Efectele încrederii în Dumnezeu – Echilibrul


munte

Cei ce se încred în Domnul Sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” Asta spune unul din scriitorii de psalmi, încercând să vorbească despre siguranța pe care o dă încrederea în Dumnezeu. Când privesc la astfel de afirmații, realizez că încă nu mi-am pus încrederea în totalitate în Dumnezeu și că a îți pune încrederea în Dumnezeu nu e un lucru simplu și ușor. E o alegere pe care o faci în fiecare secundă a vieții. Mereu poți să te încrezi în El sau să te încrezi în altceva, sau să nu te încrezi în nimic.

Pe de altă parte, nu pot pretinde că îl pot înțelege pe Dumnezeu în imensitatea Sa și am la rândul meu întrebări care îmi frământă mintea, întrebări care, dacă rămân fără răspuns, cutremură muntele. Asta mă face să Îl caut mai mult, să mă conectez cu El mereu și mă determină să mă prind cu toată tăria de El pentru că văd cu ochii mei cum totul se clatină în jur. Orice fisură în relația cu Dumnezeu mă provoacă să mă alipesc și mai tare și mai „nebunește” de El și caut acea metodă sau stare de a deveni una ce El.

Am frunzărit o carte la un moment dat care se numea „Toți sunt normali, până ajungi să îi cunoști” și aș îndrăzni să extind afirmația, toți sunt echilibrați și calculați și credincioși până ajungi să îi cunoști. Ne place să ne știe oamenii drept credincioși, echilibrați, puternici în credință și nu ne dăm ușor drumul buzelor să spună cuiva că nu suntem chiar așa cum arătăm, decât în cazuri extreme când totul e praf deja. Asta face ca să consumăm resurse prețioase pentru a menține aparențele pentru ceva ce oricum se va afla. Nu, nu mai postez în acel „guru spiritual” în acel om cu credința neclintită, cum am fost învățat, ci vreau să îmi dedic toată forța încrederii permanente în Dumnezeu, pentru că sunt slab, nu pentru că sunt tare.

Îmi doresc această stare despre care scrie psalmistul, această comparație cu muntele. Ce poți face unui munte, aproape nimic, ca să îl clatini. Sa rup așa de greu bucăți din el și orice ar încerca oamenii să rupă, nu sunt decât mici zgârieturi, nesemnificative pentru imensitatea sa. Pe mine însă, încercările vieții nu mă afectează puțin, ci mult. Semnele pe care le lasă pe mine sunt serioase, mari și vizibile deși încă nu am fost nevoit să trăiesc prigoane serioase. De aceea îmi doresc să fiu mai încrezător în Dumnezeu, să fiu mai echilibrat și această încredere să mă fortifice și să „mă așeze” în El.

Privesc adesea la exemplul Domnului Isus, Mântuitorul meu și văd determinarea, echilibrul și încrederea pe care o avea în fața  provocării suferinței. „Ție toate lucrurile Îți Sunt cu putință; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu.” Dacă privesc la mine și încerc să simulez un astfel de scenariu nu îmi iese ceva asemănător. El era „ca muntele Sionului”. Încrederea Sa era totală în Tatăl, și prin asta, chiar dacă îi stăteau în față moartea și suferința, a urmat planul Tatălui. Această încredere și ascultare au făcut posibile lucrări mari cum ar fi glorificarea lui Dumnezeu și mântuirea mea și a altor oameni. Ce stadiu înalt al încrederii în Dumnezeu, care să reziste în fața suferinței și a morții. Asta îmi doresc pentru mine.

Sursa : http://www.filedinjurnal.ro/

Adevăratul Crăciun – Iosif Țon


christmas_gift_wallpaper_a1168

Esenţa Crăciunului este ceea ce i s-a întâmplat Fecioarei Maria: Prin Duhul Sfânt, Cristos S-a format în ea (Luca 1:35).

