Categorie: „IZVOR” de GÂNDURI

Despre păcatul DESFRÂNĂRII si Eliberare de sub puterea pacatului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă

Avatarul lui rodiagnus dei - english + romanian blog

Photo Photo credit talesfromtaughlumny.wordpress.com

Din DEX ’09 (dictionar)

DESFRÂNÁ,desfrânez,vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref.des- + [în]frâna.

DESFRÂNÁRE,desfrânări,s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. –

In Engleza – Lasciviousness, cuvantul folosit in

  • Romani 13:13Să* trăim frumos, ca în timpul zilei, nu** în chefuri şi în beţii; nu† în curvii şi în fapte de ruşine; nu†† în certuri şi în pizmă,
  • 2 Petru 2:18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc cu poftele cărnii şi cu desfrânări pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 
  • 2 Petru 2:7şi* dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi
  • Marcu 7:22furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile,

Vezi articolul original 2.105 cuvinte mai mult

De ce spune Biblia că ”nevasta să se teamă de bărbat” și ce înseamnă acest lucru?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, FAMILIE

Cineva întreba, pe unul dintre forumurile creștine:

”Scrie în Biblie să se teamă femeia de bărbat sau este doar o invenție? Am fost la nunta unei amice și preotul le-a citit dintr-o carte că FEMEIA TREBUIE SĂ SE TEAMĂ DE BĂRBAT (adică de soțul ei).”

blog-fearful-womanDin nefericire, versetul la care doamna de mai sus se referă este interpretat după ureche și folosit ca o scuză ieftină, de multe ori, pentru a justifica o atitudine total necreștină a soțului, care poate implica tirania, abuzul verbal, emoțional și chiar fizic. De asemenea, el este folosit și de către cei care nu cred, pentru a scoate în evidență  ”absurditatea” scrierilor biblice.

Reacțiile la această întrebare spun totul. Pe bună dreptate, dar fără să se întrebe ce și cum, cei mai mulți dintre comentatorii de ocazie au fost indignați. Unii au dat ca sfat: ”Nu trebuie sa iei textul biblic ad literam” , iar alții au concluzionat că asta este dovada vie a faptului că Biblia a fost scrisă de bărbați pentru bărbați, folosind termeni duri cum ar fi ”misogini” pentru a-i descrie pe ”autori”.

Aveți răspunsul meu în cele ce urmează, ca o veste bună a faptului că Biblia NU încurajează violența domestică, ci, dimpotrivă, o atitudine iubitoare și bazată pe principii sănătoase.

Problema pe care unii dintre noi o avem este aceea că nu deținem nici cea mai vagă idee despre ceea ce scrie in cartea noastră de căpătai, în Biblie, deși ne numim creștini. Nu știm că autorul Bibliei este chiar Dumnezeu și de aici luăm totul cu ușurătate. Vorbim doar din auzite și tragem concluzii pripite, nefundamentate.

În ciuda aparențelor, Sfânta Scriptura NU ne învață nicăieri că femeia trebuie să se teamă (fizic sau într-in alt mod cu conotație abuzivă) de soțul ei, nici că trebuie să se ascundă cu groază atunci cand acesta vine acasă – așa cum se întamplă uneori în familia pseudocreștină. Atunci, ce să însemne oare că “femeia trebuie să se teamă de barbat”?

Textul la care se face referire și pe baza căruia vom discuta astăzi este următorul:

”Încolo, fiecare dintre voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”  (Efeseni 5:33, VDC)

Pentru a înțelege corect sensul textului biblic, o regulă de bază este să îl privim în context (atât în cel imediat, cât și în cel general al Scripturii). Ca și în orice altă scriere, dacă scoatem un text din context, putem denatura sensul și folosi informația obținută ca pe un pretext pentru ceva urât și departe de ceea ce Autorul a intenționat să transmită. Iar, atunci când întâlnim și o limitare evidentă datorată traducerii, ar trebui să ne interesăm și ce spune textul original, pentru a elimina orice dubiu.

