Categorie: Suntem responsabili

Suntem responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, Suntem responsabili

Trebuie să recunosc că mă deranjează folosirea versetelor Bibliei ca scuză, ca motivare a păcatului, ca motivare a indiferenţei sau ca armă de bătaie între oameni. Una din cele mai rostite expresii scripturale în mod abuziv este „Domnul va purta de grijă!”. Am auzit-o de multe ori rostită în circumstanţe grele şi cu responsabilitate şi credinţă dar am auzit-o de şi mai multe ori rostită ca scuză pentru a nu face nimic, ca scuză pentru iresponsabilitate. Folosirea unei astfel de expresii în mod abuziv şi iresponsabil nu va produce în nici un caz efectul dorit. E ca un „Doamne ajută” spus de hoţ înainte de a se apuca de spargere.

Iresponsabilitatea nu se poate acoperi cu expresii biblice şi nici nu se va putea motiva cu ele, aşa că, vă provoc să folosim corect cuvintele Scripturii şi în acelaşi timp să devenim mai responsabili pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ce înseamnă asta? E de scris mult şi îmi va fi greu să-mi sistematizez gândurile, dar unele din ele le voi scrie aici.

Un semn al trăirii responsabile este să ne gândim cu privire la viitor şi la consecinţe. Asta ne ajută să luăm decizii mult mai echilibrate. Gândirea la veşnicie am abordat-o în meditările trecute dar astăzi vorbim despre viitorul de aici de pe pământ.

Trăirea iresponsabilă cu privire la viitor nu poate fi motivată cu nici un verset al Scripturii pentru că Scriptura ne cere să fim dintre cei mai responsabili oameni. Adică nu pot să mă împrumut la bancă pentru a lua o plasmă, nici pentru a lua o maşină sau o casă dacă suma, respectiv rata mă vor înrobi. Nu pot consuma orice aliment cu pretenţia că Dumnezeu poartă de grijă, nu pot neglija familia cerând lui Dumnezeu ca să îi împlinească El toate nevoile, nu pot sta fără grijă când vine iarna că doar mi-a paraşuta Dumnezeu un car de lemne în curte, nu pot să nu fac planuri pentru viitorul copiilor mei pe considerentul că Dumnezeu se va îngriji, nu pot să-mi las copiii needucaţi, neformaţi pentru viaţă cu gândul că Domnul le va da înţelepciune. E adevărat, Domnul va purta de grijă, dar celor credincioşi ca Avraam frate sau aproape ca el. Citiţi în ce context spune Avraam expresia asta. După ce trece un test imens pe care nu ştiu în ce măsură tu sau eu l-am trece. Şi nu doar atât, e vorba de purtarea de grijă celor care iubesc, îi respectă Cuvântul, şi trăiesc corect moral, religios, legal. Ştiu… risc să fiu considerat necredincios sau puţin credincios, dar ce să fac, aşa mă risc eu. Cred totuşi că Dumnezeu va purta de grijă celor care cred în El puternic.

Ce înseamnă să fiu responsabil cu privire la viitorul meu? Păi în primul rând spuneam că deciziile trebuie să le iau gândindu-mă şi la viitor. Ce se întâmplă peste câţiva ani dacă mă împrumut acum din bancă? (eu am gândit iresponsabil aici şi acum o trag) Ce se întâmplă dacă plec la muncă în străinătate şi soţia mea şi copiii mei rămân în ţară? Ce se întâmplă peste ani dacă îmi neglijez sănătatea? Ce se întâmplă peste ani dacă acum lucrez la negru? Ce consecinţe va avea lipsa mea de implicare în viaţa pruncilor mei? Ce se va întâmpla dacă nu-mi declar sau nu-mi plătesc taxele şi impozitele? Dar dacă declar fals că nu am venituri? Ce se va întâmpla dacă nu respect limita de viteză sau semnele de circulaţie? Sunt câteva din întrebările pe care trebuie să ni le punem dacă gândim responsabil.

În acelaşi timp, sunt necesare întrebări pozitive pe principiul cauză efect. Ce trebuie să fac pentru ca peste ani să fiu sănătos? Ce pot face pentru copiii mei acum pentru ca ei să ajungă oameni în viaţă? Ce pot face acum pentru ca mâine credinţa mea să fie mai mare? Cum pot face să-mi pun ceva rezerve financiare pentru ocazii neprevăzute? Cum pot îmbunătăţi comunitatea în care trăiesc? Sunt gânduri care nu ar trebui să lipsească din mintea noastră.

