Categorie: MEDITAŢII

Vestimentatia intre normalitate si seductie (1) – Nelu Brie

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Adolescenţă, MEDITAŢII

 

  • Cine creeaza, cine produce [moda] hotaraste. Optiunile sunt in zona aceasta. Mergand mai adanc, trebuie sa observam ca in lumea in care noi traim exista o degradare morala, o abatere severa de la normele de conduita crestina. Societatea se gaseste pornita pe o panta a regresiei morale si ceea ce se intampla la nivelul societatii ingrijoreaza.
  • Punctul #3 – un magnet care ispiteste barbatii: Imbracaminte pentru bust, mulata pe piept. Una este sa ai o haina lejera, care sta lejera pe corp  si alta este sa fie o haina care ia forma corpului, pune in evidenta forma sanilor, chiar subliniind atat de mult deosebirea; e un magnet pentru ochii unui barbat. Adevarul este ca noi barbatii nu ne dorim sa luam o lectie de anatomie cand ne uitam in biserica spre cor, spre tineri, spre fete. Nu asta vrem, lectie de anatomie. Daca asta ati crezut, n-ati crezut bine. Din alta perspectiva, am impresia ca si in zona baietilor exista probleme pe acest palier: niste camasi, ca zici ca suntem intr-o criza a anilor ’30. Nu e decent ca zvarcurile unui baiat sa se vada de sub camasa. Ia pe tine un maiou, ia un tricou. Nu e decent  sa ai o bluza, sa ai un pantalon mulat, strans. Una dintre fetele de la biserica, stiind ce urmeaza, pentru ca am anuntat duminica trecuta, m-a intampinat si mi-a spus: “Frate Nelu, spune baietilor ca atata-s de dezgustatori cu asta.” Asa vede o fata. E dezgustator pentru o fata sa vada asa baiat. Iar el, bietul, crede ca impresioneaza pe cineva. Prin genul acesta de vestimentatie se face ierarhia intre cososi doar si nu se stabileste care are prioritate pe palierul celalalt. Ce sa mai spun, ca acest gen de vestimentatie este promovat de creator de moda cu orientare homosexuala, lucru care poate fi dovedit si nu este vremea acum.
  • Punctul #4 – Al patrulea magnet este reprezentat de bluzele descheiate, cu gulere foarte largi si cu decolteuri adanci. Pentru ochii unui barbat, o bluza descheiata pana la nasturul de deasupra sutienului e un magnet. Un decolteu generos care invita coborarea privirilor este un magnet pentru ochii unui barbat. John Piper, un om a lui Dumnezeu, respectabil, spunea asa: “Gulerele sunt o problema azi. Oriunde ai privi, in aeroport, in biserica, pe strada, in magazine, decolteurile abunda. Unii creatori de moda, comunica femeilor de azi ca ceea ce trebuie sa faca e doar sa desfaca gulerul, sa-l largeasca cat mai jos. Bluzele descheiate la nasturi, decolteuri joase la camasile aflate sub jachete, decolteuri la toate articolele  pentru bust sunt magneti pentru ochii barbatilor. “Femeilor,” spune John Piper, “tine-ti minte, oridecateori pleci de-acasa pentru a iesi din casa, apleaca-te si uita-te in oglinda. Ceea ce pare ca te acopera bine cand stai drept, nu te mai acopera suficient atunci cand te apleci.” John Piper. Un magnet pentru ochii barbatilor. Si la adunare, un copil scapa o jucarie pe jos, sau plange. Te-apleci sa-l iei in brate si bietul care se intersecteaza cu ochii la momentul nepotrivit, ce lupte mai duce in el, [asta] daca-i decent.
  • In general, se afirma ca fiecare face cum vrea si ca in final, la baza acestei decizii  sta libertatea noastra. Barbatii, femeile sunt liberi si din cauza libertatii lor, felul in care libertatea lor se exprima, se materializeaza sau decizia lor exprimata se materializeaza prin alegerile facute. Stimati frati, stimate surori, sau cei care ne veti urmari [pe video], as vrea sa afirm raspicat ca la baza alegerilor nu sta libertatea. Nu. Cine crede asa se insala. La baza alegerilor, mai degraba sta educatia, spiritualitatea sau lipsa de educatie sau de spiritualitate. Si dincolo de aceste concepte, cred ca mai adanc, la baza alegerilor sta  un soi de manipulare care se exprima la nivelul societatii prin cultura societatii, prin ceea ce societatea considera ca este la moda. Aici vorbim despre manipularea culturala.
  • Sigur ca exista un mod de investmantare care potriveste la biserica si un altul care potriveste in excursia de la munte. Intelegem nuantele, diferentele. Dar normele de conduita raman norme de conduita pentru tot ce inseamna viata noastra.
  • Ceea ce ingrozeste, frati si surori, este ca presiunea acestor bombardamente continue prin mass media, oamenii au ajuns sa se desensibilizeze si sa nu mai sesizeze ca exista o problema. Aceasta este problema tineretului. In modul cel mai sincer, fara ca sa-si puna problema ca undeva ar gresi, asa stie el ca e bine, pentru ca de micut a luat acest mesaj si a crescut in acest mediu. Asta-i problema. S-a mers pana acolo ca normalitatea e batjocorita si considerata plictisitoare. Si seductia este considerata norma. Asta se intampla in lume. Profesorii sunt scandalizati. Ei observa ca ajung la scoala copiii sa se imbrace ca si cum s-ar duce cine stie la ce festivitati, in haine care de care mai seducatoare. Dar, bagam de seama ca progresiv si pe la biserici incep lucrurile sa fie asa. Pe la biserica, oamenii vin sa se roage lui Dumnezeu, nu sa-si prezinte potenta financiara. Seductia sexuala, nu pe centura, la biserica merg oamenii[asa]. Sunt doamne, domnisoare care deformate in structurile lor interne de aceasta cultura porno, nu mai stiu sa faca diferenta. Nu ca n-ar vrea. Nu mai stiu. Si daca nu-si ia cineva indrazneala sa le spuna, nu vor stii. Iar daca dupa ce li se spune, nu vor sa stie, atunci sunt de condamnat.
  • Adevarul este ca noi barbatii nu ne dorim sa luam o lectie de anatomie cand ne uitam in biserica spre cor, spre tineri, spre fete.
  • http://rodiagnusdei.wordpress.com/

