Babilon in mileniul trei ?


Viata fiecaruia dintre noi este un mozaic de lumini si umbre, un amestec de bine si de rau, o alternanta intre biruinte si infrangeri. Dar, oricat de crancena ar fi lupta pe care o ducem cu raul din noi sau din afara noastra, aceasta nu este decat o infima parte dinmarea lupta care se duce intre bine si rau, intre Christos si Satana.

In marea Sa iubire fata de noi, Mantuitorul ofera fiecarui om care se naste pe pamant suficienta lumina si destule ocazii pentru ca el sa decida in deplina cunostinta de cauza de partea cui va trece in aceasta mare lupta. Si daca omul a facut alegerea cea buna, El ii ofera apoi suficienta putere pentru a duce lupta pana la capat ca biruitor.

“Scumpul nostru Mantuitor ne va trimite ajutorul chiar atunci cand avem nevoie de el. Calea spre ceruri este sfintita de urmele Sale. Orice spin care ne raneste picioarele, le-a ranit si pe ale Sale. Orice cruce pe care suntem chemati sa o purtam, El a purtat-o inainte de noi. Domnul ingaduie lupta pentru a pregati sufletul pentru pace.” E. G. White, Tragedia Veacurilor, pag. 580

In aceasta lupta cosmica intre bine si rau- lupta care s-a mutat pe pamant dupa caderea omului in pacat- exista si niste centre de comanda,  unde se elaboreaza strategiiile de lupta si de unde se trimit intariri pe campul de lupta. Aceste centre de comanda sunt Ierusalimul si Babilonul.

In timpurile Vechiului Testament a existat un conflict permanent intre cele doua cetati.    Ierusalimul(“orasul pacii”) era cetatea care gazduia Templul lui Dumnezeu, locul in care se manifesta prezenta divina si care gazduia statul major al luptei impotriva pacatului.

Babilonul (“bab-ilu”= “poarta zeilor”) era capitala razvratirii omului impotriva lui Dumnezeu, cea care gazduia statul major al luptei impotriva adevarului si a neprihanirii.

Despre Ierusalim , gasim in Biblie suficiente referinte, caci el era centrul vietii religioase si spirituale al poporului lui Dumnezeu din acele timpuri. Despre Babilon, avem mai putine referinte, insa cele existente sunt suficiente pentru a intelege caracterul sau.

In Geneza 10, 8-11 citim despre un personaj oarecum misterios, pe nume Nimrod, care “a inceput sa fie puternic pe pamant”, ca “un viteaz vanator inaintea Domnului.” Din aceasta scurta referinta biblica intelegem ca Nimrod a fost primul care i-a organizat pe oameni in orase, apoi intr-un regat.Regatul lui Nimrod (“el a domnit” ) este primul regat mentionat de Biblie.

Numele lui Nimrod inseamna “cel razvratit” ( de la cuvantul “marad”=”el s-a razvratit” ). Enciclopedia Ebraica spune ca Nimrod a fost “cel care i-a facut pe toti oamenii sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu.” Aceeasi idee o gasim si la istoricul evreu Iosif Flavius, care afirma ca Nimrod a fost cel care i-a provocat pe oameni impotriva lui Dumnezeu.

Expresia biblica “viteaz vanator inaintea Domnului” poate sa insemne si “viteaz vanator impotriva Domnului”. , caci adesea cuvantul “inaintea”, in original, inseamna “impotriva”.

Sotia lui Nimrod-Semiramida- i-a nascut un fiu pe nume Tamuz. Dupa moartea lor, conform obiceiurilor pagane vechi, ei au fost divinizati: Nimrod a devenit zeul soare, Semiramida-mama de zei, iar Tamuz a devenit o reincarnare a lui Nimrod. De aici s-a raspandit in toata lumea pagana, iar mai tarziu si in crestinismul apostaziat, cultul mamei care tine pruncul divin in brate.

Sub domnia lui Nebucadnetar, in timpul Imperiului Neobabilonian, Babilonul a devenit “capul de aur” al lumii pagane (vezi Daniel cap.2 ). Metafora aceasta, care-i apartine lui Dumnezeu, nu omului, ne arata ca Babilonul devenise un centru de comanda, creierul , inteligenta pusa in slujba raului.