Folosind o imagine foarte îndrăzneaţă, apostolul Pavel spune că el este ca o femeie în durerile naşterii “până când Cristos ia chip în voi” (literal, “până când Cristos se formează în voi”). Scopul lui Dumnezeu este ca noi să fim făcuţi asemenea chipului Fiului Sau (Români 8:29).

Dar ce înseamnă să fim făcuţi asemenea Lui, sau ca El să ia chip în noi?  Sau, să punem alfel întrebarea: Cum arată o persoană în care S-a format Christos? Cum este o persoană care este asemenea lui Cristos?

Problema această este prea importantă ca să o lăsăm să rămână la nivelul teoretic şi declarativ. Trebuie să o aducem la nivelul practic, la realitatea
noastră de toate zilele.

În Matei capitolul cinci, începând cu “fericirile” ( o listă de opt trăsături de caracter) şi continuând cu declaraţiile solemne “Dar Eu vă spun…”, omnul Isus ne pictează portretul persoanei care vrea El să devenim noi. În concluzie, El formulează această declaraţie care ne taie respiraţia: “Voi să fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (5:48).

Acum să stăm şi să judecăm o clipă. Isus Însuşi era Fiul perfect al Tatălui perfect! El era chipul lui Dumnezeu! Nu este atunci logic să spunem că în Matei 5 Isus îşi pictează propriul Sau portret?Parcă Îl aud pe Fiul lui Dumnezeu spunându-ne:

“Aşa sunt Eu cum v-am cerut vouă să fiţi. Eu sunt perfect, aşa cum Tatăl Meu este perfect. Şi aceasta înseamnă a fi o persoană perfectă. Mai mult, Eu am venit aici pe pământ pentru a face persoane ca Mine Însumi, persoane după chipul Meu. Chipul pe care tocmai vi l-am pictat este forma Mea, este structura Mea, este caracterul Meu. Şi aşa vreau eu să deveniţi voi. Eu vreau să deveniţi că Mine.

“Şi mai vreau să ştiţi ceva: Încă de la întemeierea lumii, Tatăl meu a decis că voi să fiţi asemenea chipului Meu, să aveţi caracter şi comportament ca al Meu, aşa încât voi să fiţi realmente fraţii Mei şi surorile Mele.”

Portretul pe care ni l-a pictat Domnul Isus în Matei 5 este atât de măreţ şi de sublim încât i-a speriat pe foarte mulţi teologi. Mulţi au încercat să ne convingă, de exemplu, că Predica de pe Munte (Matei 5-7) este “Lege” (şi noi nu vrem lege ci numai har), sau ne-au spus că Predica de pe Munte nu este pentru zilele noastre.

Dar, ascultaţi bine! Tabloul pictat de Domnul Isus în Matei 5, care este autoportretul Lui şi ceea ce ne cere El nouă să fim, este însuşi scopul final al lui Dumnezeu cu noi. Şi este însuşi scopul pentru care a murit Cristos pe  cruce, deoarece ni se spune că El a murit “ca să-şi curățească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:14).

Va propun să facem un exerciţiu, pe care eu îl consider a fi totalmente justificat: în loc de “plin de râvnă pentru fapte bune” să punem “pasionaţi pentru a fi după chipul Lui”, sau “pasinoati să fim asemenea Lui”, deoarece aceasta este esenţă expresiei “fapte bune.” Cristos Şi-a dorit persoane în care să se formeze El însuşi! Acesta este scopul ultim al Golgotei!

Dar cum poate fi realizat un ideal atât de înalt în noi cei slabi şi atât de departe de perfecţiune?! Răspunsul se găseşte în Romani 5-8.Discuţia începe de fapt cu afirmaţia din 5:10, că “vom fi mântuiţi prin viaţa Lui” (a Domnului Isus Cristos). Vă sugerez iarăşi să facem o schimbare, deasemenea justificată de întreg contextul acestei afirmaţii. Vă sugerez ca în loc de “mântuiţi” să scriem “formaţi după chipul Lui.” Atunci obţinem acest text: “vom fi formaţi după chipul Lui prin viaţa Lui.”

