Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Te văd senin, cu faţa luminată,
Şi chipu-ţi mulţumit e radios;
În inimă ai pacea minunată
Ce izvorăşte din Isus Cristos.

Priveşti în jurul tău cu bucurie
Când împarţi zâmbete şi mângâieri,
Având în inimă nădejdea vie
A unei veşnicii de primăveri.

Te simţi vegheat din ceruri cu iubire
Când îngerii-ţi acordă îngrijiri,
De-aceea, fiind plin de mulţumire,
Aduci ca jertfă sfântă, mulţumiri.

Eşti plin de clocot în frăţietate
Căci părtăşiei îi eşti dedicat,
În juru-ţi par a merge bine toate
Însă alarma, brusc, s-a declanşat.

Tu mergi, într-adevăr, spre fericire
Trecând Iordanul prin al crucii vad,
Dar nu priveşti cum gloatele-n orbire
Se-ndreaptă către moarte, către iad.

Spui că-i iubeşti, atunci… Cum? Nu te doare
Scrâşnitul, plânsul, chinul lor etern?
Nu te străbate o înfiorare
Şi un imbold de salvator fratern?

Tu ai găsit o masă-mbelşugată,
Cum poţi, atunci, să-i vezi murind flămânzi?
Îndrumă-i către cer şi, drept răsplată,
Ţi se vor consemna în cer izbânzi.

Ei fug orbiţi spre laţul luciferic
Dar tu, având lumina lui Cristos,
Poţi să îi smulgi acum din întuneric
Şi să-i conduci pe drumul glorios.

Nu-i voluntariat, este poruncă,
Ai fost ca salvator abilitat,
Deci nu mai sta, în valuri te aruncă,
Salvând şi tu, cum tu ai fost salvat.

De eşti senin şi plin de bucurie
Chiar după ce alarma a sunat,
Te dovedeşti zelos, şi-n veşnicie
Vei fi cu cei pe care i-ai salvat.

Amin
Vulcan, apr. 2007    Simion Felix Marţian

Sunt două mii de ani de la Calvar,
De când cu-a Mielului divin jertfire,
Intrând în noua epocă, de har,
S-a-ntors clepsidra pentru omenire.

De-atunci nisipul curge lin, constant,
Tragic şi implacabil totodată;
Mai e puţin şi-acela e garant
Că vremea harului nu-i încheiată.

Încă se-aude, cu un dulce glas,
Isus chemând la El pe fiecare:
„Hai, foloseşte timpul ce-a rămas,
Încă mai poţi primi în dar iertare.”

Priveşte la clepsidra cu nisip
Care în mod dramatic se goleşte,
Ai vrea s-o-ntorci din nou, dar nu e chip
Căci pentru oameni harul se sfârşeşte.

Nu aştepta acest deznodământ,
Încă mai e nisip, deci e speranţă,
Cristos mai umblă încă pe pământ
Şi în prezenţa Lui e siguranţă.

Cu firele scurgându-se-n abis
Te scurgi şi tu, dar El mâna-ţi întinde,
Cristos te vrea cu El în Paradis,
Nu ezita, acum de mână-L prinde.

Amin
Vulcan, apr. 2007     Simion Felix Marţian

Mă-ndeamnă-un tobogan la meditare
Cu scara sa ţâşnind spre vertical,
De unde-o coborâre-ameţitoare
Sfârşeşte într-o groapă, punct final.

Alte imagini stăruie-n lumină
Şi parcă-l văd aievea pe schior
În coborârea lui pe trambulină,
O coborâre transformată-n zbor.

Două ascensiuni stau să înceapă,
Urmate-apoi de două-alunecări:
Una se curmă însă brusc,î n groapă,
Iar cealaltă-ţi dă aripi spre zări.

Urcăm în viaţă, treaptă după treaptă,
Pe un traseu de zbucium şi de foc
Spre cota maximă, ce ne aşteaptă
Când anii împlinirilor se coc.

Urmează-apoi declinul biologic
Sfidând, netulburat, orice demers,
Marcat acut de gongul cronologic,
De o numărătoare-n sens invers.

Dacă alegi în viaţă toboganul,
În groapă vei sfârşi, neîndoios,
Dar trambulina-ţi poate da elanul
Spre cer, spre veşnicie, spre Cristos.

Pe tobogan coboară orişicine
Fără restricţii sau regulament,
Însă la trambulină, vezi tu bine,
Trebuie-o viaţă de antrenament.

Dar tu alege totuşi trambulina
Ca să te smulgi din lutul efemer,
E şansa ta să întâlneşti Lumina
Când vei fi propulsat de ea spre cer.

Amin
Vulcan, 14 mai 2007   Simion Felix Marţian

Aş fi dorit să cânt numai din flaut
Cu degete înmugurind de dor,
Prin vers Izvorul dragostei să-L caut,
Să mă-nrădăcinez lângă Izvor.

De dimineţi mustind de frumuseţe
Aş fi dorit neîncetat să scriu,
De curcubeie ce îşi dau bineţe
Prin ploi ce udă ţarina târziu,

Despre splendorile ce ne-nconjoară
Şi au fost zămislite prin Cuvânt,
De suflete-nflorind a primăvară
Aş fi dorit, în vers, mereu să cânt.

Despre nemăsurata bunătate
Având obârşia în Dumnezeu
Aş fi dorit, cu versurile toate,
Să ţes doar imnuri înflorind mereu.

Dar pe pământ nu e numai iubire,
Nu-i numai bunătate sau splendori,
E-o luptă ce se duce cu-ndârjire
Iar printre frumuseţi sunt şi orori.

De-aceea în orchestra de slujire
Adesea am să pun flautul jos,
Luând o trâmbiţă pentru vestire,
Sunând când drumul e primejdios.

Voi trâmbiţa pentru avertizare,
Voi mângâia, cât voi putea, duios,
Dar voi rosti prin versuri şi chemare
La Crucea jertfei sfinte, la Cristos.

Şi flautul, şi trâmbiţa, şi gura
Vor glăsui cu rost în versul meu,
Cât Dumnezeu trimite partitura
Eu voi cânta prin vers lui Dumnezeu.

Amin
Vulcan, apr. 2007      Simion Felix Marţian

„L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări…”(Exodul 31:

Când Domnului I-aducem închinare,
Îl lăudăm cu ceea ce-am primit:
În predică, în vers sau în cântare,
În rugăciuni fierbinţi, clocotitoare,
Şi toate-acestea într-un duh smerit.

Dar închinarea nu se mărgineşte
La pană, la arcuş sau la penel,
La rugi, la predica ce ne hrăneşte,
Ci, într-un tot cuprinzător, uneşte
Şi darurile lui Beţaleel.

Domnul a dat un duh de-nţelepciune
Şi energie-n braţul lucrător,
Să facem mii şi mii de lucruri bune
Şi să vedem cum prin a Sa minune
Căuşul palmei este roditor.

Ne închinăm cu mii de meşteşuguri,
Îl lăudăm cu braţele rodind,
De la computere până la pluguri,
Programatori sau strângători de struguri
Ne închinăm cu toate, mulţumind.

Părintelui I-aducem închinare
Cu tot ce-avem, căci toate-s de la El:
Cu rugăciune, versuri şi cântare,
Cu braţele, cu mintea sclipitoare,
Cu darurile lui Beţaleel.

Amin
Vulcan, mai 2007       Simion Felix Marţian