Categorie: MEDITAŢII

Cum să-ți câștigi prieteni. Sau să scapi de ei. Nicolae.Geantă

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, MEDITAŢII

A. e o puștoaică isteață de’a unșpea. E filolog, e blogger, dar și hipster. Și parcă rocker. Fumează, înjură ca băieții și scrie. Destul de des și de bine. Argumentat filozofic. Dar și poetic. Știe ceva limbi străine, dar trăiește singuratică. Părinții nu cred că stau prea mult prin preajma-i. Au job-uri înalte. Funcții. Bănet. A. are nevoie de iubire. De conversații dulci. De siguranță. (Asta am înțeles citind-o pe blog).

Îi place cum scriu. M-a citit pe net. Prin urmare, a îndrăznit să mă întrebe într-o zi: “Având în vedere că tu ești bărbat, te rog să mă sfâtuiești într-o problemă. Zilnic, când merg la liceu cu tramvaiul, călătorește și o femeie foarte frumoasă. Mă privește atentă tot timpul. Insistent. Astăzi, ea a urcat în urma mea. Eu am stat jos. Ea în picioare. M-a privit încontinuu în ochi. Mi-a scanat orice mișcare. Cum sâ procedez cu ea?”.

Ca să-i răspund întîi m-am rugat. Fără Dumnezeu nu găsești răspunsuri exacte. Mai ales când ai întrebări inexacte. Un copil mic nu poate colora prost, așa cum nici un copil al lui Dumnezeu nu se poate ruga prost.

“A, nu mi-ai scris vârsta ei, i-am răspuns. Dacă-i tânără ori bătrână. Poate că e o femeie ce-a suferit un necaz, un eșec. Poate e decepționată de cei din jur. O fi având o povară și vrea să se descarce cumva. Caută un om de încredere. Și cum vede în tine o fată drăguță…

Ori poate că este pe… invers. Sper însă să mă înșel. Atunci, ea își caută victime… Ce te sfătuiesc? Când va urca mâine în tramvai tu scoate din geantă o Biblie mică, și citește în ea. Ea se va apropia din nou, și dacă va vedea că citești Scriptura, dacă are o povară de împărtășit o va face. Va spune “e o fată credincioasă, am curaj să mă descarc, nu mă va trâda, nu e ca alții”. Oamenii caută proptele în jur. Prin urmare, îți vei câștiga o prietenă.

Dacâ e însă o femeie cu patimi trupești extreme, când va vedea că citești Biblia se va depărta singură. Va spune în sinea ei: “asta e credincioasă, nu-mi merge, n-o pot corupe”. Și, vei scăpa de un agresor. Și de o eventuală tâmpenie!”

A doua zi, adolescenta condeier-virtual îmi răspunde:  “O, scuze, am uitat că tu ești pastor, că ești credincios. Nu ai înțeles nimic din ce am scris. De fapt, eu sunt… bisexuală!” Și de atunci, A. nu mi-a mai scris niciodată… Biblia o depărtase de mine.

Citiți Scriptura! Purtați-o la dvs. Biblia e cartea care vă îndepărtează de păcat. Sau păcatul vă va îndepărta de Biblie.

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Cum ne alegem hainele?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, MEDITAŢII

Care ar trebui să fie criteriile după care ar trebui să-şi aleagă îmbrăcămintea sau să se îmbrace un creştin?

Sunt câteva principii care ar trebui să guverneze deciziile pe care le luăm atunci când ne achiziţionăm haine sau accesorii. Principiile se aplică şi la purtarea hainelor deja achiziţionate. Iată câteva dintre aceste principii:

1. Ne îmbrăcăm nu doar pentru a ne plăcea nouă sau altora, ci şi pentru Dumnezeu

În îmbrăcăminte, ca şi în alte lucruri, este privilegiul nostru de a onora pe Creatorul nostru. El doreşte ca hainele noastre să fie nu doar curate şi sănătoase, ci şi potrivite şi ordonate. (E. G. White – Educaţie, 248)

2. Modestia trebuie să ne caracterizeze şi când e vorba de ţinută

Femeile noastre să se îmbrace simplu, aşa cum multe o fac, cu materiale de bună calitate, durabile, potrivite pentru vârsta lor, iar preocuparea pentru îmbrăcăminte să nu umple toată mintea lor. Femeile să se îmbrace cu simplitate, modestie, cu ruşine şi sobrietate. Să dăm lumii o ilustraţie a împodobirii interioare cu harul Dumnezeu.