Ce înseamnă să fiu responsabil cu privire la viitorul copiilor mei? Păi în principiu înseamnă implicare fizică, psihică şi spirituală, înseamnă rugăciune, responsabilizare, ajutor, joacă, vigilenţă. Din păcate facem atât de multe lucruri negândite cu privire la copiii noştri încât viitorul lor e mereu incert. Unele din lucrurile neinspirate pe care le facem sunt:

  • Plecăm la lucru în străinătate. (Nu-mi spune că pentru ei, dacă era pentru ei îi luai cu tine)
  • Le cumpărăm televizoare.
  • Le cumpărăm calculatoare şi nu îi urmărim deloc sau nu le punem limite.
  • Îi încredinţăm spre educare doar şcolii, bisericii, televizorului, calculatorului şi noi ne sustragem.
  • Nu îi ajutăm la teme.
  • Nu ne jucăm cu ei.
  • Nu comunicăm.
  • Nu mergem pe la şcoală.
  • Nu le ştim prietenii.
  • Nu le vorbim despre Dumnezeu, existenţă, responsabilităţi.
  • Nu le suntem modele.
  • Nu le vorbim despre sex.
  • Îi batem sau certăm la nervi.
  • Nu le dăm importanţă.
  • Nu invertim în viitorul lor
  • … mai scriu?

Astea toate vor costa mult într-o zi, foarte mult. Tare ar vrea unii părinţi să dea timpul înapoi ca să repare unele din cele scrise în lista asta dar nu se mai poate. Tare ar vrea unii părinţi să meargă în spate şi să fie mai responsabili cu viitorul copiilor lor dar… e târziu. Şi aşa, cu toată responsabilitatea sunt cazuri în care copiii o iau pe unde nu vrem, d-apoi dacă nu există implicare realizaţi unde ajungem?

Astăzi e timpul să fin responsabili, astăzi trebuie să luăm atitudine, astăzi e momentul să ne gândim la viitor. Mâine e posibil să fie prea târziu. Închei cu două seturi de întrebări de provocare:

Unde vei fi peste 10 ani? sau reformulat: Unde plănuieşti să fii dacă Dumnezeu dă zile? Ce vei avea? Cum vei fi fizic, spiritual, material?

Si pentru cei căsătoriţi şi cu copiii: Cum vor arăta şi unde vor fi copiii tăi peste 10 ani dacă Domnul ne ţine în viaţă?

http://www.filedinjurnal.ro

Suntem responsabili de căsnicia noastră

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, FAMILIE, Suntem responsabili

Aseară am prezentat cea de a treia parte a temei „Fidelitate maritală” la emisiunea Căsătoria Merită pe Radio Samariteanul şi linia principală a emisiunii tocmai responsabilizarea a fost. Am primit multe mesaje şi telefoane de când am abordat tema fidelităţii şi am auzit foarte multe poveşti triste, am discutat cu oameni răniţi, cu oameni debusolaţi şi cu oameni foarte surprinşi de ceea ce li s-a întâmplat lor sau partenerilor lor.

Aş porni discuţia pe această temă de la versetul din Evrei 13:4  care spune: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” O datorie clară, o sarcină precisă şi un scop înalt. A ţine căsătoria în toată cinstea, trebuie să devină preocuparea majoră a celor doi soţi şi asta din mai multe motive mari. Primul este acela că unirea a doi oameni în căsnicie arată spre unirea lui Hristos cu Biserica Sa şi orice necinste în căsnicie, loveşte în simbolul pe care îl reprezintă. E un atac direct la adresa planului lui Dumnezeu. Un alt motiv este faptul că vorbim de o instituţie creată de Dumnezeu şi orice necinstire ar însemna o revoltă faţă de Voia Sa. Alt motiv este că trebuie să păzim căsnicia că şi de ea depinde sănătatea noastră fizică, psihică şi spirituală a celor doi soţi şi a copiilor lor. La acestea se adaugă încă câteva care ţin de respectarea oamenilor, a lui Dumnezeu, de fericirea la care avem sau are dreptul partenerul etc.

Oricum am încerca să o sucim, responsabilitatea pentru păzirea căsătoriei revine celor doi soţi şi este o responsabilitate mare, mai ales astăzi, când mijloacele de ispitire sunt atât de brutale şi evidente, când media ne învaţă să nu ne înfrânăm, să facem ce ne cheamă inima, să curvim, să trişăm, să trăim clipa ca să pierdem viaţa. Din păcate, niciuna din toate aceste cauze nu pot fi circumstanţe atenuante în momentul producerii infidelităţii sau al judecăţii. Argumente că soţul m-a neglijat sau că soţia m-a neglijat, că am fost ispitit, că am fost curios, că alta sau altul m-a sedus nu vor repara nimic şi nici nu vor fi deloc circumstanţe atenuante înaintea lui Dumnezeu. Suntem şi vom fi responsabili cu păzirea, consolidarea şi creşterea relaţiei de căsătorie pe care o avem.

Ce responsabilităţi are soţul?

Dacă ar fi să privim doar în scrisoarea adresată Corintenilor deja avem o listă. Dar am putea începe cu aceea de a avea autoritate în familie. Nu mă refer la autoritatea de a da cu pumnul sau de a zbiera la soţie sau copii, ci aceea dată de Scriptură exercitată cu toată responsabilitatea după modelul lăsat de autoritatea sa care este Hristos. Autoritatea despre care vorbesc e una divină care curge din Dumnezeu prin Isus Hristos Prin soţ soţie şi copii.

Apoi ar mai fi responsabilitatea de a avea relaţie bună cu Dumnezeu şi de a cunoaşte cuvântul. Unul din lucrurile de care trebuie să fie în stare este să poată răspunde problemelor spirituale şi religioase ridicate de soţia sa.Ca să nu mai vorbim despre datoria de preot în casă.

