Categorie: POEZII

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

Doar cel ce-a suferit cumplit de sete
Incendiat de-un soare arzător,
Sedus de al mirajelor balete,
Ştie să preţuiască un izvor.

Nu ştie cum să dea valoare pâinii
Decât acel de foame chinuit,
Ce-n glasul stins şi-n tremuratul mâinii
Îşi spune abandonul, biruit.

Cei epuizaţi total, cei storşi de vlagă,
Cu trupu-ntreg de trudă istovit,
Sunt cei ce ar putea să înţeleagă
De ce odihna este de dorit.

Acestea toate nu îţi sunt străine,
Dar când în disperare te scufunzi
Se-aude-un glas, chemând: „Veniţi la Mine!”
Cum ai putea, atunci, să nu-i răspunzi?

Flămânzi şi însetaţi, lipsiţi de tihnă,
Extenuaţi de chin îngrozitor,
Veniţi la Cel care ne dă odihnă,
La Cel ce e şi Pâine, şi Izvor.

Îţi mulţumim, Isuse, de chemare
Şi că ne-ai învăţat să-Ţi dăm răspuns,
Îți mulţumim că-n orice-mprejurare
Ne eşti în toate totul şi-ndeajuns.

Amin
Vulcan, 28 febr. 2007     Simion Felix Marţian

Când din amar de lacrimă strivită
Vrei deznădejdii să îi spui: atât!
Când, ghemotoc, durerea otrăvită
Se instalează, sufocant, în gât,

Când iarăşi plânsul refulat revine
Şi în potop de lacrimi totul uzi,
Când strigătul durerilor din tine
E sugrumat că nici tu nu-l auzi,

Când simţi că inima ţi-e pustiită
Şi tu eşti un nimic al nimănui,
Când întrebarea încă nerostită
Te arde-n gând şi nu ai cui s-o pui,

Când viaţa-ntreagă-ţi pare-o amăgire
Golită-n mod brutal de orice sens,
Când certitudinile-s pâlpâire
Şi tot ce simţi este un gol imens,

Când simţi pustiul năvălind în tine
Prin toate simţurile, dureros,
Ridică-ţi ochii trişti spre Înălţime,
Spre Golgota, spre cruce, spre Cristos.

Vei fi cuprins atunci de-o revărsare
De dragoste, ce dă vieţii rost,
Şi toate stările anterioare
Se vor topi de parcă n-ar fi fost.

Vei fi scăldat în valuri de lumină,
Pătruns de-al adevărului nucleu,
Şi vei simţi că viaţa este plină
Numai trăită lângă Dumnezeu.

Amin
Vulcan, 1.03.07    Simion Felix Marţian