Principiile Babilonului urmau sa fie transmise prin timp, de-a lungul istoriei, catre toate imperiile universale care i-au urmat, ajungand pana in zilele noastre.

Este interesant de observat ca, desi Babilonul antic a fost distrus, ajungand un morman de ruine in pustiu, bantuit de fiare salbatice , desi  Ierusalimul a fost si el distrus in anul 70 d.Chr. de catre armatele romane ale lui Titus, conflictul dintre cele doua cetati a mocnit pana in ziua de azi.  Sadam Hussein, fostul presedinte  al Irakului, considerandu-se un urmas al lui Nebucadnetar, a dorit sa reconstruiasca Babilonul, in ciuda profetiei biblice care spune ca acesta nu va mai fi construit niciodata  ( Ieremia 50, 39-40 ). In acelasi timp, el a fost cel mai inversunat vrajmas al Ierusalimului, facand tot ce i-a stat in putere sa-l loveasca.

In timpurile Noului Testament, conflictul geografic dintre Babilon si Ierusalim trece pe plan secundar. Marea lupta se duce acum intre Ierusalimul ceresc, capitala Imparatiei lui Dumnezeu in care, la sfarsitul istoriei pacatului, Insusi Mantuitorul va fi incoronat ca Rege al regilor, si Babilonul pamantesc, spiritual, acolo unde se afla, dupa Apocalipsa 2, 13 “scaunul de domnie al Satanei.”

Babilonul zilelor noastre este o realitate, chiar daca Babilonul antic zace in ruine, acoperite de nisipul desertului irakian. Spiritul Babilonului pluteste in aerul pe care-l respiram, este prezent in limbajul de zi cu zi, in muzica pe care o ascultam, in media, in afaceri si in “stiintele oculte.” Emisiuni TV cu titluri ca “Babilonia”,sau “Turnul Babel”, nume de firme ca “Babilon SRL”, melodii de muzica usoara ce vorbesc despre Babilon, expresii din limbajul cotidian ca “babilonie” etc. dovedesc faptul ca spiritul Babilonului este prezent si in secolul al 21-lea. Intr-o ocazie, moderatoarea unei emisiuni TV le spunea telespectatorilor ca”tot mai multi babilonieni scriu la redactie, aratandu-si interesul pentru emisiune.”

Observand toate acestea, un sincer cercetator al Scripturii poate afirma cu oarecare satisfactie: “Uite! Chiar si lumea secularizata, instrainata de Dumnezeu si de Cuvantul Sau, isi da seama ca traim intr-un veritabil Babilon modern.”

Cine este de fapt acest Babilon modern, acela despre care cartea Apocalipsei are atat de multe lucruri sa ne spuna?

Sunt trei conceptii generale cu privire la identitatea Babilonului modern:

1. Babilonul modern este lumea intrega. Acesta este si sensul in care se foloseste termenul de Babilon  in presa sau in limbajul cotidian. Conform acestei conceptii, Babilonul este lumea intreaga in diversitatea ei, fapt zugravit artistic in cateva versuri ale poetului Adrian Paunescu:

Pe pamant avem de toate,

Si mai bune, si mai rele,

Si-nchisori si libertate,

Si noroi si stele…”

Cu alta cuvinte, Babilonul modern suntem noi, lumea intreaga, formata dintr-un mozaic urias de oameni buni si rai, inteligenti si prosti, bogati si saraci, puternici si slabi, cuminti si neastamparati, morali si imorali… Intr-un cuvant: lumea intrega este o “babilonie”. Si, dintr-un anumit punct de vedere, asa si este.

1. Babilonul modern este crestinismul in totalitatea lui, cu sutele de confesiuni, care  nu aduc decat confuzie in inima celui care-L cauta pe Dumnezeu cu sinceritate. Sa ne gandim cat de greu este pentru un om sincer , care cauta adevarul, sa-l gaseasca intre atatea sute de confesiuni crestine, fiecare din ele pretinzand ca are adevarul suprem. Nu la intamplare poetul spune:

“Atatea lucruri vin si trec,

‘Naintea carui sa ma plec?