3. Hainele trebuie să fie permanent curate. Murdăria nu înseamnă modestie

Ordinea şi curăţenia este legea cerului; pentru a fi în armonie cu rânduiala divină, este datoria noastră de a fi curaţi şi cu o înfăţişare plăcută. (Testimonies for the Church, Vol. 4, p.142, 143.)

4. Hainele trebuie să fie ordonate, de bun gust şi durabile

Simplitatea în îmbrăcăminte va face ca o femeie sau un bărbat cu bun simţ să apară în cea mai favorabilă lumină. Noi judecăm caracterul unei persoane după stilul de îmbrăcăminte. Gătelile bătătoare la ochi trădează vanitatea şi slăbiciunea. O femeie modestă şi evlavioasă se va îmbrăca modest. Un gust rafinat şi o minte cultivată se vor descoperi în alegerea unor haine potrivite şi simple.

5. Hainele trebuie să asigure sănătatea trupului

În toate privinţele, îmbrăcămintea trebuie să fie sănătoasă. Mai presus de toate, Dumnezeu doreşte ca noi să fim sănătoşi la trup şi suflet. Iar noi trebuie să lucrăm împreună cu El atât pentru sănătatea sufletului, cât şi a trupului. Ambele sunt favorizate de o îmbrăcăminte sănătoasă. Îmbrăcămintea trebuie să aibă graţia, frumuseţea şi caracterul adecvat simplităţii naturale. (E.G. White – Îndrumarea copilului – pag. 399)

6. Alege hainele potrivite cu ceea ce eşti şi ceea ce faci

Este întotdeauna bine să fii îngrijit şi îmbrăcat corespunzător, într-un fel care să se potrivească cu vârsta şi cu ocupaţia. (E. G. White – Educaţie, 248)

7. Hainele trebuie să fie frumoase şi simple

Poporul lui Dumnezeu ar trebui să facă economii stricte în cheltuirea mijloacelor lor, ca să poată avea ceva pe care să-l aducă la El, spunând: „Din mâna Ta primim ce-Ţi aducem”. Astfel, ei Îi oferă lui Dumnezeu recunoştinţa pentru binecuvântările primite de la El. De asemenea, în acelaşi mod, ei îşi strâng comori lângă tronul lui Dumnezeu.
Mari sume de bani se cheltuiesc pe îmbrăcăminte, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru a hrăni pe cei înfometaţi şi a îmbrăca pe cei ce suferă de frig. Mulţi dintre cei pentru care Hristos Şi-a dat viaţa abia au suficient din cele mai ieftine şi obişnuite haine, în timp ce alţii cheltuiesc mii de dolari în eforturile de a satisface cerinţele fără de sfârşit ale modei. (Solii către tineret – pag. 314)

8. Caracterul este expus prin îmbrăcăminte

Caracterul unei persoane se judecă după stilul în care se îmbracă. Un gust rafinat, o minte cultivată se va descoperi prin alegerea unei vestimentaţii simple şi adecvate. Când este unită cu modestia comportamentului, simplitatea decentă în îmbrăcăminte va avea un mare efect, învăluind o tânără în acea atmosferă de reţinere sfântă, care va constitui pentru ea un scut ce o va feri de o mie de primejdii. (E. G. White – Educaţie, 248)

http://www.intrebariimportante.ro/

Zona de confort – o problemă a pocăiților

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

biserica confortabila

Trebuie să recunoaștem, pocăiții, cel puțin cercurile cunoscute de mine, sunt printre oamenii harnici și muncitori, sunt gata de efort și nu se dau înapoi de la a învăța și munci. Prind repede meserii noi, pentru că Dumnezeu le-a dat capacitatea de a învăța, dar nu doar atât, lucrează și de calitate. În afara României sunt foarte apreciați și datorită cinstei lor. Clar mai sunt și excepții și bineînțeles că nu doar ei sunt așa. Totuși, oamenii care au ales să îl urmeze pe Hristos sunt peste medie, în partea de sus, dacă îi evaluăm din punctul de vedere al cinstei și hărniciei. Nu pot să sper decât că și la capitolul ”materie cenușie” vom domina topul. Doamne ajută!

