Promisiune…


Maria LucaŞi dacă gura mea va înceta să cânte
Şi-al meu condei din scris se va opri
Eu ştiu că vor mai fi în lume încă-o mie
Să laude pe Mielul venit din Veşnicii!

Şi dacă uneori voi obosi pe cale
Răpusă de povara de grijuri şi dureri,
Eu ştiu că Dumnezeu îşi va întinde mâna
Şi voi primi prin Duhul speranţe şi puteri!

Şi-oricât va încerca, cu vicleşug, duşmanul
Să îmi atragă paşii în drumul spre abis
Eu am în cer un Tată ce mă iubeşte veşnic
Şi este lângă mine aşa cum a promis!

Şi dacă-al meu condei va înceta să scrie
Când Tatăl Veşniciei mă va chema la El,
Acolo, printre îngeri mai mult Îl voi slăvi
Prin cântece şi rime pe Crist Emanuel!

Vulcan-02-06-2013     Maria Luca

Plouă har şi îndurare…


Maria LucaPlouă cerul cu iubire
Peste câmpul însetat
Şi sărută-n mii de spice
Grâul binecuvântat!

Stropi vioi se-ntrec grăbiţi
Trezind plantele la viaţă…
Bat la geamurile-nchise
Vestind noua dimineaţă!

Cerne ploaia peste lume
Dor de pace…dor de cer
Curăţind de-ntinăciune
Traiul nostru efemer!

Plouă har şi îndurare
Peste fii de Dumnezeu
Lăsând Duhul de trezire
Peste sfânt poporul Său!

Vulcan-02-06-2013       Maria Luca

Ştiu să scriu şi să citesc!


Azi vă spun cu bucurie:
Ştiu să scriu şi să citesc!
Şi pentru înţelepciune
Domnului Îi mulţumesc!

Deşi mic şi speriat
Sunt la şcoală silitor
Căci e lângă mine-n clasă
Isus, Domnul Domnilor!

Zi de zi îmi dă curaj
Şi mă-nvaţă să iubesc…
Pe colegi, pe-nvăţători
Să-i ascult…să îi cinstesc!

Iar acum c-am învăţat
Să citesc -prin Harul Lui-
Am să studiez la vară
Din Cuvântul Domnului!

Vulcan 31.05.2013       Maria Luca

La mulţi ani să ne trăieşti!


Dragul mamii copilaş
Azi, când este ziua ta,
Tot ce îţi doreşti sub soare
Să îţi dau în dar aş vrea!

De-aş putea s-adun mănunchi
Raze cu sclipiri de stele
Ţi le-aş da pe toate ţie
Să te poţi juca cu ele!

Florile de pe câmpii
Şi al păsărilor cânt,
Mii şi mii de jucării,
Dragostea de pe pământ…

Ţi le-aş da pe toate ţie
Să-ţi văd chipul fericit…
Numai tu eşti raţiunea
De-a iubi şi-a fi iubit!

Tu eşti binecuvântarea
Trimisă din slăvi cereşti….
Azi Îl rog pe Dumnezeu
La mulţi ani să ne trăieşti!!!

Vulcan 01.06.2013    Maria Luca

Azi iau condeiul şi cu-a lui peniţă….


Maria LucaAzi iau condeiul şi cu-a lui peniţă
Voi răscoli adânc prin amintiri,
Să caut acolo clipa fericită
Când am simţit fiorul celestelor iubiri!

Voi sfâşia perdeaua ce-nvăluie trecutul
Ca un linţoliu putred şi fără căpătâi…
Prin rime iscusite să reînvii în versuri
Acea iubire sfântă din dragostea dintîi!

Iar când prin valul vremii o rază va străbate
Purtând pe-aripi de dor speranţe şi-mpliniri
Un imn de proslăvire se va-nălţa spre ceruri,
Spre Cel ce-a zămislit eternele iubiri!

Şi mâinile curate voi înălţa în rugă
Ca jertfă de-adorare cu un miros plăcut…
Voi strânge o comoară din clipele sublime
În inima din care prin Duhul s-au născut!

Şi animat…condeiul va scrie-n frenezie
Cuvinte împletite cu dragoste şi dor
Ce-apoi vor prinde aripi spre tronul de-ndurare
Şi-or odihni la Pieptul Acelui Salvator!

Vulcan-29-05-2013     Maria Luca