Plouă tristeţi, cu şiroiri bolnave,
Şi termometrul clănţăne din dinţi
Când muşcă în rafale suferinţi
Din tânguirea cu acorduri grave.
Tot orizontul pare scos din minţi,
Presând pe sentimentele jilave
Ce se resorb în deznădejdi concave,
Strivind pâlpâitoare năzuinţi.
Dar plumburiul se îndepărtează,
Unei voinţe tainice supus,
Şi cerul vieţii se înseninează;
Unde sunt apăsările? S-au dus,
Căci Soarele speranţei luminează,
Lumina lumii, care e Isus!
Vulcan, 14 iunie 2013 Simion Felix Marțian