Nu am făcut o laudă a pocăiților, am făcut ”o poză” a unei realități, care are avantaje, dar care ne dezavantajează foarte mult din cauza opticii greșite. Poate veți spune: Ce mai ai de comentat la realitatea asta? Uite că voi avea. Nu e totul să fii cinstit și harnic, contează și ce faci cu hărnicia și cinstea. Și ca să înțelegeți, vă voi da un exemplu de la o extremă. Dacă sunt harnic și cinstit și folosesc aceste calități ca să mă mândresc față de alți oameni, mai puțin realizați, deja păcătuiesc. Un alt exemplu: dacă cinstea și hărnicia mea îmi servesc lăcomiei mele, iar păcătuiesc. Așadar nu contează doar aceste două aspecte, ci viața în ansamblu și mai ales locul în peisajul vieții mele.

Și acum să trecem la chestii mai finuțe, lăsăm extremele deoparte. Fiecare din noi avem dorința ca prin munca noastră să ne creăm o zonă de confort. Printre primele elemente pe care ne gândim să le dobândim sunt: casă, mașină și poate ceva pământ, la care mai apoi se aduc nenumărate îmbunătățiri sau versiuni. Așa se face că omul trage ”de rupe” pentru a își cumpăra casa dorită, ca mai apoi să tragă aproape tot atât ca să o renoveze, mobileze, accesorizeze, doteze, senzorizeze etc. Până la urmă reușește să facă din casa sa, un loc foarte plăcut. Apoi poate urmează mașina, casa copiilor etc. Cu alte cuvinte, hărnicia, va găsi un teren de manifestare și lucru aparent moral și bun. În realitate un lucru e șubred aici. Viața spirituală.

Există un foarte mare risc să ne trezim punându-ne nădejdea în Dumnezeu ”doar pentru viața aceasta”. Dacă mutăm privirea în acest timp, în care omul lucră sârguincios și cinstit spre viața sa spirituală, de multe ori vedem nemulțumire, dezamăgire, frustrare, inaniție, apatie, neimplicare și lehamite. Creștinul modern, mândru de hărnicia și realizările sale, are un dușman teribil, care chiar îl felicită și îi dă premii pentru hărnicia și cinstea sa. El, dușmanul, e foarte mulțumit că pocăitul muncește mult și bine, pentru că știe că bietul om vrea din toată inima să își îmbunătățească zona de confort. În fond o merită, ce tot sunt eu cârcotaș, merită să aibă condiții bune acasă după zilele istovitoare de muncă, chiar dacă vine rupt de oboseală și nu îi trebuie decât un pat pe care să se pună jos, ce dacă are super canapele pe care îi este milă să se așeze?

Uite așa, ajunge omul să își creeze, prin cinste și hărnicie, o închisoare confortabilă, care îi va aduce doar nefericire. Una din marile nevoi, puse în noi de la creație de către Dumnezeu, e nevoie da semnificație. Când nu mai suntem semnificativi pentru cei din jur ne prăbușim. Suntem creați să avem impact, suntem creați să lăsăm un efect în urma noastră, suntem creați să fim sare și lumină, iar dacă această menire nu e atinsă am trăit degeaba. Este bine să fim harnici și cinstiți dar întrebarea care se pune este: Cum își vor aminti oamenii de mine, la 10 ani după moarte? Va ști cineva că am trăit pe pământ? Iată de unde și vorba românească, conform căreia, trebuie ca noi oamenii să săpăm o fântână și să sădim un copac măcar, în viața aceasta. Vedeți riscul? Riscul e să trăim pentru confortul nostru și nimeni nu ne poate condamna.

Acum ne uităm puțin în biserica, sau adunarea pocăitului nostru cinstit. De obicei el e cam nemulțumit de condițiile de la biserică. Fie de cele fizice: bănci, curățenie, căldură, aer condiționat, organizare., fie de cele ce țin de mesaje și activități. E pretențios cu privire la activitățile care trebuiesc sau nu făcute, cu privire la temele ce trebuiesc sau nu predicate, cu privire la modul de cântare al corului, cu privire la misiunea în care trebuie sau nu să se implice și altele. Atât de pretențios încât e posibil ca dacă lucrurile nu se mișcă cum trebuie, el să taie zeciuiala sau să nu mai vină. El vrea ca banii săi, să fie folosiți ”bine” și pe regula de aur, cine are aurul face regula, el crede că are dreptul să schimbe lucrurile cum îi place lui. Normal, nu? De aia dă omul harnic banii munciți cu greu.

