Etichetă: Poezii de Maria Luca

De ce altarul de-nchinare
E rece-acum şi pustiit,
Şi nu se-nalţă osanale
Spre Cel ce-atâta ne-a iubit?

De ce în odăiţa noastră
Aşa puţin îngenunchem,
Şi nu privim spre zarea-albastră?
Şi nu stăm noaptea să veghem?

De ce-n biserici tot mai rar
Se-aude vocea Lui Isus?
Cei ce vorbesc nu mai au har…
Spun de la ei ce au de spus!

De ce Iubirea ce odată
Ardea în inimi ca un rug,
Se stinge-ncet…e alungată…
Şi-atâtea temeri o ajung?

De ce atâta suferinţă,
Atâtea lacrimi şi dureri?
Atâta lipsă de credinţă…
Atâta lipsă de puteri?

O…adă Doamne-nviorare
Şi lasă Duhul Tău cel Sfânt
Să ne ridice în lucrare,
S-avem putere din Cuvânt!

Să ne întoarcem către Tine,
În viaţa noastră să rămâi!
Şi Te rugăm cu-nflăcărare
Redă-ne dragostea dintâi!!! Amin!

Rămâi aşa, o clipă, ancorat…
Cu sufletul plutind între pământ şi cer….
O dulce mângâiere te cuprinde
Prin Duhul Sfânt durerea şi lacrimile pier!

Adună-apoi, din tainice unghere,
Într-un buchet imens surâs şi fericire…
Şi scoate la lumină speranţele pierdute,
Şi dorul de vecie, de sfânta Lui Iubire!

Opreşte-te o clipă şi ascultă…
Se-aude un mesaj ce e trimis de sus:
„Eşti fiul meu…şi-aşa vei fi mereu…
Rămâi în Harul Meu căci te iubesc nespus!” Amin!

Mi-ai arătat rana din palme,
Pe frunte picuri de rubini….
Şi-atunci am înţeles, Isuse
De ce de-atâta timp suspini!

Tu mă chemai cu glas duios….
Dar eu mergeam pe un alt drum.
Eram murdar şi păcătos,
Eram în lume ca un fum.

Oo…ziua ceea minunată
Când ai intrat în viaţa mea….
M-ai ridicat precum un Tată
Şi mi-ai luat povara grea!

De-atunci mereu Te vreau cu mine
Să mă conduci prin Duhul Sfânt!
Să Te slăvesc la greu sau bine
Cât voi trăi pe-acest pământ! Amin!

Nu cunoşteam Iubirea nici Slava Feţei Tale…
Cuprins de-a lumii val mă tot duceam la vale.
Captiv în colivia de patimi şi de bani
Am fost un rob netrebnic atâţia ani şi ani!

Dar a venit o vreme când eu am înţeles
Că tot ce-aveam în viaţă era lipsit de sens…
Căci undeva ascuns adânc în fiinţa mea
Era dorul de Tine şi de Iubirea Ta!

Şi-atunci Te-am întâlnit…cu fruntea sângerândă
Şi trupul aplecat sub apriga osândă.
Am înţeles Isuse că prin păcatul meu
Eu Ţi-am făcut calvarul să fie şi mai greu!

Spre mine, păcătosul, Tu mâna ai întins,
M-ai ridicat din tină, în braţe m-ai cuprins
Şi mi-ai şoptit duios că-n jertfa crucii Tale
Eu am primit iertare, eu am primit salvare!

Mă iartă Domnul meu, c-am fost nepăsător,
Când Tu băteai la uşă şi mă chemai cu dor,
Atâţia ani Isuse, n-am vrut să îţi deschid…
Şi Te-am lăsat afară, în noapte şi în frig!

Ce mare Îndurare, ce Har fără sfârşit,
Să ştiu că, plin de vină, Tu totuşi m-ai iubit!
Acum îmi eşti Părinte şi toată viaţa mea
Voi lăuda Iubirea şi Măreţia Ta! Amin!

De ce să mergi tot singur, cu greu ducând povara
Când El îţi poate fi un prieten credincios…
De-atâta timp aşteaptă să intre-n viaţa ta,
Ascultă! Încă bate la uşa ta Cristos!

De ce nu înţelegi ce Dragoste supremă
Îţi poartă zi de zi şi ţi-a purtat mereu!
Priveşte-n jurul tău ce minunate-s toate
Create pentru noi de-un veşnic Dumnezeu!

El încă te aşteaptă! El încă stă şi bate!
Depinde doar de tine dacă-L primeşti sau ba!
Acel ce şi-a dat viaţa ca tu să fii salvat
E încă tot afară şi-aşteaptă! Nu uita! Amin!