Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Se-nalţă falnic către cer stejarul
Simbol al trăiniciei, neclintit,
Dar sub topor căzut, urmează jarul,
Sau poate putregaiul, sau chiar carul
Şi-n urma lui… nimic, totu-i sfârşit.

Se erodează-n munţi semeţi granitul
Şi vremea macină în andezit,
Nici munţii nu reflectă infinitul
Ci-n faţa vremii-şi au şi ei sfârşitul
Şi încă un simbol s-a prăbuşit.

Precum o boală fără vindecare
Mănâncă ne-ncetat rugina-n fier
Şi-n faţa timpului n-are scăpare;
Oricât ar fi de dur, oricât de tare,
Până şi fierul este efemer.

Din tot ce a făcut Acel ce face,
Tu, omule, creat deosebit,
Vrei sau nu vrei, îţi place, nu îţi place,
Cu cerul în conflict sau sfântă pace,
Vei vieţui etern,fără sfârşit.

Căci numai tu, din tot ce e Zidirea,
Eşti o făptură după chipul Său,
De-aceea porţi în tine nemurirea,
Aşa că înteţeşte-ţi pregătirea
Să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău.

Căci pentru viaţa ta trăită-n lume,
În scurta alergare pe pământ,
Tu vei fi judecat, şi-o să te-ndrume
Către o destinaţie anume:
Spre focul veşnic sau spre cerul sfânt.

Noi nu putem descrie în cuvinte
Nici plânsul veşnic, nici eternul cânt,
Nici hidoşenia celui ce minte,
Nici grozăvia iadului fierbinte,
Dar nici splendorile Raiului sfânt.

Tu ia acum o hotărâre nouă
Când ţi se pun în faţă două căi;
Către etern se-ndreaptă amândouă,
Dar veşnicia se împarte-n două:
Poţi să fii cu Isus sau cu cei răi

Dar nu uita că tu, din lut creatul,
Ai fost făcut să fii în veci cu El,
De-aceea când te-a biruit păcatul,
Pentru salvarea ta, sacrificatul
A fost Neprihănitul, Sfântul Miel.

Te-ndrepţi inexorabil spre vecie,
Sau veşniciile spre tine vin
Nu mai contează, timp n-o să mai fie
Ci numai o eternă bucurie
Sau… omit alternativa, deci AMIN.

Vulcan, 23-IX-2006    Simion Felix Martian

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)

Din vremi străvechi, din zorii omenirii,
Aleargă filozofi după-adevăr
Cu-nţelepciunea lor supusă firii
Şi, neştiind Cuvântul împlinirii,
Despică-n patru firele de păr.

Căci adevărul este închinare
Pentru adevăraţii-nchinători,
E, prin cunoaştere, eliberare
De-aceea astăzi, cu înflăcărare,
Îţi suntem, Doamne, recunoscători.

„Ce-i adevărul?” – întreba retoric
Pilat, atuncea când Te judeca.
Era un artificiu oratoric
Însă răspunsul clar şi categoric
Era doar la un pas în faţa sa.

Căci Tu eşti Adevărul şi Viaţa,
Eşti Calea unică spre Cerul sfânt,
Tu eşti Lumina ce alungă ceaţa,
Eşti Soarele ce-aduce dimineaţa,
Da, Tu eşti Adevărul din Cuvânt!

Din vremi străvechi, din zorii omenirii,
Se tot aleargă între „da” şi „nu”
Dar Adevărul, Cuvântul zidirii,
Nu Îl cuprinde-nţelepciunea firii,
Cuvânt şi Adevăr eşti, Doamne,Tu!

Amin
Vulcan, 30-IX-2006   Simion Felix Martian

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Ps. 119:11)

Ţi-am cunoscut iubirea de Părinte
Şi-mbrăţişările Ţi le-am simţit,
Iar de atunci, cuprins de-un dor fierbinte,
Având, neîndoios, în cer sorginte,
Vreau la picioarele-Ţi să stau smerit.

Numai o inimă necredincioasă
Mă poate despărţi de harul Tău,
Numai trăirea neevlavioasă
Cuprinsă-n rătăcire păcătoasă
M-ar face tributar al celui rău.

Dar cum nu vreau o astfel de trăire,
Ci mâini curate să ridic spre cer
Având recunoştinţa drept simţire,
Cuvântul Tău îmi este izbăvire
De-l strâng în inimă ca scut de fier.

Cuvântul Tău e Cel ce-mi dă izbândă
Şi mă îndepărtează de păcat
De-l strâng, avid, în inima flămândă,
Şi fug duşmanii care stau la pândă
Atunci când sunt cu Tatăl împăcat.

Ţi-am cunoscut iubirea de Părinte
Cu care Tu m-ai izbăvit de rău,
De-aceea, pentru a-Ți mulţumi fierbinte
Şi-a nu greşi-mpotriva Ta, Preasfinte,
Eu strâng în inimă Cuvântul Tău.

Amin
Vulcan, 29-09-2006     Simion Felix Marțian

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. ( Ps. 119:105)

Din bezna necunoaşterii de Tine
(Un întuneric greu, perfid, vâscos),
În îndurarea-Ţi ce de-a pururi ţine,
Cu dreapta Ta întinsă peste mine
La luminişul zorilor m-ai scos.

Atunci Cuvântul Tău mi-a dat lumină,
O sfântă strălucire din vecii
Cu irizarea ei diamantină,
Iar solzii de pe ochi căzând în tină
Eu am cuprins cărarea cu ochi vii.

Pe-ntortocheate căi, lumea confuză
Străbate-un labirint înşelător,
Însă Cuvântul Tău mi-e călăuză,
Lumină vie, nicidecum difuză,
Şi candelă pentru al meu picior.

Cuvântul Tău, lumină pe cărare,
Mă-nvaţă drumuri drepte să croiesc,
Căci candela având-o la picioare
Eu nu o să mă pierd prin lumea mare
Şi în hăţişul ei nu rătăcesc.

Din bezna necunoaşterii de Tine
(Un întuneric greu, numit păcat),
M-ai scos prin îndurarea Ta, Divine,
Şi pentru-a nu umbla pe căi străine
Cu Sfântul Tău Cuvânt m-ai luminat.

Amin
Vulcan, 28-09-2006   Simion Felix Martian

Viaţa-i o luptă, lumea-i o vâltoare
Şi-n focul luptei drumul ni-l croim
Dar, ne-ncetat, în marea încleştare
Pentru-a supune clipa trecătoare,
Suntem între Ebal şi Garizim.

Prea ocupaţi cu cele pieritoare,
Adesea timpul nostru-l irosim,
Iar gândul veşniciei nu ne doare,
Şi echilibru’ aşa precar e
Când stăm între Ebal şi Garizim.

Neîncetata noastră alergare,
(Uitând adesea şi-ncotro gonim),
Ne duce uneori la disperare
Când rodul e doar trista pendulare
Având ca poli Ebal şi Garizim.

Cuprinşi adesea de infatuare
Şi ignorând chiar preţul ce-l plătim,
Cedăm ispitelor înşelătoare,
Ce cu tentacule dominatoare
Ne-ntorc cu spatele la Garizim.

Vulcan  30.10.2006    Simion Felix Martian

Există însă-o cale de scăpare
Şi o nădejde vie-n Elohim;
În El să ne încredem fiecare
Şi, printre munţi, când ne croim cărare,
Să stăm cu faţa către Garizim.

Viaţa-i o luptă, lumea-i o vâltoare,
Haideţi, cu Domnul drumul să-l croim!
Căci în lumina Veşnicului Soare
Primim măreaţa binecuvântare:
Golgota devenit-a Garizim!