În mugurul ce ochii şi-a deschis,
Clipind mirat în verdea lui tăcere,
Văd un miracol vieţii circumscris
Ţâşnind dintr-un crepuscul interzis
Ca o-nviere.
Pământul, ce cu jilav plescăit
Deschide încolţirii bariere,
Emană un miros nedefinit
Purtând în el, în chip nedesluşit,
O înviere.
Melodiosul susur de izvor,
Scăpat de a îngheţului durere,
Atinge coarda inimii uşor
Şi mângâie auzul ca un cor
De înviere.
Pe trupul încordat de aşteptări
Mi-e primăvara toată mângâiere
Şi-abandonându-mă acestei stări
Mă las înfăşurat de-albastre zări
Şi de-nviere.
Gust cu nesaţ al primăverii rod
Mustind renaştere şi îmbiere
Şi, săturat, de toate mă deznod,
Să-mi fac din seve proaspete un pod
Spre înviere.
Dar, peste toate, crucea din Calvar,
Pe care Dumnezeu prin sfânta-I vrere
Adus-a jertfa mântuirii-n dar,
Deschide-al veşniciilor hotar
Prin Înviere.
Vulcan, 4 aprilie 2014 Simion Felix Marțian
Categorie: POEZII
Mai sus de ceruri…
Mai sus de ceruri ce mult aş vrea
S-ajung la Tine…în faţa Ta…
În ochi cu drag să Te privesc
Să-Ţi spun Isus cât Te iubesc!
Mai sus de ceruri, în galaxii
Să-Ţi cânt Isuse cu îngeri, mii…
Să uit de lume, de tot ce-i rău
La pieptul Tău de Dumnezeu!
Mai sus de ceruri e Ţara mea
Ce mult mi-e dor s-ajung în ea…
Mai sus de ceruri…ce minunat
Să-Ţi cânt Isuse, neîncetat!
Vulcan-10-04-2014 Maria Luca
Intrarea în Ierusalim
A fost o zi cum n-a mai fost vreuna,
Când Te-ndreptai,Isuse,spre cetate
Pe-un măgăruş,smerit ca-ntotdeauna,
Insă vuia prin gloate,ca furtuna,
Un clocot de speranţe înviate.
Nicicând n-ai fost primit cu-atâta soare,
Cu-atâtea flori ce-şi împleteau parfumul,
Nicicând atâtea feţe zâmbitoare
Nu s-au smerit,căzându-ţi la picioare,
Cu hainele să Îţi aştearnă drumul.
Se dezbrăcau în cinstea Ta finicii,
Punându-Ţi la picioare neprihana
Strivită-n clorofila rămuricii,
Şi gloatele strigau cu ucenicii:
Osana Împăratului,osana!
Aşa găseşti Isuse drag cu cale
Să intri-n inimi,ca şi în cetate,
Întâmpinat cu imnuri,osanale,
Călcând pe-ale smereniei petale
Şi înviind speranţele uitate.
A fost o zi când am trait sublimul,
O zi ce stăruie şi tot în prag e
Când eu,neînsemnatul,anonimul,
Te-ntâmpinam ca şi Ierusalimul
Când Te-ndreptai spre el dinspre Betfaghe.
Dar în cetate-ai cunoscut trădarea,
Triumful Tău s-a transformat în dramă
Când fila-ntoarsă a-nsemnat schimbarea,
Şi plini de ură cereau condamnarea
Cei ce Te-au aclamat,gloata infamă.
Eu însă vreau,Isuse,cu ardoare
Ca şi-n cetatea mea interioară
Să fiu mereu ca la întâmpinare,
Ca prin vorbire,faptă sau umblare
Să nu Te răstignesc a doua oară.
Amin
Vulcan,Apr.2008 Simion Felix Marțian
Să nu lăsăm iubirea să se stingă!
Să nu lăsăm iubirea să se stingă
În lumea de plăcere şi păcat…
Să nu uităm că doar prin ea avem
O minte sănătoasă şi sufletul curat!
Să nu lăsăm iubirea să apună
Pe firmamentul unei lumi mizere…
Ea nu ne osândeşte…nu loveşte…
Doar pace şi-nţelegere ne cere!
Să nu lăsăm iubirea să mai plângă
La porţile-ncuiate-n nepăsare…
Să ne unim cu toţii într-un cuget
S-o aşezăm pe locul de onoare!
Vulcan-07-04-2014 Maria Luca
Doamne, iartă-mă din nou!
Când Te văd cu ochii minţii
Stând pe cruce răstignit
Ştiu că pentru mine Doamne
Mult ai plâns şi-ai suferit…
Să mă scapi din ghiara morţii
Ai plătit cu viaţa Ta
Şi prin sângele ce-a curs
M-ai spălat de vina grea…
Doamne, de-aş putea să vin
Să mă caţăr sus pe cruce
Ţi-aş da toată viaţa mea
Şi izvoare Ţi-aş aduce
Setea cruntă să-Ţi alini…
Iar a spinilor coroană
I-aş preface-n sărutări
Să nu plângi…să nu Te doară…
De-aş putea întoarce Doamne
Timpul când Te-am întristat
L-aş petrece-n rugăciune
Stând la cruce-ngenunchiat
Şi Ţi-aş spune-n părtăşie
Că îmi pare-aşa de rău
De-orice clipă petrecută
Departe de Harul Tău…
Când Te văd cu ochii minţii
Şi-nţeleg calvarul Tău
Strig spre ceruri…strig spre Tine:
„Doamne, iartă-mă din nou!!!”
Vulcan-06-04-2014 Maria Luca