Vreau acum să vă spun că tot ceea ce urmează după 5:10 până la sfârşitul capitolului 8 este pur şi simplu o explicare a acestei afirmaţii. Cheia explicaţiei, de la care curge tot restul, este în 6:5, “ne-am făcut una cu El.”

Verbul de aici traduce cuvântul grecesc compus “synfyteo”, care înseamnă “plantaţi împreună” (expresie care trebuie să ne evoce plantarea noastră, sau mai exact, altoirea noastră ca mlădiţe în Viţa de vie (care este Cristos).

După ce ni se spune că am fost făcuţi una cu El în modul acesta organic,  urmează o serie lungă de lucruri care ni se spune că s-au întâmplat cu noi, sau pe care suntem chemaţi noi să le facem, “împreună cu El” sau “în unire cu El.”

Iată lista completă: am fost răstigniţi împreună cu El (v.6), am murit împreună cu El (v.8), am fost îngropaţi împreună cu El (v.4), trăim împreună cu El (v.8, viitorul de aici are conotaţie de viitor de la data la care am murit cu El). Apoi, în 8:17 mai avem trei: suferim împreună cu El, suntem moştenitori împreună cu El şi vom fi glorificaţi împreună cu El.

Lista se completează în Efeseni 2:5-6: am fost aduşi la viaţă împreună cu El, am fost înviaţi împreună cu El şi am fost aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti.

Întorcându-ne acum iar la Romani opt, toată seria aceasta de evenimente care au avut şi au loc împreună cu Cristos, sau în unire cu El, culminează în 8:29 cu evenimentul care ne interesează pe noi aici: Din veşnicie Dumnezeu a hotărât ca noi să fim făcuţi asemenea chipului Fiului Său.” Din păcate, în limba română traducerea nu captează sensul din limba greacă. Forţa şi secretul textului stă în cuvântul grecesc “synmorfous”, care înseamnă “formaţi împreună.”

Să ne amintim că această afirmaţie vine ca apogeul a ceea ce s-a început în 5:10, că adică “vom fi mântuiţi prin viaţă Lui” şi că explicaţia începe în 6:5 prin afirmaţia că “am fost făcuţi una cu El” şi că o culminare a tuturor celorlalte lucruri pe care le-am trăit sau le trăim “împreună cu Cristos.” (În greacă, toate acestea sunt formate din cuvinte compuse cu prefixul syn, ca în synfytes, synestaurothe, synetafemen, etc.).

Acum în 8:29 vine synmorfous care evident înseamnă “formaţi împreună cu Cristos” sau “formaţi în unire cu EL.”

Care este esenţă la toate acestea? Esenţa este că noi putem să ne transformăm după chipul lui Cristos numai în unire cu Cristos. Sau, mai practic, putem deveni ca Cristos numai dacă învăţăm să trăim împreună cu Cristos, (formulă pe care o găsim în 1 Ţes.5:10).

Nu poţi deveni ca Cristos dacă eşti separat de Cristos. Tu poţi deveni ca El numai dacă înveţi să trăieşti în unire intimă cu El şi dacă înveţi realmente, în mod obiectiv, în mod practic, să trăieşti în această unire și părtășie comuniune, comunicare) cu El. Încă o cheie practică. În 2 Cor.3:18, ni se spune că în măsura în care privim cu fața descoperită (adică fără nici o piedică) faţa Domnului Isus (adică, persoană Lui, caracterul Lui şi comportamentul Lui) suntem transformaţi după chipul Lui, nu dintr-o dată, ci treptat, “din slavă în slavă”, în mod gradat, prin lucrarea pe care o face în noi în acelaşi timp Duhul Sfânt.

