Categorie: POEZII

Părând că strânge între ramuri norii
Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,
Purtând în frunze sunetul viorii
Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,
Creştea spre cer stejarul lui Ioas.

Maiestuos, el radia putere
Ca un monarh trufaş urcat pe tron,
Făcând ca omul din apropiere
Să pară doar un fulg, o adiere,
Neînsemnatul, tristul Ghedeon,

Căci neamul lui trăia o tragedie
Născută din neascultarea lor,
Când Madian venea ca o urgie
Lăsând în urma lui ţara pustie
Ca după un pârjol nimicitor.

Israeliţii, înghiţiţi de munte,
Îşi căutau scăparea-n văgăuni,
Dar al credinţei minunat grăunte
Crescu atunci, făcând spre ceruri punte
Pe care ei mergeau cu rugăciuni.

Şi ca răspuns, venind din înălţime
La Ghedeon, sub falnicul stejar,
Îi zise-un Înger cu solii divine:
„Viteazule, Domnul este cu tine,
Fii eliberatorul aşadar!”

Tabloul, brusc, şi-a deformat chenarul
Schimbând şi coloritul, ton cu ton,
Cum adierea-nviorează jarul;
Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,
Sau a crescut deodată Ghedeon?

Având promisiunea însoţirii
Şi a puterii din izvor ceresc,
Se scutura de temerile firii
Şi-acuma i se-nfăţişa privirii
Un alt raport cu tot ce e lumesc.

Stau fiii Răsăritului în cale?
Vor luptă Amalec şi Madian?
Să-şi împletească forţele în vale
Căci Dumnezeu în planurile Sale
Face din Ghedeon un uragan.

Izbânda a venit răsunătoare
Chiar dacă printr-un om neînsemnat,
Însă când Domnul are o lucrare
Tot El pune în cel ales valoare,
Numai să fie gata de lucrat.
***
Te vezi plăpând, lipsit de apărare,
Când furibundă vijelia vine?
Aruncă-n urmă orice-ngrijorare
Şi-ascultă vocea încurajatoare:
„Viteazule, Domnul este cu tine!”

Vulcan 22 feb.2010    Simion Felix Marţian

Cu faldurile ei întunecate
Domneşte noaptea pe Ierusalim;
Se sting încet cele din urmă şoapte
Numai un om se furişează-n noapte.
Unde te poartă paşii, Nicodim?

Fruntaş iudeu şi fariseu de seamă
Cu crezul tău în inimă şi-n gând,
Plăteşti învăţăturii tale vamă
Şi în religie îţi cauţi hrană,
Dar totuşi simţi că ai rămas flămând.

Te-a adăpat a legilor fântână
Dar setea ţi-e un foc nepotolit,
Şi în religie, ca-ntr-o grădină,
Ai căutat izvoare de lumină
Dar întunericul te-a copleşit.

Acum, prin bezna care te-nfăşoară,
Te-ndrepţi spre un Învăţător divin
Să cauţi pacea ca pe o comoară,
O pace sfântă ce din cer coboară;
Du-te, Isus te-aşteaptă, Nicodim!

Afară bezna se îndepărtează
Cedând în faţa lunii cu halou,
În casă viaţa ţi se luminează
Când adevărul vine ca o rază:
Startul spre Cer e naşterea din nou!

Tu ţi-ai sfârşit acum drumul prin noapte
Căci în Isus Lumina ai găsit,
Dar paşii tăi şi urmele lăsate,
Urme în piatra vremilor săpate,
Conduc şi azi drumeţul rătăcit.

Conduc pe cel ce sincer îşi doreşte
Lumina harului, venind de sus,
Şi-n care adevărul străluceşte:
Nu, o religie nu mântuieşte,
Ci mântuirea este la Isus!

Vulcan 6 martie 2010   Simion Felix Marţian