-a ajuns deși aveau mult.

Vedeți, păcatul egoismului aduce mare nefericire. Nefericește pe cel egoist și nefericește pe cei din jurul său. Se spune că pe fața pământului 90% din resursele existente sunt deținute de 5-6% din oamenii planetei. Restul de 95% din oameni, trebuie să împartă între ei 10% din resurse. De aici și dispute, conflicte, foamete, mizerie, control al populației etc. Egoismul îl face pe un om să condamne lejer la moarte alte mii de oameni. Egoismul face pe unii oameni puternici să intervină militar, să aducă războiul, foametea, moartea în anumite țări, pentru ca ei să câștige. Egoismul face pe unii deținători de companii să provoace boli și epidemii pentru a vinde leacuri. Egoismul face ca unii oameni să arunce mai degrabă resurse, decât să le dea sărmanilor. Lumea e afectată în cele mai înalte nivele ale sale de egoism și despre asta se poate scrie mult, cu dovezi.

Dar boala egoismului mă afectează și pe mine și pe tine tot atât de urât, cât îi afectează pe cei mari. Am fi tentați să îi condamnăm pe cei care fac fapte așa oribile din egoism, considerându-ne pe noi ”sfinți” în comparație cu ei, dar, nu suntem departe. Singurul avantaj pe care îl avem, este că Dumnezeu a făcut ca noi să nu ne naștem în familiile lor, ca să deținem atâta putere. Boala e aceeași, tot așa de urâtă și periculoasă, doar că la noi se manifestă într-un cadru mai ”neprielnic” însă nu datorită nouă ci datorită lui Dumnezeu.

egoistÎn realitate, boala egoismului este prezentă și afectează și oamenii cei mai săraci și efectul ei este mare. Gândiţi-vă la următoarele scenarii. Un soț care consumă resursele familiei pentru alcool și tutun. O soție care consumă resurse mari pentru a se ține în ton cu moda. Un copil alintat care pretinde jucării noi mereu. Un adolescent care își înlocuiește telefonul sau computerul imediat ca apar noutăți. Un bărbat care poftește o altă femeie decât soţia sa. Un politician care face fapte de corupție pentru a se îmbogăți. Un pastor sau un preot care primește atenții sau bani, pentru a închide ochii sau a lăuda anumiți oameni. O femeie care seduce pentru a fi văzută și a deține putere. Un bărbat dependent de pornografie. Un profesor părtinitor, care favorizează copiii cu părinți influenţi. O soție pe care o doare capul când vine momentul să facă sex. Un soț care nu ajută acasă, ci se uită la meci sau pleacă la pescuit. Așa e că vă sunt cunoscute scenariile? Ele în cele mai multe cazuri au la bază  egoismul.

Ciudat este că aceste fapte de egoism ar trebui să aducă, teoretic, o împlinire și fericire egoistului dar nu o aduc. Oamenii cred că așa vor fi mai fericiți. Cred că, adunând, vor fi mai împliniți, dar nu sunt. Cred că lenevind vor avea satisfacție, dar nu obțin asta. Cred că punând pe alții la muncă în contul lor vor fi mai odihniți, dar nu sunt. Ciudat este că în cele mai multe cazuri, prin egoism, oamenii se îndepărtează mai mult de fericirea pe care o caută. Scriptura spune că e mai ferice să dai decât să primești, iar noi credem pe dos, că e mai bine să primim, cât de mult și devenim mai nefericiți.

Una din primele boli care necesită vindecare în viața noastră este egoismul. Egoismul afectează multe vieți și e o maladie, epidemie, pandemie sau cum vreți să îi spuneți. Egoismul a infestat întreaga rasă umană până acolo încât, ne naștem cu microbul. Cu alte cuvinte, nu se naște nimeni pur la capitolul acesta. Și cel mai fraged copilaș va căuta să strângă în mâini, nu să dea. Avem nevoie de altă soluție decât cele omenești. Cele omenești sunt deja infestate, nu avem capacitatea să creăm antidot pentru egoism, pentru că nici o ființă nu a rămas neatinsă de el. Avem nevoie de Dumnezeu pentru asta.

