Când l-am văzut pe băieţelul acela stând pe scaunul învechit şi privind în jos de teama de a se uita le mine, inima mi s-a topit de gingăşia sufletului său curat. Ochii săi mari şi căprui priveau mereu la pisicile de sub masa din bucătărie şi zâmbetul lui îngeresc era rezervat numai pardoselii. M-am aşezat lângă el şi l-am ciupit de obraz, entuziasmată de frumuseţea lui. El nici măcar nu m-a privit, ci doar a zâmbit şi gropiţa din obraz i-a apărut pe obrazul catifelat. Am privit-o pe mama lui apoi şi am citit în sufletul ei disperare şi teamă. Dinţii din faţă îi lipseau şi atunci când nu vorbea cu cineva, o observam privind în gol peretele murdar din bucătăria sărăcăcioasă. În mintea mea îmi imaginam un scenariu diferit în care mama băieţulului era fericită şi în care micuţul nu avea acea teamă cuibărită în suflet. În capătul camerei, stătea semeţ tatăl şi stâlpul familiei pe faţa căruia se citea asprimea. Soţia îl privea temătoare, iar el ridica uneori tonul când se enerva. Băieţelul…. privea în jos. Mintea mea striga către ei: „Dacă aţi şti ce copii minunaţi aveţi, dacă v-aţi întoarce la Dumnezeu totul ar fi diferit pentru voi!”
Auziseră de Dumnezeu, dar el o împiedicase pe cea de lângă ea să-L urmeze pe Isus atunci când hotărârea fusese luată în inima ei. Acum, deznădăjduiţi şi cu inima înecată în tristeţe vorbeau despre cât de rău le merge, în timp ce ea privea spre băieţel şi spre fetiţă, implorându-i să înveţe ca să ajungă cineva în viaţă.
Un gol mi-a umplut inima după ce am plecat de la ei şi tot drumul spre casă m-am rugat stăruitor pentru mântuirea casei lor. Totul ar fi fost atât de diferit dacă Isus ar fi locuit în inimile lor, dacă el nu ar fi împiedicat-o pe ea să-L urmeze pe Dumnezeu. Acel copil mi-a captat inima şi m-am gândit că aşa băieţel mi-aş dori şi eu.
M-am gândit ce îi costă pe oameni să se întoarcă la Hristos, de ce nu o fac şi de ce cred soţii că un pahar de bere le-ar aduce fericirea şi prosperitatea? Acea femeie suferea în tăcere, dar nu putea să spună nimănui despre durerea ei pentru că nu ar fi fost înţeleasă. Acea familie ar putea fi altfel, dacă Isus ar fi capul ei. Totul ar fi diferit pentru ei, ar vedea cum binecuvântările Sale îi însoţesc în treburile lor şi cum pacea Lui i-ar feri de îngrijorare.
Dragii mei, nu vă îndepărtaţi niciodată de Dumnezeu, oricât de tentant vi s-ar părea o seară în club sau o relaţie pe ascuns, sau o ţigară vârâtă în gură. Nu vă lăsaţi batjocoriţi de duşmanul, care se luptă pentru sufletele voastre ca să vă atragă spre distrugere. Dacă aveţi o familie, luptaţi pentru ea în rugăciune. Nu aveţi idee cât de mult valorează rugăciunile voastre! Binecuvântaţi-vă soţul/soţia şi copiii. Numai în unitate veţi putea birui toate bătăliile. Nu-L părăsiţi pe Dumnezeu pentru nimic în lume ca să nu regretaţi mai târziu când va fi prea greu să vă mai întoarceţi pe calea cea bună. Lumea nu are nimic bun de oferit. Am văzut asta în vieţile celor ce L-au părăsit pe Dumnezeu. Familia este cea mai puternică legătură pentru care se dă cea mai aprigă bătălie, iar noi trebuie să ne RUGĂM. Numai prin rugă putem birui, înţelegeţi!
1).Legea se adresează oamenilor ca membri ai vechii creaţii;Matei 5-21:”Ati auzit ca s-a zis celor din vechime:Sa nu ucizi;oricine va ucide,va cadea sub pedeapsa judecatii”.
