Categorie: MEDITAŢII

Vremea în care sunt ucişi profeţii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Libertatea-de-exprimare

De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; (Matei 23:34)..

De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; (Matei 23:34)

Trăim vremuri pe care în urmă cu 30 de ani nici nu ne-am putut imagina că vom ajunge. Cine s-ar fi putut gândi că vom ajunge să vedem cum un bărbat se pune în genunchi în faţa altui bărbat pentru a-l cere în căsătorie şi încă într-o biserică protestantă (o astfel de imagine provine dintr-o biserică metodistă din SUA, imagine ce a făcut înconjurul lumii zilele trecute). Cine şi-ar fi putut imagina că o funcţionară dintr-o localitate din Kentucky va fi arestată pentru că a refuzat să emită certificate de căsătorie pentru cupurile de homosexuali, care doreau să se căsătorească.

Cazul lui Kim Davis, care a ascultat mai mult de vocea conştiinţei sale decât de legile Americii, probabil că va ajunge să fie similar cu cel al lui Rosa Park, o altă femeie care a sfidat acele legi care îi considerau pe negri cetăţeni de mâna a doua. Cum este posibil ca judecătorul care a decis să o trimită pe Kim Davis la închisoare să afirme că o amendă este prea puţin pentru a o învăţa minte pe funcţionara rebelă, şi că trebuie să fie pedepsită mai aspru. Ba mai mult, în urmă cu 10 ani primarul oraşului San Francisco, când a emis certificate de căsătorie pentru homosexuali, fără o bază legală, nu l-a trimis nimeni la închisoare, ci presa la considerat un erou. Astăzi în schimb, presa a pus-o pe Kim Davis la stâlpul infamiei.

 

Am citit multe comentarii din presa creştină evanghelică pe această temă (aceasta fiind singura în favoarea lui Kim Davis), cei mai mulţi fiind de acord că acest moment este o mare oportunitate pentru Biserică, care trebuie să se ridice în picioare şi să-şi afirme valorile, ştiind bine că acestea nu sunt pe placul guvernanţilor. De fapt urmărind istoria pe de o parte şi Sfânta Scriptură, pe de altă parte, ne vom da seama că de fiecare dată când cineva se ridica să protesteze împotriva guvernantului, strategia abordată de acesta din urmă era să-l reducă la tăcere pe primul. Metodele prin care protestatarul era scos din joc erau diferite dar fondul problemei era întotdeauna acelaşi, adică celui care nu este de acord cu politica promovată de cei de la conducere, trebuie să i se închidă gura.

Nu vreau să insist asupra cazurilor din istorie, pe care le-am putea găsi în fiecare perioadă a acesteia, dar aş vrea să mă opresc asupra a câtorva cazuri din Sfânta Scriptură şi vom vedea că deşi detaliile fiecărui caz diferă, vom descoperi câteva lucruri esenţiale ce sunt comune şi care se aseamănă izbitor cu contextul actual.

Profetul Ilie, care apare pe scenă din anonimat, este trimis de Domnul să-i spună împăratului Ahab că el este responsabil de faptul că Israel a căzut în idolatrie şi implicit într-un comportament imoral foarte avansat. Izabela, soţia lui Ahab, când a ajuns împărăteasă în Israel, ca să fie sigură că nimeni nu o va împiedica să facă tot ce şi-a pus în gând, prima măsură care a luat-o, a fost să omoare pe toţi prorocii Domnului, iar acum era interesată să-l omoare şi pe ultimul mesager, pe Ilie.

Ieremia a trebuit să-şi desfăşoare lucrarea profetică în vremuri tulburi, când ameninţarea babiloniană bătea la uşă. El a trebuit să se ducă la mai mulţi conducători din vremea lui şi să le spună că singura şansă pentru a evita căderea în mâinile împăratului Babilonului, era să se pocăiască. Iată ce i s-a spus când a fost trimis de Domnul să le vorbească oamenilor şi care au fost reacţiile celor ce l-au ascultat:

Dar tu încinge-ţi coapsele, scoală-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul.” (Ieremia 1:17-19)

Şi când a isprăvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, prorocii şi tot poporul au pus mâna pe el şi au zis: „Trebuie să mori negreşit! (Ieremia 26:8)

După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului şi a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot. Împăratul şi toţi slujitorii lui care au auzit toate cuvintele acelea nu s-au înspăimântat şi nu şi-au sfâşiat hainele. Elnatan, Delaia şi Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea; dar el nu i-a ascultat. Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe logofătul Baruc şi pe prorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns. (Ieremia 36:23-26)

Ioan Botezătorul, „glasul celui ce strigă în pustie, pregătiţi calea Domnului”, i-a numit pe fariseii şi pe saducheii ce au venit la el să fie botezaţi „pui de năpârci”, trimiţându-i să se pocăiască mai întâi. Împăratului din Galilea, Irod Antipa, i-a spus în nenumărate rânduri că trăieşte în concubinaj cu soţia fratelui său, lucru ce nu era îngăduit de Scriptură. Deşi Ioan Botezătorul era foarte popular şi cu o bună reputaţie între oamenii de rând, nu a fost pe placul autorităţilor, nici a celor ecleziastice şi nici a celor politice şi în cele din urmă Irod l-a băgat la închisoare şi apoi i-a tăiat capul.