Una din cele mai importante lecții pe care Dumnezeu o ”predă” oamenilor de când e pământul, e lecția dragostei. Pentru asta a adus infinite ”materiale didactice” și resurse. Pentru asta a adus dovada și soluția cea mai eficientă și mai bună, Isus Hristos, Fiul Său, care fără egoism, ci din dragoste, a ales să moară pentru vindecarea noastră. Dacă ne-am născut egoiști și nu ne putem vindeca înseamnă că trebuie să ne naștem din nou ca să putem fi vindecați de egoism și acest lucru e posibil doar pentru Jertfa Domnului Isus Hristos.

Egoismul e o boală care aduce nefericire, neîmplinire, insatisfacție, conflict, boală, moarte în viața egoiștilor și în viața celor din jur. Avem nevoie de Dumnezeu pentru a ne vindeca de această maladie. Acceptarea Mântuitorului e primul pas pe care îl avem de făcut, ca mai apoi ascultarea de Cuvântul Său să aducă vindecare în noi și treptat să ne dezvețe de egoism.

Sursa :http://www.filedinjurnal.ro/egoismul-ca-sursa-a-nefericirii/

Oameni care mi-au influenţat viaţa: Pavel Riviş Tipei


Pavel Rivis Tipei Biserica Betel Singen 20 Iulie 2014

O duminică dimineaţa din septembrie 2006. Ziua nu anunţa nimic deosebit. Eu eram gata pentru biserică. Urma să scot maşina din curte. Soţia mea şi fetele întârziau. Încă aveau probleme cu oglinda. Şi cu pipetănatul. Ştiţi dvs ce înseamnă asta când ai fetele mici… Mama, care nu se întorsese la Dumnezeu atunci, m-a strigat: „Vino repede, vorbeşte unul de-al vostru la televizor!”. Am intrat. Tata stătea pe-un tamburel în uşa sobei. Mama, cu broboada pe cap, pe colţ de pat. Urmăreau emisiunea „Păstorul cel bun”. Predica fratele Tipei. Nu ştiu ce i-a impresionat de m-au chemat, dar în momentul în care am intrat eu, preşedintele penticostalilor vorbea despre faptul că a avut cancer în gât! Medicii nu-i mai dăduseră multe şanse. Viaţa i se scurgea încet. Devenise chinuitoare.

„Într-o dimineaţă, eram cu toată familia la masă, povestea fratele Tipei. Nu mâncasem de multe zile. Nu puteam înghiţi. Unul din băieţii mei, era micuţ, s-a ridicat, a venit lângă mine şi mi-a pus mâna pe piept. S-a rugat: . Am simţit o arsură în gât, apoi… am putut să mănânc, a încheiat povestea pastorul arădean…”. Ce-a predicat mai depate nu mai știu. Nici nu mai contează…

M-a podidit plânsul. De 9 ani eram bolnav de inimă. 25 de feluri de pastile. O mulţime de medici vizitaţi. Spitale. Analize. Metrii de EKG-uri. Milioane daţi pe medicamente. Preinfarct în 2003. Nopţi de nesomn. (Noaptea îmi palpita inima, simţeam cum mă înec. Nu puteam dormi decât rezemat de două perne. Uneori simţeam că mă sufoc ştrangulat de o funie invizibilă). Nici un rezultat… În dimineaţa aceea am strigat:„Isuse, ştiu că mă iubeşti. Dar dacă nu mă vindeci şi pe mine, acum, nu mai ştiu ce să cred despre Tine!”. Am simţit o electrocutare. Un curent ca la 380V, sau altfel, a trecut prin mine. Din vârful perilor de pe cap până-n vârful degetelor de la picioare… Apoi m-am simţit mai uşor cu jumătate din kilograme. Simţeam că plutesc! De fapt, 16 Km până la Biserică, nu am condus, am zburat.

