Dragi prieteni, capitolul 4 este ultimul capitol din prima epistolă către Corinteni, în care Pavel se ocupă de problema dezbinării şi a spiritului de partidă din Biserica din Corint.

În acest capitol, el vorbeşte despre condiţia slujitorului lui Hristos, despre motivaţiile care impun o conduită creştină. Să vedem şi noi ce implică acest lucru:

1 Corinteni 4:1

v.1 Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.

Să ne oprim puţin asupra acestui verset minunat.

Noi toţi suntem “slujitori ai lui Hristos”. Fiecare credincios este un slujitor al lui Hristos. Aceasta înseamnă că slujitor al lui Hristos nu este numai cel care predică de la amvon, aşa cum cred mulţi creştini.

Este bine, într-adevăr, ca persoana care predică de la amvon să fie un slujitor al lui Hristos pentru că Lui Îi va da socoteală de ceea ce spune.

Şi tu, dragul meu prieten, eşti răspunzător înaintea Lui. Toţi suntem slujitorii Lui. Tu eşti un predicator, fie că îţi place, fie că nu. Nu vă supăraţi pe mine pentru că vă spun acest lucru.

Noi predicăm un anumit mesaj prin viaţa noastră. Tu spui ceva lumii şi celor din jurul tău, prin viaţa ta. Nu ai ce face. Pur şi simplu aşa stau lucrurile. Fiecare îşi trăieşte viaţa înaintea celorlalţi. Noi influenţăm într-un fel sau altul persoanele cu care venim în contact.

Dragul meu prieten, dacă eşti credincios, eşti un slujitor al lui Hristos. Eşti un predicator. De aceea ar fi bine să te întrebi ce fel de mesaj transmiţi lumii?

Observaţi că un slujitor al lui Hristos este “un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu”.

În vremea lui Pavel, un ispravnic era cel care administra casa proprietarului. El avea în grijă casa, hrana, îmbrăcămintea, toate lucrurile de acest fel. El le dădea membrilor gospodăriei aceste lucruri, în măsura în care aveau nevoie de ele.

În aceeaşi manieră, un slujitor al lui Hristos ar trebui să împartă Cuvântul lui Dumnezeu membrilor casei.

Observaţi că aici avem din nou cuvântul “taine”. Vă amintiţi că tainele sunt acele lucruri care nu fuseseră dezvăluite înainte şi care sunt revelate acum.

Nu uitaţi, dragi prieteni că tainele nu pot fi înţelese de omul firesc. Numai Duhul lui Dumnezeu poate să ne descopere lucrurile lui Dumnezeu.

În acest verset, taina este Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că suntem ispravnici sau administratori ai tainelor lui Dumnezeu, trebuie să împărtăşim aceste lucruri şi altora.

După ce a încheiat seria “pildelor tainei” din Matei 13, Isus i-a întrebat pe ucenici: “Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?” Ei i-au răspuns: “Da, Doamne.” Eu sunt înclinat să cred că nu înţeleseseră toate acele lucruri în momentul respectiv. Isus nu spune dacă ei au înţeles sau nu ce le spusese. Dar continuă în felul următor: “De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Matei 13:52).

Asta ar trebui să facă un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu: să scoată din Cuvântul lui Dumnezeu lucruri noi şi lucruri vechi.

Mi se întâmplă să-i aud pe unii spunând despre unul dintre studiile mele biblice: “E un subiect vechi. Am mai auzit lucrurile astea!” Ştiţi care este răspunsul meu?

“Pentru că sunt un ispravnic al tainelor lui Dumnezeu, datoria mea este să scot lucruri noi şi lucruri vechi. Astăzi am scos ceva vechi, mâine voi scoate ceva nou.”

Aceasta este chemarea unui administrator al tainelor lui Dumnezeu. Nu cred că există chemare mai înaltă decât aceasta.

Dar să citim versetul 2:

1 Corinteni 4:2

v.2 Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

Observaţi că ispravnicilor nu li se cere să fie mari oratori sau să aibă multe daruri, ci doar să fie credincioşi în lucrul încredinţat lor. Sunt mulţi cei care vor fi răsplătiţi cândva nu pentru că au făcut un lucru extraordinar de măreţ sau pentru că au avut daruri multe, ci pentru că au fost credincioşi în ceea ce au făcut. Am descoperit la un moment dat că există întotdeauna în biserică un grup de astfel de oameni credincioşi în lucrul încredinţat lor, oameni pe care te poţi bizui oricând. Ştiu mereu că vor face bine ceea ce au de făcut.