 

Mulţi chemaţi, puţini aleşi…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, EDITORIALE, MEDITAŢII

Să fii stăpân pe deciziile tale şi pe puterea de a gândi te face cu mult mai liber şi mai înţelept decât un libertin cu mintea înfoiata de o libertate subjugătoare.

Ei (libertinii veacului) se lasă pradă unei plăceri istovitoare, se îmbată cu aroma ei, o împărtăşesc şi altora, apoi o impun cu nesimţire celor mai slabi. Aceştia sunt călăii care luptă pentru ‘drepturile’ femeilor de a-şi avorta copiii indiferent de vârsta gestaţională (se fac întreruperi de sarcină chiar şi în ultimul trimestru), pentru distrugerea minţilor fragede ale copiilor impunând educaţia sexuală încă de la grădiniţă, pentru eliberarea bestiilor din miile de bolnavi psihic legalizând pedofilia şi prezentând-o ca pe o simplă orientare sexuală care trebuie respectată şi acceptată, legalizând adopţia în familiile gay şi întorcând pe dos orice curs natural de procreere şi de dezvoltare sănătoasă.

Aceştia caută portiţe pentru a introduce legi care să le permită să despartă copiii de părinţi încă din primele lor minute de viaţă. Crema conducerii lumii fierbe în fantezii diabolice de a creşte copiii departe de părinţi, departe de valori morale, departe de credinţă şi mai ales departe de independenţă şi de puterea de a gândi, de a lua decizii pe cont propriu şi de a se opune manipulării.

Omenirea stă pe marginea prăpastiei şi hrăneşte aceşti lupi cu propriile odrasle. Exemplele pe care le-am enumerate sunt dintre cele mai uşoare, idele macabre care clocotesc în minţile acelora care subjugă omenirea sunt cu mult mai multe şi mai înfiorătoare.

