Îmbrățișarea tragică a minei


 

S-a zvârcolit adâncul dureros
Și orășelul a-nceput să geamă
Văzând că debutează-o nouă dramă
Cu țipătul de groază: Ce-o fi jos?
Căci sus „la ziuă” totul clocotea
Într-un amestec tragic de sirene,
Oftaturi, groază, lacrimi prinse-n gene,
Lângă speranța pâlpâind abia.
A dat iar mina tragicul sărut,
A dat din nou sinistra-mbrățișare,
Care strivește fără îndurare
Pe cel ce-n brațu-i negru i-a căzut.
Durerea pune-n suflet bolovani,
În minte creionând, ca pe-o hârtie,
Imagini cu spitale, cu…sicrie,
Cu văduve în doliu, cu orfani!
Se duc tăcuți ai dramelor eroi
Iar noi îi plângem triști printre morminte
Și, cugetând aici la cele sfinte,
În rugă punem lacrima din noi:
Părinte Sfânt, o, Doamne-ndurător,
Dacă ne-ai așezat aici, în Vale,
Dă-ne-n durere raza păcii Tale,
Fiindu-ne în veac ocrotitor!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 1 noiembrie 2017

Fără Tine…


 

descărcare (1)

Am înțeles că fără Tine sunt
O umbră doar…o goană după vânt
Și-alerg prin lume fără nici un rost,
Fără un drum și fără adăpost…

Și viața fără Tine e pustie
Lipsită de alean și bucurie…
Mereu grăbit, hoinar și părăsit
Fără nădejdea de a fi iubit…

Am înțeles că ziua fără Tine
E fără rod, e stearpă, fără bine
Și noaptea fără Tine e prea lungă
Când vin îngrijorări să mă ajungă…

Și toamna fără Tine e-ncețită
Și plouă peste inima rănită
Căci fața Doamne de-Ți ascunzi de mine
Mă prăbușesc în marea de suspine…

Am înțeles că fără Tine sunt
O pleavă-n vânt…o umbră pe pământ
Dar m-ai găsit…de moarte m-ai salvat
Și-acum sunt fiică…fiică de-Mpărat!!!

Vulcan-1-11-2017       Maria Luca

Când mă cuprinde teama…


 

descărcare (1)

Când mă cuprinde teama și gânduri mă frământă
Și valuri fără număr în barca mea lovesc
Mă-nchid în cămăruță și chem a Ta prezență
Să-mi dai puteri pe cale prin foc să biruiesc
Și dacă pașii mei vor rătăci prin valea
De plângeri și suspine, durere și amar
Voi înălța spre ceruri privirea mea pierdută
Și voi sorbi de-acolo nemăsuratul har…

Când cerul se-norează și mă cuprinde teama
Și nu mai văd lumina de-atâtea ploi și ceață
Te caut în Sfânta Carte să îmi descoperi Tată
Ce cale mă va duce spre noua dimineață
Și beau din apa vie ce curge din Cuvânt
Iar mâna Ta m-atinge cu dragostea-Ți divină
Și-atunci, cu mulțumire m-aplec la poala crucii
Pentru belșugul vieții și ziua ce-o să vină!

Vulcan-31-10-2017      Maria Luca

Când pe nume m-ai chemat…


descărcare (1)

Când pe nume m-ai chemat
Eram Doamne-un pumn de tină
Rătăcit pe-a lumii cale
Trist, împovărat de vină..
Eram prins în mreaja lumii
Înrobit de-al meu păcat
Dar Te-am auzit Isuse
Când pe nume m-ai chemat…
Și-am privit atunci spre ceruri
Să Te văd…să Te ascult…
Te simțeam în tot și-n toate,
În al inimii tumult…
Mi-ai vorbit prin Cartea Sfântă
Și mi-ai spus că mă iubești
Că-mi vei fi o Călăuză
Către zările cerești…
De-atunci viața mea cu Tine
Este pace, fericire
Căci în fiecare zi
Înnoiești a Ta Iubire…
Mulțumesc Părinte bun
Pentru harul ce mi-ai dat
Să Îți înțeleg iubirea
Când pe nume m-ai chemat!

Vulcan-30-10-2017      Maria Luca

Ploaie de toamnă


 

4

Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși,
Din norii suflecați gospodărește
Și pomii-s uzi și reci și interziși
Și frunza-ngălbenită răgușește.
Un univers de umezeală gri
Se-nstăpânește peste tot și toate
Și veșnicul „a fi sau a nu fi?”
Are soluția-n…umiditate.
De-atâta rece și de-atâta sur
A zgribulit și aripa nădejdii,
Făcând din zbor doar un târâș obscur
Sub ramuri dezbrăcate de odăjdii.
Pătrunde umezeala până-n miez,
În oase-i frig și-n suflet burnițează,
Și pe pământul îmbibat, obez,
Doar deprimantul plumburiu tronează.
Și, ca o frunză, prins de ramul meu,
Simt că sunt victima acestei toamne
Căzând în gol, dar strig la Dumnezeu:
Mă prăbușesc, întinde-mi mâna, Doamne!
Un suflu numai și a fost deajuns
Ca să dispară-această apăsare,
Și-am înțeles al Cerului răspuns:
Deasupra norilor e veșnic Soare!
Simion Felix Marțian