Isus din Nazaret, care a dovedit că este Mesia, Hristosul, despre care au scris Scripturile, nu i-a menajat nici el, nici pe guvernanţii politici şi nici pe cei religioşi. Pe aceştia din urmă i-a numit cărturari şi farisei făţarnici, povăţuitori orbi, morminte văruite, şerpi, pui de năpârci, care strecoară ţânţarul şi înghit cămila, care lasă nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege:dreptatea, mila şi credincioşia. Auzind toate acestea şi văzând popularitatea lui crescândă, nu este de mirare că preoţii şi cărturarii au vrut cu orice preţ să-L scoată din scenă. Ca să fie siguri că au sorţi de izbândă au ticluit o acuzaţie politică, aceea că a provocat poporul la răscoală faţă de Roma, dar acuzaţia lor era atât de subţire încât Pilat şi-a dat seama că Isus este dat pe mâna lui din invidie şi problema este de natură religioasă şi nu politică. Totuşi l-a trimis la cruce, pe cel care era mai mult decât un profet, era însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Nu sunt singurele cazuri din Scriptură. Am putea aminti pe profetul Mica, pe care Ahab îl ura pentru că nu-i prorocea bine, pe care apoi l-a aruncat în închisoare (2 Împăraţi 22), pe Urie care i-a prorocit lui Ioachim, şi pe care împăratul l-a omorât (Ieremia 26:20 – 23) şi pe alţi proroci omorâţi în perioada Vechiului Testament, de care aminteşte Domnul Isus în discuţia lui cu fariseii şi cărturarii (Matei 23:29 – 31).

Ce este comun la toţi aceşti mesageri ai lui Dumnezeu,  este că toţi au protestat împotriva unui comportament ce nu era în conformitate cu Scriptura, iar problema dominantă nu era în primul rând doctrinară ci era una morală. Mai mult, acest tip de comportament era încurajat de cei din vârful piramidei sociale, pentru că şi ei la rândul lor trăiau în păcat, în unele cazuri ei fiind cei care de fapt au dat tonul.

Nu există şi excepţii oare de la acest tipar. Există şi vreau să vorbesc despre două. Prima îl are în centru peîmpăratul David care după ce a păcătuit cu Bat Şeba, primeşte vizita profetului Natan ce îl face conştient de păcatul lui. David avea două alternative: să-l elimine fizic pe profet şi să-şi continue viaţa, sau să se pocăiască. El a ales-o pe a doua, de aceea Dumnezeu spune despre el: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele apostolilor 13:22). Al doilea exemplu este al împăratului Asa. Acesta tânăr fiind, cu o moştenire spirituală foarte precară, a primit un mesaj profetic care l-a pus pe gânduri (2 Cronici 14:1 – 12). Ce a făcut Asa? A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Astarteile. A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi să împlinească Legea şi poruncile. (2 Cronici 14:3-4). A scos din ţară pe sodomiţi şi a îndepărtat toţi idolii pe care-i făcuseră părinţii lui. Şi chiar pe mama sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteii. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars în pârâul Chedron. (1 Împăraţi 15:12-13).

Am putea vorbi de asemenea de perioada apostolilor, din primele veacuri ale bisericii, de cei care au murit ca martiri din aceleaşi motive: pentru că cineva dorea să le închidă gura. Apostolul Pavel pe când se afla în închisoare la Cezarea, i-a predicat lui Felix despre neprihănire, înfrânare şi judecata viitoare şi îngrozit dregătorul roman l-a dat afară, trimiţându-l din nou după gratii. (Faptele Apostolilor 24:24, 25).

Perioada Bisericii îşi are şi ea profeţii ei. Unii au rămas anonimi, alţii au devenit cunoscuţi dar vocea acestora s-a ridicat împotriva abuzurilor celor din frunte şi i-au chemat pe oameni la pocăinţă. Albigenzii şi valdenzii din sudul Franţei au fost masacraţi pentru că au protestat împotriva păcatelor clerului, chemând poporul de rând să se întoarcă la Scriptură şi să trăiască în sfinţenie. Jan Hus, o sută de ani mai târziu, a fost ars pe rug din aceleaşi motive în Praga, iar Martin Luther, după ce a fost excomunicat de Biserica Catolică, ar fi sfârşit la fel dacă nu ar fi găsit sprijin politic la prinţii din nordul Germaniei, la începutul secolului 16.

Şi ce vom spune oare despre acei puritani care au trebuit să se refugieze în Olanda şi de acolo să plece în America, pentru a scăpa de persecuţiile din timpul regelui James I, sau de pietiştii din centrul Europei care şi-au găsit refugiu pe moşiile contelui Zinzendorf. Şi nu sunt nici aceştia singurii care au trebuit să sufere pentru credinţa lor, pentru că au dorit să trăiască conform normelor Scripturii, pentru că nu au fost pe placul guvernanţilor, pentru că nu au fost dispuşi să-şi plece genunchiul sub jugul robiei. Doar în Ziua Răsplătirii îi vom vedea pe toţi anonimii care au ţinut steagul sus în vremuri de restrişte, ce au fost dispuşi să trăiască în sărăcie, să fie puşi la zidul infamiei, doar pentru că nu au vrut să cedeze convingerilor lor şi să facă pe plac celor mari şi puternici.

