Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Sondez, vâslind cu sete din formule,
Şi-n Univers cu totul mă afund,
Dar simţurile nu îmi sunt destule
Când tainele îmi colcăie-n celule,
Din strălumina unui timp fecund.

Lăsând în urmă zbor de constelaţii
Mă soarbe întunericul, avid,
Sub forma unei negre inspiraţii
Şi când misterele devin vibraţii
Prin mii de ochi spre ele mă deschid.

În bezna grea care îşi tace cântul
Şi-n gerul ca o fiară fără chip,
Văd galaxii trecând în zbor ca vântul,
Dar…unde-i casa mea, unde-i Pământul?
Unde e …firicelul de nisip?

Mă-ngheaţă groază rece, fără nume,
Şi inima îmi tremură-n aspic
În timp ce raţiunea face spume:
Dacă-i aşa minusculă o lume,
Ce pot fi eu mai mult decât…nimic?

În spaimă-nfăşurat, ca-ntr-un zăbranic,
Cu sufletul sub temeri gârbovit,
Îmi simt zădărnicia greu, organic,
Şi invadat de ea în chip tiranic,
Mă văd călcat de necuprins, strivit.

Dar bezna dureroasă de înfrângeri
Se sparge, când lumina din Cuvânt
Mă scoate din hăţişul de constrângeri,
Să înţeleg că-n toate sunt răsfrângeri
Din slava Celul veşnic sfânt, sfânt, sfânt.

Şi prin credinţă, vajnica lumină,
Din elemente noi mă recreez
Căci văd în toate pronia divină
Şi curăţat de-a spaimelor rugină
Mă infinesc în Dumnezeu prin crez.

Amin
Vulcan. oct 2013               Simion Felix Martian

Mă şfichiuieşte burniţa şi-n suflet
Când plânge-n toamnă cerul plumburiu,
Şi simt invazia de cenuşiu
Prin gânduri reci venind fără răsuflet.

Sau: hohotul de aur şi aramă
Din frunzele care se scaldă-n cald
Mă-nfăşură cu-al bucuriei fald
Şi-n jocul razelor de foc mă cheamă.

Două decoruri, rând pe rând pe boltă
Când filele se-ntorc autumnal,
Însă niciunul nu e crucial
Căci toamna-i toamnă numai prin recoltă.

Şi o redefinesc, privind în zare,
Când  coacerea se manifestă viu
În glia ce-şi deşartă, pliu cu pliu,
Întreaga bogăţie în hambare.

Văd valurile binecuvântării
Purtând pe creste minunatul rod
Adus din brazdă, ramuri şi năvod,
Un râu al dragostei şi-al îndurării.

Dorind să-i aflu tainica sorginte
Îl urmăresc uimit către izvor
Şi văd că e deschis, dăruitor,
Zăgazul cerului cu daruri sfinte.

Această înţelegere mă-ndeamnă
Să văd întregul rod ca pe un dar
Şi aducându-mi jertfa la altar
Să mulţumesc şi pentru-această toamnă:

Primeşte-mi mulţumirea, Sfinte Tată,
Dar nu numai prin stihuri de rapsod
Ci pentru rod să mulţumesc cu rod,
Trăind o viaţă Ţie dedicată.

Amin

Vulcan 13.10.2013     Simion Felix Marțian

Privind pe paginile Cărţii Sfinte
La vasta galerie de eroi,
Vedem cum viaţa lor, o, Sfânt Părinte,
Ţi-au închinat-o-n dragoste fierbinte,
Mulţi dintre ei fiind tineri ca noi.

Ei sunt exemple vii de râvnă mare,
Îmbracă-ne,Părinte, ca pe ei
Ca prin vorbire, fapte şi umblare
Să dovedim că-n turma-Ţi de mioare
Suntem şi noi, supuşii mieluşei.

Ne înconjoară lupi ce stau la pândă
Voind cu orice preţ să facă rău,
În faţa lor Tu să ne dai izbândă,
Şi-o inimă vrem să ne dai, flămândă,
S-o saturi numai cu cuvântul Tău.

Fă-ne lumini, Părinte, în cetate,
Ca şi prin noi Tu să Te proslăveşti
Şi în cotloanele întunecate,
Unde Lumina Ta abia răzbate,
Pentru trezire să ne foloseşti.