Tu devii ca persoana pe care o admiri! Tu imiţi pe cine admiri! Şi acesta este exact lucrul la care suntem chemaţi: să-l imităm pe Domnul Isus (1 Cor.11:1; Ef. 5:1-2).

Dar ţineţi minte! Putem să facem aceste lucruri numai în unire practică, reală, obiectivă, concretă cu El. Scopul Crăciunului este ca Cristos să se formeze în noi aşa cum s-a format în Fecioara Maria. Maria a întrebat: “Cum se poate să se întâmple aşa ceva?” Răspunsul pe care l-a primit a fost: prin Duhul Sfânt şi prin puterea celui Prea Înalt! (Luca 1:35).

Tu te îndoieşti că se poate forma Cristos în tine, adică să te asemeni tot mai mult cu El în caracter şi comportament, aşa cum este prezentat chipul Lui în Matei 5? Adu-ţi aminte! Nici Maria n-a putut să creadă! Dar ea s-a oferit pe sine lucrării Duhului Sfânt şi puterii lui Dumnezeu!

Când Duhul Sfânt te umbreşte şi când puterea lui Dumnezeu lucrează în tine, El poate face mult mai mult decât îţi poţi tu închipui (Efeseni 3:2-21). Adu-ţi aminte că la om este cu neputinţă, dar toate sunt cu putinţă la Dumnezeu. De aceea ai nevoie de trăirea în unire cu Cristos! Crede minunea Crăciunului! Nu numai în Maria, ci şi în tine însuţi! Aceasta este urarea pe care v-o facem noi la acest Crăciun.

Iosif şi Elisabeta Țon

Articol preluat: misiune.ro

Efectele încrederii în Dumnezeu – Protecția


protectia lui DUmnezeu

Continuăm seria noastră de meditări la efectele încrederii în Dumnezeu și abordăm astăzi binecuvântarea protecției pentru cei ce se încred în El.

Una din marile frici și reocupări ale oamenilor este aceea pentru ocrotire și protecție. Fiecare din noi vrea să își ducă viața într-un mod liniștit și pașnic, în casa lui, să poată să lucreze și să trăiască fără frica și stresul că viața îi este pusă în pericol. În acest sens cu timpul s-a înființat poliția, apoi armata, sau dacă privesc realist cred că ordinea e inversă, dar nu contează în acest context. Oamenii au simțit nevoia ca un organism, un sistem, să „le păzească spatele” în timp ce ei erau preocupați cu munca.

Cu timpul, aceste sisteme s-au diversificat, așa că astăzi avem și organisme militarizate și altele nemilitarizate care să ne păzească. Adică nu avem doar armată și poliție, avem și jandarmerie, trupe de menținere a păcii, și o grămadă de departamente și ramuri ale trupelor militare dar, și sisteme de protecție non militară, cum ar fi cele de sănătate, pensii, protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a femeilor, a minorităților și altele greu cuantificabile într-o astfel de meditare.

Toate aceste sisteme s-au inventat pentru că omul se simțea în pericol. Pentru că voia să se simtă în siguranță. Asta ne dovedește că una din cele mai mari nevoie pe care ființa omenească o are, este aceea de a se simți ocrotit, de a se simți în siguranță și îl vedem pe Dumnezeu cunoscând și această nevoie și oferindu-se să ne-o împlinească. David surprinde aspectul acesta în Psalmul 5 și arată, din experiența sa personală, că cei ce se încred în Dumnezeu vor fi ocrotiți de El. „Atunci toți cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti.”

De fapt, David, ca om de război, a simțit nevoia de protecție mai mult ca oricare dintre noi, și a experimentat protecția lui Dumnezeu în multe situații, de multe ori El strigă către Dumnezeu pentru protecție și de multe ori găsește protecția în Dumnezeu. Psalmii sunt plini de astfel de instantanee din viața sa și ne stau drept mărturie. El se încredea în Dumnezeu și a beneficiat „din plin” de protecția Sa. A avut de a face cu leul și ursul, și mai mult decât atât, cu împăratul Saul, plin de toată furia și determinarea să îl omoare, apoi a fost capturat de inamici și dus în casa comandantului lor, apoi a avut multe războaie de dus și în toate, încrederea în Dumnezeu i-a fost un real sistem de protecție.