1).Harul îi face pe oameni membri ai noi creaţii;Matei 5-44,55:”Dar eu va spun:Iubiti pe vrajmasii vostri,binecuvintati pe cei ce va blastama,faceti bine celor ce va urasc,si rugati-va pentru cei ce va asupresc,si va prigonesc,ca sa fiti fii ai TATALUI vostru care este in ceruri;caci EL face sa rasara soarele SAU peste cei rai si peste cei buni,si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti”.
2).Legea a scos l-a iveală ceea ce era în om,(adică păcatul);Romani 7-7:”Deci ce vom zice?Legea este ceva pacatos?Nici de cum!Dimpotriva,pacatul nu l-am cunoscut decit prin Lege.De pilda,n-as fi cunoscut pofta,daca Legea nu mi-ar fi spus:Sa nu poftesti!”
2).Harul, a scos la iveală ceea ce este în DUMNEZEU,(adică dragostea);Ioan 3-16:”Fiindca atit de mult a iubit DUMNEZEU lumea,ca a dat pe singurul LUI FIU,pentruca oricine crede in EL,sa nu piara,ci sa aiba viata vesnica”.
3).Legea a pretins oamenilor neprihănire;Levitic 18-5:”Sa paziti Legile si poruncile MELE:omul care le va implini,va trai prin ele!EU sint DOMNUL!”
3).Harul le dăruieşte neprihănirea oamenilor;Efeseni 2-8:”Caci prin har ati fost mintuiti,prin credinta.Si aceasta nu vine de la voi;ci este darul lui DUMNEZEU,(Adica harul lui)”
4).Legea-l condamnă pe un om la moarte;Levitic 20-10:”Daca un om preacurveste,cu o femeie maritata,daca preacurveste cu nevasta aproapelui sau,omul acela si femeia aceia preacurvari sa fie pedepsiti cu moartea”.
4).Harul aduce la viaţă omenirea moarta in pacate,Romani 10-4:”Caci CHRISTOS este sfirsitul Legii,pentruca oricine crede in EL,sa poata capata neprihanirea”.
5).Legea spune ce trebuie oamenii să facă pentru DUMNEZEU;Deuteronomul 4-1:”Acum,Israele,asculta Legile si poruncile pe care va invat sa le paziti.Impliniti-le,pentruca sa traiti,si sa intrati in stapinirea tarii pe care v-o da DOMNUL,DUMNEZEUL parintilor vostri”.
5).Harul spune ce-a făcut DUMNEZEU prin ISUS CHRISTOS pentru oameni;Efeseni 1-3:7:”Binecuvintat sa fie DUMNEZEU,TATAL DOMNULUI nostru ISUS CHRISTOS,care ne-a binecuvintat cu tot felul de binecuvintari duhovnicesti,in locurile ceresti in CHRISTOS.In EL,DUMNEZEU ne-a ales inainte de intemeierea lumii,ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea LUI,dupace,in dragostea LUI,ne-a rinduit mai dinainte sa fim infiati prin ISUS CHRISTOS,dupa buna placere a voii SALE,spre lauda slavei harului SAU,pe care ni l-a dat in PREA IUBITUL LUI.In EL avem rascumpararea,prin single LUI,iertarea pacatelor,dupa bogatiile harului SAU”.
6).Legea aduce cunoştinţa păcatului;”Romani 5-13:”Caci inainte de Lege pacatul era in lume.Dar pacatul nu este tinut in seama cita vreme nu este o Lege”.
6).Harul, înlătură păcatul,Evrei 9-24:26:”Caci CHRISTOS n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de mina omeneasca,dupa chipul adevaratului locas de inchinare,ci a intrat chiar in cer,ca sa SE infatiseze acum,pentru noi, inaintea lui DUMNEZEU.Si nu ca sa SE aduca de mai multe ori jertfa pe SINE insusi,ca marele preot,care intra in fiecare an in LOCUL prea sfint cu un singe,care nu este al LUI;fiindca atunci ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori de la intemeierea lumii;pe cind acum la sfirsitul veacurilor,S-a aratat o singura data,ca sa stearga pacatul prin jertfa SA”.