Unde suntem astăzi? De o bună bucată de vreme valorile creştine, care au fost promovate în trecut chiar de guvernanţi, sunt trecute pe lista relicvelor istoriei. La început a fost divorţul, apoi a fost legiferat avortul şi acum homosexualitatea. Ce va urma? Probabil poligamia, pedofilia, zoofilia, etc. Cum am ajuns aici? Simplu. Decăderea morală din deceniul şase şi din cele următoare, a început tocmai în campusurile universitare din Statele Unite şi din principalele democraţii occidentale. Un puritan din acea vreme le spunea studenţilor că modul de viaţă liberal pe care aceştia încearcă să-l implementeze este sortit eşecului şi tot comportamentul lor nu este altceva decât un moft tineresc şi trecător. La care studenţii i-au răspuns: „Noi credem că se va întâmpla tocmai invers. Peste 30 de ani noi vom fi acei care vom conduce lumea şi ceea ce vedeţi astăzi ca pe o  modă trecătoare, va ajunge să fie implementată ca un mod de viaţă, acceptat de majoritate”. Parcă ar fi profeţit. Este exact ce se întâmplă în ziua de azi. Eforturile guvernanţilor de a inocula conceptul de normalitate faţă de toate aceste devieri morale, şi-a atins efectul din plin.

Drept urmare, au rămas doar creştinii evanghelici şi într-o oarecare măsură catolicii, care consideră valorile creştine, aşa cum sunt ele scrise explicit în Scriptură, ca normă pentru credinţă şi practica de fiecare zi. Aceştia sunt singurii care de asemenea consideră că aceste norme trec dincolo de legile promovate de cei care ne conduc, deci prin urmare, când normele Scripturii intră în conflict cu cele civile, primele au întotdeauna prioritate. Dar nu numai atât. Creştinul autentic are datoria să-i spună guvernantului că legile lui sunt greşite, că acestea intră în conflict cu Scriptura şi că el nu este dispus nici să le respecte şi nici să-şi schimbe opinia.

Mai avem oare suficienţi profeţi astăzi? Mai este oare cineva dispus astăzi să-şi ridice glasul şi să strige în aşa fel ca să-l audă şi preşedintele şi senatorul, sau primarul, sau judecătorul? Suntem dispuşi să plătim preţul statorniciei în credinţă, să fim ridiculizaţi, să fim arătaţi cu degetul, să fim acuzaţi pe nedrept, sau chiar să fim trimişi la închisoare pentru că nu vrem să acceptăm astfel de lucruri?

Eu cred că lucrurile nu se vor opri aici. Până acum am văzut afectaţi doar pe acei care erau implicaţi direct, cum sunt funcţionarii din tribunale, cofetarii şi florarii, care au refuzat să-i servească pe homosexuali. Dar în viitor? Recent am văzut în Spania un caz inedit. La un spectacol muzical din Benicasim a fost invitat şi un cântăreţ evreu (cetăţean american). Dar cu câteva zile înainte conducerea festivalului i-a transmis acestuia că nu va putea să cânte decât dacă în prealabil va face o declaraţie în favoarea unui stat palestinian. Cântăreţul a refuzat şi drept consecinţă a fost exclus din festival. Este drept că datorită numeroaselor reacţii, conducerea festivalului a dat înapoi şi şi-a cerut scuze, dar m-a frapat modul în care s-a încercat să se implementeze o ideologie. Dar dacă un director, sau preşedinte de companie zelos, va impune ca toţi angajaţii lui să facă o declaraţie în favoarea căsătoriilor homosexuale. Iar cei care refuză să fie daţi afară? Sau un director de şcoală, sau rectorul unei universităţi? De fapt în universităţi avem deja un precedent în Canada unde studenţii ce nu erau în favoarea căsătoriilor gay, nu s-au putut înscrie la facultatea de drept. Sau probabil că ne vor retrage autorizaţiile de funcţionare ale bisericilor noastre din aceleaşi motive.

Este vremea în care trebuie să vorbim, şi să vorbim în aşa fel încât să ni se audă glasul. Este vremea în care să stăm drept şi să mergem drept, chiar dacă ni se pare, aşa ca şi lui Ilie, că am rămas singuri. Pentru a încheia această pledoarie în favoarea unei trăiri conform Scripturii, indiferent de preţul ce trebuie plătit, cuvântul cel mai potrivit este cel pe care Pavel i-l adresează lui Timotei: Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. (2 Timotei 1:8-12)

Dumnezeu să ne ajute pe toţi!!!

Sursa: http://benidradici.com/

Respectul – ingredientul minune

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, FAMILIE, MEDITAŢII

respecta copiii

Când vorbim de relația copii – părinți, la capitolul respect, prima dată ne vine în minte pasajul biblic: Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” -este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință- „ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ.” Este un pasaj al Scripturii pe care cei mai mulți copii îl aud înainte de Tatăl Nostru sau alte pasaje.

Dacă ar fi să ne concentrăm mai mult asupra adolescenței și tinereții timpurii a copilului, probabil e unul din pasajele repetate cel mai des la urechile lor. Eu sunt de principiu că „repetiția e mama învățăturii” dar în unele cazuri, folosirea textelor Biblice e abuzivă și produce doar mânie nu efecte constructive. Cinstea este adesea invocată și impusă abuziv, nu este câștigată prin muncă. Prea adesea părinții cred că pot impune copiilor lor, doar prin repetarea unor pasaje ale Scripturii, diferite schimbări care trebuie făcute. Nu ar fi rău, dar dacă eu însumi nu sunt schimbat de Scriptură, copiii mai vor avea o mare greață când voi încerca să îi schimb pe ei cu Biblia.

