Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Ziua Cincizecimii


E iarăşi sărbătoare în cetate, E iarăşi forfotă-n Ierusalim, Din patru zări aici sunt adunate Să dea cinstire Legii, gloate, gloate, E ca un furnicar oraşul plin. Căci Dumnezeu urmează să-mplinească Un plan vestit de veacuri prin Ioel Şi vrea ca mii de martori să privească Şi mai pe urmă să mărturisească Ce minunat e când lucrează El. Aici stau ucenicii cu durere În urma despărţirii de Isus, Lipsiţi de îndrăzneală, de putere, Dar aşteptând promisa mângâiere Prin Duh mângâietor, venind de Sus. Speranţa-i ţine-acuma împreună Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh, Când deodată, deşi-i vreme bună, Un sunet ca de vânt, ca de furtună, Porneşte fără veste din văzduh, Şi, împărţite peste fiecare, Din cer venind, coboară limbi de foc; Aceasta-i aşteptata revărsare, E ploaia-nviorării pe ogoare Vestită din vechime prin prooroc. Uimind apoi mulţimile-adunate Au început în limbi a le vorbi, În limbi de ei încă neînvăţate, În limbi care prin Duhul le-au fost date Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi. Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească Cuprins de focul viu, cuprins de zel, De îndrăzneală-n Duh, nepământească, Şi oamenilor să mărturisească De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel. Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării În urma îndrăzneţului cuvânt. Ei au primit pecetea îndurării Şi-mbrăţişarea binecuvântării Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt. *** Când n-avem îndrăzneală la mulţime, Nici foc în noi să Te mărturisim, Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime Şi lasă peste noi flăcări divine, Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim. Mai toarnă, Doamne, foc în adunare, Redeşteptării sfinte să-i dăm glas, […]

Aceasta-i calea ta!


Da…vor mai fi în calea ta Şi spini ce sufletul rănesc… Va fi şi soare dar şi nori Şi flori ce-n taină înfloresc… Vor fi în calea ta dureri Iar ochii tăi vor fi izvoare De lacrimi multe ce vor curge Căutând o vorbă de-alinare… Vor fi şi zâmbete şi cânt, Şi aripi şi iubiri curate… Va fi culoare şi parfum Şi zbor şi doruri necurmate… Da…calea ta e numai una Şi ai pe ea şi bun şi rău… Tu preţuieşte-o! E a ta! Lăsată-n dar de Dumnezeu! Vulcan-13-04-2015    Maria Luca

Apostolul (La mormântul pastorului Sandu Marin)


„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.”- Daniel 12:3 Pe plai moldav, la Diecheni-Bucești, Și-a început periplul mesagerul; A stat o vreme bună la Giurgești, Apoi la Dej, și-acum…spre slăvi cerești Să-mpodobească, printre stele, cerul. Dar între-aceste „stații”au fost mii În care-a poposit, ducând Scriptura, Ducând spre însetați mesaje vii, Trecînd prin focul multor bătălii În care-și lustruia, luptând, armura. Ardea lumina vie-n ochii lui Și degaja căldură din cuvinte Dând vestea mântuirii orișicui, Iar cei ce-au înțeles au fost destui Și-au îmbrăcat, spre viață, straie sfinte. Parcă țesut din dragoste și zel El își urma neobosit menirea, Ducând lumină-n lume cu Acel Ce l-a chemat și i-a rămas model: Isus divinul, Calea, Mântuirea! Atâtea drumuri i s-au scurs sub pași C-ar fi putut înconjura pământul, Dar a văzut „sămânță de urmași” Când cei ce-l ascultau erau atrași Spre Cel ce din vecii este Cuvântul! Azi, alergarea lui s-a încheiat Și lupta și-a sfârșit-o-n biruință, Ca un apostol dârz, neînfricat, Fiind exemplu vrednic de urmat Prin viața sa trăită în credință. Sub cerul primăverii opalin Ne despărțim de el, simțind durere, Însă îi spunem printr-un crez divin: Drum bun spre veșnicii, Sandu Marin! Ne vom vedea în cer. La revedere! Simion Felix Marțian Vulcan, 27 aprilie 2015    Simion Felix Marțian