Atatea lucruri trec si vin,

‘Naintea carui sa ma-nchin?”

O viata de om nu ar ajunge cuiva, care cauta adevarul, sa cerceteze doctrinele tuturor confesiunilor crestine, pentru a o gasi pe cea dreapta si biblica. Daca astazi, in acesta confuzie mondiala in care se afla crestinismul, un om gaseste adevaratul Staul si pe adevaratul Pastor, este numai datorita harului lui Dumnezeu.

Referitor la aceasta a doua conceptie cu privire la Babilonul modern, nu putem decat sa afirmam ca, dintr-un anumit punct de vedere, ea este adevarata. Crestinismul, prin confuzia pe care o genereaza, este, intr-un anumit sens, un urias Babilon modern.

3. Babilonul modern nu este lumea intreaga, ci o parte a ei; nu este crestinismul in intregime, ci o parte a lui.

Exista si aici, in cadrul acestei conceptii, diferite nuante. Cand s-a produs “marea schisma” in sanul crestinismului, in anul 1054, intre biserica apuseana si cea rasaritena, fiecare parte a excomunicat-o si anatemizat-o pe cealalta, considerandu-se pe sine biserica adevarata a lui Christos, iar pe cealalta- biserica apostaziata, Babilonul zilelor noastre.

Confesiunile crestine , atunci cand ajung in conflict, pun adesea eticheta de Babilon altor confesiuni cu care se afla in divergenta.

Fiind inconjurati de atatea conceptii cu privire la identitatea Babilonului modern si de atatea nuante in cadrul aceleiasi conceptii, ramane in picioare intrebarea: Cine este cu adevarat Babilonul sec.al 21-lea, de care ne vorbeste ultima carte a Bibliei? Pasaje intregi din capitolele 14, 16, 17 si 18 ale Apocalipsei se ocupa cu aceasta tainica entitate numita Babilon.

Inainte de a incerca sa identificam Babilonul zilelor noastre, trebuie subliniat faptul ca acestuia ii convine aceasta confuzie ce exista in lume cu privire la identitatea sa. De ce? Pentru simplul motiv ca, intre atatea conceptii, el se poate ascunde mai usor. Daca intr-o colectivitate s-a produs o infractiune cu autor necunoscut, adevaratului infractor ii convine de minune existenta mai multor suspecti. Cu cat acestia sunt mai multi, cu atat mai mare este sansa lui de a nu fi identificat. Mai mult decat atat, adevaratul infractor lanseaza uneori diversiuni care au menirea sa-i conduca pe cei care-l cauta pe o pista falsa. La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste identitatea Babilonului modern. Pentru a nu fi descoperit usor, el insusi lanseaza diversiuni, creind confuzie in jurul termenului de Babilon.

Aceste diversiuni le putem gasi chiar in notele de subsol ale unor traduceri confesionale ale Bibliei. Citind aceste note explicative ce insotesc textul biblic, aflam, de exemplu, ca Antioh Epifanul este adevaratul corn mic din profetia lui Daniel cap. 7 si 8; ca numarul 666 din Apocalipsa cap. 13 este numarul numelui lui Nero sau Diocletian; ca termenul de Babilon din Apocalipsa cap. 14, 16, 17 si 18 se refera la Roma pagana, nicidecum la o parte a crestinismului actual apostaziat. Diversiuni care ii pot conduce pe unii pe o pista gresita, insa nu si pe cercetatorii sinceri ai Cuvantului care iubesc adevarul mai mult decat propria viata.

Natura, asa cum arata ea dupa patrunderea pacatului in lume, este plina de asemenea diversiuni.