Orice părinte care dorește copiii iubitori și ascultători de Scriptură, trebuie să fie mai întâi ei înșiși așa. Degeaba mă trezesc la o anumită vârstă că trebuie să aplic Scriptura, repede și urgent. Degeaba îmi amintesc de poruncile Bibliei pentru adolescentul meu doar când el are 14 ani, ele trebuie să facă parte din felul meu de viețuire pentru a avea impact. Biblia nu e „ghidul în 3 pași de îmblânzire a unui adolescent răzvrătit” pe care punem mâna „în caz de urgență”. De fapt, efectul va fi total pe dos. O fată sau un băiat aflați la vârsta la care vor să „își ia viața în mâini”, vor detecta și penaliza drastic orice nesinceritate sau fățărnicie.

Trebuie să fim sinceri cu noi și cu copiii noștri, să ne cunoaștem și să recunoaștem starea în care ne aflăm, apoi să pornim realist la drum. Nu e corect ca eu să pretind copiilor mei ce eu nu am fost sau nu sunt. Ar fi ideal să putem face asta, dar nu se poate. Vorba românească: „fă ce zice popa, nu ce face popa” e un banc prost în privința relației părinți copii.

Sinceritatea și pocăința fac minuni în privința relațiilor cu copiii și stă la baza respectului de care vreau să scriu azi. Este Biblic, este normal, este recomandat ca părinții să fie cinstiți și ascultați, dar la fel de Biblic, normal, si recomandat este ca să citim și să aplicăm și partea următoare a pasajului: „părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului.” Această stare, descrisă de acest verset, are de obicei loc când lipsește respectul părinților față de copii. De obicei la capitolul respect al copiilor față de părinți, mai forțat, mai de bună voie, avem o anumită cantitate, dar invers stăm mult mai prost.

Serious father talking to teenage son at homeMulți părinți cred că pot proceda oricum cu copii lor. În România aud des o expresie scârboasă rău: „eu te-am făcut, eu te omor”. Nu toți românii cred asta, dar mulți se poartă ca și cum ei sunt stăpânii copiilor lor. Nu, nu este așa. Copiii ne sunt doar încredințați, nu i-am făcut noi, Dumnezeu i-a conceput. Nu sunt proprietatea noastră, nu sunt un bun cumpărat sau câștigat pe care îl evaluăm după profitabilitate. Ei sunt ființe umane, create de Dumnezeu, pentru care a murit Domnul Isus Hristos ca să îi mântuiască. Nu sunt inferiori, ci sunt oameni în devenire și vor fi atât de oameni cât le permitem noi să fie. Nu îi putem trata cu dispreț, ironie, ignoranță, legalism și altele.

CE ÎNSEAMNĂ SĂ ÎMI RESPECT COPIII?

Să îi abordez în conformitate cu vârsta lor. Trebuie să fiu atât de prezent în viața lui, a ei încât să știu cam câți ani are. Nu mă pot purta, de fapt pot, dar nu am voie, cu fiul meu la 14 ani ca și la 7 ani. El a crescut, nevoile sunt altele, are nevoie să fie respectat mai mult ca niciodată. Vrea să își clădească o imagine de sine și eu trebuie să fiu primul care pun cărămizile unei astfel de imagini. Să le așez frumos, nu să îi sparg capul cu ele. Știi ce vârstă are copilul tău? Nu anii, nu la ei mă refer neapărat, ci la etapa de dezvoltare în care se află.

Să îi vorbesc ca unui adult. Da, contează mult tonul vocii, exprimarea, intenție și mai ales că acestea toate transmit detalii despre valoarea pe care i-o dai. Dacă abordezi ironic, dacă faci glume, dacă îi/o consideri mucoși, atunci nu te aștepta la rezultate grozave și nici la prea mult respect. Bumerangul se va întoarce când ți-e lumea mai dragă. Ironia spusă acum, te poate spulbera ca momentul în care el sau ea vor avea puterea să ți-o întoarcă.

Să nu îi impun ceea ce eu nu fac. Vreau să nu stea pe calculator sau televizor, dar eu când vin de la lucru exact asta fac. Vreau să citească Biblia și să o respecte, dar eu pun mâna pe ea doar Duminica, vreau să o respecte pe „mamă-sa” dar eu o tratez cu superioritate și fac glume despre femei. Vreau să asculte de Dumnezeu, dar eu nu sunt decât creștin de formă. Astea nu se fac. Nici chiar sub scuza, eu vreau să îți fie bine și să nu pățești ca mine. Nu poți impune ceea ce tu nu faci, poți eventual să recomanzi.

Să îmi fac timp pentru ei. Dacă mai merge. Unii din ei vor privi tare rezervați o schimbare bruscă la capitolul acesta. E vital să avem timp pentru el/ea de când s-au născut. E nevoie de timpul petrecut cu ei mai tare decât telefonul sau hainele de firmă de pe ei. Timpul de calitate petrecut cu ei, e cea mai tare declarație de dragoste pe cere le-o putem face.

Să îi port în rugăciune. Nu e la coada listei, că nu le-am ordonat neapărat, dar mai eficient decât impunerea Bibliei este trăirea personală a Bibliei. Dumnezeu e cel ce poate face minuni și în viața ta de părinte și în viața copiilor tăi. E nevoie de rugăciune pentru ei dinainte de naștere până la moarte.

Să trăiesc cum aș vrea ca ei să trăiască. Da, ar trebuie să nu mp mai scuz, ci să pot să îi spun fiului meu: Calcă pe urmele mele, că și eu calc pe urmele Domnului. De fapt, nu trebuie să îi spun deloc, el în mod natural va face asta, cu toată răzvrătirea specifică adolescenței. Hm… ce urme las? Unde ajung ei dacă calcă pe urmele mele? Sau cred eu că urmele mele sunt șterse? Cred că îi pot spune: Eu am mers pe aici și nu îți recomand să mergi, ia-o pe acolo. Poate va asculta pentru porțiuni mici de drum, dar nu prea mult. Dacă tot drumul pe care am mers e „nașpa” atunci să nu mă aștept la un parcurs de sfânt al fetei sau băiatului.