1 Corinteni 4:3, 4

v.3 Cît despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sînt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.

v.4 Căci n’am nimic împotriva mea; totuş nu pentru aceasta sînt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.

Aceste trei versete ne prezintă, de fapt, cele trei curţi înaintea cărora trebuie să apărem toţi. Unora li se par dificile aceste versete, dar nu este chiar aşa. Pavel spune că tu nu ai nici un drept să mă judeci pe mine, aşa cum nici eu nu am vreun drept să te judec pe tine, pentru că amândoi vom sta înaintea unei curţi de judecată mult mai înaltă.

Prima curte este curtea inferioară. Este curtea opiniilor altora. Pavel spune: “Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată.” În versiunea sa parafrazată, Phillips redă astfel acest verset: “De fapt, pentru mine contează prea puţin ce credeţi voi, sau orice alt om, despre mine.” Aceasta nu este o traducere literală, dar este o interpretare bună.
Poate că vi se pare că aceasta este o afirmaţie neaşteptată şi că Pavel arată astfel că nu era o persoană sociabilă. Pavel pur şi simplu nu era preocupat prea mult de părerea altora. Nu era imun la reacţia şi părerea celor din jur. El şi-a apărat cu toată inima calitatea de apostol atunci când a fost provocat de criticii săi. Şi a fost întotdeauna rănit de zvonurile false. Chiar puţin mai încolo, în acest capitol, el menţionează acest lucru: “Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (1 Cor. 4:11-13).

Vedeţi dar că Pavel era sensibil la părerile altora, fără însă ca viaţa lui să fie dominată şi controlată de acestea. Nu părerile celor din jur erau la cârma vieţii sale.

Fie că ne place, fie că nu, toţi vom sta la un moment dat înaintea scaunului de judecată al altora. Nu putem evita acest lucru.

Abraham Lincoln a spus: “În ţara aceasta, opinia publică este totul.” Din nefericire, acest lucru este adevărat. Există pericolul de a ne pleca urechea la părerile celorlalţi, de a ceda în faţa criticilor duşmanilor noştri şi de a ne supune lor. De multe ori se ţine seama mai mult de popularitatea câştigată în faţa mulţimii, decât de dreptate. Cu siguranţă politicienii ţin mai mult seama de efectul pe care îl au asupra maselor. Unii sunt gata să renunţe la principii, la onoare şi la reputaţie pentru a-şi asigura popularitatea.

John Milton a spus: “Cea mai rea infirmitate a unei minţi nobile este dragostea de faimă.”

Din păcate, foarte mulţi caută faima astăzi şi îşi fac din aceasta scopul vieţii lor. Horace Greeley, ziarist la New York Sun, spunea cândva: “Faima este un abur, popularitatea un accident; bogăţiile fac aripi, cei care te aclamă azi, te vor blestema mâine; un singur lucru rămâne: caracterul.”

Altcineva a spus: “Problema noastră astăzi este că preferăm să fim distruşi de laudă decât să fim salvaţi de critică.” Mi-e teamă că lucrul aceste este foarte adevărat.

Deşi apostolul Pavel era sensibil la părerile altora, acestea nu ajungeau să-i fie principiile călăuzitoare în viaţă. “Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată.”

Cea de-a doua curte este una superioară. Este curtea propriei conştiinţe. “Nici eu însumi nu mă mai judec”, spune Pavel.
Este conştiinţa un ghid sigur, demn de încredere? Pavel spune că nu este un ghid sigur şi exact. Noi trebuie să fim conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Am vorbit despre era sau perioada conştiinţei în cartea Geneza şi am văzut că aceasta s-a sfârşit cu judecata Potopului. Creştinii ar trebui să aibă o conştiinţă edificată şi instruită. Când suntem mustraţi de ea şi când conştiinţa ne spune că am greşit, trebuie să ascultăm de această mustrare. Totuşi, este posibil să fim aprobaţi în căile noastre uşuratice de către conştiinţa noastră, aşa că trebuie să fim foarte atenţi. Înaintea acestei curţi rămânem în picioare sau cădem, şi acest lucru este valabil pentru toţi.