Exemple mai putem da din Scriptură, sunt foarte multe situații și oameni care s-au încrezut în Dumnezeu, și această încredere le-a conferit protecție. Pe de altă parte vedem la un moment dat ucenicii, care nu s-au încrezut în Mântuitorul și l-au trezit alarmați „Scoală că pierim” când erau pe mare.

Călătoria noastră pe pământul acesta include o sumedenie de pericole, pentru că păcatul, odată intrat în lume, aduce moarte, boală, suferință, spaimă, stres și multe alte pericole pentru viața noastră. Noi oamenii nu ne putem apăra singuri de toate, avem nevoie de intervenția lui Dumnezeu, sau a unor sisteme construite în acest sens. Oferta Scripturii e clară pentru mine în această dimineață. Încrederea în Dumnezeu oferă protecție, și vom observa mâine că această protecție, această siguranță, ne permite să trăim nestresați și bucuroși.

Cum îți evaluezi tu viața? Cât de nestresat ești? Cum te afectează recentele știri despre războaie, atentate, previziunile despre lipsa resurselor alimentare? Cum te afectează gândul că va trebui să mori mai devreme sau mai târziu? Aceste gânduri, pentru cei ce nu își pun încrederea în El, sunt ucigătoare. Îi face să caute protecție și sunt gata să accepte orice constrângere pentru a găsi această protecție chiar dacă acele constrângeri îi limitează libertatea și bucuria de a trăi. Te sperii și tu sau ai încredere că Dumnezeu e în control și că orice s-ar întâmpla, el Își protejează pe ai Săi și în cel mai rău caz putem ajunge acasă la El.

Da, Dumnezeu e protecția copiilor Săi. El le poartă de grijă, El îi ocrotește. El are mereu privirile îndreptate spre noi ca să ne ocrotească. Îți las în încheiere câteva versete care ne vorbesc despre asta. Nu te teme deci, încrede-te în El.

Psalmul 9:10  Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!

Psalmul 31:19  O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!

Psalmul 56:3  Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.

Psalmul 71:5  Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.

Psalmul 143:8  Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Efectele încrederii în Dumnezeu – Izvoarele


loc plin de izvoare

Dacă ar fi să vorbim cu marea majoritate a românilor, am observa cu lejeritate că mulți dintre ei se plâng de greutatea vieții, de taxe, de cât de mult trebuie să muncească, de lipsurile pe care le au, de bolile din palmares și de efectele diferitelor vicii din viața lor. Pe cei mai mulți i-am putea găsi cu GPS-ul vieții dereglat, crezând că sunt nenorociți, când de fapt au tot ce le este necesar pentru a trăi, dar am putea găsi și mulți oameni în situații jalnice, aflați într-o vale a plângerii. Ciudățenia este că, oamenii cu adevărat în nevoie vor fi acoperiți de țipetele celor care doar au GPS-ul vieții dereglat, așa că, resursele de care cei dintâi au nevoie nu vor ajunge la ei, pentru că nu sunt tot așa de vocali.

Dacă ar fi să ne mutăm privirea și în altă parte decât România, vom descoperi țări întregi în lipsuri majore, oameni care mănâncă doar o dată la săptămână și lipsurile nici măcar nu pot fi comparate cu ale românilor. Țări întregi localizate pe valea plângerii. Asta mă duce cu gândul rapid la lăcomia oamenilor, ale unor oameni, dar și la menirea noastră ca și copii de Dumnezeu, oameni care ne pretindem că ne-am pus încrederea în El.