După 30 minute de rugăciune, trebuia să predic înainte de Masa Domnului. Predicam de vreo 15 ani. Dar în dimineaţa aceea s-a coborât focul ca pe Carmel. Biserica era uimită. Mută. Eu, nu mai eram eu! Bătrânii încremeniseră ca-n muzeul de ceară! Tinerii aveau ochii de licurici. Şi ceasul devenise mai neticăitor. „În ăsta a intrat un duh de penticostal”, a comentat un protestatar al meu…

În ziua aceea n-am ştiut ce s-a întâmplat cu mine. Dar apoi am aflat. Nu doar că Dumnezeu m-a vindecat de inimă (n-am mai luat pastile de atunci!), nu doar că mi-a deschis ochii şi gura, dar Dumnezeu mă botezase/mă umpluse cu Duhul Sfânt! Eu i-am cerut doar să-mi vindece inima. El m-a vindecat şi de rutina spirituală în care mă afundasem.

Din ziua aceea viaţa mea s-a schimbat total. Dumnezeu a trecut pe locul unu. Am primit o căruţă de reproşuri. De la fraţi, evident. Mi s-au închis uşi în nas. Dar Dumnezeu a trimis înaintea mea un bulgăre de foc. Şi chei pentru lacăte. Da, am fost nevoit să plec din acea biserică. După 16 ani Dumnezeu mă chemase la o lucrare mai mare. Parohia mea, ca să-l parafrazez pe John Wesley, a devenit lumea!

PS: Nu am vorbit niciodată face-off cu pastorul Pavel Riviş Tipei. Dânsul nici nu ştie povestea mea. Dar eu ştiu că m-a provocat să mă rog pentru vindecare… Mai departe a lucrat Dumnezeu. Apropos, cine a mânat-o pe mama să mă cheme în dimineaţa aceea la dânsa în casă să ascult o predică deja începută? Pentru că nu făcuse asta niciodată…

Nicolae.Geantă

SURSA – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2015/08/oameni-care-mi-au-infleuntat-viata.html

Fericirea mea depinde de tine…


fericirea mea depinde de tine2

Cel mai ușor mod de a căpăta puțină fericire pe acest pământ este cerând-o. Așa se face că părinții cer fericire de la copii, copiii de la părinți, soțul de la soție, soția de la soț, angajatul de la patron, patronul de la angajat și alte și alte situații în care, fericirea se dobândește de la aproapele. Este un model bolnav de a găsi împlinirea și chiar parazitar. Cum ”dătătorul de fericire” nu mai vrea sau nu mai poate, imediat este etichetat ca fiind inuman, nemilos, neiubitor, nerespectuos sau chiar criminal. A îndrăzni să nu oferi fericire celui care o cere, e o ofensă mare.

Mihaela, e o soție tânără din diaspora. Are 2 copii cu soțul ei și o stare socială bună. Soțul muncește din zori până seara și din cauza asta au tot ce le trebuiește. S-a învățat să trăiască o viață fără griji pentru că Dan, se ocupă imediat de orice nevoie apărută, doar să i se spună. Problema este că, în ultimul timp, Dan nu mai face față să ”dea fericire”. Este foarte obosit după ani de alergat și muncit, iar Mihaela se simte neiubită, neprețuită și bineînțeles, nefericită. Consideră că i s-a luat un drept al ei, fericirea. Se gândește adesea că Dan e capabil de mai mult și îl bănuiește că duce fericirea altcuiva.

Măcinată de frământări, e mai mereu tensionată, dezorganizată, nervoasă, deși soțul ei nu are nici o treabă cu altă femeie, ba poate are, cu doamna Oboseală ceva de rezolvat. Totuși, Mihaela, aproape inconștient, a încetat să mai gătească regulat, o face din ce în ce mai rar, nu se mai ocupă de curățenia casei și pune astfel o grijă în plus ”dătătorului de fericire”. Trebuie să facă mâncare când vine acasă, că de curățenie nu mai are timp să îi pese. Problema mare e că Mihaelei nu îi place mâncarea făcută de Dan și o critică, așa că, uneori, cu lacrimi în ochi, Dan mănâncă prin diferite magazine câte ceva, dar se gândește la copii săi care cam fac foamea.