Mai este responsabil şi de oferirea de afecţiune şi iubire soţiei. Scriptura ne spune că soţii trebuie să-şi iubească soţiile pe modelul Cristic, adică să fie gata, dacă se cere cumva, să-şi dea viaţa pentru soţia lor. Aici aş încadra si responsabilitatea de se purta cu înţelepciune şi de a cinsti pe soţiile lor. Soţii au datoria biblică să se poarte cu înţelepciune cu soţia, adică nu oricum, nu la voia întâmplării, nu cu neglijenţă şi da, soţii trebuie să dea cinste soţiilor (ştiu persoane care dacă ar auzi asta mi-ar trage un dos de palmă şi mi-ar spune doar atât: „Ce ştii tu mucosule?”) Ce înseamnă şi în ce constă această cinstire poate abordăm după ce terminăm această serie despre responsabilităţi.

Ce responsabilităţi are soţia?

Păi sunt complementare celor de mai sus. Una din ele ar fi să respecte autoritatea soţului şi să se supună în acest fel planului lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă o atitudine de resemnare, de viaţă ratată, de obligaţie ci una de înţelegere şi acceptare a voii lui Dumnezeu. Menţionez aici că soţul şi soţia sunt egali în faţa lui Dumnezeu, nu unul este mai sfânt considerat, nu este considerat unul mai capabil sau mai inteligent sau mai bun.

Apoi mai există responsabilitatea de a iubi soţii. Una din învăţăturile pe care trebuia să o transmită Timotei femeilor mai în vârstă, este tocmai aceea de a le învăţa pe cele mai tinere să-şi iubească soţii.

Mai are responsabilitatea de a fi ajutor potrivit. Asta e o foarte, foarte mare responsabilitate. La cursele de maşini pilotul fără copilot nu face prea multe. Copilotul stă cu harta în mână indicându-i ce fel de drum sau curbe urmează, fără aportul lui sau fără implicarea lui nu are şanse să câştige. Efortul este uriaş pentru ambii însă doar o conlucrare bună şi implicare bună din partea la amândoi le poate aduce victoria. Aşa este şi în căsnicie, cei doi sunt chemaţi să facă o echipă şi fiecare membru ale echipei are sarcinile sale şi niciunul nu e mai puţin important decât celălalt.

Care sunt responsabilităţile comune?

Păzirea căsătoriei. Este chemare pentru amândoi. Păzirea căsătoriei nu se face cu detectivi, jandarmi şi poliţie, nici măcar babele din scară sau de pe stradă nu au responsabilitatea asta. Păzirea căsătoriei şi a patului, ca acesta săp fie curat, este responsabilitatea celor doi soţi.

Relaţiile intime. Pavel vorbeşte despre ele ca fiind „datoria de soţi” această responsabilitate revine ambilor parteneri. Din păcate există tendinţa de a fugi la extreme în acest domeniu. Soţul ar vrea mai mult şi soţia mai puţin, şi în unele cazuri deloc. Astea sunt lucruri care trebuiesc  discutate şi puse la punct. Dacă soţul sau soţia sunt ispitiţi de Satana din cauza asta vom da socoteală. Poate voi reveni pe subiect pentru că este vast şi de multe ori aud doctrine nebiblice despre relaţiile sexuale în căsnicie.

Creşterea copiilor. Nu e doar treaba soţiei sau doar a soţului ci a ambilor, nu e treaba fraţilor mai mari, a bisericii, a şcolii sau a statului, e treaba părinţilor. Despre asta puteţi citi meditarea de ieri în care scriam de responsabilitatea pentru copiii noştri.

Relaţia cu Dumnezeu. Este în primul rând o responsabilitate personală, apoi una comună. Depărtarea de sursa de putere, de Cel ce poate veghea asupra căsătoriei are consecinţe grave şi duce foarte uşor la eşec. Uneori ne credem în stare să facem noi multe dar realitatea e că, fără ajutor Divin nu prea putem să le prevedem şi să le împlinim pe toate.

Sigur că mai sunt responsabilităţi pe care nu le-am menţionat dar toate sunt subordonate poruncilor Noului Testament. Toate sunt împlinite dacă iubim pe Domnul Dumnezeu şi dacă iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine.

Tu ştii că ai fost, eşti şi vei fi responsabil de relaţia ta de căsătorie? Ştii că vei da socoteală înainte alui Dumnezeu şi nu vor exista circumstanţe atenuante? Ştii că Satan caută să te ispitească pe tine şi pe soţul/soţia ta imediat ce tu îl/o neglijezi? Ştii că dacă nu îţi tratezi căsătoria cu toată responsabilitatea aceasta se poate face praf? Ştii că nu ai voie să-ţi neglijezi partenerul? …

Eu, gândindu-mă acum la toate acestea, mă cutremur. Mă cutremur de responsabilitatea pe care o am, de exemplele negative pe care le cunosc, de cazurile familiilor bune care au fost stricate din cauza nevegherii şi m-am hotărât să fiu mai implicat şi mai responsabil. Ce vei face tu te priveşte dar vei şi răspunde. Doamne ajută-ne!

http://www.filedinjurnal.ro

Suntem responsabili de copiii noştri

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, FAMILIE, Suntem responsabili

Astăzi iarăşi e foarte delicată discuţia, de fapt toate discuţiile despre responsabilităţi sunt delicate. Toţi am vrea să nu tragem consecinţele greşelilor noastre ci doar pe cele ale alegerilor bune. Din păcate realitatea ne obligă să culegem ceea ce am semănat, aşa că responsabilitatea este neapărat necesară vieţii mature psihic şi spiritual.

