Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic:”Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!”Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! (Ps.45:1)

Tabloul e de vis, copleşitor,
Când vezi metafore râzând în soare
Şi epitete-n strai strălucitor
Printre poeţi care cu seva lor
Scriu în pridvorul limbii literare.

Tot lexicul este un câmp arat,
Supus de plug de-a lungul şi de-a latul,
Însă tresare brusc, înflăcărat,
Dând într-un clocot viu tot ce-i de dat
Când lauda e pentru Împăratul.

Cuvintele ţâşnesc cu irizări
Făcându-şi cuib în poala poeziei;
Noi le dăm aripi, le deschidem zări
Vorbind cu psalmi şi izvodind cântări,
Dând laudelor girul armoniei.

Izvoarele din versuri şopotesc
Pe-acelaşi portativ cu frunza, vântul,
Iar laudele cresc şi cresc şi cresc
Când vin cuvintele şi se-mpletesc
Pentru-a slăvi pe Cel ce e Cuvântul.

Ne închinăm Divinului prin vers,
Pri tot ce El ne-a pus la îndemână,
Şi-n limitatul nostru univers
Mersul ni-e zbor şi scrisul de neşters
Căci poezim cu cer limba română.

Simion Felix Marțian

Pe șevalet e pânza încă goală
Dar toamna-și varsă marea de culoare
Din lan, din pom, din crâng, din iaz, din floare
Și toate prind pe pânză rânduială.

Imaginea se-ncarcă, prinde viață,
Din tinda toamnei se pornește vântul
Spre porumbiștea deșelând pământul
Și spre mătasea verde din fâneață.

De rodul greu din ram scâncesc proptele
Sub mărul plin de râsete rotunde,
Iar dinspre piersici simți cum te pătrunde
Belșugul galben până la plăsele.

E grea povara dulce din livadă
Cum și în cucuruz cu greu apasă,
Și peste tot, când seara-ncet se lasă,
Se-nchide-a mulțumirii acoladă.

Pe pânză-i rodul plin al unei toamne,
Iar șevaletul tace a uimire;
Privesc tabloul plin de mulțumire
Dar să-l semnez nu pot, semnează-l, Doamne!

Căci doar a Ta e din vecii rodirea
Chiar dacă noi mai scrijelim pe glie,
De-aceea pun pe pânza caldă, vie,
În loc de semnătură…mulțumirea!

Simion Felix Marțian

https://simfelixmarblog.wordpress.com/