În mintea mea există un semn mare de întrebare şi acesta nu are de-a face cu cei care retează rădăcinile umanităţii ci cu cei care spun că sunt sfinţii Domnului şi care nu fac altceva decât să îşi vadă de propria ciorbă, să se închidă între pereţii casei de lux şi să vizioneze trândav zeci de ore de programe Tv, să se gândească la maşini luxoase, să mănânce numai în restaurante de lux… în timp ce în Orientul Mijlociu copiii muncesc pe brânci zi lumină pentru puţină apă şi o mână de mâncare, consumă carne crudă pe care o rup cu dinţii din animalul parţial jupuit de blană, poartă arme pentru a-şi proteja familia de grupările Isis, plâng lângă fraţii decapitaţi, îşi plâng părinţii crucificaţi în pieţe, sunt torturaţi şi ucizi în mod brutal. Lista este atât de lungă şi de cumplită…

Da, lumea are dreptate când îi acuză pe aceşti ‘creştini’. Cum suntem noi acum? Noi creştinii… Câţi dintre noi plâng cu cei ce plâng? Câţi ne rugăm cu capul în pământ şi cu lacrimi amare pentru suferinţa celor persecutaţi? Câţi dintre noi luptăm împotriva legilor care permit uciderea pruncilor în pântecele mamelor? Câţi dintre noi ne umplem genţile cu mâncare şi pornim spre a hrăni săracii? Câţi dintre noi practică ce a poruncit Isus? CÂŢI?

Ne place să mergem la biserică dis de dimineaţă, aranjaţi şi parfumaţi, să ne aşezăm confortabil în bănci şi să ascultăm cum se predică de la amvon nu despre datoria de a sluji celorlalţi, nu despre faptul că ne înghit zilele din urmă fără a fi pregătiţi pentru Ziua cea Mare, nu despre cum copiii sunt spintecaţi în Orientul Mijlociu, nu despre a FACE CEVApractic, ci despre ‘cum este bine să lăudăm pe Domnul şi cum trebuie să le dăm cu Biblia peste frunte păcătoşilor care fumează şi beau cafea, care mănâncă porc şi care se ceartă cu partenerii de viaţă.’ Destul de ipocrit amalgamul de sentimente creştineşti, nu-i aşa?

Biblia spune că mulţi sunt chemaţi (de către Tatăl… la datorie căci viaţa noastră de credinţă e o luptă), dar puţini sunt cei aleşi. Acei puţini sunt cunoscuţi după roadele lor şi nu după o perfecţiune fantezistă. Aceştia îşi duc lupta în fiecare zi, îşi îmbracă săracul de la poartă şi îl hrănesc cu drag, îşi înfrânează pofta de a se făli cu sine şi de a-şi acorda prea multă importanţă, îşi împreunează mainile şi îşi apăsă genunchii tare în podea pentru a susţine în rugăciune pe cel nenorocit, îşi învaţă copiii că mila, iubirea, dărnicia, credinţa şi ascultarea de Domnul sunt atributele cele mai importante ale unui creştin şi că trebuiesc practicate.

Am fost în biserici creştine din care am ieşit dezamăgită şi chinuită de un cumplit sentiment de dezgust pentru că valorile desfrânate ale lumii erau în biserică, predicau de la amvon, stăteau pe genunchii dezgoliţi ai femeilor şi zornăiau bijuteriile scumpe ale multora. Apoi în biserică a intrat săracul care cerea pâine şi a fost ignorant pentru că nu arata suficient a caucazian.

Lumea luptă împotriva valorilor creştine din pricina multor ‘crestini’ care şi-au însuşit bunurile lumii şi l-au vândut pe Hristos pe un pumn de plăceri interzise, pe o casă şi două maşini, pe o înfăţişare aleasă şi pe orice mizerie oferită de lume.

Mulţi chemaţi, puţini aleşi… şi urâţi de toată lumea. Dacă noi nu ne suflecam mânecile şi nu ne punem în a ajuta pe cei nenorociţi, în a ne creşte copiii spre a fi creştini veridici care să fie gata a sări în ajutor, a oferi mângâiere în întristare, a oferi mâncare şi apa celor flămânzi, a fi un exemplu în purtare, a studia şi a gândi independent de valorile lumii, a fi un om integru, o cinste pentru Dumnezeul nostru, atunci cine să o facă?

Dacă noi nu, atunci cine?