E un scenariu aproape comun pe familiile din diaspora. Acesta este unul specific, avut la consiliere, folosit cu permisiune, în care numele reale au fost înlocuite. Una din dramele familiilor din diaspora, ale celor mai multe familii, este dependența relațională și de regulă, soția e dependență de soț. La început, te simți prințesă când soțul se ocupă de toate nevoile tale și tu te ocupi de casă, simți că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, mai ales dacă soțul chiar muncește pentru fericirea ta. Ulterior, omul se maturizează, pretențiile cresc, soțul obosește, statul acasă plictisește și apar probleme. Nu mai este fericire. Multe soții din diaspora se plâng că soții lor nu au timp pentru ele, ar vrea să vină mai repede acasă de la muncă, dar să aducă aceiași bani.

Este unul din scenarii și l-am folosit pentru că am petrecut un timp în diaspora și l-am văzut în diferite nuanţe. Când fericirea mea, depinde de tine, eu voi fi nefericit iar tu vei fi obosit. Dacă fericirea ta, depinde de soțul tău, tu vai fi nefericită și soțul tău obosit. Da, e o plăcere pentru soți să ofere fericire soțiilor lor, e o plăcere și pentru soții să ofere fericire soților lor, dar să îl faci pe celălalt furnizorul tău de fericire e complet greșit. Este nebiblic și este chiar imoral. Ar însemna și devii stăpânul celuilalt și celălalt robul tău. Acum am exemplificat prin relația soț-furnizor , soție-primitor, dar scenariul poate fi și invers, poate fi și în alt gen de relații cum ar fi cea părinți-copii sau altele.

Dragii mei, multă suferință aduce dependenţa de oameni. Multă suferință aduce neînțelegerea rolului dat de Dumnezeu și chemării pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Firește, e normal să ne simțim bine când celălalt ne face plăcere, dar să ”ne facem abonament” la fericirea oferită de celălalt e greșit. Oamenii sunt limitați, oamenii sunt egoiști, sunt afectați de păcat și construirea fericirii noastre ”pe spinarea” celuilalt, ne va duce repede la dezastre, la depresii, la nemulțumire și neîmplinire. Dependența în relații este foarte periculoasă. Așa se nasc cele mai multe din abuzurile maritale, așa se nasc geloziile, așa se nasc multe depresii, trădări și înșelări.

Consider că orice soț și orice soție, trebuie să aibă în prioritățile sale împlinirea nevoilor celuilalt. E o plăcere, e o fericire în sine, să oferi fericire. Dar, consider că nici un soț și nici o soție, nu trebuie să depindă de fericirea oferite de celălalt. Trebuie să aibă capacitatea de a se bucura de ce i se oferă, de a fi surprins dar să nu depindă, să nu aibă așteptări. Dacă nu învățăm să ne ocupăm de noi și nevoile noastre depinzând doar de Dumnezeu, atunci ne paște multă nefericire. Poate azi soțul, soția, părinții, copiii, bunicii, șefii îți pot garanta împlinirea și fericirea dar mâine?

Este foarte important să ne maturizăm, să devenim realiști și să muncim noi pentru ceea ce dorim să obținem. Nici relația părintească, nici cea maritală, nici vreo altă relație, nu sunt menite să ne dea un furnizor de fericire. Trebuie să ne luăm responsabilitatea de a ne dobândi împlinirea și fericirea singuri, nu să o așteptăm de la alți oameni. Trebuie să ne păstrăm și capacitatea de a primi cu bucurie ce ne oferă celălalt, să ne păstrăm capacitatea de a ne lăsa surprinși plăcut și să știm să mulțumim pentru ceea ce primim.

Singura cale de a ieși din dependenţa față de oameni este să intrăm în dependență față de Dumnezeu și să ne luăm noi responsabilitatea pentru ceea ce vrem să obținem de la viață. Dacă soțul sau soția este alături de noi este perfect, dacă acesta sau aceasta nu poate, atunci noi trebuie să putem trăi mai departe.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/fericirea-mea-depinde-de-tine/

DE CE S-AU ÎNMULȚIT FETELE RELE…? Samy Tuțac


young man woman

Înțeleptul Solomon prezintă în Proverbe capitolele șase și șapte o femeie care a ieșit la vânătoare…de bărbați. Ea știe seduce și-l face pe bărbat să-și piardă chipul lui Dumnezeu și-i reduce valoarea la o bucată de pâine. Această „fată rea” nu este un mit. Din păcate, ea și „surorile ei” seduc în fiecare zi, ducând o mulțime de tineri (și nu numai) la dezastru. Sunt tot mai agresive, scriu bilețele sau sms-uri, apar pe neașteptate (când ai cea mai mare nevoie), te sună acasă, la party-uri se aruncă în brațele băieților…desigur, din greșeală. Îți dau de înțeles că orice îți dorești se poate împlini. Și oricum nimeni nu va ști…nimeni în afară de Dumnezeu și de tine. Și băieții „fără minte” o mușcă ca proștii.(Solomon zice „ca boul dus la înjunghiere”)