Sunt doar câteva idei, tema e vastă, dar fiecăruia din noi care abordăm cu sinceritate rolul de părinte, Dumnezeu ne va descoperi ce trebuie făcut. Nu am nici un dubiu de asta. Suntem oare gata să ascultăm de Dumnezeu tot așa de mult pe cât pretindem copiilor noștri?

Părinți, respectați-vă copiii și vă vor respecta și ei la rândul lor. Respectarea copiilor nu e erezie cum am auzit pe cineva, e cât se poate de biblică.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/respectul-ingredientul-minune/

De ce pleacă tinerii din biserici? … din perspectiva unui tânăr

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, EDITORIALE, MEDITAŢII

jovenes

Mă prezint. Sunt un tânăr de 21 de ani, născut și crescut într-o familie de creștini. De mic copil am fost dus la biserică, am fost în tabere de tineret, am participat la concerte creștine, etc. De când am ajuns un adolescent și până în prezent, mulți din prietenii mei au decis să se îndepărteze. Tineri pe care i-am cunoscut dintotdeauna abandonau biserica. M-am întristat nespus pentru că aproape nu mai rămâneau tineri în biserica noastră. O întreagă generație pierdută

Din cauza aceasta am început să mă gândesc la mai multe lucruri. Ce poate să le dea lumea și nu le poate da biserica? Cine este de vină: părinții, biserica sau Dumnezeu? Am privit la mine însumi și m-am întrebat: cum se face că eu încă sunt aici, dar alții nu? Nu este o problemă de sfințenie, mi-am zis. Sunt un păcătos ca și ceilalți. Atunci?

Păcatul este foarte viclean și am putut verifica asta. Îl amăgește pe fiecare tânăr după cum îi sunt slăbiciunile. Petreceri, alcool, prieteni, prietene, etc. În cazul meu i-a fost mai greu pentru că sunt o persoană foarte liniștită. Întotdeauna am preferat să merg la cinematograf într-o sâmbătă în loc să merg la discotecă. Am avut noroc.

Dar așa cum v-am spus înainte, tentația vine acolo unde șchiopătezi. În cazul meu au fost prietenii. În biserica mea nu erau tineri, deoarece majoritatea au plecat. Eram fără nici un chef, stăteam multe sâmbete în casă fără să am nimic de făcut și unica soluție era să merg la alte biserici, dar la vârsta mea îmi era greu să mă deplasez. Mi-a mai rămas doar o opțiune: să ies cu prietenii de la școală. Și nu zic că a fost rău. Mă simțeam bine jucând fotbal, baschet, sau cu videoconsola, mă rog lucruri sănătoase. Dar am ajuns la vârsta la care prietenii mei au început să meargă la petreceri. Să bea, să fumeze, să iasă cu fetele, așa cum sunt toți. Și atunci a trebuit să decid: să urmez lumea sau să-l urmez pe Isus. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ales calea Lui.

Sunt trei factori importanți, din cauza cărora tinerii abandonează sau rămân în biserici:

Părinții

Părinții au responsabilitatea să-și duce copiii, atât în cele lumești cât și în cele spirituale. Greșeala pe care o fac mulți părinți este de a fi prea permisivi. Am putut să-i văd pe mulți părinți cedând în fața capriciilor copiilor lor. Ca oricare persoană, aveam și eu zile în care nu aveam chef să merg la biserică, dar mulțumită insistenței părinților mei, am putut să mă așez tot mai mult, în fiecare duminică. Momentele de devoțiune din familie sunt o bună manieră de a inocula valori copiilor și de asemenea de a învăța mai  mult din Scriptură. Părinții trebuie să fie fermi, să știe să spună nu și chiar dacă noi copiii ne mâniem, trebuie să ne dăm seama că ei o fac pentru binele nostru.

Biserica

Este foarte greu să reușești a face un grup de tineri uniți în biserică, dar totuși cred că putem să-l obținem. Trebuie să numim lideri serioși, ce dau exemplu, ce îi unesc pe ceilalți și îi învață ca aceștia să lase conflictele dintre ei deoparte. Avem nevoie de unitate și seriozitate în biserici.

Să începem cu noi înșine. Noi tinerii avem nevoie să ne relaxăm, dar în același timp să învățăm lucrurile lui Dumnezeu. Multe biserici se duc la extreme. Mult divertisment și puțină spiritualitate sau altele în schimb se adună doar pentru a studia Cuvântul, unde tinerii se plictisesc și pleacă. Trebuie să căutăm echilibrul. Putem să învățăm și să ne relaxăm. Dumnezeu nu este plictisitor. Nu trebuie să ne centrăm doar pe muzică, ceea ce ne atrage mai mult. Avem nevoie să ne instruiască în slujirea din biserică, în predicare, la timpul de rugăciune, etc.

Avem nevoie de buni consilieri, lideri care să-i ajute și să-i sfătuiască pe adolescenți în problemele pe care nu le spun părinților pentru că le este rușine. Acestea pot să fie rezolvate de un lider în care avem încredere, care să fie tânăr și care a trecut prin aceleași probleme. Mulți dintre noi dorim să ajutăm și din cauza tinereții noastre nu au încredere în noi. Tinerii avem nevoie să ni se dea oportunități, bineînțeles dacă dovedim că suntem credincioși în cele mici. Avem nevoie de biserici care să fie angajate cu cei mai tineri. Biserică ascultă-ne! Suntem viitorul!