7).Legea le-a adus oamenilor cunostinta despre DUMNEZEU;1 Cronici 28-9:”Si tu fiule Solomoane,cunoaste pe DOMNEZEUL tatalui tau,si slujeste-i cu toata inima si cu un suflet binevoitor;caci DOMNUL cerceteaza toate inimile si patrunde toate inchipuirile si toate gindurile.Daca-L vei cauta,se va lasa gasit de tine;dar daca-L vei parasi,te va lepada si EL pe vecie”.
7).Harul îl aduce pe DUMNEZEU in inima omului prin credinta;Efeseni 3-14:18:”Iata dece,zic,imi plec genunchii inaintea TATALUI DOMNULUI nostru ISUS CHRISTOS,din care-si trage numele orice familie,in ceruri si pe pamint,si-L rog ca,potrivit cu bogatia slavei SALE,sa va faca sa va intariti in putere,prin DUHUL LUI,in omul din launtru,asa incit CHRISTOS sa locuiasca in inimile voastre prin credinta;pentruca avind radacina si temelia pusa in dragoste”.
.Legea da o zi din sapte;Exodul 31-13:15:”Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le:Sa nu care cumva sa nu tineti Sabatele MELE,caci acestea vor fi intre MINE si voi,si urmasii vostri,un semn dupa care se va cunoaste ca EU sint DOMNUL,care va sfintesc.Sa tineti Sabatul,caci el va fi pentru voi ceva sfint.Cine il va calca,va fi pedepsit cu moartea;cine va face vreo lucrare in ziua aceasta,va fi nimicit din mijlocul poporului sau.Sa lucrezi sase zile;dar a saptea este Sabatul,ziua de odihna,inchinata DOMNULUI.Cine va face vreo lucrare in ziua Sabatului,va fi pedepsit cu moartea”.
.Harul ni le da pe toate;Ioan 5-17,18:”Dar ISUS LE-a raspuns:TATAL MEU lucreaza pina acum;si EU deasemenea lucrez.Tocmai de aceea cautau si mai mult Iudeii sa-L omoare,nu numai fiindca deslega ziua Sabatului,dar si pentruca zicea ca DUMNEZEU este TATAL SAU,si SE facea astfel deopotriva cu DUMNEZEU”.
Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. 1 Petru 2:15
Mulţi oameni sunt cunoscuţi ca buni sau răi, de dorit sau de te mut datorită faptelor lor. De altfel dacă veţi căuta în Scriptură după cuvântul fapte veţi găsi 46 de versete care încep cu „celelalte fapte ale lui…. sunt scrise în….” şi este menţionată natura faptelor acelor oameni, bune sau rele, în temere sau nesupunere de Dumnezeu. Oamenii aceia sunt catalogaţi în funcţie de faptele pe care le-au făcut.
Impactul pe care îl au faptele oamenilor în viaţa altora este uriaş. Uneori o faptă spune infinit mai mult decât o vorbă. Scriptura ne spune că starea credinţei pe care o avem este măsurată de faptele pe care le facem. O credinţă însoţită de fapte e una vie pe când una fără fapte vrednice este moartă. Faptele deci pot confirma sau infirma declaraţiile noastre.
E adevărat că există o schismă, o ruptură severă între ceea ce declarăm şi ceea ce facem şi că ne-am învăţat cu expresia „Nu fă ce face popa, fă ce zice popa” dar ignorăm un adevăr elementar, cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu fac fapte vrednice de El. Nu putem fi dualişti, nu poţi pretinde că eşti credincios iar faptele tale să fie rele. Faptele ne trădează, descoperă lucruri, descoperă caracterul din noi. De ce sunt puternice faptele?
Faptele sunt puternice pentru că au impact. Au şi vorbele impact dar la vremea lor. O faptă bună va îmbărbăta inimi, va mângâia, va da speranţă, va aduce bucurie. Şi un simplu gest ca cedarea locului în autobuz sau oferirea unui zâmbet poate schimba dispoziţia unui om, îl poate încuraja. Impactul acelui gest poate fi infinit mai mare decât efortul depus pentru facerea sa. În acelaşi timp faptele rele au un impact puternic, pot înmuia inima, pot descuraja oamenii. Pavel în epistola către Romani ne spune că: dregătorii nu Sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Faptele rele ajung să impacteze aşa de mult pe cei din jur încât să se teamă.