Copiii sunt şi vor rămâne una din responsabilităţile celor care sunt sau au fost căsătoriţi. Am crescut din punctul acesta de vedere, într-un mediu puternic contrastant şi destul de puţin echilibrat şi responsabil. Pe de o parte în biserica din care vin familiile aveau 14 -16 copii, pe de cealaltă parte vedeam foarte mulţi vecini  romi care făceau copii pentru alocaţie şi undeva în ecuaţia asta era şi familia mea unde eram doar doi copii. La asta se adăuga o doctrină periculoasă care circula prin biserică referitoare la mântuirea prin naştere de fii. În acest context am fost nevoit să-mi pun multe întrebări cu privire la copii, dar în acelaşi timp observarea celor care mă înconjurau şi studierea Scripturii mi-a adus unele răspunsuri. Unele din ideile din dimineaţa asta vor supăra pe unele persoane dar mă risc, îmi aparţin, nu sunt reguli ci sunt meditări şi frământări ale minţii mele. (cu specificarea că nu judec pe nimeni din convingerea că fiecare din noi va da socoteală în faţa lui Dumnezeu individual)

Ca şi cuplu căsătorit, unul din aspectele care decurg natural este cel al copiilor. Nu poţi să nu te gândeşti la copii. Înainte nu se discuta aşa de mult, se făceau copiii şi gata. Acum însă oamenii planifică copiii, unii ca să poată termina şcoala sau cariera, alţii ca să poată lua cât mai multă alocaţie şi unii îi cer Domnului cu maximă responsabilitate şi convingerea că sunt pregătiţi să îi crească frumos. Mai sunt şi persoane care nu planifică nimic, nu cer nimic ci principiul e „ce vine de la Domnul e bun şi El se va îngriji de ei dacă îi dă”. E adevărat că temperatura aia de 15 -18 a mai scăzut dar problema încă persistă. În realitate sunt foarte mulţi copii ne şcolarizaţi, unii în familii adoptive, alţii abandonaţi, alţii care au 10 ani şi habar nu au să vorbească, alţii forţaţi la munci şi mai ales sunt mulţi fără viitor.

Creştinii sunt chemaţi să fie responsabili şi unul din aspectele la care trebuie discernământ şi responsabilitate e cel al copiilor. Să ai copii e un lucru foarte greu şi implică un consum mare de efort şi resurse. Să ai mulţi copii cere un efort  uriaş, şi logic nu ştiu cum un părinte ar putea să se ocupe de creşterea şi educarea a 15 copii. Ştiu teologie „se va îngriji Domnul de ei” şi e adevărată , însă doar în parte. Dumnezeu nu va absolvi pe nimeni de vina de a fi neînţelept şi datul cu vina peste El nu va conta deloc la judecată. Este clar că fără ocrotirea, binecuvântarea şi ajutorul divin, ar fi vai de noi şi copiii noştri, dar de la asta până la a face copii pe principiul „El i-a dat, El îi creşte” este distanţă mare. Să îl fac pe Dumnezeu responsabil de alegerile şi deciziile mele, de teoriile sau de neînfrânarea mea, va ţine doar în faţa oamenilor, a unor oameni, nu în faţa Celui Atotştiutor.

Un alt aspect este privitor la principiul „se cresc unul pe altul”. Principiul acesta este păcătos şi iresponsabil în sine. Adică eu fac copiii, pretind că e voia lui Dumnezeu dar ei trebuie crescuţi de fraţii sau surorile lor. Asta e iresponsabilitate, dacă pretind că Dumnezeu mi i-a dat, dacă pretind că e voia Lui, atunci datoria mea ca tată şi a soţiei mele ca mamă este să îi cresc frumos, cu principii bune, sădind dragostea de Dumnezeu în inima lor. Ce datorie are copilul meu mai mare faţă de frate-su, îi dau responsabilităţi de părinte de la 8 ani? I-a făcut el pe fraţii lui? Asta e distructiv pentru viaţa „micilor părinţi”. Sunt clar pentru a da responsabilităţi copiilor, aşa cresc frumos, aşa învaţă că viaţa este suma alegerilor pe care le fac dar responsabilitatea de a fi părinte nu e una care să poată fi dusă de ei, pentru asta trebuie să fie maturi fizic, emoţional şi spiritual. Copiii nu sunt de joacă, copiii şi copilăria lor sunt realităţi cu care este interzis să ne jucăm.

