Am vrut…


Maria Luca

Am vrut să caut în lume o cale să mă ducă
Acolo sus în ceruri să Te-ntâlnesc Isus…
Am vrut să-nvăţ Cuvântul prin omul cel firesc
Am vrut să-L duc departe dar nu mi-a fost de-ajuns…

Am vrut să cânt iubirea cu glas de ciocârlie
S-asculte toţi uimiţi cântarea minunată
Dar vai…în piept aveam o inimă pustie
Ce nu înţelegea iubirea Ta de Tată!

Am vrut să-Ţi fiu Isuse în vie lucrător
Şi roade-mbelşugate s-aducă munca mea
Dar timpul Doamne…timpul mi se părea prea scurt
Şi prea ades uitat-am care e voia Ta!

Am vrut să-mi fii aproape…dar eu ce am făcut?
Prea m-am jucat adesea cu viaţa şi credinţa…
O, Tată mă învaţă să-Ţi preţuiesc jertfirea
Prin Tine…doar prin Tine să capăt biruinţa!

Vulcan-05-10-2015   Maria Luca

Atunci… doar atunci!


Maria Luca

Dacă într-o zi în sufletul tău
Se va naşte timidă părerea de rău
Şi inima-n tremur năvalnic va bate
Uitând de plăceri şi dorinţe deşarte…

Dacă-n adâncul din tine ceva s-a schimbat
Şi fugi de minciună…şi fugi de păcat
Iar zorii te prind gândind la ce-a fost
La viaţa trecută ades fără rost…

Dacă sufletul tău visează la zbor
Şi-ai vrea să alergi mai departe de nor
Iar vorba ţi-e miere şi gândul curat
Atunci…doar atunci pe Isus ai aflat!!!

29-09-2015   Maria Luca

Iartă-ne Părinte bun!


Maria Luca

Iartă-ne Părinte bun
Suntem goi, cu inimi reci
Dar ni-e dor…ni-e dor de Tine
Pe la noi din nou să treci…

Doamne, iartă-ne…ne iartă
Vorba risipită-n vânt,
Ruga ce-a rămas nespusă,
Zborul ce din nou s-a frânt…

Iartă-ne Părinte bun
Pentru gândul nerostit,
Pentru c-am uitat ce-nseamnă
Să iubeşti…să fii iubit…

Şi ne iartă Domnul meu
Că din nou Te-am întristat
Alergând spre nicăieri
Spre un vis ce n-am aflat…

Iartă-ne Părinte bun…
Inima ca un ecou
Strigă astăzi către Tine:
„Doamne, iartă-ne din nou!”

Vulcan-04-10-2015    Maria Luca

Toamnă binecuvântată!


Maria Luca

Natura şi-a pictat veşmântul
Într-o culoare ruginie
Şi aromesc gutui pe ram
Şi strugurii mustesc în vie…

Livezile îşi poartă rodul
Bogat în miere şi culoare
Iar florile-ntr-un ultim vis
Zâmbesc timide către soare…

Se mai aude-n zori de zi
Un tril voios de păsărele
Dar frigul va veni curând
Şi vor pleca ducând cu ele

Prin ţări străine, neştiute
O veste bună: Avem un Tată
Ce s-a-ndurat şi ne-a dat iar
O toamnă binecuvântată!

Vulcan-04-10-2015    Maria Luca

Nu-i târziu…


Maria Luca

Şi parcă nu mai sunt nici lacrimi
Durerea să-mi aline
Şi zborurile iar s-au frânt
Pe calea de suspine…
Şi parcă vorbele sunt seci
Fără de miere-n ele
Când le doresc ca un balsam
În ceasurile grele…
Şi nu mai văd în jurul meu
O rază…numai una
Să-mi dea puteri să mă ridic
Să-nving din nou furtuna…
Dar nu-i târziu…aici în piept
Cât inima mai bate
Se poate naşte iar speranţa
Din visele deşarte…
Şi-atunci voi râde iar spre Soare
Cu ochi scăldaţi de rouă
Deci inimă…tresaltă-n piept
Începi o viaţă nouă!!!

Vulcan-03-10-2015    Maria Luca