A fost odată pe pământ…


Maria LucaA fost odată pe pământ
Şi n-o mai fi vreodată
Un Fiu de Împărat Ceresc
Luceafăr ce se-arată
Din slavă, coborând umil
În lumea de nevoi
N-avea alura unui rege
Dar ne iubea pe noi…
Şi-atât de mult am fost iubiţi
Cum nimeni… niciodată
Nu va putea măcar descrie
Iubirea Lui de Tată…
Chiar răstignit fiind pe cruce
De-al meu şi-al tău păcat
El a privit cu ochii-n lacrimi
Şi totuşi ne-a iertat!
A fost odată întrupată
Iubirea pe pământ
Să ne arate care-i calea
Ce duce-n cerul sfânt…
Şi ne-a promis că într-o zi
Ne va răpi acasă,
Acolo sus în veşnicii
Să fim a Lui Mireasă!!!

Vulcan-08-01-2014     Maria Luca

Cuvânt


Maria LucaCuvintele mele
Vă caut printre stele…
Vă strâng în buchet
Cu dorul din piept…
Vă-mbrac în iubire
S-aveţi strălucire
Şi-un strop de alin
Să şteargă suspin…
Cuvinte… surâs,
Cuvintele… plâns,
Cuvinte… zidire,
Cuvinte-înoire…
Vă caut, vă-mpletesc
Prin Harul ceresc
S-ajungeţi un cânt
Născut din cuvânt.
Un cânt de slăvire,
Un imn de mărire
În rugă-nălţat
Spre Cel ce ne-a dat
Şi viaţă… şi cânt
Cuprinse-n Cuvânt!

Vulcan-07-01-2014     Maria Luca

Ioan Botezătorul


 Simion Felix Marțian “Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…”(Marcu 1:2b)

Când se-ntorcea istoria spre soare
Şi era mântuirii-abia mijea,
Un glas de tunet, cu înflăcărare,
Vestea o cale ce se deschidea.

Intra în eră Antemergătorul
Ce cobora prin timp din prorocii,
Să pregătească el, Botezătorul,
O cale pentru Cel din veşnicii.

Vorbea de pocăinţă şi iertare,
Despre mărturisire şi botez,
Iar vorbele, adesea tăietoare,
Intrau adânc în inimi, până-n miez.

N-a cunoscut până atunci Iordanul
Aşa un val vuind spre valul său,
Căci gloatele veneau cu tot elanul
Voind să-ntoarcă spatele la rău.

Le-a mai vorbit Ioan de Cel ce vine,
El pregătindu-I calea spre norod,
Dar zborul său înaripat spre bine
S-a frânt de răutatea lui Irod.

S-a stins Ioan, profet cu glas de clopot,
Dar nu-nainte de-a fi auzit
Din faptele reverberând în ropot
Că Cel ce vine… deja a venit.

A fost un glas ce-a răscolit pustia
Şi ca ecou s-a consumat, vibrând;
În bezna vremii a purtat făclia
Şi tot ca ea s-a mistuit, arzând.

 Vulcan 28.dec.2010   Simion Felix Marţian

Sunt copil… şi încă mic!


Maria LucaDe-aş fi o floare mică… mică
M-aş îndrepta cu dor spre soare
Căutând mereu căldura lui,
Sorbind din apa de izvoare…

De-aş fi pe ceruri o steluţă
Aş lumina- clipind voios-
Drumeţului pierdut în noapte
Un drum prea greu şi-ntunecos!

De-aş fi o mică păsărică
Aş ciripi din ram în ram…
Prin imnuri înălţate-n zare
Aş pune inimii balsam…

De-aş fi o blândă adiere
Aş alerga pe-ntreg pământ
Şi-aş duce-n lume vestea bună
C-avem în ceruri Tată Sfânt!

Dar sunt copil… şi încă mic…
Şi mult mă bucur că-s aşa
Căci Dumnezeu a pus în mine
O parte din iubirea Sa!

Vulcan  06.01.2014        Maria Luca

Botezul Domnului


  Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci Ioan, chemând, înflăcăra,
Căci pentru cer el a aprins scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza,
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu,
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”
***
Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

Vulcan  4 ian.2011      Simion Felix Marţian