Pe de altă parte mai există şi copiii de alocaţie. Oameni care îi fac fără nici o responsabilitate, care îi cresc în condiţii insalubre, care îi vând dacă oferta e cât de cât bună, care sunt crescuţi pentru a aduce bani. Oameni iresponsabili care fac copii destinat vieţii în iad, iad pământesc şi iad veşnic. Nici nu ştii ce atitudine să ai faţă de ei pe stradă când îţi cer un ban. Dacă le dai, îi duc la ai săi să stea în crâşmă, dacă nu-i dai rămâi cu remuşcări că nu a mâncat în acea zi. Copiii aceştia sunt iresponsabil aduşi în iad şi mai devreme sau mai târziu autorităţile vor la măsuri pentru că vor fi consideraţi paraziţi pentru societate şi frânează societatea de a avea profit. Cu toate drepturile omului se va decide cu privire la cei ce fac copii iresponsabil şi din pricina asta vor avea de suferit şi cei care au toată responsabilitatea cu privire la copiii lor.

Dragii mei, copiii au fost şi trebuie să rămână o binecuvântare a Domnului. Nu un mod de a ne arăta sfinţenia, nu un mod de a ţine scorul, nu un mod de a ne ataca sau lăuda, nu un mod de a face profit, nu „ceva ce vine de la Domnul” pentru că pe mine nu mă interesează deloc înfrânarea. Copiii nu sunt responsabilitatea statului, a bisericii, a şcolii, a orfelinatului, a fraţilor lor, a rudelor şi nici măcar nu sunt responsabilitatea lui Dumnezeu. Copiii sunt şi vor rămâne responsabilitatea noastră ca părinţi. Dacă certitudinea voastră, rezultată din comunicarea cu Dumnezeu este că trebuie să aveţi mulţi copii, atunci faceţi un păcat să nu urmaţi îndrumarea Lui, numai asiguraţi-vă că asta e voia lui Dumnezeu. Dacă însă nu v-aţi gândit vreodată serios la voia lui Dumnezeu cu privire la copiii voştri este momentul să o faceţi urgent. Nu se poate ca „binecuvântarea lui Dumnezeu” pentru voi să fie pentru copiii voştri o viaţă blestemată. Este necesară responsabilitatea la fel de mare pentru fiecare copil pe care îl avem. Doamne, ajută-ne.

Nu am ceva cu un anumit număr de copii, nu cred că e greşit să ai mulţi sau greşit să ai puţini, nu cred că mulţi te pot mântui şi puţini nu, nu cred că cei cu mulţi sunt mai credincioşi şi cei cu puţini mai deştepţi. Cred doar că fiecare copil trebuie adus pe lume, crescut şi îngrijit cu maximă responsabilitate şi credinţă. Dar nu o credinţă bleagă „Domnul va îngriji de ei că doar El i-a dat” o credinţă care vine din încredinţarea puternică în lucrurile care nu se văd.

Este adevărat că e foarte greu să faci, să creşti, să educi şi să pui „pe picioare” un copil, dar aceasta e responsabilitatea noastră, e binecuvântare şi cu fiecare din copiii pe care îi avem sau îi vom avea, avem aceeaşi muncă, aceeaşi responsabilitate şi fiecare din ei are dreptul la o viaţă normală.

Cât de responsabil sunt eu cu copiii mei? Cum cresc ei? Ce pun în mintea lor, în inima lor? Ce condiţii le asigur? Dar tu? Ştii că eşti responsabil şi vei da socoteală de copiii tăi în faţa lui Dumnezeu? Ştii că facerea de copii este şi trebuie să rămână o responsabilitate nu o întâmplare?

Tremur când mă gândesc la măreţia şi grandoarea acestei responsabilităţi. Tremur când mă gândesc că voi sta alături de copiii mei în faţa lui Dumnezeu, să dau socoteală pentru intenţia cu care i-am făcut, pentru modul în care i-am crescut, pentru responsabilitatea împlinită sau nu faţă de ei. Copiii mei sunt un dar de la Domnul şi El îmi va cere socoteală cu privire la ei. Copiii sunt o minune divină şi eu aşa îi văd, sunt o responsabilitate Dumnezeiască şi asta mă face să fiu bucuros şi în acelaşi timp foarte atent. Doamne dă-mi înţelepciune mie şi celorlalţi muritori ca să facem şi să creştem copilaşii cu toată înţelepciunea şi responsabilitatea şi la asta adaugă tu purtarea Ta de grijă, ocrotirea, înţelepciunea şi resursele pe care ai promis că le dai copiilor Tăi.

Deşi de foarte multe ori este folosit în chip uşor versetul acesta are o greutate incredibilă şi îl pun aici cu responsabilitate şi greutate: „Cât despre mine, eu şi casa mea, vom sluji Domnului”

http://www.filedinjurnal.ro

Suntem responsabili de sănătatea noastră

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, Suntem responsabili

De data asta chiar vă scrie un repetent, în cel mai fericit caz un corigent. Multe maxime sunt scrise pe tema sănătăţii dar una din cele mai des rostite este cea în care se spune că e mai uşor să previi decât să vindeci. O ştiam şi eu de ţânc dar nu a avut prea mare însemnătate, pentru că altă vorbă deşteaptă m-a afectat. Aceea spunea: „Sănătatea e comoara cea mai preţioasă şi cea mai uşor de pierdut; totuşi cel mai prost păzită.” Am crezut că dacă muncesc şi sunt credincios, Dumnezeu se va ocupa de sănătatea mea, l-am făcut pe Dumnezeu responsabil pentru lipsa mea de înţelepciune. Am fost nevoit să accept că responsabilitatea pentru sănătatea mea îmi aparţine.

