Etichetă: Poezii de Maria Luca

Trezit din amorţeala unei ierni
-Ce trebuia să fie şi nu este-
Un lujer firav se-nălţa spre soare
Şi se-ntreba uimit…de ce e oare
Atât de singur peste văi şi creste?

Privea înfiorat în jurul lui
La frunzele căzute în ţărână,
La petele de-un alb imaculat
Ce pe alocuri încă s-au păstrat
Ca semn că iarna încă va să vină…

Şi-ncet… încet… cu fiecare zi
Creştea plăpând… de soare mângâiat…
Dar a venit o noapte cu ninsoare
Ce şi-a cenut zăpada peste floare
Iar lujerul firav, a îngheţat!

La fel e omul ce în noaptea lumii
Trăieşte singur, fără Dumnezeu…
El nu-nţelege dragostea de Tată…
Nu vede-n jur lumina şi încă mai aşteaptă
Să vadă-n depărtare sclipiri de curcubeu!

Iar dacă vin ispite şi-ncercări
Pe marea vieţii, vrând să îl doboare,
Va fi pierdut necunoscând Iubirea
Ce prin jertfire-aduce mântuirea
Şi prin credinţă dă eliberare!

Rămâi cu noi…Tu, Soare din vecii…
Căldura Ta să ne-ngenunche firea,
Să creştem plini de Duhul, în lumină
Şi-n anii ce prin Haru-Ţi or să vină
Să ne-nsoţească veşnică Iubirea!

Vulcan-18-01-2014    Maria Luca

Eşti raza mea de soare,
Eşti zâmbet şi culoare,
O zână din poveşti
În viaţa mea tu eşti…
Cu drag mă ocroteşti
Şi-mi spui că mă iubeşti,
Alini suspinul meu
Şi-mi spui de Dumnezeu…
Mă-nveţi să fiu mai bun
Prin tot ce fac şi spun…
Cu tine-ngenunchez,
Pe Domnul Îl urmez…
Cu tine-s liniştit
Ştiind că sunt iubit
Şi-nvăţ cum să trăiesc
Să iert şi să iubesc…
Şi-n orice clipă-aş vrea
Să-ţi spun mămica mea
Ce mult te preţuiesc,
Ce mult eu te iubesc!

Vulcan 04.01.2014     Maria Luca

Rămâi cu mine… nu pleca, rămâi…
Tu eşti Iubirea… dragostea dintâi…
Prin Tine-am învăţat cum să iubesc
Pe cei din jur şi-n dragoste să cresc!

Rămâi cu mine… Stânca mea Tu eşti
Mă însoţeşti şi-mi spui că mă iubeşti…
Când, obosit, pe cale şchiopătez
Tu mă ridici şi-mi spui să Te urmez!

Rămâi cu mine…Tu eşti Dumnezeu
Mă ocroteşti pe cale când e greu…
Eşti dorul ce mă poartă-n veşnicii…
Rămâi cu mine… nu pleca, rămâi!

Vulcan-17-01-2014    Maria Luca

Cât de mare-I Dumnezeu?
Mă întreabă fiul meu…
Este poate cât o mare?
Cât un munte? Cât e oare?

Cum s-ajung la El şi eu
Dacă-I mare Dumnezeu?
Unde oare să-L găsesc
Ca să-I spun că Îl iubesc?

Dragul meu… tu eşti prea mic
Să-nţelegi… să îţi explic…
Dar de vrei, Isus va sta
Chiar în inimioara ta!

Vulcan 09.01.2014     Maria Luca

Plângi…e oare dorul ce te poartă
Cu gândul spre albastrul nesfârşit?
E poate glasul ce-ţi şopteşte tainic:
„Veghează fiul Meu, căci veşnic te-am iubit!”

Ţi-e inima prea plină de iubire
Şi-atuncea lacrimi curg…şi nu-nţelegi
Cum plânsul e născut din fericire
Şi-aduce bucurie când nopţile veghezi!

Sunt ochii tăi izvoare nesecate
Ce curg mărgăritare fără preţ
Şi-acolo sus în ceruri vor deveni comoară
Culese cu iubire de-un Împărat Măreţ!

Vulcan-15-01-2014     Maria Luca