Într-o zi un student creștin avea de făcut un proiect împreună cu alți șase colegi. Au stabilit că se vor întâlni acasă la una din fete. Aceasta s-a apropiat de el și, fără introducere, i-a zis:”Vino la mine cu o oră mai devreme la una mică.” Băiatul a refuzat-o politicos, iar duminică seara mergând la o Biserică din oraș, fata cu „una mică” cânta în corul Bisericii. Când l-a văzut s-a blocat și se schimba la față mai ceva decât un semafor defect….Era o vreme când „fetele rele” erau o minoritate. Se bârfea despre ele și erau arătate cu degetul. Ce s-a întâmplat pe parcurs? Cum de au ajuns o majoritate? Ce le-a determinat pe femei să facă această întoarcere de 180 de grade? Unde este sfiala aceea specifică fetelor de altădată? Care sunt cauzele degradării societății și implicit a schimbării perspectivei femeilor?

DISPARIȚIA FAMILIEI TRADIȚIONALE
Atunci când o tânără nu are un tată cu o morală sănătoasă, care să o iubească, să îi poarte de grijă, să o protejeze, ea va căuta să umple acest gol în altă parte. Și dacă este nevoie de relații sexuale pentru a obține dragostea, va fii dispusă să platească acest preț în speranța că va fi iubită.

REVOLUȚIA SEXUALĂ
O altă cauză a creșterii agresivității sexuale feminine este așa numita revoluție sexuală. Filosofia „Playboy” a introdus o nouă perspectivă asupra sexualității și a corpului feminin. Motoul preferat „Orice se poate” a fost exprimat și la noi printr-un cântec, aparent nevinovat:”Vara asta vreau să fac tot ce-mi trece prin cap.” Și oricum, „toată lumea face la fel”…”important este să te simți bine.”

MIȘCAREA FEMINISTĂ
Ideea de bază a feminismului este că „o femeie are nevoie de un bărbat la fel de mult cât are peștele de o bicicletă.” Bărbații au devenit un fel de balast inutil, iar femeile se pot descurca și fără ei. Această mișcare a distorsionat învățătura biblică despre rolurile bărbaților și ale femeilor, a slăbit instituția familiei și a devenit dominată de o agendă lesbiană. Și încă ceva, această filosofie a dat naștere unei generații de bărbați care nu au nici un pic de respect pentru femei, ci le privesc doar ca pe niște obiecte sexuale.

LIBERTATEA DE EXPRIMARE SEXUALĂ
De ce să ne refuzăm plăcerea de a face „ceea ce ne vine în mod natural?” Această abordare a fost menită să elimine sentimentul de vinovăție, și asta în numele „cercetării științifice.” Înlocuind Cuvântul lui Dumnezeu cu opiniile oamenilor nu facem altceva decât să ne lăsăm înșelați de Diavolul, a cărui agendă este axată pe distrugerea noastră. Cât despre opiniile „științifice”, nu sunt altceva decât justificări ale unor comportamente deviante și ale unor minți bolnave.
Sfântul Pavel îi avertiza pe credincioșii din Corint:”Mi-e teamă ca nu cumva, după cum șarpele a înșelat-o pe Eva prin viclenia lui, mințile voastre să fie abătute de la simplitatea și puritatea devotamentului față de Cristos.” (2 Corinteni 11:3) Doamne ce vremuri trăim…nu cumva ne-am abătut de la gândirea lui Cristos? Oare ce se întâmlă cu fetele…dar cu unele fete creștine? Oare cum a fost posibil? Doamne fă ceva cu noi!