Zilele trecute am tot umblat pe la medici şi am tot auzit oameni vorbind, pe oamenii bolnavi, toţi dădeau vina pe sistemul de sănătate, pe doctori, pe companiile care produc mâncare, pe marile lanţuri de magazine şi pe Dumnezeu. Ca şi mine, niciunul din ei nu avea vreo vină pentru deteriorarea stării lor de sănătate. Tot alţii erau vinovaţi. Şi vreau să spun că unii din oameni o încurcaseră rău de tot, eu eram sănătos pe lângă ei, aveau ciroză, cancer la plămâni etc. Totuşi fiecare dintre ei au ştiut toată viaţa că tutunul nu este bun pentru plămâni, au ştiut toată viaţa lor că alcoolul nu le face bine, doar că acum, când s-au îmbolnăvit, nemernicii care produc ţigările şi alcoolul erau vinovaţi. Bineînţeles că ăia au vina lor dar nici ei nici sistemul de sănătate nu sunt obligatorii, noi ne ducem spre ele.

A cui e vina că ne îmbolnăvim?

Noi oamenii din cauza păcatului ne-am atras suferinţa asupra noastră. Cauza fundamentală a bolilor este păcatul. Suntem afectaţi de păcat până în codul nostru genetic şi mai departe. Boala e una din consecinţele pe care le-am atras asupra noastră ca fiinţe când am păcătuit. Nimeni dintre cei păcătoşi, adică şi tu şi eu, nu e scutit de suferinţă. Unele din boli sunt imprevizibile, accidentale, transmise de alţi oameni etc. Pe acelea efectiv le luăm fără să fim conştienţi, ne putem trezi cu SIDA dacă dentistul nu a sterilizat bine instrumentarul, ne putem trezi cu gripă dacă colegul nostru a strănutat aproape de noi sau unele din boli sunt ereditare şi te naşti cu ea în tine.

Alte boli sunt mai mult sau mai puţin „contribuţia noastră”. Uneori oamenii vor conştient să se îmbolnăvească iar alţii fac excese ignorând orice avertisment şi voi enumera mai jos unele din cele mai frecvente cauze ale îmbolnăvirilor.

O minte bolnavă. Eu de exemplu nu prea sunt de acord cu expresia: „O minte sănătoasă într-un corp sănătos.” Cred că de fapt o minte sănătoasă va menţine un corp sănătos, adică sensul e invers. Spun asta din experienţa pe care o am în consiliere. Oameni care au intrat în depresie şi după aceea tot corpul lor s-a „chircit” s-a îmbolnăvit. Cred că sănătatea noastră (în ceea ce ţine de noi) este menţinută de o minte sănătoasă. Pentru a dobândi o minte sănătoasă este nevoie de implicare, pentru a avea o minte sănătoasă e nevoie de atingere divină, pentru a avea o minte sănătoasă e nevoie de făcut exerciţii cu ea, e nevoie să o hrănim şi mai ales să-i punem un supervizor. Scriptura spune că Duhul Sfânt este sfătuitor, învăţător.

Excesele. Ei na, fiecare o dăm în bară cu excesele noastre, dar unii suntem campioni. Deşi aţi învăţat pe din afară reclama „Evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi” şi totuşi nu aveţi nici o problemă să mai puneţi puţină sare în mâncare chiar când spotul rulează în difuzorul radioului din bucătărie. Excesele niciodată nu au fost bune, nici măcar cele considerate de noi bune cum ar fi excesul de muncă. Excesul este forţarea barierelor puse de Dumnezeu în noi. Eu sunt pentru evoluţie dar aceasta să fie gândită. Eu am făcut exces de „oboseală” şi acum „tremur ca varga”, pic din picioare etc.

Substanţele interzise. Ştie omul că alcoolul dăunează şi poate taică-su sau careva din neamul lui a murit de ciroză dar nu ia seama. Ştie omul că tutunul dăunează şi vede rază după rază cum se micşorează plămânul dar tot nu renunţă. Ştiam că 10 litri de pepsi e cam mult într-o săptămână dar tot consumam. Şi culmea, afurisiţii de doctori sunt vinovaţi că nu ne tratează corespunzător. Aşa se întâmplă şi cu grăsimile, energizantele, tonele de „E-uri” şi multe altele. Unele sunt interzise altele sunt consumate în exces.