Venim cu laudă şi închinare,
Cu tot elanul nostru tineresc,
Dorind ca toţi,cu-ntreaga adunare,
Să înălţăm spre ceruri o cântare
Unindu-ne cu corul îngeresc.

Privind pe paginile Cărţii Sfinte
La vasta galerie de eroi,
Noi, tineretul din Vulcan, Părinte,
Dorinţa noastră-Ţi adresăm, fierbinte:
Vrem ca în cer cu ei să fim şi noi!
Amin

Vulcan 7 oct.2013         Simion Felix Marțian

Durerea are dinţi, da, are dinţi
Cu muşcătură crudă, otrăvită,
Şi gheare are, gheare lungi, fierbinţi
Şi-o respiraţie de foc, cumplită.

O simt intens cum sfâşie din trup
Şi sufletul mi-l zdrenţuieşte-n gheare,
Când stăvilarul de răbdare-l rup
Puhoaiele cumplite de-ncercare.

Se-nchide orizontul cenuşiu
Până îi simt strânsoarea grea pe tâmple
Şi, de speranţă părăsit, pustiu,
Amarul lumii-ntregi prin pori mă umple.

Tristeţe, apăsare, zvârcoliri,
Dureri atroce îmboldind cu spasme
Se strâng într-un buchet de otrăviri,
Mănunchi sinistru exalând miasme.

Cum am ajuns aici? Ce s-a-ntâmplat?
De ce mi-e deznădejdea pat şi pernă?
O, Doamne!- doar o clipă am uitat
Că izbăvirea mea este eternă,

Dar vin acum cu-al rugăciunii jar,
Căci îndurările-Ţi sunt fără număr,
Ca, reprimit în Sfântul Sanctuar,
Să Te ating cu lacrima pe umăr,

Să-ncep cu ochii umezi a vedea
Cum se topeşte negura şi greul,
Şi-n lacrima primind Lumina Ta
Cum înfloreşte iarăşi curcubeul.

Vulcan, 26 iunie 2013        Simion Felix Marțian

S.F.Marțian

E iarăşi sărbătoare în cetate,
E iarăşi forfotă-n Ierusalim,
Din patru zări aici sunt adunate
Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,
E ca un furnicar oraşul plin.

Căci Dumnezeu urmează să-mplinească
Un plan vestit de veacuri prin Ioel
Şi vrea ca mii de martori să privească
Şi mai pe urmă să mărturisească
Ce minunat e când lucrează El.

Aici stau ucenicii cu durere
În urma despărţirii de Isus,
Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,
Dar aşteptând promisa mângâiere
Prin Duh mângâietor, venind de Sus.

Speranţa-i ţine-acuma împreună
Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,
Când deodată, deşi-i vreme bună,
Un sunet ca de vânt, ca de furtună,
Porneşte fără veste din văzduh,

Şi, împărţite peste fiecare,
Din cer venind, coboară limbi de foc;
Aceasta-i aşteptata revărsare,
E ploaia-nviorării pe ogoare
Vestită din vechime prin prooroc.

Uimind apoi mulţimile-adunate
Au început în limbi a le vorbi,
În limbi de ei încă neînvăţate,
În limbi care prin Duhul le-au fost date
Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.

Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească
Cuprins de focul viu, cuprins de zel,
De îndrăzneală-n Duh, nepământească,
Şi oamenilor să mărturisească
De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.

Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării
În urma îndrăzneţului cuvânt.
Ei au primit pecetea îndurării
Şi-mbrăţişarea binecuvântării
Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.
***
Când n-avem îndrăzneală la mulţime,
Nici foc în noi să Te mărturisim,
Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime
Şi lasă peste noi flăcări divine,
Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.

Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,
Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,
Simţind în noi a cerului chemare
În Duh să Îţi aducem închinare,
Înaintând spre ceruri pas cu pas.

Mai lasă vâjâitul să răsune
Şi casa zgudui-o din temelii
Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,
Atunci când trâmbiţa o să răsune
Noi să fim gata pentru veşnicii.

Amin
Vulcan 26.05.2007     Simion Felix Marțian