Lumea cade pe noi şi noi căutăm un look cool care să rezoneze cu înmormântarea acesteia?

http://simonamindra.blogspot.ro/

Creștinul și socializarea – Alexandru Fintoiu

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, MEDITAŢII

1289910_10201752072304099_889322957_n

Cineva definea socializarea ca pe un proces prin care omul neajutorat devine treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă și integrată în tipul de cultură în care s-a născut. Când mă gândesc însă la cât stăm cu ochii în monitoare, cu degetele pe ecrane tactile și tastaturi unii având mintea ca la 15 ani îmi dau seama că suntem mai neajutorați și mai dependenți decât dacă nu le-am fi avut. Dacă o singură zi ar cădea curentul în țară, oamenii s-ar îmbolnăvi de depresii. În schimb dacă o zi nu s-ar vorbi despre  Hristos n-ar suferi nimeni.

Noi credem că știm, dar într-un fel sau altul, alții ne-au influențat să alegem Facebook sau What’s up. Ni se spune ce să consumăm, iar prin intermediul reclamelor de pretutindeni ni se oferă posibilitatea de a alege o mulțime de lucruri nefolositoare.

De fapt nu noi alegem, ci aceia care stau în spatele publicității. Noi avem posibilitatea de a lua doar ce oferă ei. Cumva, suntem manipulați fără să ne dăm seama. Societatea de azi așa funcționează. Totuși, există ceva la care înțelepciunea aceasta nu a reușit să aibă acces. Lumea aceasta plină de dorințe, vrea să aibă acces total la viața noastră. A luat creștinilor pofta după Hristos și a înlocuit-o cu dorința după o casă mai frumoasă, bani mai mulți în portofele, mall-uri și toate celelalte.

Avem de toate, numai pentru suflet ce ne mai lipsește, dar pe cine mai interesează biserica sau sufletul când de la ora 18 trebuie să te întâlnești cu prietena cea mai bună pe Twitter?

La ce n-are acces înțelepciunea de jos este inima creștinilor adevărați. Ei nu sunt antisociali dar sunt echilibrați. Nu-și vizitează prietenul bolnav pe facebook afișându-si supărarea prin semne de punctuație. Se duce la el acasă și îl încurajează.

Creștinul adevărat apelează întâi la Hristos și abia apoi sună la prieteni. Creștinul adevărat ia o floare soției și când nu se așteaptă ea pentru că are dragostea pe care a promis-o la altar pentru o viață întreagă. El nu minte, se ține de ce promite și dovedește asta cu gesturi mici, constante și însemnate.

Creștinul adevărat nu este nepăsător la nenorocirea altuia, îl doare pentru cei nemântuiți, spune altora despre Hristos iar atunci când sunt necazuri rămâne liniștit pentru că are lângă el un Dumnezeu puternic.

Creștinul adevărat nu urlă în familie să-l știe toți vecinii ci este blând și calm. Creștinul adevărat este ceva la care lumea nu a putut avea acces. De-asta uneori e ca un ghimpe pentru ea.

Creștinul adevărat socializează cu Hristos. Dumnezeu e mai real decât crezi!

                                                                                                                                 Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro

Ce te faci la necaz?

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, MEDITAŢII

stopping-the-pain-and-suffering-dr-diva-verdun

Eu sunt unul din oamenii care ar vrea să beneficieze de o protecţie specială de la Dumnezeu pentru că sunt copil al său. Aş fi vrut să fiu protejat total, adică imun, la două capitole măcar: ispită şi necaz. Vă daţi seama cum ar fi arătat viaţa fără să fiţi ispitiţi şi fără să aveţi necazuri? Totuşi, Scriptura ne spune din stare că „în lume vom avea necazuri” şi că „potrivnicul nostru dă târcoale ca un leu” aşa că slabe şanse avem să scăpăm de ispită sau de suferinţă câtă vreme suntem în trupul acesta. De aceea, în scrierile care urmează voi medita la suferinţă mai întâi şi apoi la ispită, pentru a descoperi adevăruri despre ele dar şi lucruri practice care să îmi fie de folos.

Există mult necaz pe pământ și poate fi imens de greu un perete mai încolo de tine sau mai ușor după peretele celălalt. Există țări în război, foamete, terorism, ebola etc. Acum în această meditare vreau să vorbesc în special de contextul în care ne aflăm noi ca români și nu la cel general.

Suferința nu este plăcută nimănui. Fie că vorbim de suferinţă psihică, fizică sau spirituală fiecare fuge de ea. Pentru unii suferinţă este imposibilitatea de a îşi cumpăra proaspătul lansat telefon de la Apple, este o suferinţă care altora li se pare nesemnificativă dar unii oameni suferă pentru asta. La extrema cealaltă sunt oamenii despre care putem spune „ăştia chiar suferă” cum ar fi cei cu boli grave, cancere, boli terminale, cum ar fi cei care au în familii astfel de cazuri si trebuie să îi îngrijească, cum ar fi oamenii cu boli psihice, cei cu depresii și aşa mai departe.