Alimentaţia nesănătoasă. Preferăm să cumpărăm de la marile lanţuri de magazine nu de la ţărani. Suntem instruiţi că de la amărâţii ăia nu e igienic, cine ştie ce-o avea laptele ăla că e pus în sticla de la apa minerală, e bombă de microbi nu alta. Pe de altă parte luăm lapte pasteurizat care, îndrăznesc să spun, că nici nu prea ştie ce e aia vacă. E conceput „în vitro”. Nu cumpărăm porc de la ţară că dacă cumva e crescut neigienic, luăm de la magazine că porcii ăia sunt plini de antibiotice. Nu cumpărăm ceapă de la ţaţa Leana că dacă cumva s-a pişat câinele în stratul de ceapă, luăm de la ei care nu are nici un gust, mănânci un snop şi tot nu-ţi pute gura. Mâncăm foarte nesănătos şi corpul slăbeşte şi nu mai rezistă la boli.

Lipsa mişcării. Cică suntem tari, noi românii, la obezitate. Păi nici nu mă miră, dacă deja suntem campioni la orele de privit la TV şi la viteza de accesat internetul , cum să nu fim în top şi la obezitate, ar fi ciudat nu? Nu ne mai mişcăm, avem maşini, transport în comun, scări rulante, lifturi, taxiuri şi facem tot ce putem ca să păşim cât mai puţin. Cred că regizorul filmului Wall-E a profeţit viitorul., Asta e o cauză de boală, de boli de fapt.

Şi cauze mai sunt. Totuşi când te îmbolnăveşti nu poţi da vina nici pe alcool nici pe producătorii sau vânzătorii lui, nici pe tutun sau pe fabricile producătoare, nici pe cei care pun E-uri în mâncare, nici pe cei care au tras de tine ca să te extenuezi şi să slăbeşti, nici pe compania de internet că ţi-au dat prea multă ţeavă, nici pe cei de la cablu ca au pus prea multe canale… pe nimeni. Când te îmbolnăveşti tu eşti vinovat şi asta te va costa.

Suntem responsabili de sănătatea noastră dragii mei. Puţine din boli le luăm fără „aportul nostru” cele mai multe sunt consecinţa acţiunilor sau neacţiunilor noastre. Ce faci cu sănătatea ta? Ce ai de gând să faci ca să rămâi sau ca să devii sănătos? Chiar dacă vei putea da vina pe careva tot nu te va ajuta la nimic. Important este să ştii că eşti responsabil şi să acţionezi în consecinţă.

Hai sănătate!

http://www.filedinjurnal.ro

Suntem responsabili pentru relaţiile pe care le avem

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, Consiliere, Suntem responsabili

„Spune-mi ce prieteni ai, ca să îţi spun cine eşti” sau varianta cealaltă „Spune-mi cine eşti ca să-ţi spun care îţi sunt prietenii” Sunt maxime destul de des auzite de noi şi izvorâte din realitatea vieţii. Relaţiile pe care le avem ne formează ca oameni, ne influenţează viaţa pe pământul acesta dar şi pentru eternitate. Dacă ne însoţim cu oameni răi vom deveni răi, dacă ne însoţim cu oameni buni avem şanse mari să devenim asemenea.

Când eram doar un „ţânc” părinţii îmi făcuseră o listă cu copiii cu care nu trebuia să fiu văzut. Nu ştiu cât de corectă era faza, dar dorinţa lor era ca eu să nu mă însoţesc cu copii care să mă „strice” şi pe mine. Cum eram văzut cu cei de pe listă cum eram adus „la judecata poporului” cum îi plăcea mamei să zică. Şi dăi morală, şi dăi până „îmi băgam minţile în cap”. Ei voiau cu tot dinadinsul ca acei copii să nu mă tragă în stilul lor de viaţă şi în valorile lor. Bineînţeles că eram supărat, ăia erau cei mai jucăuşi copii, cei mai nonconformişti, cei mai atrăgători parteneri de joacă, ştiau multe jocuri (că doar cu asta se ocupau cam toată ziua), făceau multe prostii şi erau plini de viaţă , aşa că eram supărat de interdicţia primită. Acum, când şi eu am copii, văd cât de mult  contează care sunt prietenii copilului meu, nu aş dori ca el „să se înhăiteze” cu din ăştia „care bat pietrele prin oraş”. Vreau ca el să crească frumos şi pentru asta sunt nevoit să-i pun ceva bariere în relaţii, să-l opresc de la unele şi să-l încurajez la altele.

Revenind la noi, la cei mari, principiul rămâne. Suntem responsabili de relaţiile pe care le avem. Sunt oameni care leagă relaţii cu persoane optimiste, creative, credincioase, muncitoare şi reuşesc să evolueze spiritual, psihic, intelectual, reuşesc pentru că cercul prietenilor îi favorizează creşterea. Dar sunt şi oameni care se asociază cu persoane care îi trag în jos şi ajung într-o viaţă dubioasă, făcând lucruri ascunse, gândind la rău. Cei din poporul Israel sunt avertizaţi de Dumnezeu că unirea cu hoţii nu îi place, iar în cartea psalmilor pe la început este numit fericit omul care nu se duce la sfatul celor răi, care nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori.