Noi înșine

Ultima decizie întotdeauna o luăm noi. Părinții noștri ar putea să eșueze, biserica la fel, dar chiar și așa trebuie să ne încredem în Dumnezeu și să sperăm în El. Trebuie să înțelegem ca și tineri că drumul este dificil. Lumea ne atrage, credem că ne dă totul, dar nu este așa. Tinerii din lume sunt goi și unicul lor obiectiv este să-și trăiască sfârșitul de săptămână, iar restul zilelor rătăcesc prin viață, fără ca să-i găsească sensul. Oricare ar fi situația ta, încrede-te în Dumnezeu. Dacă în biserica ta nu sunt tineri, sau te simți singur, nu-ți pierde încrederea, totul va trece. Încearcă să cunoști alți tineri, du-te și asistă la diferite evenimente și nădăjduiește în Dumnezeu.

După mai mulți ani am reușit să trec proba, am reușit să cunosc mai mulți tineri, biserica mea a crescut și acum îi dau slavă lui Dumnezeu pentru aceasta. Știu că El are un plan special pentru fiecare din noi și totul sosește la timpul său. Dacă te afli între lume și biserică, trebuie să decizi care îți este drumul, așa cum spune Cuvântul: ori rece, ori în clocot. Sau apă dulce, sau apă amară, tu decizi.

Fiilor risipitori le dau un alt mesaj: încă mai aveți timp. Dumnezeu vă iubește și suferă ori de câte ori vă privește departe de El. Întoarceți-vă la El și nu vă va dezamăgi. Celor ce continuă să lupte, vă încurajez. Oricare ar fi problema voastră, studiile, familia, prietenii, nu vă descurajați, continuați să luptați lupta cea bună. Așa cum spune în Romani 12:2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Pablo Fernandez Obanos – student Programare și Aplicații Web, Eibar – Guipuzcoa.

Articol tradus și adaptat din Protestante Digital

http://benidradici.com/

CURĂȚENIE DE PRIMĂVARĂ ÎN SUFLET

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

49509941_ml

Era una dintre zilele acelea frumoase de primăvară, cu copaci înfloriți şi miros de magnolie în aer. M-am trezit devreme, m-am echipat corespunzător, am scos uneltele de lucru de la locul lor şi m-am apucat de treabă. Intâi am deschis larg ferestrele, să intre primăvara în cameră. Următorul pas a fost să dau perdelele jos. Aşa putea intra tot soarele în cameră, astfel încât să nu scape neobservat niciun colț pătat.A urmat scuturatul de praf al cărților, curățenia în şifonier şi pusul hainelor de iarnă la locul lor (Ah, de cand aşteptam momentul ăsta!), ştersul ferestrelor şi spălatul caloriferului. În timp ce frecam de zor fiecare element al caloriferului, mi-a trecut prin minte următoarea întrebare: Când a fost ultima dată când am făcut o curățenie atât de minuțioasă în camerele sufletului meu? Când a fost ultima dată când i-am şters de praf amintirile, când am pus în mijlocul lui sacul de gunoi în care să pun toate regretele, frustrăriile, supărările adunate peste timp, când l-am curățat cu un detergent „fresh“ ca să miroasă şi el a primăvară? Dar tu?

PRINCIPIUL CUTIILOR SAU CUM SĂ PUI TRECUTUL LA PUNCT

Perioadele în care facem curățenie generală sunt perioadele în care ne trezim că suntem înconjurați de multe lucruri pe care nu le-am mai folosit de foarte mult timp, care nu ne ajută cu nimic, pe care le ținem pentru că… nu ne îndurăm să le aruncăm.

Blogurile care tratează subiecte legate de administararea sau simplificarea vieții recomandă principiul cutiilor atunci cand vine vorba de curățenie. 4 cutii etichetate în felul următor: Iubeşte, Foloseşte, Donează, Aruncă. Fiecare dintre ele trebuie umplute pe baza etichetei si apoi duse acolo unde trebuie.

Cum ar fi dacă am folosi acelaşi principiu al cutiilor şi in materie de curățenie… sufletească? Fiecare dintre noi ne-am umplut sufletele de-a lungul timpului cu amintiri frumoase, gânduri bune, dar şi cu regrete, frustrări, conflicte nerezolvate, resentimente.

Pune în cutia cu Iubeşte: toate gândurile luminoase, amintirile plăcute, cuvintele de încurajare şi apreciere pe care le-ai primit de-a lungul timpului. Ţine-o la îndemână şi deschide-o în zilele grele, când ai nevoie de o încurajare sau de o motivație în plus pentru a merge mai departe.

Cutia cu Foloseşte destineaz-o pentru darurile şi talentele pe care le ai. Cele pe care le foloseşti în fiecare zi sau cele pe care nu le-ai mai folosit demult. Este bine să fii mereu conştient de atuurile şi calitățile pe care le ai. Ziua în care te hotăreşti să umpli cutia „Foloseşte“ poate fi chiar ziua de care aveai nevoie, mai ales dacă treci prin perioada în care ți se pare că nu te pricepi la nimic.

Greşelile şi experienţele neplăcute fac parte din biografia noastră. Acesta este un lucru care nu poate fi schimbat. Poate fi schimbat însă felul în care le lăsăm să ne influenţeze prezentul şi viitorul. De aceea este atât de important să faci curăţenie în sufletul tău.

