Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Azi centrul lumii e la Betleem,
Veniţi creştini cu toţi la sărbătoare,
Pruncul de-atunci e Salvator Suprem,
Să ne prosternăm deci în închinare.

Cu bucurie stând lângă păstori
Să Îi cântăm cum îngerii cântară;
Suntem mai motivaţi de mii de ori,
Scăpaţi de a păcatului povară.

De vii spre El pe drum făcut de magi
Nu căuta vreo stea strălucitoare,
Ci-n cămăruţa ta să te retragi
Cerând lumină călăuzitoare.

Dar nu uita că de la Betleem,
În drumul Său spre cruce, spre-nviere,
A fost mereu lângă acei ce gem
Dând pace, bucurie, mângâiere.

Îl vei găsi uşor, căci unde-I El
E dragostea agape împlinită,
Leul din Iuda are chip de miel
Şi pacea Lui este desăvârşită.

Veniţi să Îl sărbătorim cântând,
Unindu-ne-ale inimilor forţe,
Şi-n focul viu al dragostei arzând
Să le-nălţăm în cinstea Lui ca torţe.

Azi centrul lumii e la Betleem,
La iesle-I Pâinea, este Apa vie,
Veniţi creştini ca însetaţi să bem
Şi Pâine să mâncăm pentru vecie.

Amin
Vulcan, dec. 2006       Simion Felix Marţian

 

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)

Văzduhu’i plin de strune de argint
Din care curg neîncetat colinde
Pe raza lunii prinsă- n hiacint
Şi, din al veşniciei labirint,
Istoria ascultă şi se-aprinde.

Simte venind din zorii ei fiori
Pe imemoriale portative,
Cântări de îngeri, glasuri de păstori
Vibrând sub cerul nopţii până-n zori
Prin ale terebinţilor ogive.

Era-nceput de ev în Betleem,
Venea Dumnezeirea la Efrata
Într-un demers dramatic şi suprem,
Iar pământenii, într-un gest extrem,
Ca primitori, I-au oferit…poiata.

A fost smerirea până la pământ,
Când ieslea a îmbrăţişat Divinul
Şi când, luând teluricul veşmânt,
Pruncul păşea în Noul Legământ
Ca să-i croiască omului destinul.

O noapte sfântă, noapte de cântări
Din stele scânteind în constelaţii,
O noapte ce transcende timp şi zări
Trecând prin inimi, sentimente, stări
A mii şi mii de alte generaţii.

Şi cântul de atunci, astăzi colind,
Îmi reaprinde dorul de Efrata
Şi, către ieslea de atunci privind,
Vreau acest dor fierbinte-n stih să-l prind,
Din care să vibreze: Maranata!

Amin
Vulcan, 16 nov 2012    Simion Felix Marţian

Se-anină țurțurii de calendar
Și ultima sa filă stă să cearnă
Omăt, când caii crivățului, iar,
Mușcă zăbala, nechezând a iarnă.

O fi zăpadă și prin alte țări,
La fel de rece și de…luminoasă,
Dar scârțâitul ei nu-i nicăieri
Cum este al omătului de-acasă.

Până și zurgălăii de la cai,
Și lemnul când, mușcat de ger, trosnește,
Sună la noi, pe-acest picior de plai,
Ca nicăieri în lume: românește!

Dar decât toate astea mai presus ,
Chiar steaua magilor, ce luminează
La sărbătoarea Pruncului Isus,
Tot românește ne îmbrățișează.

Căci chiar dacă Pruncul sărbătorit
Prin Naștere pământu-ntreg cuprinde,
Niciunde nu-i mai călduros primit
Ca-n țara ce grăiește prin colinde.

Veniți români acasă de Crăciun,
Acel „acasă” care se cunoaște
Prin „mai frumos”, „mai luminos”, „mai bun”,
Și toți să colindăm „Cristos se naște…”

Simion Felix Marțian

Din vremea când şi David păstorea
Erau în Betleem păşuni şi turme,
Iar păstoritul se perpetua
Prin generaţii de păstori sadea,
Călcându-şi unii altora pe urme.

Dar cei aleşi, cei binecuvântaţi
În noaptea care-şi înstela decorul,
Au fost acei de îngeri vizitaţi
Şi primii dintre oameni, înştiinţaţi
Că S-a născut, între păstori, Păstorul.

Încă din vremea când Boaz ara
Punând sub brazdă spicele de mâine,
Iar Rut printre secerători cânta,
Mereu la Betleem se unduia,
Râzând în soare, un ocean de pâine.

Dar dintre toţi aceşti cultivatori
Cu secera în prelungirea mâinii,
Doar unii au avut acest favor,
De a putea vedea cu ochii lor
Cum Pâinea S-a născut în Casa pâinii.
***
A fost o vreme, timpul crucial,
Iar Betleem a fost un loc anume,
Dar de atunci, ca un favor total,
Privim la naştere în mod egal
Căci e un Betleem întreaga lume.

Zilnic se naşte-n inimi noi Isus,
Când imnul dragostei îşi cântă nota.
Primeşte-L şi tu-n inimă, supus,
Ca să porneşti cu El pe-un drum, doar dus,
Din Betleem la cer, via Golgota.

Amin
Vulcan, dec. 2007    Simion Felix Martian

Creştinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit;
E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume
Deşi al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.

De două milenii creştinii serbează,
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creştin se transformă-n folclor:

O iesle, un Prunc într-o ţară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,
Şi magii, conduşi de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.

Trezeşte-te astăzi, revino-ţi creştine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Priveşte acuma la iesle mai bine
Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.

La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Şi Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranţă, un nou început.

La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O şansă trimisă de Tatăl de sus,
Primeşte cu pace mesajul iubirii
Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.

Amin
Vulcan, dec. 2006     Simion Felix Marţian