Unul din textele care mă provoacă în dimineața asta este cel din Psalmul 84,  Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. Când străbat aceștia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, și ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Acest text mă face să mă cutremur, gândindu-mă că nu am efectul pe care ar trebui să îl am în viața celor din jur. Fii lui Core, spun că oamenii cu încrederea în Dumnezeu, pot influența și transforma locul prin care trec, adică pământul acesta, din pustiu, jale, plânset, teamă, lipsă în acel loc plin de izvoare și îmbelșugat.

Asta mă face să cred că, eu, creștinul, cel cu viața predată lui Dumnezeu, cel mântuit, cu încrederea pusă în Atotputernicul Dumnezeu. Eu cel care mă pretind a fi copilul Lui, sunt lăsat pe pământ să aduc o stare de bine, nu să mă stabilesc în vale să îmi „priponesc” viața aici, eu trebuie să „străbat” Valea Plângerii. Sunt încă lăsat pe pământ și pentru a aduce binecuvântare, prospețime, înviorare și belșug. Nu sunt luat acasă, pentru că Dumnezeu vrea ca prin mine să toarne ploaie timpurie și binecuvântare în valea plângerii. Eu sunt, sau ar trebui să fiu unul din canalele prin care Dumnezeu binecuvântează pe cei ce plâng, dă pâine celor ce nu au, mângâie pe cei ce jelesc, încurajează pe cei doborâți. Oare îmi împlinesc menirea?

Ce „parfum” las în urma mea prin vale? Ce vorbesc cu gura mea celor care plâng lângă mine? Oare din conversațiile mele oamenii se întăresc, se îmbărbătează, își șterg lacrimile cu gândul că vor reuși, sau se îngrozesc, plâng și mai tare datorită dorinței mele de câștig sau a neîncrederii mele în Dumnezeu. Ce vorbesc despre viața aceasta? Mă plâng și eu, sau pot vedea în mine încrederea în Dumnezeu, încredere molipsitoare și înviorătoare? Cum vorbesc despre politicieni, despre viața de zi cu zi? Despre preoți, religie, credință sau Dumnezeu ce spun? După ce ies dintr-un grup de colegi sau vecini, cum rămân oamenii din acel grup, întărâtați, doborâți sau înviorați și optimiști? Ooo, dacă am ști ce efect poate avea vorba noastră, câtă liniște poate aduce cuvântul nostru, dacă chiar ne-am încrede în Dumnezeu…

Mai mult, există mulți oameni în lipsuri, oameni cărora cu puțin, le-am aduce bucurii mai mari decât ale noastre. Există oameni la care le poți însori o lună întreagă cu resurse puține. Dacă vrei de exemplu să susții o familie prin Africa, poți cu 200 de lei să ții un copil la școală o lună întreagă, în unele cazuri ajung 50 de lei. Dar nu Africa e prima strigare, deși e o opțiune, există oameni lângă noi care pot experimenta bucuria când treci prin viața lor. De la vorbe de încurajare, optimism și încredere, până la implicare prin muncă fizică sau intelectuală sau chiar implicare financiară eu ca și creștin, pot aduce apă în valea seacă și stearpă a plângerii. Pot face pe cei de acolo să spună „mare este Dumnezeu”. Nu, nu este nevoie de miliarde, este nevoie de nimic uneori, dar o inimă încrezătoare în Dumnezeu, o inimă care vede tăria lui Dumnezeu poate binecuvânta cu nimic și binecuvântarea să fie mare.