Longfellow a spus: “Nu în strălucirea străzii cu al ei tumult, nici în uralele şi aplauzele mulţimii, ci în tine însuţi învingi sau eşti înfrânt.” Un om onest nu se va lăsa călăuzit de opiniile altora, ci va face numai ce crede el că este corect. Aceasta este o regulă nobilă şi curajoasă. Totuşi, Pavel spune că nu a urmat-o. “Eu nu am o părere prea bună despre mine însumi, dar aceasta nu mă îndreptăţeşte înaintea lui Dumnezeu” (Phillips, v. 4). Nu se pune problema că Pavel avea ceva dovezi împotriva lui însuşi. Dimpotrivă, el spune că nu are nimic împotriva lui. Totuşi, aceasta nu îl făcea să aibă o reputaţie nepătată înaintea lui Dumnezeu. Noi avem această tendinţă de a fi foarte aspri cu alţii şi extrem de îngăduitori cu noi înşine.

Aceasta a fost şi problema lui David. El putea vedea răul din altcineva, dar nu şi pe cel din propria persoană şi viaţă. Dar ce putem spune despre noi înşine? Când ne atrage cineva într-o discuţie frivolă şi în bârfă, spunem adevărul? Suntem sinceri? Când îşi exprimă cineva o părere care este discutabilă, avem curajul propriilor convingeri? Când alţii provoacă dezbinări şi conflicte, luăm partea celui care are dreptate? Când unii părăsesc casa lui Dumnezeu şi renunţă la credinţă, găsim scuze cât mai bune pentru această situaţie? Ştiţi şi voi foarte bine că noi nu prea avem capacitatea de a fi severi cu noi înşine. Nouă ne place să fim în poziţia celui care are întotdeauna dreptate şi atenuăm gravitatea propriilor fapte.

În privinţa acestei a doua curţi, Dumnezeu poate schimba decizia curţii propriei noastre conştiinţe.

Mai există şi o a treia curte înaintea căreia vom sta – “Cel ce mă judecă este Domnul.” Curtea supremă este singurul nostru Stăpân. Este scaunul de judecată al lui Hristos. Pavel spune că va sta cândva înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiecare dintre noi va apărea înaintea acestui scaun de judecată. (Apostolul Pavel va vorbi mai mult despre acest subiect în capitolul 5 al celei de-a 2-a Epistole către Corinteni.)
Ce anume se va judeca acolo? Ştim că noi nu vom fi judecaţi pentru păcatele noastre pentru că păcatele celui credincios au fost îndepărtate şi, cum spune psalmistul, “cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi” (Ps. 103:12). Păcatele noastre sunt spălate de sângele lui Isus Hristos şi Dumnezeu nu Îşi mai aduce aminte de ele. Credinciosul va fi judecat pentru isprăvnicia sa. Toate posesiunile noastre materiale, trupurile noastre, resursele materiale, dăruirea noastră, toate acestea vor fi aduse la judecată. Vedeţi aşadar că este important să fiţi ispravnici credincioşi.

La urma urmei, noi nu avem nimic. Am aflat puţin mai înainte că toate lucrurile sunt ale lui Hristos şi că noi suntem ai Lui. Noi suntem parteneri cu El. În finalul capitolului 3 din această Epistolă ni se spune că toate lucrurile sunt ale noastre. Pavel este al nostru şi Apolo este al nostru. Calvin este al nostru, John Wesley este al nostru, Martin Luther este al nostru. Această lume în care trăim este a noastră; ne putem bucura de peisajele frumoase, de munţi, de oceane, de râuri, de viaţă. (Eu nu aş vrea să mor astăzi. Voi v-aţi dori acest lucru?) Dar până şi moartea este a noastră! Parker spunea: “Moartea este a voastră. Vă aparţine. Moartea nu trebuie să stăpânească asupra voastră. Voi veţi stăpâni asupra ei.” Dacă suntem ai lui Hristos, toate lucrurile sunt ale noastre, atât din prezent, cât şi din viitor. Şi noi suntem ispravnici ai tuturor lucrurilor pe care ni le-a încredinţat El.

1 Corinteni 4:5

v.5 De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, pînă va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

Dragii mei, Dumnezeu este Cel care va judeca. Dacă ne aşezăm pe scaunul de judecată şi judecăm pe altcineva, noi luăm astfel locul Domnului. De aceea nu trebuie să reacţionăm faţă de insulte şi critici cu o replică dură. Dumnezeu ne va judeca drept. El cunoaşte toate datele. Oricum, El ştie mai multe lucruri rele despre noi decât persoana care ne critică! Lucrările ascunse ale întunericului vor fi aduse la lumină în prezenţa lui Isus Hristos. El va scoate la iveală gândurile inimilor. De aceea trebuie să fim foarte atenţi la felul în care trăim astăzi.

