Căsătorie Octav şi Andreea (dedicaţie)


Octav şi Andreea
( Galaţi, mai 2009)


De când iubirea-şi cântă melopeea,
Şi pare-un curcubeu floralul strai
Ce face din Galaţi un colţ de rai,
Aşa cum îl văd azi Octav şi-Andreea.

Ei sunt azi miri, însă povestea lor
Începe, natural, cu…”a fost odată…”
Şi-a fost întâi un susur de izvor,
Apoi un val de Jiu, clocotitor,
Curgând spre Dunărea înspumegată.

Aşa s-au întâlnit, frumoşi şi buni,
Dar ştim că nu-i nimic la întâmplare
Căci fiind însoţiţi de rugăciuni
Ei avut alături, prin furtuni,
Mereu o mână călăuzitoare.

E mâna tare-a Tatălui divin
Care-n iubirea Sa nespus de mare
I-a aşezat aici, crin lângă crin
Şi dintr-al veşniciilor preaplin
Le dă cereasca binecuvântare.

De astăzi unul este drumul lor
Căci binecuvântând Domnu-i uneşte,
Iar noi să ne rugăm stăruitor
Să-i însoţească şi pe viitor
Cu binecuvântări Cel ce-i sfinţeşte.

Să aibă pace sfântă în cămin
Iar bolta vieţii lor mereu senină,
Belşug de pâine şi hambarul plin,
Şi toate-acestea printr-un har divin
Într-o viaţă dusă în lumină.

E nuntă la Galaţi şi luna mai
Le dăruieşte mirilor parfumul,
Dar le dorim ca un parfum de Rai
Şi-al binecuvântărilor alai
Să le-nsoţească totdeauna drumul.

Amin

Simion Felix Marţian

Măreşte-ne credinţa, Doamne!


Măreşte-ne credinţa, Doamne
Şi fă-ne viaţa o lumină,
Ne dă al Tău belşug de Har
Când vremuri tulburi or să vină!

Măreşte-ne credinţa, Doamne
Şi pune-n noi Iubirea Ta
Să nu privim nepăsători
La cei ce plâng pe calea grea!

Măreşte-ne credinţa, Doamne
Când pe genunchi noi Te chemăm…
Revarsă Duhul Tău cel Sfânt
Să Te slăvim, să Te-aşteptăm!

Când valuri vin să ne doboare
Şi-ades pe cale şchiopătăm
Măreşte-ne credinţa Doamne
Aceasta-i tot ce Te rugăm!

Vulcan10-06-2012    Maria Luca

Tobogan sau trambulină?


Mă-ndeamnă-un tobogan la meditare
Cu scara sa ţâşnind spre vertical,
De unde-o coborâre-ameţitoare
Sfârşeşte într-o groapă, punct final.

Alte imagini stăruie-n lumină
Şi parcă-l văd aievea pe schior
În coborârea lui pe trambulină,
O coborâre transformată-n zbor.

Două ascensiuni stau să înceapă,
Urmate-apoi de două-alunecări:
Una se curmă însă brusc,î n groapă,
Iar cealaltă-ţi dă aripi spre zări.

Urcăm în viaţă, treaptă după treaptă,
Pe un traseu de zbucium şi de foc
Spre cota maximă, ce ne aşteaptă
Când anii împlinirilor se coc.

Urmează-apoi declinul biologic
Sfidând, netulburat, orice demers,
Marcat acut de gongul cronologic,
De o numărătoare-n sens invers.

Dacă alegi în viaţă toboganul,
În groapă vei sfârşi, neîndoios,
Dar trambulina-ţi poate da elanul
Spre cer, spre veşnicie, spre Cristos.

Pe tobogan coboară orişicine
Fără restricţii sau regulament,
Însă la trambulină, vezi tu bine,
Trebuie-o viaţă de antrenament.

Dar tu alege totuşi trambulina
Ca să te smulgi din lutul efemer,
E şansa ta să întâlneşti Lumina
Când vei fi propulsat de ea spre cer.

Amin
Vulcan, 14 mai 2007   Simion Felix Marţian

Am pribegit pe drumul vieţii….


Am pribegit pe drumul vieţii
Lovit de-a lumii nepăsare,
Purtat de valul neştiinţei
Căutam o cale de salvare!

Vedeam în jurul meu mulţimea
Ducându-şi traiul efemer….
Unii robiţi de bani, de patimi,
Alţii cu ochii către cer!

Eram cu ei şi printre ei
Străin şi părăsit, mereu,
Gustând plăcerea de o clipă
Apoi căutând spre Dumnezeu!

Trecut-au anii….dar un glas
Mă răscolea şi mă-nteba,
În zori de zi sau miez de noapte:
„Ce ai făcut cu viaţa ta?

Nu ştii c-am înfruntat Calvarul
Din dragostea ce ţi-am purtat,
Că am murit de dragul tău,
Apoi din morţi am înviat?

Nu vezi că încă te aştept
Să mă primeşti în viaţa ta
Să părăseşti păcatul, lumea,
Şi să porneşti pe calea Mea?”

Aşa-mi vorbea cu drag Isus
Prin dorul ce-l purtam în piept,
Şi cerul parcă mă chema:
„Hai, vino! Încă te aştept!”

Şi iată a venit o zi
Plină de har şi îndurare
Când am păşit al Casei prag
Şi am primit în dar iertare!

Acolo Dumnezeu din ceruri
Pe braţul Lui m-a ridicat
Şi mi-a vorbit despre Iubirea
Care de moarte m-a salvat!

Azi cânt voios şi-s fericit
Că am un ţel în viaţa mea:
Să Îi slujesc neâncetat
S-ajung în cer, în ţara Sa!

Vulcan-09-06-2012     Maria Luca

Daniel & Diana (Dedicaţie)


 

Daniel şi Diana
(Turda, septembrie 2010)

Zidirea-ntreagă are-un început
Prin Dumnezeu, prin Cel ce-a zis: ”Să fie…!”
Şi proaspătului chip făcut din lut
I-a dat în stăpânire ce-a făcut
Dar l-a-mplinit doar când i-a dat…soţie.

Unirea-nfăptuită în Eden
Prin hotărârea Tatălui, contur da
La ceea ce a devenit peren
Căci al unirii-n dragoste refren
Se-aude până azi, şi-aici la Turda.

Şi ceea ce-a instituit Acel
Ce-mpărăţind Îşi poartă-n veci coroana,
Vedem, după edenicul model,
Aici, unde mirele Daniel
Alături stă de-aleasa lui, Diana.

Ei n-au uitat cum Clujul a-nflorit,
Gătindu-se parcă de sărbătoare,
Când drumurile lor s-au întâlnit;
Aşa vedeau, prin ceea ce-au simţit,
Ştiind că nu-i nimic la întâmplare.

Ceea ce au de spus aici, acum,
Este un DA, un DA care uneşte,
Şi-apoi ei vor pleca, dar nu oricum
Ci însoţiţi pe al vieţii drum
De Cel ce binecuvântând sfinţeşte.

Noi suntem lângă ei căci îi iubim,
Fiind cu ei părtaşi la bucurie,
Şi-n rugăciune vrem să ne unim
Ca ceea ce-şi doresc să le dorim,
Cerând Părintelui din Veşnicie.

Fiindcă Domnul dă celor ce-I cer,
Să cerem să-şi reverse Cerul mana
În al cotidianului paner,
Călăuzind pe drumul către Cer
Pe Daniel şi-aleasa lui Diana.

Amin

Simion Felix Marţian