Vezi pe fundul marii niste forme care ti se par a fi niste pietre acoperite de alge, nisip si corali, in timp ce pestisori nevinovati se plimba prin preajma, fara sa banuiasca primejdia. Insa deodata vezi cum o gura uriasa se deschide fulgerator si inghite prada. Ceea ce pareau a fi niste pietre pe fundul marii, in realitate nu sunt altceva decat niste pesti rapitori, care au luat forma, culoarea si aspectul mediului ambient, astfel incat sa se ascunda cat mai bine pentru a taca pe neasteptate.

Vezi printre frunzele unui copac niste insecte nevinovate cum isi cauta rostul. Si apoi, dintr-o data , vezi cum “o crenguta” prinde o asemenea insecta si o devoreaza de vie. Ceea ce parea o banala crenguta, de forma si culoarea miilor de crengi din acel copac, se dovedeste a fi o calugarita, o insecta atat de cruda incat isi devoreaza chiar propriul partener.

Aceasta este tehnica folosita de milenii de catre Satana si acolitii sai. Babilonul modern nu face exceptie de la aceasta . Creind diversiuni, punandu-si mastile evlaviei, Babilonul modern poate lucra linistit pana ce ii va sosi ceasul sa atace prinzand lumea intreaga nepregatita.

Sa-I multumim lui Dumnezeu ca nu a lasat biserica Sa nepregatita si in necunostinta fata de adevarata identitate  a Babilonului modern. In cartea Apocalipsei, care nu este altceva decat o descoperire a lui Iisus Christos, ni s-au dat suficiente criterii dupa care putem identifica Babilonul zilelor noastre.

Din partea noastra este nevoie doar de rugaciune, de putin studiu si de putina atentie pentru a intelege ceea ce acum ni se pare o taina de nepatruns.

Una din fericirile pe care le gasim in Apocalipsa este si cea din cap. 1,3:

“Ferice de cine citeste si de cine asculta cuvintele acestei proorocii si pazesc lucrurile scrise in ea! Caci vremea este aproape.”

Asadar, vrem sa fim paziti de ratacirile si diversiunile zilelor din urma? Iata solutia cerului: Sa citim, sa ascultam si  mai ales, sa pazim ceea ce Dumnezeu ne-a transmis prin profetii Sai.

http://www.loribalogh.ro/

Viaţa în rate – Adevăratele datorii – Rata a patra


Probabil că fiecare om care are rate la bancă ar putea scrie propriile sale poveşti şi întâmplări, fiecare are motivaţiile sale, fiecare ar putea documenta cum a luat o decizie bună sau cum că nu avea încotro sau cum planifică el să termine mai repede cu acele datorii. Oricum, un om echilibrat nu se va simţi confortabil cu o datorie, va încerca să o achite cât de repede se poate şi asta e normal. Şi Scriptura ne îndeamnă să ne ferim de datorii „să nu datoraţi nimănui nimic”. Bineînţeles că există şi excepţii, am întâlnit oameni care contractează credite fără a avea intenţia să le ramburseze,  însă asemenea situaţii se încadrează la infracţiuni chiar dacă acei oameni au senzaţia că deja au destul „ticăloşii de bancheri” şi că ar face o faptă de bravură prin asta.

Una peste alta datoriile sunt luate preponderent pentru confort dar crează disconfort şi de regulă este bine să fim foarte atenţi la cât, cum şi de ce ne îndatorăm. Cei mai mulţi „rataţi” realizează după câţiva ani de rate că puteau calcula altfel suma de care aveau nevoie. Nu sunt absurd, ştiu că uneori pentru „a da înainte” e nevoie de împrumut dar vă rog fiţi foarte atenţi pentru că ratele la bănci sau magazine vă lasă cu rate neplătite la viaţă.

