Din nou m-aplec în Faţa Ta!


Cuprins de un tainic simţământ
Din nou mă-nchin în Faţa Ta,
Coboară-Te din slavă, Doamne,
Şi-ascultă rugăciunea mea!

Mi-e sufletul de doruri plin
Cât vorbele nu pot cuprinde…
Simt pacea Ta ce mă-nconjoară
Şi inima în piept se-aprinde!

De dorul Tău, iubit Isus,
Mă-nalţ cu gândul printre stele
Şi caut un semn că eşti acolo,
Că vei răspunde rugii mele!

Din nou m-aplec în Faţa Ta
Să-Ţi mulţumesc că mă iubeşti
Şi-n nesfârşita-Ţi bunătate
Un loc în cer îmi pregăteşti!

Vulcan-20-06-2012  Maria Luca

Chemare


„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

Doar cel ce-a suferit cumplit de sete
Incendiat de-un soare arzător,
Sedus de al mirajelor balete,
Ştie să preţuiască un izvor.

Nu ştie cum să dea valoare pâinii
Decât acel de foame chinuit,
Ce-n glasul stins şi-n tremuratul mâinii
Îşi spune abandonul, biruit.

Cei epuizaţi total, cei storşi de vlagă,
Cu trupu-ntreg de trudă istovit,
Sunt cei ce ar putea să înţeleagă
De ce odihna este de dorit.

Acestea toate nu îţi sunt străine,
Dar când în disperare te scufunzi
Se-aude-un glas, chemând: „Veniţi la Mine!”
Cum ai putea, atunci, să nu-i răspunzi?

Flămânzi şi însetaţi, lipsiţi de tihnă,
Extenuaţi de chin îngrozitor,
Veniţi la Cel care ne dă odihnă,
La Cel ce e şi Pâine, şi Izvor.

Îţi mulţumim, Isuse, de chemare
Şi că ne-ai învăţat să-Ţi dăm răspuns,
Îți mulţumim că-n orice-mprejurare
Ne eşti în toate totul şi-ndeajuns.

Amin
Vulcan, 28 febr. 2007     Simion Felix Marţian

Mai lasă Isuse…..


Mai pune-mi Isuse
În inimă dor,
Să caut Faţa Ta…
Să-Ţi cânt, să Te-ador!

Mai lasă Isuse
Belşugul de Har
Când viaţa-mi închin
Ca jertfă pe-altar!

Trimite-al Tău Duh
Să-mi fie lumină
Când vremi de prigoană
În lume-or să vină!

Cu mâna-Ţi Divină
Mai lasă-alinare,
Căci numai Tu poţi
S-aduci vindecare!

Rămâi Tu, de-a pururi
Stăpân şi-mpărat,
Căci numai la pieptu-Ţi
Odihnă-am aflat!

Te-aştept cu credinţă
Să vii Domnul meu,
S-aduci biruinţă
Etern Dumnezeu!

Vulcan-19-06-2012    Maria Luca

Sensul vieții


Când din amar de lacrimă strivită
Vrei deznădejdii să îi spui: atât!
Când, ghemotoc, durerea otrăvită
Se instalează, sufocant, în gât,

Când iarăşi plânsul refulat revine
Şi în potop de lacrimi totul uzi,
Când strigătul durerilor din tine
E sugrumat că nici tu nu-l auzi,

Când simţi că inima ţi-e pustiită
Şi tu eşti un nimic al nimănui,
Când întrebarea încă nerostită
Te arde-n gând şi nu ai cui s-o pui,

Când viaţa-ntreagă-ţi pare-o amăgire
Golită-n mod brutal de orice sens,
Când certitudinile-s pâlpâire
Şi tot ce simţi este un gol imens,

Când simţi pustiul năvălind în tine
Prin toate simţurile, dureros,
Ridică-ţi ochii trişti spre Înălţime,
Spre Golgota, spre cruce, spre Cristos.

Vei fi cuprins atunci de-o revărsare
De dragoste, ce dă vieţii rost,
Şi toate stările anterioare
Se vor topi de parcă n-ar fi fost.

Vei fi scăldat în valuri de lumină,
Pătruns de-al adevărului nucleu,
Şi vei simţi că viaţa este plină
Numai trăită lângă Dumnezeu.

Amin
Vulcan, 1.03.07    Simion Felix Marţian

Eşti Domn şi Împărat


Eşti Domn şi Împărat. Te laudă marea
Iar vântul adie ducând peste zări
Mesajul Iubirii, pe-albastre cărări,
Să-l afle întreagă suflarea!

Eşti Domn şi Împărat. Natura Îţi cântă….
Ce Sfânt eşti Măreţ Creator!
Şi stelele-n noapte şi pasărea-n zbor
Slăvesc al Tău Nume şi-L binecuvântă!

M-alătur şi eu în Duh de iubire,
Cu marea, cu cerul şi-ntregul pământ
Ţi-aduc închinare şi Te laud în cânt…
Eşti Domn şi Împărat! Osana! Mărire!

Vulcan-19-06-2012   Maria Luca