Este bine ca la sfârşitul fiecărei experiențe neplăcute să nu rămâi doar cu un gust amar şi o inimă ciobită, ci şi cu o lecție pe care să o iei cu tine mai departe şi să o foloseşti într-un fel sau altul. Mai devreme sau mai târziu va veni un moment în care o vei folosi. Lecţii despre când e bine să vorbeşti şi când e bine să taci, lecţii despre a le oferi celor din jur libertatea de care au nevoie, lecții despre respect de sine, despre a-ţi face partea ta şi a-i lăsa pe alții să şi-o facă pe a lor. Lecţii despre minunile care pot apărea atunci când te aştepți mai puțin. Strânge toate lecțiile şi pune-le în cutia: Donează.

Pentru că sunt lecțiile tale pe care le vei aplica în relațiile tale cu alții sau cu tine. În plus, gândeşte-te că alții s-ar putea să aibă de învățat din lecția ta. Aşa că, atunci când ți se oferă ocazia, doneaz-o.

Poate că cea mai importantă cutie atunci când vine vorba de curățenie, din toate punctele de vedere este cutia Aruncă. Nu este niciodată uşor să renunți la ceva în care ai investit timp, bani, sentimente. Poate un vis care refuză să se împlinească, poate o relație care nu mai merge de mult oricât de mult te-ai luptat, dar ai rămas blocat în ea, poate un obicei care îți afectează sănătatea. E bine să arunci unele lucruri pentru a putea face loc pentru ceva nou. Nu ezita să pui în cutia cu „Aruncă„ frustrările, resentimentele, regretele.

Solomon, înțeleptul rege al Israelului, spunea că există un timp al plânsului, dar şi unul al râsului şi al bucuriei (Eclesiastul 3). Ia-ţi timp să plângi, să analizezi situaţia pe toate fețele, să accepţi că ai greşit. Dar când ai terminat de despicat firul în toate variantele posibile şi ai învăţat tot ce aveai de învăţat, pune punct, iartă-te şi mergi mai departe. Ai grijă de asemenea să inchizi bine cutia pentru ca regretele şi resentimentele să nu vină după tine.

TRECUTUL EXISTĂ PENTRU A FI FOLOSIT

Psihologii spun că există cel puţin patru modalități în care ne putem raporta la trecut: îl putem nega, îl putem folosi ca pe o medalie pentru a atrage compătimirea celorlalți, îl putem pune mereu în seama celor de lângă noi sau îl putem folosi. Probabil că bănuiți deja că cea mai sănătoasă metodă de raportare la trecut este aceea a folosirii lui.

Trecutul, cu bunele şi relele lui, a avut un rol important în formarea omului care suntem astăzi. Omul care a învățat să nu se dea bătut, pentru că a trecut prin momente dificile. Omul care este mai sensibil la suferința celor din jur pentru că a suferit mult. Omul care este creativ pentru că a învățat să caute soluții în cele mai imprevizible situații.

Poate că există lucruri în trecutul nostru de care nu suntem întotdeauna mândri. Poate sunt minciuni pe care ne dorim să nu le fi spus, cuvinte pe care am fi dorit să nu le fi răstit, lucruri pe care am fi dorit să nu le fi luat, promisiuni pe care am fi dorit să nu le fi încălcat. Însă dincolo de gravitatea ei, fiecare greşeală poartă cu ea şi o lectie. Lecţia preţului uriaş plătit pentru unele gesturi. Lecţia iertării din partea celui afectat. Lecţia iertării de sine.

Greşelile şi experienţele neplăcute fac parte din biografia noastră. Acesta este un lucru care nu poate fi schimbat. Poate fi schimbat însă felul în care le lăsăm să ne influenţeze prezentul şi viitorul. De aceea este atât de important să faci curăţenie în sufletul tău.

Şterge-i ferestrele rămase uneori cu dâre de sare din cauza lacrimilor, repară-i instalaţiile ca să poată să încălzească bine, deschide-i larg ferestrele proaspăt şterse ca să intre parfum şi culoare de cireş. Când ai terminat, pune pe măsuţa din mijlocul lui, o vază cu un buchet mare de lalele galbene.

Sursa: http://respirotime.ro/

Curățenie de primăvară în suflet

Când minţi şi te minţi cu Scriptura

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Când minţi şi te minţi cu Scriptura

Aţi întâlnit vreodată oameni care se mint singuri în privinţa vieţii spirituale? Eu am întâlnit mulţi şi uneori am făcut-o şi eu. Am întâlnit mulţi oameni care şi-au adormit conştiinţa cu expresia „unde se vor duce toţi mă voi duce şi eu” deşi ştiau că nu e nici o siguranţă că cei mulţi merg în direcţia bună. Am întâlnit oameni care sperau ca după moarte cineva să le mute sufletul din iad în rai dacă este cazul, deşi nu credeau în adevăr că este posibilă o asemenea manevră. Am întâlnit oameni care se amăgeau că sunt plăcuţi lui Dumnezeu „că doar nu au dat în cap la nimeni” şi multe alte minciuni.