Datoria faţă de suflet

Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? Luca 9:25

Eu m-am surprins peocupându-mă mult prea mult de ceea ce aş putea câştiga pe pământul acesta, de casă, tehnică, confort, renume, utilităţi etc şi asta mi-a luat fără milă din timpul pentru sufletul meu. Mă trezeam dorindu-mi un suflet curat, asemănător cu Hristos, dar nu mai aveam timp pentru a lucra în acest scop. Aş fi vrut ca Dumnezeu să se ocupe de sufletul meu, de omul meu din lăuntru, de omul spiritual din goana nebună a vieţii. Voiam cumva ca eu să mă preocup de trup cu toată energia şi timpul meu şi îl rugam pe Dumnezeu să se ocupe de sufletul meu în timp ce eu goneam cu toată viteza pentru a plăti datoriile şi eram supărat că Dumnezeu nu îmi ascultă ruga. Dumnezeu nu voia să facă intervenţii în locul meu, Dumnezeu nu voia să facă reparaţii în timp ce eu goneam, Dumnezeu nu a vrut să „mă transforme după placul său în timp ce eu trăiam după placul meu”

Da, cea mai mare şi cea mai importantă datorie a vieţii omului şi care trebuie să aibă cea mai mare importanţă este datoria faţă de sufletul său. Dumnezeu a plătit integral datoria, cu dobândă cu tot, dar noi avem datoria de a ne preocupa de sufletul nostru, de e acorda timp, de a îl creşte din Cuvânt, de a îl fortifica şi hrăni. Asta e cea mai mare datorie pe care o avem, cu cea mai mare prioritate.

Datoria faţă de familie.

A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Matei 18:24

Family difficultiesMeditam ieri la omul acesta cu datorii, risca să îşi piardă de două ori pe cei dragi. Odată i-a pierdut când s-a împrumutat că trebuia să muncească ca să dea banii înapoi şi acum risca să-i fie vânduţi cei dragi. Pentru ce oare? Pentru ce ne preocupăm atât de mult pentru confortul copiilor crezând că aste le este cea mai mare nevoie, credem că suntem părinţi reuşiţi dacă muncim din zori  până seara să le facem condiţii foarte bune copiilor, credem că ei vor fi fericiţi dacă au ultimele achiziţii în materie de haine, accesorii, electronice, mâncare şi în realitate ei devin foarte foarte nemulţumiţi,pentru că nu asta le este nevoia cea mai mare, încercăm prin astea să acoperim o nevoie fundamentală de tata şi de mama şi suntem trişti când vedem iar nemulţumire. Nu fiţi trişti dragii mei, copiii voştri au nevoie de voi, nu de banii voştri. Uitaţi-vă la o familie de ţigănuşi săraci şi e foarte posibil ca ai lor copii să fie de zece ori mai fericiţi şi zâmbitori decât ai voştri, de ce? Nu bunurile, nu materie aduce fericire.

Datoria faţă de partenerul de viaţă.

Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. 1 Corinteni 7:3

sad-credit-card-peopleCei mai mulţi înţeleg aici că e vorba de sex şi parţial au dreptate dar datoria de soţ şi de soţie nu e doar în privinţa sexului. Datoria asta implică prezenţă în viaţa celuilalt, implică comunicare, suport, afecţiune, iubire, jertfire. Datoria de soţi nu e uşor de împlinit şi mai ales nu se poate face de la distanţă. Datoria de soţ nu înseamnă să aduci mulţi bani acasă, datoria de soţ implică mai ales să stai acasă. Munca îşi are vremea ei, timpul ei limitat. La ce folos să mă căsătoresc dacă soţul sau soţia oricum nu este al meu ci al banilor, al muncii, al ratelor? La ce îmi trebuie un partener care doar doarme acasă? Aşa pot să-mi iau un ursuleţ cu care să dorm… Soţii au datorii faţă de parteneri şi astea fac parte din adevăratele datorii în viaţă.

Dragii mei, mare atenţie că Satan vrea să ne deturneze de la adevăratele datorii fixându-ne ţinte false. Dacă ne „înglodăm” în datorii financiare e foarte posibil să nu mai avem timp să ne preocupăm de adevăratele datorii.

Tu unde îţi plăteşti ratele?

http://www.filedinjurnal.ro/

Viaţa în rate – Totul dar nimic – Rata a treia


Una din caracteristicile noastre ale „rataţilor” este că avem ceea ce ne dorim dar în acelaşi timp nu avem nimic. Când cumperi pe rate un telefon de exemplu el nu este al tău, el este al lor, va deveni al tău doar când termini de plătit,  numai că atunci când va fi al tău, va fi moral depăşit, asta va duce la un sentiment de inutilitate şi dorinţa de a avea ceva nou, bun şi al tău lucru la care o rată ţi-ar fi de mare folos. Aşa se face că se produce un cerc vicios.