Faptele sunt puternice pentru că pot transforma. O faptă bună poate provoca un om să facă şi el fapte bune iar una rea poate face la fel. Priviţi la anturaje, dacă oamenii sunt în anturaje bune fac fapte bune, dacă sunt în anturaje rele fac fapte rele. Faptele au rol educaţional tocmai pentru că sunt de impact. Oricât ar lupta tata şi mama să îşi vegheze copilul să nu fumeze acesta va fi influenţat de exemplul părinţilor. Faptele bune ale unui lider pot transforma întreaga comunitate în una gata de acţiune şi fapte bune. O viaţă frumoasă a părinţilor le poate transforma întreaga viaţă şi copiilor. Faptele bune ale credincioşilor îi transformă în asemănare cu Hristos.
Faptele sunt puternice pentru că se întorc asupra noastră. Da, o faptă va avea inevitabil efect şi asupra noastră mai devreme sau mai târziu. Scriptura ne spune că ceea ce seamănă omul aceea va şi secera, adică va beneficia de rodul faptelor sau cuvintelor sale. Domnul Isus spune ceva extraordinar de important la capitolul acesta: Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Logica e simplă: vrei să ai parte de fapte bune, fă fapte bune. Au efect de bumerang, ce faci ţi se va face. Şi când stau să gândesc că cei ce pretind că pe ei toată lumea îi urăşte sau le vrea răul de fapt vorbesc despre ei înşişi…
Faptele sunt puternice pentru că ne trădează. Da faptele vorbesc despre omul ascuns al inimii. Pomul după roade îl cunoaşteţi. Aspectul omului poate să ne înşele, hainele lui îl pot ascunde, vorbele pot fi bine drămuite, evlavia falsă îl poate îmbrăca, moralitatea îl poate prezenta bine dar faptele întotdeauna îl vor trăda. Mai mult faptele vorbesc despre stăpânul pe care îl avem. Domnul Isus le spune celor din Israel: Voi faceţi faptele tatălui vostru. Adică facem faptele celui care ne coordonează viaţa şi în acest fel vorbire despre „ce fel de duh suntem stăpâniţi”.
Faptele sunt puternice pentru că ne vor fi judecate. Dacă privim în Apocalipsa se evidenţiază o expresie: ştiu faptele tale iar după această expresie este o trecere în revistă a acelor fapte şi a celor bune şi a celor rele. Vom sta la un moment dat înaintea lui Dumnezeu pentru a da socoteală pentru faptele noastre şi impactul pe care îl au atunci faptele asupra noastră va fi imens. Faptele vor fi verificate prin foc şi doare cele reale vor rămâne.
Da, faptele pe care le facem au putere în ele. Puterea lor vine din originea lor. Dacă îşi au originea în Dumnezeu vor fi bune, mângâietoare, întăritoare. Dacă îşi au originea în cel rău vor fi în consecinţă, devastatoare, rele, stricate. Nu cred să existe fapte fără impact în viaţa celorlalţi, nu cred să existe fapte fără putere şi ştiind asta ce fel de oameni ar trebuie să fim noi?
Apariţia toamnei a adus cu ea melancolia-i specifică, întotdeauna prezentă. Căderea frunzelor şi ploile dese sunt doar câteva dintre semnele care o însoţesc la drum şi care ne şoptesc să credem în Domnul. Să nu ne dăm bătuţi, să luptăm şi să mergem înainte ştiind că la capătul drumului ne aşteaptă Cel pentru care am luptat. Deşi ateismul e în creştere şi credinţa pare că scade pe zi ce trece, totuşi, Dumnezeu este real şi cei ce sunt ai Lui ştiu asta din toată inima lor pentru că Duhul Său le curge prin vene. Şi totuşi, oamenii luptă împotriva Celui ce îi iubeşte. Dar noi să privim înainte, să nu ne oprim din drum doar pentru că mulţi o fac, ca nu cumva să prindem şi noi rădăcini şi să nu mai putem pleca niciodată de acolo. Vara aceasta am avut ocazia să văd sute de oameni, să le observ comportamentul şi am constatat cât de mare nevoie avem de Dumnezeu. Am făcut o comparaţie între cei ce sunt ai lui Dumnezeu şi între cei ce se prefac că El nu există sau care cred că atâta timp cât cred în El, nu au nevoie de mai mult. Şi pot să vă spun că nu există un loc mai bun decât în braţele iubitoare ale lui Yeshua! Nu aş da pentru nimic în lume pe Isus şi nu îmi pasă că oamenii mă compătimesc pentru faptul că sunt a Sa.