Înainte de a vedea care este explicația pentru “teama” datorată de femeie partenerului ei, haideți să observăm un amănunt deloc de neluat în seamă. Până la a ajunge să  abordeze subiectul relației dintre soțul creștin și soția sa, citim despre o altă teamă – pe care fiecare dintre cei doi o datorează:

“Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos“. (Efeseni 5:21)

Prin urmare și bărbatul și soția trebuie să se ”teamă”? Evident, conform acestui verset, iar cuvântul folosit aici este identic cu cel despre care vorbim astăzi, în original. Ce înseamnă oare să te “temi” de Hristos? Vorbim de o teamă sfântă, de supunere în dragoste, de admirație, de reverență sau de frica bătăii zilnice? Fiecare dintre noi este chemat să se supună autorității lui Hristos, înainte de orice altceva, iar această acceptare necondiționată a principiilor Lui va afecta și modul în care ne vom raporta unul la celălalt în familie, biserică și societate. Pavel face trecerea, prin acest verset, către abordarea subiectului familie, punând la baza discuției un adevăr incontestabil: creștinul, bărbat sau femeie deopotrivă, este dator să aibă un caracter smerit, supus autorității lui Hristos. Și ce înseamnă, însă, să i te supui și celuilalt ”în frica lui Hristos”, după cum spune textul biblic? Înseamnă să îl domni fizic, verbal, emoțional și să acționezi brutal împotriva voinței lui? Nicidecum! Biblia nu ne învață că unul dintre noi îi este superior cu ceva celuilalt. Din contră, ce ni se spune aici este că suntem egali ca valoare, deși avem roluri diferite. Ne datorăm unul celuilalt smerenie, supunere,  ascultare, respect și o relație bazată pe principiile enunțate de Dumnezeu!

În acest capitol (Efeseni 5), principiile de bază cu privire la relația cuplu vin la pachet. Ele ne dau împreună imaginea corectă asupra a ceea ce trebuie să existe între noi ca soți. Citim mai sus de versetul care oferă și subiectul de astăzi, că soțul trebuie să își iubească soția tot ”așa cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea” – adică să fie gata să dea TOTUL în relație, inclusiv propria-i viață (vezi versetul 25 și cele de după). El trebuie, de asemenea, să își iubească partenera ”ca pe trupul lui” (versetul 28).

Nu-i așa că imaginea începe să difere flagrant de grozăvia care ne indigna la culme puțin mai devreme?

Și, ca să nu ne lungim prea mult, haideți să observăm încă o dată de ce spuneam că scoaterea din context este de fapt doar un pretext pentru a enunța un principiu greșit. Din versetul incriminat (Efeseni 5:33) cei neștiutori sau rău intenționați citesc doar partea a doua. Prima lui parte, însă, ne ajută enorm în a ințelege despre ce este vorba de fapt – chiar și dacă nu vom citi întreg capitolul. Acolo ni se mai spune că bărbatul trebuie să își iubească soția ”ca pe sine însuși”! Putem trage cumva concluzia că asta poate să implice și teama de bătaie?

În incheiere, ce inseamnă, totuși, că femeia “trebuie să se teamă” de bărbat? M-am uitat în textul original. Cuvantul “teamă” (gr. phobeō) se poate traduce (în functie de context) și prin ”reverență, respect”. Pusă problema astfel, totul face sens, mai mult ca niciodată. Traducerile mai moderne, inclusiv Noua Traducere în limba română, folosesc deja o exprimare mai aproape de sensul corect:

”Totuşi fiecare dintre voi trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să-şi respecte soţul”.  (Efeseni 5:33, NTR)

Bărbatul care este un lider al casei lui, un om al lui Dumnezeu, un creștin matur – care își iubește sotia așa cum a iubit Hristos Biserica, tratând-o ca pe trupul lui, ca pe sine însuși, nu merită nimic mai puțin decât admirația și respectul acesteia!

Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să ne trăim viața de familie așa cum ne-a învățat El!

sursa: http://cuplulcrestin.wordpress.com/2013/10/28/de-ce-spune-biblia-ca-nevasta-sa-se-teama-de-barbat/

Evanghelizarea – greutatea vorbelor trăite

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

evanghelizarea prin fapte

Scriam ieri, că avem o problemă în a vesti evanghelia oamenilor din jurul nostru. Cu toată strădania și efortul organizatoric, cu toată dorința de a vedea bisericile pline și oameni ridicând mâna, se pare că undeva pierdem, avem o gaură mare în rezervorul eficienței. În fața acestei situații ne-am resemnat cumva zicând că ”e timpul de pe urmă” și oamenii nu mai vor să audă de Dumnezeu. Prin asta aproape ne-am luat adio de la lupta pentru suflete și sperăm ca păstorul sau comitetul, să fie mai inspirați decât noi.

Vorbele noastre ajung să cântărească așa de puțin pentru semenii noștri, de aceea încercăm să mai adăugăm ceva greutate, prin folosirea unor expresii alambicate, prin adăugarea greutății unor nume vestite în predicare sau cântare sau prin inventarea și exagerarea de evenimente sau intâmplări din viața noastră sau a altcuiva. Totul, pentru a obține acele puține ridicări de mâini la finalul unei predici transpirăcioase. Ne punem toată speranța și nădejdea în meșteșugirea predicatorului de a vorbi, pe fondul sensibilizării emoționale realizate de cântări și sperăm că ”nu am adus degeaba” pe acel cineva la biserică.

În realitate, evanghelizarea nu trebuie să fie un eveniment, nici un spectacol, nici o șansă, nici o vânătoare, ci un stil de viață. Dacă ajungem să trăim evanghelia, rar va fi nevoie să o și vorbim. Și dacă totuși o vorbim, pe baza trăirii ei, vorbele vor cântări cât 10 predicatori de top, pentru sufletul care o vede trăită. Știu oameni care s-au pocăit din cauza vieții vecinului lor, nu din cauza predicilor și credința lor este exemplară pentru cei ”pocăiți de o viață”. Iată că evanghelizrea se face zi de zi, prin trăire curată și în ascultare de Scriptură. E evanghelizarea care nu dă rezultate numărabile aici și acum. La o astfel de evanghelizare efectele sunt pe termen lung și au impact în generații de oameni. Astfel de oameni nu se pocăiesc la emoție, ci din convingere.

Dar cum să vestești în acest fel evanghelia? Cum poți trăi în așa fel încât, cei din jurul tău să fie convinși de meritul diferenței. Și cum poți aștepta atât până se vor vedea rezultate, când accentul cade pe aici și acum? Ei bine, cred că în general depinde de scopul evanghelizării. Oare chiar vrem ca oamenii să se pocăiască pentru slava lui Dumnezeu și salvarea sufletelor lor? Sau vrem să ridice mâna doar pentru a măsura succesul unei evanghelizări, pentru a găsi satisfacția personală sau colectivă, a ”lucrului bine făcut”, pentru a ne umple biserica sau alte și alte motive conexe? Oare scopul evanghelizării noastre este glorificarea lui Dumnezeu? Oare ne-ar interesa și varianta în care facem evanghelizare, dar omul se predă într-o biserică de altă confesiune de exemplu?

Îmi e teamă că scopul nostru, de multe ori, e unul personal și nu divin și din această cauză îl dorim așa de mult pe ”aici și acum”. Ne-am îmbolnăvit de boala unor evangheliști de peste granițe care veneau ”la vânătoare” în România, predicau și la sfârșit pozau. Nu așa se face frații mei…

Evanghelizarea prin viața trăită, prin fapte dacă se înțelege mai bine, e mai puțin pompoasă, dar e mai eficientă și în același timp, șansa ca să fie făcută doar pentru plăcerea noastră scade. O astfel de investiție, care poate dura zeci de ani,  nu faci doar ca să ai tu satisfacția predării vecinului. Să trăiești o viață evanghelizatoare e ceva ce depășește moftul uman, e o viață motorizată de dragostea de Mântuitorul, nu de plăceri de o clipă. Întrebarea care vine inevitabil este: Cum să trăiesc o astfel de viață? Cum vor înțelege cei din jur evanghelia din viața mea?