Dacă vorbim de o casă în schimb, lucrurile se complică. La casă faci şi acte speciale prin care ţi se interzice orice înstrăinare sau modificare a locuinţei fără acceptul băncii. În condiţiile acestea nu prea te mai poţi numi proprietar. Poate o treci la nume şi eşti proprietar după 30 de ani, dacă ajută bunul Dumnezeu, dar taman când ai reuşit faza asta te pomeneşti că trebuie să o laşi de moştenire feciorului sau fetei şi tot nu te poţi numi proprietar. Dar fata sau feciorul cu siguranţă nu vor fi de acord cu casa ta, vor vrea modernizarea ei şi utilarea modernă aşa că vor intra în rate pentru 10 – 15 ani ca să-i schimbe acoperişul, mobilierul şi câte nu mai au ei în planuri.

Ei bine după un asemenea scenariu ajungi repede la concluzia lui Solomon care zicea „Totul este deşertăciune şi goană după vânt”. Nu ştiu ce este mai rău, să nu ai casă şi să trăieşti cu chirie sau cu părinţii sau să fii rob la bancă. Eu am crezut că prima e mai rea şi m-am dus în gura flămândului de lup bancar, care îmi haleşte timpul şi energia dar şi îmi oferă o cantitate considerabilă de stres, dar nu cred că am făcut cea mai bună alegere, dacă aş putea da timpul înapoi nu cred că tot aşa aş decide.

O altă caracteristică a „rataţilor” (oameni cu rate) e că au familie dar nu au. Au soţ, soţie, copii, părinţi dar nu mai pot fi ai lor. Îmi amintesc şi acum ce băiat de treabă l-am considerat pe tipul care se ocupa de dosarul meu la bancă. M-a sfătuit cum să măresc salariul pe cartea de muncă pentru a obţine un credit mai mare. Am zis atunci: Uite că mai sunt şi oameni buni pe pământul ăsta. Nici prin cap nu îmi trecea că sfatul lui avea să mă coste tone de stres şi păreri de rău. M-am trezit cu o rată care însumează cam tot salariul meu da na…. mai poţi zice ceva? Ai casă frate!!! Dar nu mai ai salar. Copiii trebuie să se mulţumească că tata s-a îngrijit să aibă acoperiş deasupra capului şi căldurică şi să nu mai facă mofturi cum că vor să se joace cu tata de-a calul, tractorul, tras cu bicicleta, jucat mingea, făcut teme. Tata are de muncit că de nu, banca ia acoperişul.

Şi soţia va trebui să se mulţumească cu un soţ foarte preocupat de bani. El va pleca devreme şi va veni târziu. Când va veni acasă va fi de regulă foarte obosit, mult prea obosit pentru romanţe, discuţii existenţiale sau sex. Cât despre ajutat prin bucătărie, curăţenie, piaţă, şedinţe cu părinţii, ieşiri în oraş e logic că nu are cum să se aştepte la aportul soţului, acesta trebuie să muncească…

Poate am dramatizat puţin, dar nu mult, însă în cele mai multe case cu rate cam aşa stă situaţia. În unele e mai bine dar e mai bine cu eforturi mari care nu vor putea fi făcute multă vreme. Noi oamenii avem limite, mergem şi le forţăm adesea dar undeva va sări siguranţa, se va arde ceva. Atunci, ca buni creştini ce suntem, ne vom întreba: De ce Doamne? De ce eu? Iaca de aia, că şi în cap ai stat să trăieşti la un standard care nu era la al tău, să cumperi lucruri sau bunuri de care nici măcar nu ai timp să te bucuri, să deţii resurse care nu-ţi vor trebui niciodată.