Samy Tuțac

Prostia și omul religios


prostia religiozitatii

Poate vă întrebați ce are un termen cu celălalt? Păi… sunt ”frați de cruce” de multe ori. Multă prostie găsim la oameni religioși, poate mai multă decât la ceilalți. Hai să încep cu exemple extreme, care să nu lezeze pe vreunul din voi. Știți cu siguranță că există oameni care au ca dumnezeu diferite animale, sau diferite planete sau diferiți oameni. Există oameni care se așteaptă ca după moarte să primească drept recompensă pentru credința lor 7 fecioare să facă sex cu ele și mult vin. In 1974, jurnalistul și pilotul de curse Claude Vorilhon (Raël) a înființat religia Raël. El a susținut că tatăl său este extraterestru și că „farfuriile zburătoare” vor salva omenirea. Astăzi, Biserica Raël numără peste 80.000 de membri în 90 de țări. Și exemple sunt așa de multe, că ar lua sute bune de pagini. Oamenii cred o grămadă de prostii.

Acum, noi creștinii, ne vom crede superiori. Noi credem în ce trebuie, noi avem credinţa adevărată doar… În realitate mulți, foarte mulți creștini, cred tone de prostii. Unii sunt așa de ușor de prostit, încât doar faptul că s-au născut în case de creștini, le-a făcut contact cu creștinismul, că ei puteau crede orice altceva, dacă se nășteau în altă parte. Iată câteva exemple care, spre deosebire de cele de mai sus, e posibil să vă lezeze:

  • Unii cred că religia îi va ”băga” în cer.
  • Unii cred că preotul prin slujbe îi poate muta din iad în rai.
  • Unii cred că pot rezolva problemele veșnice după moarte.
  • Unii cred că preotul sau pastorul sunt fără prihană și nu păcătuiesc deloc.
  • Unii cred că papa este infailibil.
  • Unii cred că lumânările aprinse aici, luminează drumul prin întuneric dincolo.
  • Unii cred că prin donații, pomeni, dărnicie își cumpără mântuirea sau scapă de condamnarea păcatelor lor.
  • Unii cred că bolboroseala anumitor cuvinte de neînțeles de nimeni e dovadă de plinătate a Duhului Sfânt.
  • Unii cred că cina sau împărtășania le rezolvă păcatele.
  • Unii cred că slujirea în biserică sau folosul acesteia le rezolvă problema împăcării cu Dumnezeu.
  • Unii cred că e de ajuns o mână ridicată pentru a rezolva problema mântuirii.
  • Unii cred că vor ajunge în cer pentru că în copilărie mama și tata i-a dus la biserică.
  • Unii cred că botezul îi mântuiește de mic copil ca adult.
  • Unii cred că mersul la biserică îi mântuiește.

De ce am pus acestea în categoria prostiilor crezute de creștini? Pentru că nu au suport biblic. E o prostie să crezi ceva fără fundament biblic și unii fac din credințele astea extrabiblice coloana vertebrală a credinței lor. Nu este un detaliu neimportant, este însăși punctul de greutate.

Mai mult, creștinii au multe crize de prostie. Aici ași înșirui nunțile ca la hollywood, chemarea de vedete la nuntă, binecuvântările ”cu tătă țara”, înmormântări cu ”praznice” de sute de persoane, pus poze în chiloți de pe plajă pe facebook, pus poze cu copilul dezbrăcat pe facebook, făcut din băiețel sau fetiță mici vedete ”made în hollywood”, cumpărat mașină mai tare ca a fratelui, făcut casă mai mare ca a celuilalt, bătut copiii ca să învețe mai bine ca a lui cutare și multe alte crize de prostie, pe care și noi le facem adesea.

Da, ați intuit bine, și religiozitatea poate găzdui prostie și încă multă de tot. Asta mă face să mă analizez pe mine însumi și să vă provoc și pe voi la autoanaliză. O analiză sumară dar serioasă, ne poate arăta dacă avem crize de prostie, câte despre creduli (credincioșii proşti) aici e mai mult de spus și nu e timp acum.

Doamne, ajută-mă să devin înțelept! Luminează-mă să înțeleg ce citesc și văd dincolo de aparențe, să gândesc profund și să pot deosebi binele de rău, întunericul de lumină și înțelepciunea de prostie.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/prostia-si-omul-religios/