În timp ce îi vorbeam unui tânăr despre Dumnezeu şi despre credinţă, el s-a uitat la mine cu milă şi mi-a spus: „Păcat de tine, eşti o fată faină..” Am început să râd şi l-am întrebat de ce e păcat de mine. Şi el mi-a răspuns că din cauză că nu pot merge la o discotecă, că nu mă pot distra la fel cum o fac celelalte fete. Iar eu i-am spus că nu e deloc păcat de mine din cauza asta! Ba din contră, e ferice de mine că nu merg în locurile unde domină puterile rele! Cred că dacă oamenii ar şti bucuria infinită pe care o simt cei ce sunt ai lui Dumnezeu, dacă ar putea măcar simţi pentru un minut sentimentele noi ce îi încearcă pe creştinii adevăraţi, ar părăsi lumea şi plăcerile ei şi ar veni la Cruce. Şi-ar pleca genunchii la picioarele Crucii şi şi-ar lăsa acolo trecutul. Crucile pe care le-ar purta la gât ar avea o semnificaţie profundă şi nu le-ar mai folosi doar pe post de bijuterii. Le-ar purta în inimi. Dar… nu putem cu toţii să experimentăm această bucurie. Le este destinată numai acelora care sunt dispuşi să renunţe la tot de dragul Celui pe care nu l-au văzut niciodată.
În ultima perioadă, mi-a venit mai uşor să renunţ la multe lucruri care nu erau în regulă în viaţa mea deoarece îmi imaginam bucuria ce-mi era pusă înainte. Şi pot să spun că El face nespus mai mult decât cer sau gândesc eu. El face lucruri imposibile, El aduce soarele ascuns după nori. Deşi suntem supuşi greşelilor, El se uită la noi şi ne vede sfinţi. Nu vede nicio pată. Vede doar ceea ce a făcut pentru noi. Şi atunci ştie că suntem ai Lui. Dragostea Lui este infinită, de nemăsurat. Noi nu trebuie decât să-I urmăm sfaturile, să umblăm pe unde a umblat El şi chiar în locuri unde picioarele Sale nu au mai ajuns. Să fim dispuşi să ne lăsăm frunzele să cadă, să învăţăm că trebuie să murim ca să putem trăi. Învăţaţi de la toamnă!
Mi-am adus aminte ieri de poezia lui Traian Dorz şi mi-a rămas fixat gândul pe primul vers şi pe cât de mult putem învăţa doar analizând ceea ce ne înconjoară şi aplicând în viaţa noastră. Iată ce putem învăţa de la apă:
Statornicia. Oricâte limitări ai pune în calea apei aceasta va continua să curgă pe drumul ei, unele din bariere le va ocoli, altele le va rupe, altele le va trece pe deasupra, altele le va trece infiltrându-se doar să îşi urmeze cursul.
Puterea de a da viaţă. Acolo unde ajunge apa apare şi viaţa, oricât de secetos ar fi pământul, oricât de cald sau frig ar fi apar diferite forme de viaţă dacă există apă. Oamenii o aşteaptă dacă întârzie şi se bucură când în sfârşit plouă. Şi nouă Domnul Isus ne spune „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” Apa duce viaţă în ea şi o împarte celorlalţi şi noi suntem chemaţi tot la un astfel de demers, să ducem apa vieţii către ceilalţi oameni.
Este perseverentă în atingerea scopului. Orice ai pune în cale apa continuă drumul spre destinaţia ei – marea. Fie că izvorăşte din munte, deal sau câmpie apa curge spre destinaţia ei cu perseverenţă, va ocoli pietre, va face ocoliri de munţi, va trece peste baraje, va curge în cascade, se va infiltra şi va face tot ce se poate doar ca să ajungă în mare. Ce lecţie grozavă de perseverenţă, să fii atât de hotărât să ajungi la destinaţie, să fii atât de hotărât să-ţi atingi scopurile încât nici o piedică să nu te poată opri. Să poţi trece peste obstacole, greutăţi, vârfuri sau văi ale provocărilor şi să nu-ţi pierzi din vedere niciodată scopul.
