…ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă, fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi (Deuteronom 4:9)
În viața poporului Israel au existat zile și împrejurări deosebite, când poporul se aduna pentru a-și aminti de intervențiile miraculoase ale lui Dumnezeu de-a lungul istoriei națiunii lor. Dumnezeul cel necuprins și veșnic s-a implicat în derularea evenimentelor, dovedind de nenumărate ori, prin minuni de excepție, că El este singurul Dumnezeu viu, adevărat și atotputernic!
Privind periodic la o istorie presărată cu minuni unice, dumnezeiești, Israelul trebuia să nu piardă din vedere că era poporul cu care Dumnezeu a încheiat un legământ și astfel să se îmbărbăteze, să își reînnoiască nădejdea, dar și să păstreze vie, în mintea și inima generațiilor tinere, flacăra acestei credințe adevărate.
Contemplând aceste adevăruri, mă întreb în ce măsură noi, generația de azi a credincioșilor creștini români, ne gândim la necesitatea de a oferi o direcție clară generațiilor ce vor urma? Copii, nepoții și chiar strănepoții noștri, așteaptă, poate cu nedumerire, la intersecțiile vieții, la cumpenele drumurilor, întrebându-se care este direcția corectă spre care trebuie să se îndrepte? Tocmai pentru că în fața lor stă indiscutabil o ofertă excesiv de diversă, pericolul de a alege un drum greșit este imens.
Cotidianul face ca adevărurile creștine să fie puse față în față cu filozofiile și învățăturile de nuanță umanist-raționalistă. Doctrine New Age propun tinerei generații diverse experiențe periculoase, de factură ocultă. În fața acestei gigantice provocări trebuie să punem înaintea tinerilor noștri mai mult decât o învățătură sănătoasă, expusă cel puțin teoretic în bisericile noastre. Numai atunci îi vom putea ajuta cu adevărat pe tineri să îl aleagă pe Dumnezeul Bibliei, când alături de învățătura creștină corectă, vom așeza și experiențe avute cu Dumnezeu, adevăruri văzute cu ochi noștri, adevăruri experimentate și trăite, prin îndurarea lui Dumnezeu, chiar în familiile noastre! Miracolele trăite cu Dumnezeu îi vor ajuta pe tineri să vadă în creștinism nu doar o teorie religioasă, îmbrățișată de părinții mei, ci o credință autentică în Dumnezeu, care este viu!
Meditând la aceste adevăruri, mi-am dat seama că momentul în care m-am decis categoric să urmez calea părinților mei, copil fiind, nu a fost unul în care am priceput mai profundînvățăturile creștine (acestă înțelegere am dobândit-o mult mai târziu), ci a fost momentul când am văzut că Dumnezeu ascultă rugăciunile părinților mei, înfăptuind minuni în familia noastră!
Aveam aproape 10 ani când mama s-a îmbolnăvit grav. După o vreme de tratament și investigații medicale de specialitate, medicii nu au putut să-și exprime decât… neputința de a face ceva. Am auzit de la frații mai mari că mama a fost lăsată acasă și că în curând avea să moară. Pe fețele celor 11 frați se putea citi disperarea! Cu toți știam că nu mai este altceva de făcut decât să ne rugăm. Mama se simțea din ce în ce mai rău. Nu se mai putea nici măcar ridica și vorbea foarte greu. Într-o zi, îmi amintesc și acum foarte bine, a venit la noi un om al lui Dumnezeu, care ne-a transmis următorul mesaj din partea Domnului: Dumnezeu a hotărât ca mama voastră să plece acasă la El! Dar, privind la rugăciunile voastre, Domnul și-a schimbat planul (întocmai ca în cazul lui Ezechia, vezi Isaia 38:5). Sora se va însănătoși și va trăi până când își va vedea toți copiii mari!
Nici până în ziua de azi, nu știu ce a crezut tata sau ceilalți frați ai mei în acea clipă, dar, în ceea ce mă privea, am fost sigur că Dumnezeu urma să înfăptuiască o minune! Cu adevărat, în zilele care au urmat, cu toți am văzut minunea! După ce mama, timp de câteva săptămâni, nu mâncase aproape nimic… a început să mănânce, iar după câteva zile s-a ridicat din pat. Prin îndurarea lui Dumnezeu, mama a mai trăit 20 de ani!
După ce am văzut această minune, petrecută chiar în casa noastră, m-am hotărât să urmez calea credinței părinților mei. Dumnezeul în care tatăl și mama mea și-au pus nădejdea, merită să fie urmat! El este singurul Dumnezeu viu și adevărat!
Perioada copilăriei și adolescenței mele a fost presărată cu multe minuni asemănătoare, care m-au ajutat să-l cunosc în felul acesta pe Dumnezeu!
Apoi, în decursul anilor, au existat multe situații și în viața propriei familii, când numai Dumnezeu a mai putut să intervină! Toate acele intervenții, minuni ale lui Dumnezeu, le-am accentuat în fața copiilor mei și Domnul a îngăduit să avem parte de multe momente în care cu toții ne-am adus aminte de ele! Dumnezeu mi-a dat harul să constat cu bucurie cum și în viața copiilor mei a rodit aceste experiențe cu El, statornicind încrederea lor în Dumnezeu!