Acum probabil unii din voi vă bucuraţi că nu sunteţi din acele categorii dar şi pocăiţii din păcate se mint de multe ori cu Scriptura şi fac din standardul lor lege pentru toţi. De prea multe ori alegem să ne adormim conştiinţa cu versete scripturale să ne amăgim cu porţiuni de Scriptură. Iată câteva metode folosite de a ne minţi şi de a minţi cu Biblia:

  1. Postul. Mulţi dintre creştini postesc şi cred că prin post se iartă păcate, deşi conceptul nu este Scriptural deloc. Postul poate ţine în frâu mai bine firea păcătoasă dar postul nu a iertat şi nu va ierta niciodată păcate. O altă minciună este că postul aduce puteri magice, unii postesc pentru a fi ei văzuţi bine de alţi oameni şi a avea în acest fel avantaje.
  2. Jertfa. Aici intră şi postul şi binefacerea, zeciuiala, prezenţa la biserică etc. De multe ori am  întâlnit oameni având o neprihănire a lor despre care Biblia spune „…pentru că,întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” Am întâlnit oameni care postesc mult şi cumva se aşteaptă ca postul să acopere o sumedenie de păcate pe când Biblia spune prin apostolul Petru „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” Poate te-ai amăgit şi tu ca şi mine crezând că dacă jertfeşti ceva pentru Dumnezeu, acesta va trece cu vederea anumite greşeli, crezând că îţi speli păcatele cu jertfă, post, bani, eforturi sau crezând că ţi se cuvine mai multă îngăduinţă, proporţional cu numărul de zile de post. Minciuna asta însă e combătută direct de Dumnezeu prin Osea unde precizează: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe” aspect întărit prin gura Domnului Isus în Evanghelia după Matei unde El le reproşează că nu au înţeles importanţa expresiei „Milă voiesc, iar nu jertfe” dar şi în multe alte locuri în Scriptură.
  3. Scorul şi diplomele. Mulţi creştini se zbat pentru ele. Pentru mulţi credinţa este o competiţie între oameni. O competiţie in care contează scorul, darurile şi numărul lor, studiile şi importanţa lor şi oamenii se amăgesc că fac Voia lui Dumnezeu . Folosesc aceste lucruri pentru slava personală şi pretind cinste şi respect oamenilor dar în acelaşi timp cred că îl pot obliga pe Dumnezeu la a avea aceeaşi consideraţie faţă de ei cum au oamenii. Dragii mei, este bine să avem daruri, este bine să studiem, este bine să fim de top dar este greşit să o facem pentru slava personală. Cu ce drept judeci tu pe altul care nu le are? Cu ce drept te ridici tu deasupra celor mai puţin dotaţi ca tine? De ce înjoseşti pe cei mai neştiutori sau mai slabi? Dumnezeu într-o zi te va întreba „Ţi-ai închipuit că Eu Sunt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul sub ochi!” Dacă vrea cineva să facă performanţă personală nu este oprit dar nu pretindeţi cu asta că aveţi drept de stăpânire asupra celor care sunt sub nivelul vostru.
  4. Momentul pocăinţei. De-a lungul timpului s-au organizat multe evanghelizări şi mulţi oameni s-au întors la Dumnezeu dar au fost şi mulţi care doar s-au botezat şi nu au avut viaţa atinsă de Dumnezeu, nu au avut acea predare în mâna lui Dumnezeu. Astfel de oameni se mint că vor fi în rai cu Dumnezeu doar pentru că într-o zi au făcut baie în baptistiera unei biserici. Nu vă înşelaţi singuri dragii mei „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
  5. Postura înaintea altora. Da, aici de multe ori minţim. Ne dăm alţii decât suntem, am vrea să părem mai sfinţi, mai neprihăniţi decât suntem. Facem tot ce putem ca spiritual să dăm mai bine în ochii celor care ne înconjoară. Ne lăudăm chiar şi cu cel mai mic lucruşor făcut pentru Dumnezeu, ne lăudăm cu fiecare zi de post, cu fiecare ban dat bisericii sau săracilor, cu fiecare dar primit, cu orice, numai să părem mai mari decât suntem, să părem mai sfinţi decât suntem. Alţii aleg metode diversiunii, un fel de „hoţul strigă prindeţi hoţul” crezând că acuzând, disciplinând, atacând nu se vor mai vedea păcatele lor sau ale lor vor părea nevinovate.Întreabă-te care e statura ta spirituală şi care e imaginea pe care ai clădit-o în ochii altora? Este diferenţă? Te dai mai sfânt decât eşti? Ai lăsat impresia că tu eşti mai bun? Ei bine, ar fi corect să fii sincer cu tine, cu ceilalţi dar mai ales cu Dumnezeu? Nimeni nu e perfect şi tocmai asta e cauza pentru care aveam nevoie de mântuire. Construim o imagine falsă îi motivezi şi pe alţii la asta. Construind falşi titani ai credinţei se opreşte comunicarea şi mărturisirea păcatelor unii altora.

Durerea mare este că la toate aceste minciuni se foloseşte şi Scriptura, versete scoase din context, interpretări eronate, chiar şi adăugiri sau scoateri din scriptură despre care Dumnezeu zice că le va pedepsi drastic.

Ce minciuni crezi? Ce minciuni transmiţi din Scriptură? Trebuie să ne cercetăm fiecare şi să ne vedem starea. Doar aşa vom putea să ne pocăim de păcatele din viaţa noastră. Amăgirea nu a fost niciodată bună iar în viaţa spirituală e foarte periculoasă întrucât poate duce la moarte.

Haideţi să nu mai folosim Scriptura pentru alte scopuri decât Dumnezeu a lăsat-o, haideţi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne lucreze nu să îl folosim la a ne construi noi statui spirituale. Haideţi să ne deschidem inima la cercetarea Cuvântului şi să ne lăsăm transformaţi şi schimbaţi de Adevăr.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/cand-minti-si-te-minti-cu-scriptura/