Uite așa se face că zona de confort se extinde foarte ușor spre biserica locală și creștinii devin niște ”clubiști” adică se crează un club, unde ai acces doar pe baza calității de membru, iar pentru a deveni membru ai de împlinit anumite condiții stabilite de club. Așa se face că biserica locală are tot mai puțini membri, activitatea e din ce în ce mai anemică și nemulțumirea e din ce în ce mai mare. Să nu uităm, zona de confort e una din cele mai frecvente surse de nefericire a oamenilor. Dar despre asta vorbim mâine, dacă ajută Dumnezeu, când ne vom uita la oameni ai Bibliei care au fost scoși sau care au ieșit din zona lor de confort și au realizat lucruri mari.

http://www.filedinjurnal.ro/

Citirea Bibliei prin ochelarii religiei

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

ochelarii religiei

Am des discuții cu diferiți oameni, pe baza unor texte ale Scripturii, dar uneori mă uimește cât de diferite pot fi interpretările aceluiași text, care de altfel nu e unul din zona greu de interpretat. Adică nu mă refer la texte despre Apocalipsa, Daniel, Ezechiel ci la texte din evanghelii. De asta nici nu mă miră existența atâtor religii creștine. Sunt foarte multe, e poate cea mai fărâmițată religie, creștinismul.

Vrem sau nu vrem, fiecare din noi percepem realitatea prin filtrul credințelor pe care le avem. Așa se face că fiecare din noi putem fi prezenți la o slujbă a bisericii, să auzim aceeași predică, dar să mergem acasă fiecare cu interpretarea lui. De fapt noi nu vom putea percepe niciodată realitatea pură, ci una a noastră, una filtrată de setul nostru de credințe. Având în vedere că orice percepem prin viață este filtrat de credințele noastre, nici citirea Scripturii nu face excepţie de la regulă. Din cauza asta trebuie să avem mare grijă.

Ei bine, la toată ecuația asta, la setul nostru de lentile, se adaugă încă un set al religiei pe care o avem. În cadrul bisericii frecventate, ni se formează o viziune anume despre Dumnezeu, Biblie, păcat, iertare, moarte etc. Această viziune, devine un set de lentile pe care îl aplicăm peste setul nostru și vom vedea totul de o anumită nuanță. De asta întâlnim oameni care sunt la poluri opuse, unii cu frica iadului, alții cu convingerea că odată ”predați” s-au scos. Unii care sunt flexibili alții care sunt rigizi total. Depinde de lentilele prin care văd ei Scriptura și ce citesc acolo.

De aceea e nevoie să ne luăm doctorie pentru ochi. Cei mai mulți dintre noi ar spune: ”Da stai puțin, ochelarii mei sunt cei mai buni, ar trebui să îi porți și tu”. În realitate niciunul din ochelarii noștri nu arată realitatea Scripturii, avem nevoie ca ea, să ne fie descoperită de Duhul Sfânt. Cine crede că viziunea sa e cea mai bună ar trebui să se gândească de două ori. E periculoasă o asemenea gândire. Noi avem nevoie în permanență de Duhul Sfânt, care să ne interpreteze corect Biblia.

Trebuie să încercăm să aruncăm la gunoi ochelarii religiei și să privim Scriptura doar prin lumina oferită de Duhul Sfânt. Religiile sunt invenții omenești care pot dăuna grav modului în care percepem divinitatea. Ne pot distorsiona așa de tare imaginea, încât să vedem un Dumnezeu al nostru fiecare, dar nu unul personal, ci un Dumnezeu al nostru, creat  de lentilele prin care Îl vedem pe El.

Uneori ajungem să ne batem pentru diferite religii și pentru viziunea oferită de acele religii ceea ce este dramatic. Noi avem nevoie de o viziune curată asupra Scripturii, avem nevoie să citim Biblia fără patimă, fără concepții anterior formate, fără ochelarii religiei. Cred că Dumnezeu ne poate descoperi Scriptura așa cum ea a fost scrisă și avem datoria să o citim mereu cerând lumină și înțelegere divină.

http://www.filedinjurnal.ro/

Frumuseţea căsniciei creştine

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, FAMILIE, MEDITAŢII

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei estetovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor,  oferă următorul îndemn:„estemai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci aceluilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până lamoarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

– ”Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!”

– ”Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!”

(Cant. Cant. 1:15, 16)

mariuszarnescu.