Ziua Cincizecimii


Poetul:

E iarăşi sărbătoare în cetate,
E iarăşi forfotă-n Ierusalim,
Din patru zări aici sunt adunate
Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,
E ca un furnicar oraşul plin.

Căci Dumnezeu urmează să-mplinească
Un plan vestit de veacuri prin Ioel
Şi vrea ca mii de martori să privească
Şi mai pe urmă să mărturisească
Ce minunat e când lucrează El.

Aici stau ucenicii cu durere
În urma despărţirii de Isus,
Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,
Dar aşteptând promisa mângâiere
Prin Duh mângâietor, venind de Sus.

Speranţa-i ţine-acuma împreună
Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,
Când deodată, deşi-i vreme bună,
Un sunet ca de vânt, ca de furtună,
Porneşte fără veste din văzduh,

Şi, împărţite peste fiecare,
Din cer venind, coboară limbi de foc;
Aceasta-i aşteptata revărsare,
E ploaia-nviorării pe ogoare
Vestită din vechime prin prooroc.

Uimind apoi mulţimile-adunate
Au început în limbi a le vorbi,
În limbi de ei încă neînvăţate,
În limbi care prin Duhul le-au fost date
Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.

Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească
Cuprins de focul viu, cuprins de zel,
De îndrăzneală-n Duh, nepământească,
Şi oamenilor să mărturisească
De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.

Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării
În urma îndrăzneţului cuvânt.
Ei au primit pecetea îndurării
Şi-mbrăţişarea binecuvântării
Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.
***
Când n-avem îndrăzneală la mulţime,
Nici foc în noi să Te mărturisim,
Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime
Şi lasă peste noi flăcări divine,
Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.

Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,
Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,
Simţind în noi a cerului chemare
În Duh să Îţi aducem închinare,
Înaintând spre ceruri pas cu pas.

Mai lasă vâjâitul să răsune
Şi casa zgudui-o din temelii
Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,
Atunci când trâmbiţa o să răsune
Noi să fim gata pentru veşnicii.

Amin

Simion Felix Marțian

Păstorul mioriței


Stână 1

Coboară cerul pe-un picior de plai
Cu soarele împrăștiat prin iarbă,
Și-n tâmpla lui izvoare par să fiarbă
În limpezimi venind din guri de rai.
Dar tihna-nstăpânită-aici din veci
Îmbracă astăzi lacrima ce doare,
Căci nu-nflorește iarba cu mioare
Și-n straiul muntelui se sting poteci.
Și nici cavalul nu cântă de dor
La stâna care-n asfințit se frânge,
Căci miorița astăzi nu mai plânge,
Iar plânsul este-al Blândului Păstor.
În iarba grea de verde îndrăzneț
Păstorul cheamă ne-ncetat mioare,
Și lipsa lor de pe pășune-L doare,
Căci pentru toate a plătit un preț.
Dar multe au pornit după străini,
Plecând de la otavă la otravă,
Și-n mlaștina imundă și bolnavă
Pasc moarte până jos la rădăcini.
În țarcul de la stână era loc
Și adăpost pentru întreaga turmă,
Dar astea-s vremurile de pe urmă
Ce prevestesc un implacabil foc.
Păstorul șade pe-un picior de plai
Care își susură-n pășuni izvoare,
Și-așteaptă cu iubire și răbdare
Să-Și întregească turma pentru Rai.
Simion Felix Marțian

Primăvară bizară


Bizar

„ Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura,
vara și iarna, ziua și noaptea!” (Geneza 8:22)

Bat din palme norii scuturând zăpadă,
Act care-n scenariu nu era trecut,
Și-adierea caldă azi e cavalcadă,
Vânt ce-ngheață floarea numai c-un sărut.

Pe decorul verde se chircesc corole
Ce râdeau în soare până de curând
Și, înfășurându-și umerii-n etole,
Zgribulite-ntreabă: Când intrăm noi? Când?

Primăvara vine, primăvara trece,
Chiar și calendarul e debusolat
C-a dat buzna iarna cu suflarea-i rece
Și cu nonșalanța de-anotimp privat.

Alarmarea crește și nesemănată
Când în termometre dansu-i nebunesc,
Rânduiala noastră este răsturnată
Și-alte anotimpuri, iată, se ivesc.

Panicați, ne-ntrecem în a da sentința:
Pentru vremea asta este prea mult ger!
Și privim cu spaimă și cu neputință
Spre oriunde-n lume, numai nu spre cer.

O fi primăvara, poate, mai ciudată,
Sau nu e-mbrăcată cum era mereu,
Dar urmează și ea partitura dată,
Și bagheta este doar la Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 aprilie înghețat, 2017

Tristeți pascale


Cr 3
S-a jucat pe scena lumii Învierea
Cu decor de soare, amplu, fastuos,
Și curgea lumina cerului ca mierea
Peste sala plină ce scanda: Chris-tos!
Dar cortina cade, ca orice cortină,
Cum oricare dramă are-un act final,
Pleacă spectatorii ce-au luat lumină,
Dar evită-n grabă arcul triumfal.
Pot intra în viața veșnică prin cruce,
Căci Eroul piesei este viu în veci
Și așteaptă lumea toată la răscruce,
Să nu ia-n picioare negrele poteci.
Dar mulțimea oarbă , cu lumina stinsă,
A uitat de drama care s-a jucat
Și aleargă-n hohot către zarea-ntinsă,
Ocolindu-și Ghidul trist, înlăcrimat.
Ce ingrată lume! Ce mulțimi uituce
Care-așteaptă, totuși, stagiunea iar:
Va mai fi un Paște, un Erou pe cruce!
Dar El trist Se-ntreabă: A fost în zadar?
Simion Felix Marțian
Vulcan, 20 aprilie 2017

Mister şi Înviere


Poetul:

Înconjurat de semne de-ntrebare
Care ţeseau un văl de-adânc mister,
Tu ai trecut prin lumea trecătoare,
Isuse,torţă călăuzitoare,
În drumul Tău din cer şi către cer.

Vii întrebări îşi căutau răspunsul
Când Te-ai născut în chip miraculos
Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul
Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?”
„E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?”

Poate a fost doar curiozitate,
Sau poate chiar erau setoşi de har,
Dar vrând să scape de-ambiguitate
Ei Te-au tratat cu agresivitate
Testându-Ţi nemurirea pe Calvar.

Divine mâini cu mângâieri sublime
Au plâns atunci cu lacrimi rubinii
Muşcate de piroane, cu cruzime,
Când răutatea clocotea-n mulţime
Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii.

Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea
S-a transformat în beznă pe pământ,
S-a zguduit din temelii zidirea
Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea
Iar trupul era pus într-un mormânt.

Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare
S-a deplasat, scăpat de sub control,
Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare
Când au văzut călăii, cu stupoare,
Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol
***
Nu am să pot, oricât aş vrea de tare,
Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns
Că prin jertfirea Ta mântuitoare
Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare,
Căci înviind în mine, mi-ai răspuns.

Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde”
Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister,
De-aceea aş dori ca orişiunde
Să pot şi eu la întrebări răspunde,
Să fiu o călăuză către cer.

Amin
Simion Felix Marțian