Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Mioriţa

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Avatarul lui sfmartianLa moara lui Felix

dscf3290

Pe-un picior de plai
Cu gândul la Rai…

– Nu plânge, Mioriţo, nu mai plânge,
Ţi-e, cumva, glasul bocet a pustiu?
Complotul cosmic însetat de sânge
Ce-a vrut ca Viaţa-n moarte a o frânge
A eşuat, Păstorul tău e viu.

Iar dacă paltinii şi brazii cântă,
Chiar munţii falnici în splendoarea lor,
Ei nu jelesc şi nici nu se frământă
Ci spre Păstoru-ţi cântul lor se-avântă
Recunoscându-L ca şi Creator.

Căci înainte ca ceva să fie,
Iar timpul făcea primii paşi în mers,
Păstorul tău, care-i din veşnicie,
A desenat cu-tâta măiestrie
Decoruri pentru-ntregul Univers.

De-aceea-I cântă soare, lună, stele
În drumul lor pe tainice poteci;
Păstorul tău e Domn şi peste ele,
Aşa că sterge-ţi lacrimile grele
Căci El e viu, e viu în veci de veci:

-N-am doliu-n suflet şi nu plâng de jale,
Eu ştiu că este viu al meu Păstor
Căci simt atingerea iubirii Sale
Şi-al…

Vezi articolul original 110 cuvinte mai mult

Nevoie urgentă de alb

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

Mi-e, oare, ochiul inimii bolnav,
În cuşca pesimismului ostatic?
Sau văd corect un diagnostic grav:
Planeta este în declin cromatic.

E tot mai rar în lume albul cast,
Alb de iubire, alb de armonie,
Iar cenuşiul, pe un spaţiu vast,
Aduce a-nnoptare şi urgie.

E, oare, ochiul meu întunecat
Şi lumii nu-i mai recunosc paleta?
Sau adevăru-i de necontestat:
Păcatul e mai greu decât… planeta!

Oricât ar fi povara lui de grea,
Cu rădăcini înfipte-adânc în ere,
Un lucru-i cert, pentru-al îndepărta
E de ajuns o singură-‘Nviere.

E de ajuns spre Jertfă a privi,
Uitând de căutările năuce,
Şi a zidi în fiecare zi
Orientând ferestrele spre Cruce.

Şi când Lumina ne va inunda
Din Cel ce ne-a spălat de orice vină,
Cu albul ce în noi va triumfa
Vom da planetei straie de lumină.

Apelul meu este înflăcărat,
Chiar dacă inima mi-e încă tristă:
Să dăm planetei albul meritat,
Căci unitatea-n dragoste există!

Simion Felix Marțian

Uite apă!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

descarcare-2

Şi famenul a zis: “Uite apă;ce mă împiedică să fiu botezat?”(Faptele ap 8:36)

A fost un famen etiopian
Pe drumul care cobora spre Gaza
Pustiu prin clocotul ca de vulcan
Al soarelui care-ncingea amiaza.

În carul său venit din depărtări,
Muncit de ne-ntrerupta-i căutare,
El era chinuit de întrebări
Deşi se întorcea de la-nchinare.

Şi pentru că-l ardea cu foc mocnit
Dorinţa lui de-a şti cui se închină,
Domnul din cer i S-a descoperit
Când Filip i-a adus din Duh lumină.

A fost mometul vieţii culminant
Şi focu-n el şi-a înteţit văpaia
Căci Mielul se descoperea vibrant,
Pe paginile Cărţii lui Isaia.

“Ce mă împiedică să mă botez
Când eu mărturisesc ştiind prea bine,
Isus e Domn, acesta-mi este crez,
Iar apa uite, este lângă mine.”

Un om a căutat şi a găsit
Răspunsul prin a Duhului Sfânt rază,
Şi-a înţeles că este mântuit
Acel ce crede dar se şi botează.

Dacă mai ai încă nelămuriri,
Ai vrea să cauţi însă nu ştii unde,
Găseşte în Cuvânt dezvăluiri,
Căci Domnul niciodată nu se-ascunde.

Apoi, lângă izvorul din Cuvânt,
Simţind cum cerurile te adapă,
Să iei decizia de Legământ
Mărturisind: „Eu cred!”  şi…uite apă!

Simion Felix Martian

Misionarul

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII

misionarul

Luând în tălpi cărări îndepărtate
Când graniţe se nasc, trăiesc şi mor,
Colindă lumi de umbre-ntunecate
Clădite pe minciuni, pe surogate,
Zelosul, dedicatul vestitor.

El simte că îl cheamă depărtarea
Cu hărţile-aşternute pe pământ,
Spre ţări unde domneşte-ntunecarea
Ducând lumina şi eliberarea
Cu torţa care arde în Cuvânt.

Înflăcărat, cu focul în privire
Şi inima în clocot pentru cer,
El trece peste orice-mpotrivire
Căci e un vestitor, şi-a da de ştire
E misiunea lui de mesager.

El duce-n bezna lumilor lumină
Cu vestea mântuirii prin Isus,
Prin sângele ce spală orice vină,
Şi tolba cu scrisori îi este plină
Purtând mesajele ce vin de sus.

E artizanul luptei îndârjite
C-un zel ce pare supraomenesc
Şi lasă-n urma trudei ascuţite
Amprenta tălpilor bătătorite
Pe ţărmuri unde zorile mijesc.

Îl ştiu umblând prin ţări îndepărtate
Şi-aş vrea ca, într-un fel, să-l însoţesc,
Iar de mi-s tălpile catifelate
De prea comode şi prea neumblate,
Atunci…genunchii să-i bătătoresc.

Haideţi să ne unim în rugăciune
Cerând fierbinte Tatălui divin
Să-l însoţească El în acţiune
Dându-i putere, har, înţelepciune
Şi-o plenitudine în Duh, amin.

Simion Felix Marțian

Misionarul

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în POEZII