Iarăși răspunsul e simplu, dar aplicarea e grea. Trăind precum Hristos. Singurul mod al oamenilor de a înțelege dragostea este jertfa. Domnul Isus, Mântuitorul, s-a jertfit pentru noi și acesta este mesajul evangheliei. Noi trebuie să ne jertfim pentru alții, pentru că trăim precum Mântuitorul și așa răspândim evanghelia. Să trăiești o viață de jertfă într-o lume egoistă e curată nebunie. Din păcate găsim sute de scuze pentru a fugi de pe crucea jertfei. Ne motivăm că avem copii, că nu avem daruri de evangheliști, că nu avem potența financiară, că nu pe noi ne cheamă Dumnezeu la asta și multe alte scuze. Să te jertfești pentru oameni care nu merită jertfa este dumnezeiesc și de aceea este foarte greu de realizat.

Cum diferă viața mea de a colegilor sau vecinilor mei? Mă străduiesc să fiu cât mai uniform cu ei sau principalul meu scop în viață este să fiu cât mai asemănător cu Hristos? Poate spune vecinul sau colegul meu, că sunt diferit de el și din alt motiv, decât că mă știe pocăit? Poate spune el că sunt om credincios și că umblu cu Dumnezeu? Poate spune că nu înțelege cum de renunț atâta? Nu înțelege cum de mă jertfesc așa? Nu înțelege de ce sunt așa de prost încât muncesc pentru aproapele? Cu ce mă deosebesc? Doar că merg la biserica pocăiților, nu e un motiv sufucient pentru evanghelizare.

Îmi e teamă că tocmai de aici s-a ușurat greutatea cuvintelor în evanghelizare. Trăim și noi pentru aici și acum. Investiția în cele de pe pământ e halucinantă în unele cazuri. Mai degrabă îi facem pe semeni invidioși pe avuțiile noastre, decât să se gândească la relația pe care o avem cu Dumnezeu. Ne place să fim vorbiți de bine pentru ingeniozitate, bogăție, avuții, hărnicie, religiozitate, dar oare putem fi vorbiți de bine pentru generozitate, jertfă, implicare voluntară, mijlocire, mediere, simplitate? Cred că de aici se trage puțina greutate a vorbelor și aici trebuie să lucrăm nițel. Despre asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi scrie mâine.

[Read more…]

http://www.filedinjurnal.ro/

Diabetul sufletului – Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE

Photo credit

Ca limba unui bocanc stricat care nu-și mai găsește locul, așa e limba zvonistului de serviciu, care e mai abil la împrăștiat vitriol decât odicolon. Bârfitorul, căci de el este vorba, e încântat să relateze lucruri care-i plac despre persoane care nu-i plac! Can-can-ist de profesie, bârfitorul e facebook-ul diavolului: împrăștie tuturor știri cu interese oculte.

Nicolae Geanta Agnus DeiBârfa – acest viol al intimității, este “mica istorie de alcov, intriga de culise, raza care penetrează dincolo de măștile politeții cotidiene”, spunea eseistul  Christian Crăciun. E o obsesie față de imaginea celuilalt. Negativă. E judecata fără rost, care nu se scrie în cărți. Forța ireductibilă a oralității care se transformă rapid în mit. E “glonțul care ucide trei persoane deodată”, zicea Luigi Mițoi, pe cel bârfit, pe cel ce ascultă, dar și pe bârfitor! Când bârfim sufletul începe încet să moară.

În bârfă nu există demonstrații, ci doar axiome. Verdicte date de o curte supremă fără a accepta niciun drept de recurs. Bârfa nu deține tabu-uri. E folosită tot timpul pe ascuns, în “planul din spate”, în zona obscurului. E pikamer cu limbaj demolator. Dragostea zidește, dar bârfa dărâmă.

