În copilărie fiecare din noi am avut „viteazul grupului”. Acel băiat de regulă care spunea mereu cât a ridicat, pe cine a bătut, cât de curajos este, ce performanțe a obținut și alte detalii impresionante. Așa a fost și în copilăria mea. Unul din vitejii grupului se lăuda mereu cu cât de curajos este și câte poate face. Cu timpul ne-am obișnuit cu vitejia lui nedovedită faptic, așa că devenise un fel de gardian al grupului chiar dacă nu avea încă de cine să ne apere.
Într-un an a fost mare tărăboi în sat cu venirea circului. Odată cu el au venit și oameni din alte sate și lucrătorii de la circ, așadar spectrul era mai larg și normal că era nevoie de „protecție”. Întâmplarea face ca într-o seară târziu, „pe șanț” unde ne jucam noi să apară un grup recalcitrant de băietani aburiți de alcool. Noi, care eram obișnuiți deja cu performanțele „gardianului” nostru i-am sfătuit să nu se ia de noi că îl punem pe „gardian” pe ei și nu or ști pe unde să-și scoată cămașa, așa de rău e. Problema mare era că, uitându-ne după el, nu era de găsit. Gardianul s-a speriat mai tare decât noi și a șters-o pe furiș cât negociam noi cu vitejii aceia.
Ei bine, în plan spiritual de multe ori suntem în rolul gardianului sau pe aproape. Multă lume ne cheamă „să ne batem împreună cu ei în rugăciuni” dar noi o ștergem cât ai zice pește. Mai mult, ne lăudăm adesea cu performanțele noastre spirituale, cu timpul nostru de părtășie, cu cantitatea de Biblie citită, cu rezistența fabuloasă la ispite și cu capacitatea de a simți puterea și influența Duhului, dar de prea multe ori acestea sunt simple exagerări copilărești sau adolescentine menite să impresioneze o ceată naivă de oameni. Când e vorba de luptă, nu mai suntem tot așa de siguri și de viteji. Uneori aceste exagerări nu vin ca o rea intenție ci ca o supraestimare a capacităților noastre. Cel puțin asta văd la mulți oameni. Sunt și destule cazuri însă când minciuna este clară, directă si are ca scop păcălirea voită a confraților. Sper că în această situație sunt puțini însă.
În funcție de personalitate avem tendința măcar uneori să ne exagerăm capacitățile, mai ales dacă e vorba de imaginea noastră în fața altora. Într-o astfel de situație se afla Petru cu puțin timp înainte de răstignire. Mântuitorul îi spune: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” Dar Petru, sigur pe el dar neștiind ce îl așteaptă declară: „Doamne cu Tine Sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.”
Nu este o judecată a modului de a fi al lui Petru ci vreau mai degrabă să fie o învățătură pentru noi. Iuțeala lui Petru ne este familiară din Scriptură și poate unii dintre noi chiar ne asemănăm cu el. Aici nu a fost neapărat vorba de a impresiona pe alții cât mai degrabă dorința de a da asigurări de loialitate, de a asigura protecție, ori asta nu ne stă nouă în putere. Nu putea Petru interveni în Planul lui Dumnezeu cum nici nouă nu ne stă în putință să schimbăm planul Său cu privire la alți oameni.
Mă proiectează gândirea la un moment în care cineva mi-a cerut să stăruiesc împreună cu el și cu un grup mai mare pentru ceva într-o noapte de stăruință. Am acceptat stânjenit provocarea deoarece gazda mea era deja implicată și nu puteai refuza dacă cel la care dormeai voia să meargă la o „lucrare spirituala mare” Dar oamenii erau determinați „să intre în istorie” cu puterea lor de a schimba destine prin stăruința în rugăciune. Ce a urmat a fost jalnic: o noapte de ciudățenii, stăruință până la pierderea minților, o disperare cruntă și o exprimare directă a disperării amestecată cu ambiția. Eu, care „nu le am” cu elemente din astea, am fost reperat repede că nu păstrez ritmul și că nu pup ideea, așa că m-au catalogat ca fiind Iona din pricina căruia corabia nu înaintează deci stăruitorii au trecut la întrebări. Alegerea s-a dovedit a fi neinspirată că s-a dus toată stăruința lor. Întrebarea era simplă: Nu cred în puterea rugăciunii?
Ba da, cred cu mare tărie că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit, dar cred cu tot așa de mare tărie că mai mult valorează o rugăciune logică, rațională și cu credință decât o sută de stăruințe haotice și încâlcite. Și mai cred tot cu tărie că avem datoria de a ne analiza dorințele și motivațiile iar acolo era mai mult o motivație de a se arăta puterea, decât de a fi în voia lui Dumnezeu. Răspunsul meu a dezumflat grupul și s-a spart după o oră de predicare ad-hoc și o rugăciune de încheiere.
Tu ce părere ai despre tine? Nu ești tentat ca și mine să supraevaluezi performanțele spirituale? Nu ești tentat să te crezi mai bine decât ești în realitate? Nu ești tentat să te crezi „viteazul grupului”? Sunt tendințe normale dar trebuiesc analizate și reglate. Scriptura ne spune: Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/category/meditatii/
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 