Blestemul ratelor este să ai ce îţi doreşti dar să nu ai în realitate nimic. Prima dată să nu ai acel bun, apoi nu ai vreme de el, apoi nu mai ai copiii, nevastă, bărbat în adevăratul sens al cuvântului, apoi nu mai ai libertate, nu mai poţi decide decât cu acordul băncii şi probabil în viitor nici să gândeşti nu vei mai avea voie dacă gândurile tale nu se referă la loialitate faţă de bancă.

Întrebarea care se pune e: Muncim să trăim sau trăim să muncim?

Mare atenţie când vreţi să contractaţi un împrumut. E posibil în loc de dobândirea unui bun să te trezeşti cu confiscarea vieţii tale şi a familiei tale. Doamne dă înţelepciune.

http://www.filedinjurnal.ro/

Viaţa în rate – Prima rată


Creditele au ajuns o componentă a vieţii secolului în care trăim. Puţini oameni se pot „lăuda” că nu au credite de plătit iar numărul oamenilor îndatoraţi către bănci, magazine, firme şi alţi oameni creşte constant. Suntem nu doar încurajaţi să împrumutăm, ci chiar agresaţi prin reclame bine gândite şi foarte atent create ca să atingă scopul.

Băncile, unele din cele mai profitabile „industrii”, dispun de banii necesari creării unor reclame eficiente, la creditele pe care le oferă. Aceste reclame sunt făcute pe baza cercetărilor în domeniul sociologiei, psihologiei, culturii şi a tuturor elementelor necesare. Acolo contează şi se are în vedere fiecare umbră, fiecare culoare, fiecare gest, fiecare cută a feţei. Prin aceste reclame suntem programaţi să accesăm creditele lor cum de altfel la aproape toate reclamele suntem programaţi să cumpărăm ceva anume.

Reclamele la credite au în genere aceeaşi tematică: omul devine fericit dacă se împrumută. Fie că se împrumută pentru telefonul mobil cu un hectar de ecran, fie că se împrumută pentru geamurile termopan, fie că se împrumută pentru o casă, maşină, mobilier, renovări în toate reclamele omul apare extrem de fericit şi satisfăcut că a făcut împrumutul dar reclama se opreşte acolo, reclama nu ne arată „făţuca” omului şi după ce plăteşte 4-5 ani de rată.

Dacă ar fi să surprindem aspectul omului după plata a 4-5 ani de rată aceasta nu va mai fi aşa de zâmbitoare din măcar patru motive.

  1. Bunul pentru care a luat banii nu mai este nou şi timpul s-a schimbat, îşi doreşte deja altceva. Uneori chiar îi pare rău că nu a luat altceva cu banii.
  2. Rata devine împovărătoare. Trebuie să muncească mult şi din banii pe care îi câştigă, duce băncii sau magazinului o sumă consistentă. Asta e deprimant, o spun pe pielea mea, de cele mai multe ori am dus întreg salariul meu plus încă ceva. Nu e nici o plăcere să munceşti o lună şi să cheltui în câteva secunde întreaga sumă ducând-o în „gaura neagră”.
  3. Nu poţi să-ţi mănânci acum pâinea anilor viitori şi să fii fericit. E nenatural să mănânci azi ceea ce vei semăna peste 5 ani şi orice e nenatural este forţat, forţările nu aduc fericire şi stres. Aşa se face că mulţi oameni, în frunte cu mine, devin stresaţi. Aparent nu de la rate, practic de la ele pornesc multe din elementele stresante ale vieţii.
  4. Viaţa în robie nu e una de veselie. Încearcă să munceşti mai puţin şi ai să vezi că banca nu e de acord, încearcă să stai mai mult cu familia şi banca nu va fi de acord, încearcă să te bucuri mai mult în casa pe care ai luat-o pe rate sau pe canapeaua luată în rate şi banca nu te va lăsa. Încearcă să jertfeşti o zi pe săptămână în folosul altora şi banca nu te va lăsa…

Deşi a devenit „normal” ca oamenii să deţină rate, multe din credite sunt luate pe lucruri care nu sunt atât de urgente şi importante încât să merite un împrumut. Puţini oameni sunt cei care iau împrumuturi pentru cineva care este în spital şi nu are bani pentru tratamente. Puţini oameni fac împrumut pentru a putea mânca în lunile următoare. Un studiu pe care l-am citit acum aproape doi ani, prin vara lui 2012, spunea că cele mai multe împrumuturi sunt pentru: electronice, amenajări, case şi maşini.

