Categorie: POEZII
Deschide-ţi inima,amice!
Deschide-ţi inima, amice
Şi lasă Dragostea în ea,
De-atâta timp El stă şi bate,
Dar nu auzi chemarea Sa!
E timpul să-nţelegi Iubirea
Ce pentru tine s-a jertfit…
Ce-n chinuri a-nfruntat Calvarul
Ca tu să poţi fi mântuit!
E timpul să priveşti spre ceruri,
Să ceri cu lacrimi ajutor…
Nu simţi cum inima-ţi tânjeşte,
Şi te cuprinde-un tainic dor?
E dorul după Ţara Sfântă
Ce Dumnezeu ţi-a pregătit,
Să stai în ea o veşnicie,
C-aşa de mult El te-a iubit!
Deschide-ţi inima, amice,
Te-aşteaptă Tatăl ca pe-un fiu…
Acum e timpul să-L primeşti
Căci mâine poate fi târziu!!!
Vulcan 07.Ian.2012 Maria Luca
Ce mult aş vrea…
Ce mult aş vrea să pot străbate
Pământu-ntreg, pe-aripi de dor,
Să-i întâlnesc pe fraţii mei,
Să-i văd la chip, să stau cu ei,
Şi-apoi cu bucurie să mă avânt în zbor!
Să poposesc în case unde se-nalţă cântul
De slavă şi mărire spre Domnul Salvator,
Să-ngenunchez acolo, cu sfinţii, la altar,
Să înţeleg Iubirea jertfită la Calvar,
Prin Duhul Sfânt să-L simt pe-al meu Mântuitor!
Şi-apoi, să merg cuprinsă de-a Dragostei văpaie
În locuri unde plânsul atinge veşnicia….
Să pot culege lacrimi să le transform în soare,
Şi gemetele-n susur de izvoare,
S-aduc în suflet pacea şi-n inimi bucuria!
Aş vrea s-ajung şi-n locuri de ură şi-ntuneric,
Având credinţa scut şi pe Isus Lumină,
Să le vorbesc acelor ce-aleargă către hău
C-avem în cer un Tată, un Veşnic Dumnezeu
Ce încă îi iubeşte şi-i cheamă ca să vină!
O, de-aş putea să-I cânt ca îngerii din ceruri….
Să-I spun cât Îl iubesc…şi cât îmi e de dor…
Să-L pot privi în ochi, să stau la al Său piept….
Trec anii rând pe rând iar eu mereu aştept
Căci numai El mi-e Tată şi Sfânt Mântuitor! Amin!
Vulcan 3ian.2012 Maria luca
Să ne iubim
„Aceasta este porunca Mea:să vă iubiţi unii pe alţii,cum v-am iubit Eu.”(Ioan 15:12)
Şi-a pus Horebul straiele de taină,
Cum tainic era tot acel decor,
Cu creştetul învăluit de nor,
Cu fum şi fulgere pe-această haină,
Pentru-al întâmpina pe Creator.
L-a zguduit prezenţa Sa divină
Că deodată a părut infim,
Iar Dumnezeu dădea, în mod sublim,
Porunci pentru o viaţă în lumină
Şi una spune clar: să ne iubim!
Dar n-a găsit pământ prea bun iubirea
Şi-abia dacă dădea câte-un tulei,
Căzută printre bolovanii grei,
Şi-atunci S-a întrupat Dumnezeirea
Să ne înveţe cultivarea ei.
Cum să iubim?- se pune întrebarea,
Căci a iubi este atât de greu
Când inima n-a cunoscut iertarea
Şi udă ura,creşte răzbunarea;
Răspunsul e: „cum v-am iubit şi Eu”.
Ca Tine, Doamne? Dar Tu EŞTI Iubire,
Ori inima mea nu mai are loc
De dragoste, de zel, de dăruire
Decât, poate, prin realcătuire
Să mai cunoască al iubirii foc.
Ajută-mi, Doamne, la reaşezare,
S-arunc din inimă ce-i de prisos!
Ah, deja simt! Simt o eliberare
Şi-n mine creşte mare, tot mai mare
Iubire din iubirea lui Cristos.
Mă fac mai mic, dar Tu mă-nalţi spre Tine
Şi astfel orizontul mi-l lărgeşti
Să văd mai mult, mai limpede, mai bine
Şi-mbrăţişând fierbinte pe oricine
Să îi iubesc cum, Doamne, Tu iubeşti.
„Să vă iubiţi!”-şi azi porunca sună
Şi pentru că dorim să o-mplinim
Să-I cerem Domnului inimă bună
Şi, smulşi din a răcelii văgăună,
Iubiţi de El şi noi să ne iubim.

