Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Ne închinăm cu mulţumiri, Părinte,
Că-n dragostea-Ţi venind din veşnicii
Ne copleşeşti cu darurile sfinte
Şi că în inimă, pe-un loc fierbinte,
Ne-ai aşezat, ca daruri, pe copii.

Prin ei mai dăinuim după plecare,
Prin ei ne scurgem prelungiţi în timp,
Dar cât suntem alături pe cărare
Vrem să ne-asigurăm că fiecare
Doreşte-al nemuririi anotimp.

Ne bucurăm cu o speranţă vie
Şi, năzuind spre cer, cântăm cu dor,
Dar gândul că acolo-n veşnicie
Ei nu ne-ar însoţi, e-o grozăvie,
Dând umbră bucuriei, ca un nor.

Ne îngrozeşte acest gând, ne doare,
De-aceea, Doamne, noi ne străduim
Să le sădim în inimă ardoare
Şi dragoste pentru a Ta lucrare,
Dar nu întotdeauna reuşim.

Noi am venit la Tine cu-ndrăzneală
Încă de când în viaţă i-am primit;
Când Te-am rugat, Tu i-ai ferit de boală,
Apoi de grijă le-ai purtat la şcoală,
Dar ei crescând, şi lupta s-a-nteţit.

Ne înspăimântă-această perspectivă,
Când îi vedem păşind din risc în risc
Printr-o hidoasă lume maladivă,
În care ispitirea se cultivă
Udată cu venin de basilisc.

De-aceea stăruim în rugăciune
Şi îi încredinţăm în mâna Ta,
Să îi păzeşti de orice-ntinăciune
Şi-n jurul lor ca scut să se adune
Îngeri din cer, pentru a-i proteja.

Ne închinăm cu mulţumiri, Părinte,
De pe pământul nostru pasager,
Că azi la rugă ai luat aminte,
Căci ne dorim din inimă, fierbinte,
Să ne-nsoţească şi copiii-n cer.

Amin
Vulcan, 2 martie 2013    Simion Felix Marțian

“Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…”(Marcu 1:2b)

Când se-ntorcea istoria spre soare
Şi era mântuirii-abia mijea,
Un glas de tunet, cu înflăcărare,
Vestea o cale ce se deschidea.

Intra în eră Antemergătorul
Ce cobora prin timp din prorocii,
Să pregătească el, Botezătorul,
O cale pentru Cel din veşnicii.

Vorbea de pocăinţă şi iertare,
Despre mărturisire şi botez,
Iar vorbele, adesea tăietoare,
Intrau adânc în inimi, până-n miez.

N-a cunoscut până atunci Iordanul
Aşa un val vuind spre valul său,
Căci gloatele veneau cu tot elanul
Voind să-ntoarcă spatele la rău.

Le-a mai vorbit Ioan de Cel ce vine,
El pregătindu-I calea spre norod,
Dar zborul său înaripat spre bine
S-a frânt de răutatea lui Irod.

S-a stins Ioan, profet cu glas de clopot,
Dar nu-nainte de-a fi auzit
Din faptele reverberând în ropot
Că Cel ce vine… deja a venit.

A fost un glas ce-a răscolit pustia
Şi ca ecou s-a consumat, vibrând;
În bezna vremii a purtat făclia
Şi tot ca ea s-a mistuit, arzând.

Amin
Vulcan, dec. 2010    Simion Felix Marţian

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci Ioan, chemând, înflăcăra,
Căci pentru cer el a aprins scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza,
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu,
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”
***
Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

Amin
Vulcan, 4 ian. 2011     Simion Felix Marţian

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Amin
Vulcan, dec. 2008    Simion Felix Marţian

Tăceau Samaria și Galilea,
Strivite de amiaza caldă, grea
Când pe drumeagul ce se întindea,
Cu pași divini scriindu-Și odiseea,
Isus cu trena liniștii trecea.

Ducea cu El și pace și iubire,
Și sate care răsăreau pe drum
Parcă-nfloreau, ca-n pagini de album,
Când El trecea purtând tămăduire
Care le-nvăluia ca un parfum.

Dar pe decorul ca o sărbătoare,
Țesut doar din lumini și bucurii,
Apare, iată, pata care doare:
Zece leproși cuprinși de disperare
Purtându-și moartea-n trupurile vii.

Proscriși ieșiți afară din cetate,
Goliți de vlagă, de speranțe goi,
Aveau nu doar dureri îngemănate,
Ci și aceleași cereri disperate:
Isus, ai milă! Ai milă de noi!

Putea să nu-i audă, să nu-i vadă,
Acel ce e din veac Vindecător?
O, nu, ci cu iubire, sfânta roadă,
Le-a zis: mergeți la preoți să vă vadă!
Și ei pășeau spre vindecarea lor…

Cu fiecare pas către lumină
Ei renășteau, simțind că iar trăiesc,
Și când refacerea a fost deplină
Unul din ei s-a hotărât să vină
La Domnul și să-I spună: Mulțumesc!

M-ai vindecat de lepra mea, Isuse,
Căci singur nu aș fi putut s-o-nfrunt;
Nu sunt proscris, n-am granițe impuse,
Însă întreb: prin jertfele aduse
Eu, din cei zece, Doamne, care sunt?

Petroșani, 02 ian. 2013     Simion Felix Marţian