Ce poziţie trebuie să avem noi ca şi copii ai lui Dumnezeu, ca şi oameni care trebuie să fim caracterizaţi de înţelepciune de sus, ca oameni care suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu?

Romani 13:7-8 spune:  Daţi tuturor ce Sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.

Putem oare să considerăm ratele ca fiind ceva păcătos? Putem să ne încăpăţânăm şi să nu accesăm împrumuturi? Avem voie să trăim plini de rate şi datorii? Ce ne spune Dumnezeu în Scriptură despre asta? Mâine continuăm cu „Rata a doua” la meditarea despre împrumuturi. Până atunci gândiţi-vă la toate datoriile pe care le aveţi ca să puteţi să le abordaţi cu maturitate şi echilibru.

http://www.filedinjurnal.ro

Lucruri mici, dragoste mare!


Deşi trecem de multe ori prin momente în care ne vine să renunţăm, să dăm înapoi, întotdeauna Dumnezeu trimite la timp o licărire de speranţă în inimile noastre ca să ne şoptească să nu cedăm atât de uşor precum ne vine să o facem. Dumnezeu are un timp stabilit pentru orice lucru şi atunci când timpul acela vine, El va lucra în conformitate cu planul Său. Când lucrează Dumnezeu, cine se poate opune? Deşi noi ne simţim nevrednici şi prea mici pentru lucrurile mari pe care El vrea să ni le încredinţeze, Dumnezeu totuşi găseşte plăcere să ne dea binecuvântările pe care El ni le-a pregătit. Atunci nu ne vom mai putea opune şi visele noastre vor păli în comparaţie cu ceea ce El a plănuit mai dinainte pentru noi.
Noi, oamenii, ne facem plan după plan. Visăm. Credem că Dumnezeu este de acord cu ceea ce noi vrem, însă de multe ori gândurile Sale ne iau prin surprindere. Căile Sale sunt atât de diferite faţă de ale noastre! Însă sunt cele mai bune, sunt cele pe care vom găsi adevărata fericire. Nu are rost să luptăm cu Dumnezeu, fiindcă vom pierde lupta. Mai bine să lucrăm cu El.

Mi-am făcut multe planuri. Am avut vise mari. Dar.. mi-am dat seama că nu erau după voia Lui. Tata mi-a arătat că El avea ceva mai bun pregătit pentru mine, ceva ce întrecea visele mele. A trebuit să iau o hotărâre: fie nu acceptam voia Lui şi o ţineam că voia mea e mai bună, fie mă supuneam voii Sale chiar dacă nu o înţelegeam. Mi-am dat seama că El este Tata şi că eu sunt copilul. Domnul ştie mai bine ce este potrivit pentru mine şi numai El îmi cunoaşte viitorul, aşa că nu are niciun rost să-L implor să-Şi schimbe voia de dragul planurilor mele. Vreau să accept planul Său aşa cum este el. Pentru că ştiu că el este mai bun decât toate planurile mele adunate la un loc. Nu vreau să-ţi stric planurile şi visele tale, însă vreau să te las să meditezi asupra vieţii tale. Nu ştiu ce doreşti de la viaţa ta, ori dacă ceea ce vrei tu vrea şi El.

Însă vreau să te rog să-I încredinţezi lui Dumnezeu puţinul tău, ca El să facă ceva mare cu el. Mi-am dat seama că Domnul nu îmi cere să fac lucruri mari, ci să pun doar multă dragoste în tot ceea ce fac. Şi asta este cel mai bine! Trăieşte-ţi viaţa din plin acum şi profită din tot ceea ce ai ca să-L slăveşti pe Dumnezeu. Nu te frământa că faci prea puţin pentru El, ci fă puţinul acesta cu o dragoste mare. Şi răsplata îţi va fi mare!

http://www.intrebarileinimii.blogspot.ro