Prieteniile sunt dorite astăzi şi mai ales printre tineri poate fi o adevărată dramă dacă acestea nu există, totuşi trebuie să avem mare grijă pentru ce prieteni avem. Scriptura ne spune că „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” Asta mă duce cu gândul la relaţia cu oamenii comparativ cu relaţia cu Dumnezeu. Găsim în biblie câteva exemple de prietenie cu foarte mare impact. Una din ele este prietenia lui Dumnezeu cu Moise despre care se spune: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” O prietenie care cu siguranţă este benefică, este de dorit. Să ai ca cel mai apropiat prieten pe Cel Atotputernic e o mare prietenie şi partea bună e că Dumnezeu încă caută apropierea de noi, încă cheamă la relaţie cu El.

Apoi mai găsim o relaţie de prietenie omenească de mare calibru între David şi Ionatan. O prietenie care trece prin toate vicisitudinile vieţii şi rămâne până la moarte. Mai găsim prietenia dintre Iov şi prietenii săi. O prietenie în care oamenii aceia vin de la mare depărtare ca să empatizeze cu prietenul lor care pierduse tot. Dar găsim în Scriptură şi prietenii nepotrivite cum e cea dintre Amnon şi Ionadab care era un om foarte şiret şi care favorizează păcatul şi căderea, care îl ajută pe Amnon să o abuzeze pe sora sa. Şi relaţii nepotrivite cum e cea dintre Iuda şi marii preoţi. Biblia avertizează în multe versete despre importanţa relaţiilor pe care le avem şi despre consecinţele acestor relaţii.

De regulă ne simţim mândri să cunoaştem şi să avem relaţii cu persoane puternice, influente sau bogate şi în faţa unor astfel de relaţii avem tendinţa naturală de a trece cu vederea caracterul acelor oameni, pentru a păstra relaţia cu ei dar relaţiile acelea ne transformă viaţa. Cunosc cazul unei fete frumoase, credincioase şi cu un trecut impecabil care a ajuns pe mâna traficanţilor de femei din cauza prietenei sale. Cunosc oameni de calibru în credinţă care din cauza prieteniei cu cine nu trebuia si au fost anchetaţi de poliţie. Cunosc cazuri de băieţi buni, inteligenţi, cu perspectivă care şi-au ruinat viaţa datorită anturajului. Mă doare de fiecare dată când văd cum sunt stricaţi oamenii buni şi cu potenţial de oamenii fără principii şi valori sănătoase. Asta mă face să fiu eu însumi foarte precaut cu relaţiile mele şi ale copiilor mei.

De fapt, eu nu sunt foarte prietenos. Nu am curajul să-mi fac prieteni, asta este şi avantaj şi dezavantaj. Există persoane care ar dori prietenie cu mine, dar eu sunt foarte rezervat. Există oameni care mă consideră prieten şi asta mă bucură. De felul meu sunt amabil şi agreabil dar barierele pe care le-am pus nu mă lasă şi nu îi lasă nici pe alţii să se apropie. Poate începe totul de când eram copil şi de la educaţia primită. Este greu uneori, foarte greu să nu ai prieteni. Am fost de multe ori „la necaz” şi nu am putut da un telefon să cer ajutor nimănui şi asta doar din vina mea, nu a celor care mă înconjoară. În acelaşi timp am o anumită siguranţă că nu influenţez negativ pe nimeni şi că nu voi fi dezamăgit de nimeni. Preţul e mare şi dacă ai şi dacă nu ai prieteni. Uneori e dureros să mergi în relaţie până la punctul acela apoi să spui stop. Aşa sunt eu, voi sunteţi altfel dar oricum am fi avem responsabilitatea de relaţiile pe care la avem. Eu nu am prieteni şi sunt responsabil de asta, culeg roadele. Alţii au prieteni şi tot aşa, sunt responsabili şi vor culege roadele.

Nu există relaţii fără consecinţe. Contează foarte mult cu cine am relaţii. Contează dacă am relaţii bune cu o altă femeie când sunt certat cu soţia mea, contează dacă am relaţie cu un hoţ când am o mare nevoie financiară, contează dacă am prieten un beţiv când vine necazul peste mine, contează dacă am prieten un om temător de Dumnezeu când păcatul îmi dă târcoale şi mai ales contează dacă am prieten pe Dumnezeu când vine ceasul judecăţii.

Tu ce relaţii ai? Cum îţi sunt prietenii? Cum te influenţează ei? Ce relaţie ai cu Dumnezeu? Dar cu cei neprihăniţi? O viaţă fără relaţii este dramatică. Noi suntem fiinţe create de Dumnezeu să relaţionăm şi fără relaţii nu mai avem rost în viaţă dar în acelaşi timp suntem responsabili de toate relaţiile pe care le avem. Tu ştii asta?

Şi mai este un lucru important de menţionat. Dacă prieteniile ne duc în direcţie greşită, dacă ne duc la rău, nu vom putea da vina pe cei cu care am avut relaţii, va trebui să dăm socoteală în dreptul nostru. Fiecare va fi judecat în dreptul său. Doamne ajută-ne să avem relaţii sănătoase şi să fim atenţi cu cei cu care relaţionăm şi cu noi înşine.

http://www.filedinjurnal.ro