Noi încadrăm suferinţele în funcţie de valorile noastre şi pe unele le considerăm doar mofturi, pe altele le consideră mici şi normale iar pe altele grave. Totuşi, cei mai mulţi oameni care trec prin suferinţă simt durere mare, dincolo de realitatea existentă contează mult ceea ce se întâmplă în corpul şi în mintea acelui om şi nu părerea noastră. De exemplu, nouă ni se pare aiurea poate să sufere o fată de 18 ani că prietenul ei a părăsit-o, ni se pare la un moment dat că e un moft ce face ea. Pentru ea însă e o dramă imensă şi o durere care îi forţează capacităţile de rezistenţă la maxim.

Nu o să mă arunc în această serie în discuţii despre îngăduinţa suferinţei şi necazul, despre motivele lui Dumnezeu pentru a îngădui suferinţa, despre filosofii asupra suferinţei deşi sunt absolut convins că suferinţa este în cea mai mare parte opera noastră a oamenilor „creată” în urma depărtării şi neascultării de Dumnezeu şi de multe ori este îngăduită ca să ne apropie de El, ca să ne fie încercată credinţa şi ca să ne maturizeze spiritual. Dacă nu mă credeţi. Căutaţi să aveţi discuţii cu doi oameni: unul care nu a avut parte de prea multă suferinţă şi unul care a a avut o viaţă plină de necaz. O să spun totuşi că Dumnezeu promite „eradicarea suferinţei” pentru cei ce sunt ai săi în viaţa veşnică şi în acelaşi timp experimentarea unei suferinţe fără margini pentru cei care nu s-au împăcat cu El, situaţie generată de depărtarea de Dumnezeu şi nu de acţiunea lui Dumnezeu. El a intenţionat să facă acel loc al suferinţei pentru duşmanul nostru şi îngerii săi nu pentru oameni.

Totuşi câteva concluzii putem trage despre suferinţă şi necaz fără să facem filosofie.

  • redemptive-suffering-statue-with-tearsEste prezentă în viaţa fiecărui om şi niciunul nu scăpa fără ea.
  • Variază ca intensitate în funcţie de suferinţele anterioare şi de credinţa persoanei.
  • Nu ţine o veşnicie pentru că nu e mereu înnourat.
  • Nu toţi oamenii care sunt în necaz simt suferinţa. Unele boli psihice sunt un mare necaz dar subiectul nu simte suferinţa aceea.
  • Cele mai multe din necazurile noastre nu sunt aşa de grave precum credem noi şi cu puţină realitate vom descoperi că nu suntem aşa de nenorociţi cum estimasem iniţial (asta va durea pe unii).
  • Dumnezeu nu îngăduie necazul şi suferinţa ca mijloc de pedeapsă acum. Dacă le trăim este ca şi consecinţă a alegerilor noastre sau a celor din jurul nostru şi nu ca pedeapsă a lui Dumnezeu.
  • Cu siguranţă există oameni care suferă mai mult decât noi, asta ne poate fi încurajare prin acele momente dar şi „trezire la realitate”.
  • Necazul şi suferinţa nu sunt rele în sine ci doar neplăcute, dureroase dar ele pot maturiza şi sfinţi omul cum binecuvântarea şi bunăstarea nu ar putea să o facă.
  • Tot necazul şi suferinţa îl apropie pe om de Dumnezeu şi dacă e aşa atunci suferinţa este benefică omului.
  • Putem scăpa definitiv de necaz şi suferinţă dacă îl acceptăm pe Isus Hristos ca Mântuitor atunci când va veni să-i ia Biserica.

În acest context, în zilele următoare, vom vedea ce anume putem face la necaz ca să fie cât mai bine şi pentru ca necazul să se termine mai repede dar şi pentru a „beneficia” la maxim de perioada de învăţătură, probe şi examinări.

http://www.filedinjurnal.ro/

Creştinii trebuie să fie modele și repere

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, MEDITAŢII

lumina lumii

De multe ori m-am întrebat cu amărală de ce Dumnezeu nu ne ia acasă pe cei ce deja am făcut un legământ cu El? Uneori, prin greutăţile vieţii, prin bătăliile pe care le am de dus clar am preferat varianta mergerii acasă ca să scap de greutate. Nu ştiu cât de firesc e gândul sau păcătos însă la acea vreme mi se părea tare logic şi evlavios. Doar îmi doream să fiu cu Dumnezeu, ce poate fi rău în asta.