Prea multe bârfe se derulează în ultima vreme. Nu doar la colțuri, nu doar în cârciumi, nu doar pe lavițe în fața porții. Ci și-n biserici! Prea multe lecții de anatomie morală, prea multă expunere de ecorșee înegresc Mireasa lui Hristos, decredibilizează păstorii, cântăreții, slujitorii! Mai mult, odată cu ei murdărește chipul lui Dumnezeu!

De ce bârfesc oamenii? De fraieri. Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, zice Solomon (Proverbe 11:12). Cine nu are minte se apucă să mintă. Dar mai poate practica sportul ăsta dacă e singur? Cine ascultă bârfe e mai vinovat decât cel ce bârfește, spune o maximă arabă. Bârfitorii nu ajung în cer!

Fugiți de bârfitori! Cei ce bârfesc pe alții la dvs, vă va bârfi și pe dvs la ei! Dați spam bârfitorilor de pe Internet! Ei vor fi acolo atâta timp cât îi acceptați. Păstrați-vă mintea sănătoasă. Și hainele albe ale lui Hristos…

Știm, bârfa e o “prăjitură care alunecă până-n adâncul măruntaielor”, spune cartea Proverbelor (18:8). Atenție: dulciurile fac diabet!

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2015/03/diabetul-sufletului-de-nicolae-geanta.html

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Cum să cunosc voia lui Dumnezeu?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, DILEME, EDITORIALE

voia lui Dumnezeu Cum pot cunoaște și cum pot deosebi care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?  Aceasta este întrebarea care îi frământă pe cei mai mulţi oameni și cei mai mulţi sunt în căutarea voii lui Dumnezeu. Cum putem să aflăm care este voia lui Dumnezeu şi de unde ştiu că ceea ce fac este voia lui Dumnezeu?

Caută voia lui Dumnezeu prin studierea Sfintelor Scripturi

Studierea şi cunoaşterea Sfintelor Scripturi sunt temelia căutărilor şi deosebirii voii lui Dumnezeu. Atunci când suntem într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi avem o atitudine corectă faţă de Cuvântul Lui şi faţă de semenii noştri, vom fi gata să învăţăm care este voia Lui şi să o împlinim în viaţa noastră ca şi Samuel. În timp ce tânărul Samuel slujea înaintea Domnului, Dumnezeu a chemat pe Samuel şi i-a comunicat voia Sa.

Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”(1Sam. 3:10)

Dumnezeu a chemat pe Samuel să fie prooroc şi tot poporul Israel a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel prooroc al Domnului. Dar pentru aceasta este nevoie de o atitudine de ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său.

Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. (1Sa 3:19)

Atunci când Dumnezeu te va chema să faci lucrarea Sa, oricare nu ar fi ea: misiune, evanghelizare, lucru de caritate etc, El va întări această lucrare şi va face să crească aşa cum a făcut cu Samuel a cărui cuvinte a avut autoritate înaintea poporului Israel.

Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului. (1 Sam. 3:21)

Samuel a cunoscut voia lui Dumnezeu, pentru că a căutat şi a rămas în învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci când vom căuta Cuvântul lui Dumnezeu, vom cunoaşte care este voia lui Dumnezeu în toate împrejurările vieţii noastre. Atunci când cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu, nu va fi necesar să ne punem întrebarea dacă să ne căsătorim cu o persoană necredincioasă sau nu, pentru că cunoaştem care este răspunsul lui Dumnezeu şi aşa pentru orice situaţie din viaţa noastră. De multe ori oamenii speculează cu fraza „voia lui Dumnezeu”, dar, de fapt, ei se ascund în spatele acestei fraze făcând ce le place lor. Voia lui Dumnezeu niciodată nu poate fi în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Caută voia lui Dumnezeu în rugăciune

Atunci când nu cunoaştem sau avem îndoieli în privinţa voii lui Dumnezeu, trebuie să-L căutăm în rugăciune aşa cum a făcut-o Manoah, tatăl lui Samson. Dumnezeu a binecuvântat pe soţia lui Manoah care era stearpă să nască un fiu care avea să izbăvească poporul Israel din mâna filistenilor. Acest copil avea să fie închinat Domnului din pântecele maicii sale. O dată cu această veste mama lui Samson a primit instrucţiuni clare de la Domnul pe care Manoah nu le-a înţeles, dar pentru că a vrut să împlinească voia lui Dumnezeu, a mers înaintea Lui şi L-a întrebat în rugăciune:

Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”(Jud.13:8) 

Atunci când ÎL căutăm pe Dumnezeu, El ne va răspunde şi nu ne va lăsa în necunoştinţă cu privire la ce avem de făcut.

Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie. (Jud. 13:9)

Dumnezeu a dat înţelepciune şi instrucţiuni părinţilor lui Samson care l-au crescut în frică de Domnul şi prin care Dumnezeu a izbăvit un popor din robia filistenilor. Asemenea părinţilor lui Samson, Dumnezeu ne va da direcţii clare şi specifice cu privire la viaţa noastră şi la orice domeniu al ei, atunci când suntem ascultători.

Caută voia lui Dumnezeu în sfatul celor ce te înconjoară sau împrejurări

Continui să rămâi într-o atitudine de rugăciune, iar Dumnezeu alege modalitatea prin care să-mi comunice voia Sa, fie printr-o împrejurare sau printr-o persoană duhovnicească, mentor, învățător, pastor, prieten, soț etc. Dumnezeu ne călăuzeşte adesea prin împrejurările exterioare. Dar aici avem nevoie de mult discernământ, pentru că împrejurările trebuie apreciate cu precauţie şi aceasta în dependenţă de cunoaşterea Scripturilor.

Acţionează potrivit cu voia lui Dumnezeu

Atunci când suntem chemaţi să împlinim voia lui Dumnezeu, vom avea convingerea Duhului Sfânt. Billy Graham atunci când a fost chemat să predice Evanghelia, a fost convins în duhul său că anume aceasta doreşte Dumnezeu de la el. În timp ce era student la „Bob Jones College”, Dumnezeu i-a descoperit care este voia Lui pentru el. El a înţeles că Dumnezeu îl cheamă să predice mesajul salvării Domnului Isus Hristos, ceea ce a făcut pentru tot restul vieţii sale. Mii şi sute de oameni L-au cunoscut pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor personal datorită dedicării, ascultării şi pasiunii unui om în împlinirea voii lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos S-a născut, a trăit şi murit împlinind voia lui Dumnezeu. Fiind în grădina Ghetsimani înainte ca să fie arestat, condamnat şi răstignit, Domnul Isus S-a rugat Tatălui ceresc:

S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” (Mat 26:42)

Domnul Isus a ales să facă voia lui Dumnezeu şi astăzi oricine cheamă Numele Lui este poate fi mântuit. Atunci când alegi să faci voia lui Dumnezeu, vei fi împlinit şi toţi cei din jur vor fi binecuvântaţi prin tine. Domnul să ne ajute mai întâi să căutăm să-L cunoaştem pe El şi să facem voia Lui.

Dumnezeu te-a creat pentru un anumit scop şi ţi-l descoperă 

Am fost creați de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui cu scopul de a oglindi slava și caracterul lui Dumnezeu.

„…pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit.” (Isaia 43:7)

Am fost creat să glorific pe Dumnezeu în viața mea și aceata este voia lui Dumnezeu. Tot ce fac în viață trebuie să arate o opinie și înțelegere corectă despre Dumnezeu.

Dumnezeu te ajută să-ţi realizezi scopul acesta 

  1. Comunicare. Moise a chemat pe Iosua şi i -a zis în faţa întregului Israel: ,,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le -o va da, şi tu îi vei pune în stăpînirea ei. Domnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!” (Deuteronom 31:7-8)
  2. Acţiune – vedem cum Dumnezeu în capitolul 1 din Iosua îi dă trecere, dar se cere din partea lui ca să acţioneze potrivitu cu Cuvântul lui Dumnezeu. Toată lumea face ce spune el.

Și dacă urmăm voia lui Dumnezeu cu încredere în Cel ce ne-a chemat, vom primi o răsplătire.

„Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:35-36) http://moldovacrestina.md/