În anul 1993 călătoream împreună cu una din fiicele mele, care pe atunci avea 9 ani, din Belgia spre România, cu un microbuz adus din America pentru a fi utilizat în lucrarea lui Dumnezeu în țară. Întrucât trebuia să ajung în România să descarc mașina și apoi să mă întorc în timp util la aeroportul din Budapesta, pentru a duce un grup de frați americani, care veneau într-o călătorie misionară în România, fiecare minut conta și făcea parte dintr-un plan bine stabilit. Se înnoptase de-a binelea, când am intrat în regiunea muntoasă a Bavariei din Germania. Am alimentat la ultima stație de benzină, înainte de a intra în munți, urmând să călătorim toată noaptea. Când am vrut să pun mașina în mișcare, un zgomot puternic s-a auzit la transmisie, iar mașina nu s-a mai urnit din loc. Dezamăgit și descurajat, m-am așezat cu capul pe volan, dându-mi seama de profundul dramatism al situației. Imaginile mi se succedau în minte: transmisia automată era defectă, era noapte, eram în munți, orice posibilitate de reparare era exclusă, frații din America așteptau în aeroportul din Budapesta! Alături de mine, fetița s-a oferit să mă ajute zicându-mi: Tata, hai să ne rugăm! Răspunsul meu lapidar a fost: Nici nu a mai rămas altceva de făcut! Am înălțat o rugăciune sinceră, chiar copilărească, în care, cu credință, i-am cerut Domnului ca din imensul număr de îngeri, care Îi stau la dispoziție, să trimită unul specializat în mecanică pentru a ne ajuta! După ce am încheiat rugăciunea, prin credință am pornit motorul, l-am turat la maximum și am pus mașina în mișcare. Însoțiți de un zgomot asurzitor, am început să ne mișcăm încet. După ce am parcurs câțiva zeci de metri în felul acesta, deodată zgomotul s-a oprit. Apoi, ca purtată de o mână nevăzută, mașina a început să ruleze normal!
Am ajuns la timp în România, unde am descărcat darurile aduse și am plecat la Budapesta. Imediat după ce am intrat în parcarea aeroportului, mașina s-a defectat din nou și de acolo a trebuit să fie remorcată în România. Practic așa mă rugasem, ca Dumnezeu să mă ajute să ajung măcar până la aeroport. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă credința mea ar fi mers mai departe, îndrăznind să cer mai mult de atât în rugăciune?!
Astfel de experiențe nu trebuie să fie uitate! Ele zidesc credința, o fac să fie practică! În același fel, în care oamenii au nevoie de învățătură corectă, ei au nevoie și de astfel de dovezi vii grăitoare! Ca urmare, este necesar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, să fim deschiși, lăsând la o parte așa-zisa modestie și să le comunicăm celor ce vin după noi inclusiv lucrurile pe care ochii noștri le-au văzut!
În nici un caz, astfel de lucrări nu trebuie luate ca pe o laudă personală. Acestea nu ne reprezintă, nici pe noi, nici puterea și înțelepciunea noastră. Mai degrabă ele contrastează puternic slăbiciunea și limitarea umană cu puterea și înțelepciunea fără margini a lui Dumnezeu. Puterea și înțelepciunea divină se desăvârșesc tocmai în situațiile în care apar neputințele omului!
Este foarte important ce fel de imagine despre Dumnezeu clădim în mintea copiilor noștri. Dacă le vom arăta un Dumnezeu mic, atunci într-un Dumnezeu mic se vor încrede, iar dacă le vom arăta măreția și atotputernicia lui Dumnezeu, atunci o astfel de imagine îi va însoți toată viața!
Atât în familie, cât și în biserică, trebuie să fie cunoscute experiențele cu Dumnezeu. Dacă mai tot timpul, petrecut de copii în biserică, ei nu vor vedea altceva decât ceremonii, organizate cu diverse ocazii, vor crește cu percepția unui creștinism de paradă, față de care, cu sinceritate trebuie să o recunoaștem, tânăra generație este din ce în ce mai plictisită.
Nu este justificat să așteptăm indiferenți, sperând că numai Dumnezeu trebuie să se îngrijească de viitorul bisericii. Generația spirituală de mâine va păși pe calea indicată de credincioșii de azi! Acum, tânăra generație se găsește la răscruce de drumuri și ne întreabă: Încotro să pornim? Care este direcția cea bună? Pe unde ați mers voi? Înțelegând acest imperativ, fiecare creștin matur, deci și responsabil, ar trebui să se întrebe AZI care este direcția pentru MÂINE și să se pregătească pentru a o urma! Așadar: ÎNCOTRO, AZI… ?!
Mike Olari
Încotro, azi…?!
Sursa imagine: AICI
Neglijați? Toți am fost. Abandonați? Nu prea! Adevărul este că puțini dintre prietenii mei au fost părăsiți de părinți. Cred că majoritatea avem motive să fim recunoscători pentru părinții noștri și n-o facem. Avem motive să îi apreciem, chiar să ne mândrim cu ei și n-o facem. Avem motive să-i îmbrățișăm și totuși trântim uși. Eu am fost așa. Dar știți ce mai avem? Unii dintre noi mai avem timp să schimbăm asta!
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 