Provocarea acestei zile pentru mine și pentru tine este: Ce lăsăm în urma noastră după ce trecem prin vale? Ce va rămâne diseară în viața celor cu care am interacționat azi? Va fi jalea și mai mare? Va fi greață de viață, stres mai mare? Sau poate vor fi mai mângâiați, binecuvântați, întăriți, optimiști? Vor putea cei pe care îi întâlnim azi să fie mai bine din cauza noastră? Vor putea beneficia de binecuvântările ploii divine din cauza noastră? Doamne, te rog să mă ajuți

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/

Nu am destul…


SUFERINTA
” Nu am destui bani,” „Nu am destul timp,” „Nu am destui prieteni,” „Nu am destulă experienţă,” „Nu am destule studii” şi aşa mai departe. Aceste gânduri sunt gardurile invizibile care ţin oamenii izolaţi în grădină dosnică a lipsurilor şi a insuficienţei.  Dumnezeul nostru Se numeşte El Shadai — Dumnezeul a mai mult decât suficient, Dumnezeul Atotputernic care îndestulează. Acest Dumnezeu locuieşte în noi! Schimbă gândul „insuficient” cu „mai mult decât îndeajuns!” Urmăreşte câteva referinţe în Biblie unde Dumnezeu S-a dovedit a fi mai mult decât îndeajuns:În textul din 1 Împăraţi 17, a fost mai mult decât suficient pentru Ilie şi pentru văduvă. • În cartea Exodul, a fost mai mult decât îndeajuns pentru israeliţi în fiecare zi, 40 de ani. • În pasajul din Ioan 6 a fost mai mult decât destulă pâine rămasă după ce Isus a hrănit mulţimea de peste 5000 de oameni.  • În capitolul 5 din Marcu Isus a avut mai mult decât suficientă ungere pentru eliberarea unui demonizat, pentru vindecarea femeii cu scurgere de sânge, pentru învierea fiicei lui Iair şi pentru toţi oamenii care au asistat la aceste minuni şi au auzit Evanghelia.

SCHIMBĂ GÂNDUL AZI
1. Începe să crezi că tu mereu ai îndeajuns. În Filipeni 4:19, Pavel spune: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de TOATE trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.” Ori de câte ori începem să credem cu adevărat acest verset, lucrurile se schimbă. Şi expresia „toate trebuinţele” nu se limitează doar la bani. Ci înseamnă şi a avea destul timp, destule oportunităţi şi destul din orice ai nevoie!
2. Cultivă în mintea ta gânduri ca acestea: „Eu am întotdeauna destul. Dumnezeul meu este mai mult decât îndeajuns. Eu Îl onorez cu zeciuieli şi daruri, iar El va deschide zăgazurile cerurilor şi va turna peste mine atâta binecuvântare încât nu va fi destul loc pentru a o depozita (Maleahi 3:911). Luca 6:38îmi spune că dacă dau, El îmi va da, ba încă, îmi va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra!” 3. Gândeşte-te la credincioşia lui Dumnezeu. David a spus „Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar nu l-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Ps. 37:25).  4. Umple-ţi mintea cu acest gând: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:20-21). El a dovedit-o când a săturat mulţimea de peste cinci mii de oameni şi în plus s-au mai strâns şi 12 coşuri de firimituri (resturi rămase după îndestulare). GÂNDEŞTE ŞI ROSTEŞTE • Întotdeauna voi avea mai mult decât îndeajuns din orice am nevoie, pentru că Dumnezeu este sursa mea. El îmi asigură destui bani, destul timp, destulă energie, destule oportunităţi sau orice altceva îmi lipseşte. • Întrucât gândesc „Am mai mult decât îndeajuns,” pentru mine este uşor să dau. Când dăruiesc ceva pentru scopurile lui Dumnezeu, El îmi va da înapoi o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. • Dumnezeu este credincios. El nu i-a părăsit niciodată pe copiii Săi — şi aici sunt inclus şi eu! El le-a purtat de grijă din abundenţă atât în vremurile Vechiului cât şi în cele ale Noului Testament, iar El este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8). • Astăzi cred că Dumnezeul meu va întâmpina nevoile din fiecare domeniu al vieţii mele în „stilul Lui,” prin urmare cred că vor mai şi rămâne multe coşuri de „firimituri.”