În mâna Ta ţii Universu-întreg
De la atom la metagalaxie,
În faţa Ta un Everest e-un neg,
De-aceea nu puteam să înţeleg:
De ce mi-ai arătat iubire mie?
De ce, când tot ce mişcă-n Univers
Supus e legii sfinte-a voii Tale,
Doar eu sfidam, voit, al vieţii mers
Şi, răzvrătit, mergeam în sens invers
Când către Tine este doar o Cale?
De ce, din tot ce Tu ai plăsmuit,
Păduri şi munţi, şi păsări, şi izvoare,
Doar eu, netrebnicul, m-am răzvrătit
Şi pentru dragoste Ţi-am „mulţumit”
Cu ură, cu dispreţ, cu nepăsare?
De ce, cu toate astea, m-ai iertat
Şi m-ai răscumpărat prin jertfa sfântă,
Spălând în sânge greul meu păcat
Să pot intra, cu slavă îmbrăcat,
În rândul celor ce în veci Îţi cântă?
……………………………
S-au stins aceste aspre frământări
Şi inima îmi e de pace plină
De când,din cerul Tău cu îndurări,
Asupră-mi şi-alor mele întrebări
Ai revărsat cascada de lumină
Şi-am înţeles că-n ochii Tăi am preţ
Căci Tu-ai suflat duh de viaţă-n mine.
Nimic din ce-ai creat nu-i mai măreţ,
Nici largul mării, nici piscul semeţ,
Ca cel chemat a-mpărăţi cu Tine.
În mâna Ta ţii Universu-întreg
De la atom la metagalaxie,
Dar m-ai făcut, Părinte, să-nţeleg
Că eu sunt cel ce pot azi să aleg
Să-mpărăţesc cu Tine-n veşnicie.
Amin
Vulcan, 7 aug. 2006 Simion Felix Marţian