Se curăţeşte mereu. Prin călătoria ei de la izvor până la mare sau ocean vin multe furtuni, trece prin medii care de care mai ciudate şi mai variate şi adeseori cursul apei e tulbure, apa se murdăreşte sau, nu, în apă vine murdăria pentru că apa se va limpezi, se va curăţa de toate firicelele de nisip sau pământ, le va lăsa pe fundul albiei şi ea va merge curată mai departe. Poate e o lecţie despre cum putem să ne raportăm la griji şi îngrijorări care ne năpădesc în timpuri de furtună. E o lecţie despre cum să facem cu gunoaiele aduse de „afluenţi” în vieţile noastre. O lecţie despre cum să procedăm cu vorbele rele care ne sunt aruncate, cu răutăţile celor din jur, cu viciile vieţii care ne însoţesc o vreme dar care trebuiesc lăsate pentru că natura noastră este să ne curăţim.
Este curajoasă. Spuneam mai înainte că pentru a îşi atinge scopul va face orice. Asta înseamnă că uneori e nevoie să curgă de la mare înălţime având certitudinea că jos, sub cascadă este o continuare a albiei prin care ea să curgă sau dacă nu este va face ea una. Curajul ei o face să treacă peste bolovani mari, prin lacuri adânci, prin baraje uriaşe dar pe toate la înfruntă pentru a îşi atinge scopul.
Este bună şi generoasă. Apa se dăruieşte, se oferă. Unele din picături rămân după baraje adânci pentru ca celelalte să poată trece, unele din picături udă pământul din jur şi pentru sacrificiul lor pot să se transforme în abur, să ajungă în nor şi să cadă pe pământ mai aproape de mare. Unele din picături potolesc setea oamenilor sau animalelor, altele curăţă murdăria pentru ca mai apoi să se cureţe ele.
Este lină şi camă. Deşi la suprafaţă datorită vremii sau cursului apa poate fi învolburată, tulburată şi zgomotoasă în profunzime, în adâncime ea este mereu paşnică, liniştită. O linişte care seamănă cu veşnicia şi pe care foarte puţine situaţii ar putea să o tulbure. Şi noi trecem prin tot felul de situaţii în viaţă şi cursul vieţii ne obligă ca la exterior să ne modificăm starea dar oare în adâncul sufletului nostru domneşte pacea? Avem blândeţe?
Îndreaptă denivelările. Adesea apa trece peste zone stâncoase sau peste terenuri care nu sunt drepte dar cu perseverenţă apa va lucra la îndreptarea acelor zone pentru ca urmaşii ei să călătorească mai lin, mai fără zbucium. Uneori este nevoie doar de o trecere a unui flux de apă pentru a face asta dar de cele mai multe ori e nevoie de ani de zile pentru a eroda stânci, pentru a rupe piatra dar apa continuă demersul său, după fiecare picătură care trece pe acolo situaţia se va schimba puţin până denivelările vor fi îndreptate. Oare noi ce lăsăm în urma noastră? Cum contribuim la viitorul societăţii în care trăim?
Nu ezită. Poate asta trebuia să o scriu tot la curaj dar nu mai contează, importantă e lecţia. Apa nu ezită dacă trebuie să cadă într-o cascadă, dacă trebuie să curgă de pe casă, dacă trebuie să pice în albia unui râu, pe un câmp de culturi, în iarbă sau în mare. Apa pur şi simplu acceptă locul în care este pusă şi de acolo începe călătoria spre destinaţia ei.
Suportă multe. Fie că e frig sau căldură, teren drept sau stâncos, zone curate sau murdare ea le suportă. Mulţi aruncă mizerii în apă şi apa suportă, mulţi pun baraje, o trec prin turbine, îi dau drumul de la mare înălţime sau o opresc pentru o vreme din alergarea ei şi apa suportă. De regulă oamenilor „le sare ţandăra” repede dar poate am putea învăţa de la apă.
Apa este inteligentă. Aici vă las doar să vedeţi un documentar despre memoria apei. M-a impresionat.
Apa devine pentru cel ce vrea să evolueze psihic şi spiritual un adevărat izvor de înţelepciune. Vom alege să învăţăm oare?
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 