Etichetă: Poezii de Maria Luca

De-ar fi să vină vremea
Să te ascunzi în stele
Să nu mă laşi străină
Cu dorurile mele…
Pe-o rază de lumină
Întinde mâna Ta
Durerea să-mi alini
Când noaptea e prea grea…
Să ştergi uitată-n pleoape
O lacrimă târzie…
Să-mi spui că-mi eşti alături
Pân’ ceasul va să vie
Să ne-ntâlnim acolo
În lumea Ta de vis
De mână să pornim
Spre-un veşnic paradis!

Vulcan-01-01-2014     Maria Luca

Dacă-aş străbate tot pământul
Şi lumea de-aş cutreera,
Nicicând nu voi găsi Isuse,
O dragoste cum e a Ta!

Morman de cărţi dacă-aş citi
Scrise de oameni pe pământ,
Nu voi găsi înţelepciunea
Ce este în al Tău cuvânt!

Când inima mi-e tulburată
Şi linişte nu pot afla,
M-aplec umil în rugăciune
Căci mă alini cu pacea Ta!

Tu eşti IUBIRE nesfârşită,
Eşti PACEA sufletului meu,
CUVÂNTUL plin de-nţelepciune,
Puternic ,veşnic,DUMNEZEU! Amin!

Vulcan 02.09.2011     Maria Luca

Doamne, de-aş avea putere
Aş lăsa peste pământ
Ploaie de iubire sfântă
Care sufletul încântă
Şi spre cer ne dă avânt!

De-ar sta în puterea mea
Aş culege-n zori de zi
Toată roua de pe flori
Şi din curcubeu culori
Să aduc doar bucurii!

Aş împodobi pământul
Într-o haină de lumină
Şi aş ţese fir subţire
De speranţă şi iubire
Pentru anii ce-or să vină!

Doamne, de-aş avea putere
Aş lăsa în inimi dor…
Dor de-albastrul nesfârşit,
De-a iubi şi-a fi iubit…
Dor de Mielul Salvator!

Dar ce sunt? Un pumn de tină
Şi prin Harul Tău trăiesc…
Dă-mi putere Tată Sfânt
Să fiu sare pe pământ
Şi Cuvântul să vestesc!

Vulcan-22-01-2014     Maria Luca

Să fii inimă, izvor
De iubire şi de dor
Ce aduce mângâiere
În necazuri şi durere…

Să fii cântec şi lumină
Într-o lume ce suspină
Şi în noapte să fii stea
Ce iubind va lumina…

Aripă să fii în zbor
Către-Acel ce-I Salvator
Şi-ntărită prin Cuvânt
Să fii sare pe pământ!

Să fii inimioara mea
Parte din Iubirea Sa
Iar când ceasul va veni
Să mă duci în veşnicii!

Vulcan-20-01-2014    Maria Luca

În noaptea de iarnă cu viscol şi ger
Trecea un drumeţ pe cărare
Şi frigul îl muşcă năprasnic de mâini
Şi aerul parcă îl doare…

Trecea pe cărare cu paşi îngheţaţi
Şi ghete tocite de drum…
Purta grea pe umeri, povara de ani
Prin lumea de lacrimi şi fum…

Şi-n faţa lui, iarna creştea depărtări
Iar gându-i zbura către casă
La focul ce arde cu flăcări zglobii,
La pâinea tăiată pe masă…

El vede acolo, aievea pe-ai săi
La ceasul de rugă fierbinte:
„O, Doamne ai milă şi poartă-l pe braţe
Cu dragostea Ta de Părinte…

În noaptea de iarnă cu viscol şi ger
Transformă-Te Doamne-n lumină
Şi fii Călăuza ce paşi-i îndreaptă
Spre casa de dragoste plină!”

Şi parcă drumeţul mai prinde puteri
Când vede un licăr în zare:
Răspunsul ce vine când Domnul lucrează
Şi lasă prin Haru-I salvare!

Vulcan-19-01-2014     Maria Luca