Cristos e viu


Şi eu sunt Doamne vinovat!


Maria Luca

Şi eu sunt Doamne vinovat
De chinul ce ai îndurat…
Şi eu Isus Te-am răstignit
Deşi fiinţa mi-ai iubit
Şi viaţă-n dar mi-ai dat!

Sunt vinovat Isus şi eu
Şi eu am fost un fariseu
Ce Te-a lovit prin gând şi faptă
Şi Te-a trimis la judecată
Pe Tine, Fiu de Dumnezeu!

Sunt vinovat o, Tată Sfânt
Că n-am trăit după Cuvânt…
Dar jertfa Ta de pe Calvar
Nu a fost Doamne în zadar
Căci azi mă rog şi-Ţi cânt:

„Ai înviat Isus iubit
Pe boldul morţii ai păşit
Prin sângele atunci vărsat
Din moarte ne-ai rîăscumpărat
Căci veşnic ne-ai iubit!”

Vulcan-29-04-2015      Maria Luca

A înviat Isus din morţi!


Maria Luca

Păstraţi o clipă de tăcere
În goana voastră pe pământ
Căci universul tot răsună
De un măreţ şi tainic cânt:
„A înviat Isus din morţi
Mormântu-i gol! A înviat!”
Osana…slavă şi mărire
Celui ce-I viu cu-adevărat!

Păstraţi o clipă de tăcere
Şi ascultaţi…un zvon străbate
Şi-aduce-n suflete lumină:
„Isus a biruit în moarte!”
Natura-ntreagă şi-a pus straie
De sfântă, mare sărbătoare
Iar Domnul e ascuns acolo
În floare, cântec şi culoare…

Păstraţi o clipă de tăcere…
Priviţi la tot ce e frumos
Şi într-un gând şi o simţire
Să spunem: „A-nviat Cristos!”

Vulcan-30-04-2016     Maria Luca

Când ai Prieten pe Isus!


Maria Luca

O, ce sfântă bucurie
Să ai Prieten pe Isus
Să îţi lumineze calea
Soarele fără apus…
Cât de minunat e Domnul
Când priveşte cu-ndurare
Peste omul păcătos
Şi îi dă eliberare…
Sărbătoare-i orice zi
Când Isus e lângă tine
Vei învinge orice teamă
Şi nu îţi va lipsi vre-un bine…
Când ai Prieten pe Isus
Viaţa-i sărbătoare sfântă
Căci îţi luminează calea
Harul ce binecuvântă!

Vulcan-07-04-2016       Maria Luca

Saptamana Patimilor