La sfârşitul versetului vine această afirmaţie impresionantă: “Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” Eu cred că Dumnezeu va găsi în fiecare sfânt al lui Dumnezeu ceva de lăudat.

În cartea Apocalipsa, Hristos are un cuvânt de laudă pentru toate cele şapte biserici din Asia Mică, cu excepţia celei din Laodicea, care probabil că nici nu era biserica Sa. El a avut ceva de lăudat pentru fiecare biserică, în ciuda greşelilor evidente. Sunt convins că El va fi la fel de binevoitor cu fiecare din sfinţii Săi.

Dumnezeu va găsi oricând ceva bun şi demn de laudă în fiecare dintre noi!

Urmăriţi acum care este aplicaţia acestei introduceri a lui Pavel:

1 Corinteni 4:6

v.6 Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris„: şi nici unul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.

Deci, ceea ce spuse Pavel era într-un fel o ilustrare. Să ne amintim că una din problemele bisericii din Corint era dezbinarea credincioşilor. Pavel spune că foloseşte o ilustraţie pentru ca ei să înţeleagă mai bine.

Pavel şi Apolo erau prieteni; amândoi erau ai lui Hristos şi Hristos era al amândurora. Ambii îşi exercitau darul încredinţat de Dumnezeu. De ce? Pavel are o explicaţie!

1 Corinteni 4:7

v.7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?

Aveţi un dar, dragii mei? Poate că aveţi un dar extraordinar, dar nu aveţi nici un motiv de laudă, pentru că Dumnezeu vi l-a dat. Nu de la voi a venit acest dar. Iată de ce ar trebui să fim mai degrabă plini de recunoştinţă decât de mândrie.

1 Corinteni 4:8, 9

v.8 O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!

v.9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.

Apostolii din perioada de martiriu a bisericii primare ajunseseră ca un spectacol pentru lume. Şi nu numai pentru lume, ci şi pentru îngeri şi oameni – şi cred că aici Biblia se referă la noi, cei de azi. Alţii au lucrat din greu, dragi prieteni, şi noi am intrat în lucrarea lor.

În continuare, Pavel ne va spune prin ce a trecut pentru ca noi să avem această Epistolă şi să putem susţine acest studiu acum.

1 Corinteni 4:10

v.10 Noi sîntem nebuni pentru Hristos: voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puşi în cinste: noi, dispreţuiţi!

Noi nici nu ne putem imagina măcar prin ce a trecut apostolul Pavel pentru a răspândi Evanghelia lui Isus Hristos. El a evanghelizat Asia Minor. Biblia ne spune că în provincia Asia, atât evreii, cât şi Neamurile auziseră Cuvântul lui Dumnezeu!

1 Corinteni 4:14, 15

v.14 Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii prea iubiţi ai mei.

v.15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n’aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v’am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.

Pavel a fost misionarul care i-a condus la Hristos. Este un lucru extraordinar să fii părintele spiritual al unei persoane pe care ai condus-o la Hristos.

1 Corinteni 4:17

v.17 Pentru aceasta v’am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.

Avem aici o mărturie a respectului şi a stimei lui Pavel pentru Timotei.

1 Corinteni 4:18-20

v.18 Unii s’au îngîmfat, şi şi-au închipuit că n’am să mai vin la voi.

v.19 Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curînd la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s’au îngîmfat.

v.20 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.

Pavel spune că pe el nu-l interesează în mod deosebit vorbăria lor, ci dacă există cu adevărat putere în viaţa lor.

1 Corinteni 4:21

v.21 Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu duhul blîndeţii?

Atitudinea şi acţiunea lor va determina şi atitudinea lui Pavel atunci când el va veni la ei. Va fi nevoie să vină cu un “toiag” al pedepsei şi al disciplinei sau va veni cu dragoste şi cu un duh de blândeţe?

Noi de ce avem nevoie dragi prieteni? Fie ca dragostea Domnului să ne îmbrace pe noi toţi!

Sursa: https://twrro.eu/2016/07/22/itinerar-biblic-22-iulie-2016/

Itinerar Biblic 22 iulie 2016