Cu timpul, unele din întrebările mele au primit răspuns şi unul din ele e subiectul meditării de azi. Dumnezeu nu ne ia acasă după convertire pentru că noi trebuie să fim modele şi îndrumători spre Hristos. Ei bine, asta nu e treabă uşoară deloc şi nici nu va fi. Responsabilitatea este imensă şi pericolele pe măsură. Societatea în care trăim caută să uniformizeze populaţia în acelaşi mod de gândire sau mai bine zis de „negândire” pentru a o putea controla şi manipula şi oricine va îndrăzni să arate drumul spre libertate din această închisoare va avea de suferit.Două afirmări ale identităţii noastre mă frământă acum. Una din ele este afirmaţia din Matei 5:13 – 14 „Voi Sunteţi sarea pământului.” Iar cealaltă „Voi Sunteţi lumina lumii.” Ei bine, aceste două afirmaţii ne descoperă ceva şi despre scopul pentru care încă vieţuim pe acest pământ şi trebuiesc abordate cu atenţie. Nici lipsa acestor elemente nu este bună dar nici excesele nu sunt plăcute de aceea apelăm pentru asta şi la îndemnul de a fi cumpătaţi care tot Sfânta Scriptură îl face.

Viaţa pe acest pământ se alterează de la zi la zi pentru că păcatul se extinde în fiecare moment tot mai tare şi existenţa „sării” poate stopa extinderea  păcatului. Modul în care creştinii îşi trăiesc viaţa nu este unui izolat şi nu trebuie să îşi permită o viaţă fără impact în societate dar în acelaşi timp creştinii nu trebuie să fie invazivi. Sarea este bună în anumite cantităţi în funcţie de folosinţa sa. Dacă trebuie să dea gust la mâncare nu trebuie foarte multă, dacă o folosim pentru murături trebuie mai multă dar iar cu măsură. În orice situaţie e bună doar doza corectă de aceea este bine să fim înţelepţi.

Unii exagerează în minus cu influenţa pe care o au în societate iar alţii, mai puţini, e drept, exagerează în plus devenind invazivi şi chiar abuzivi. La fel de dăunător e şi plusul şi minusul în această chestiune. O mâncare prea sărată nu poate fi mâncată de aceea vă provoc să medităm în fiecare situaţie în parte la cât este nevoie de sare şi să folosim doar acea cantitate.

Pe de altă parte nici cu lumina nu e diferită tare situaţia. Lumina are beneficii imensa în întunericul acestui veac. Creştinii trebuie să fie puncte de referinţă în întuneric, să fie vizibili şi nu ascunşi, să fie modele, să fie implicaţi în societate mai mult decât ceilalţi. Nu poţi fi lumină stând ascuns pe o bancă în biserică, stând acasă. Lumina trebuie aşezată în aşa fel încât să fie utilă celor din întuneric. Nu trebuie nici ascunsă dar nici aprinsă mai tare decât este necesar.

Şi aici avem oameni din ambele extreme. Unii care sunt lumini ascunse şi alţii care merg cu faza lungă (despre asta am mai scris aici). Avem datoria să luminăm, să arătăm oamenilor prin viaţa noastră calea spre Dumnezeu, dar nu putem face abuzuri nici supărându-ne şi ascunzând lumina nici punând lumina în ochii cuiva. E jenant să ai de a face cu lumini orbitoare, mai mult te încurcă decât te ajută. De aceea chemarea este spre echilibru.

Viaţa de credinţă nu trebuie să fie caracterizată de excese niciodată. Creştinii trebuie să fie oameni echilibraţi, cumpătaţi şi înţelepţi. Noi trebuie să fim modele, acesta este unul din scopurile pentru care mai existăm încă în carne şi oase dar trebuie să ne facem treaba cât de bine putem. Nu putem nici să abandonăm misiunea asta şi nici să abuzăm de poziţia noastră.

Dumnezeu să ne dea înţelepciune.

http://www.filedinjurnal.ro/