Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg.” (1 Cor. 9:26)

Departe de ambiţii distructive

Ce se-mpletesc adesea vanitos,
Departe de arene explozive
Şi neinclus în ştirile sportive,
Se desfăşoară cel mai mare cros.

A fost întâi jertfa imaculată,
Când codul morţii negre a fost spart,
Şi prin triumful Vieţii ne-a fost dată
O nouă şansă şi ne-a fost trasată
De pe Golgota linia de start.

Prin jertfă ne-a fost dată mântuirea,
Un dar ce-aşteaptă să îl acceptăm
Şi către cer, unde e moştenirea,
Plini de speranţă aţintind privirea,
Peste obstacole să alergăm.

Noi nu suntem rivali în alergarea
Spre ţinta noastră dincolo de nori,
Căci toţi acei ce-au înţeles chemarea
Şi-şi vor sfârşi cu bine alergarea
Vor fi încununaţi ca-nvingători.

De-aceea ne-aplecăm ades pe cale
Să-ntindem mâna celui ce-a căzut
Şi cu-ale dragostei frăţeşti petale
Să-l mângâiem, legând rănile sale,
Ducându-l pe traseul început.

Având în suflet dor şi mântuire,
Plini de speranţă alergăm la cros
Şi trecem peste toate, cu-ndârjire,
Ştiind că ne aşteaptă la sosire
Cel ce-a dat startul, chiar Isus Cristos.

Vulcan 02.nov.2009     Simion Felix Marţian

În suflete cuprinse de eclipsă,
De întuneric dezamăgitor,
Există-o teamă de Apocalipsă
Şi de mesajul ei prevestitor.

Există-o groază care stăpâneşte
În suflete cuprinse de furtuni,
Care nu văd că-n Carte străluceşte
Lumina marilor promisiuni.

Lumina răsplătirilor divine
Transformă noaptea temerii în zi,
Când din Cuvânt promisiunea vine:
„Voi da (…) acelui ce va birui.”

Și-astfel divina binecuvântare
Curge peste acel biruitor,
Ce va vedea a raiului splendoare,
Mâncând din pomul vieţii roditor.

Un nume nou, o taină nepătrunsă,
Pe-o piatră albă scris, el va primi,
Iar hrană îi va fi mana ascunsă
În Chivotul etern, din veşnicii.

El va primi toiag de cârmuire
Cum Fiul de la Tatăl a primit,
Şi un luceafăr plin de strălucire
I se va da fiindcă-a biruit.

În haine albe, el, biruitorul,
Cu nume-n Cartea Vieţii de neşters,
Va fi mărturisit la Ziditorul
De-al Fiului îndurător demers.

Un stâlp va fi în Templul din mărire,
Cu Numele lui Dumnezeu pe el,
Al Noului Ierusalim, sfânta zidire,
Şi-un Nume nou pentru Divinul Miel.

Cu Domnul pe un scaun de domnie
Va sta biruitorul la sfârşit,
Aşa cum lângă Tatăl, din vecie,
A stat şi Domnul, căci a biruit.

Ce perspectivă neasemuită
Pentru acela ce va birui!
Ce binecuvântare nesfârşită!
Ce har măreţ pentru măreaţa zi!

De-aceea mă întreb şi nu e chip să
Îmi pot răspunde satisfăcător:
De unde teama de Apocalipsă
Când poţi, luptând, să fii biruitor?

Veniţi cu toţii, lupta este mare
Dar cu Cristos mergând, vom izbândi
Şi vom primi în ceruri, cu onoare,
Răsplata…”celui ce va birui.”

Vulcan 12 ian.2008    Simion Felix Marţian

Cântă cocoşu-n noaptea de tăgadă,
Un cântec trist ce macină şi doare,
Şi-ale regretelor fierbinţi plămadă
Dă naştere la starea de spovadă
Ţâşnind cu-ale căinţelor izvoare.

Cântă cocoşu-n noaptea lepădării,
Iar cioburile-aducerii aminte
Se strâng redând imaginea trădării;
Cântă cocoşul cântecul chemării
La hotărârile de dinainte.

Cântă cocoşul cântecul trezirii
În noaptea neagră de apostazie
Când lepădarea-i straiul omenirii;
Cântă cocoşu-n ceasul aţipirii
Şi cântul lui rămâne mărturie.

Cântă cocoşul, lumea aţipită
În noaptea lepădării de credinţă
Mai poate auzi vocea şoptită:
Vino la turmă, oaie rătăcită,
Întoarce-te acum la pocăinţă !

Cântă cocoşul, bezna se răreşte
Bătută în argint de raza lunii
Şi câte-o conştiinţă se trezeşte,
Câte un Petru, trist, se mai căieşte :
M-am lepădat,dar iartă-mă, Rabuni !

Cântă cocoşul răscolind memorii,
Zvâcnind în conştiinţe vinovate,
Şi cântecul care aduce zorii
Cheamă din negură lepădătorii :
Veniţi acasă, Domnul e-n Cetate

Vulcan ian.2008       Simion Felix Marţian

Din turla veacului răsună tare
Un clopot cu ecouri de abis
Chemând , din cele patru zări, popoare
La masa cu ghiveci de închinare,
La o religie de compromis.

Cu temele făcute de acasă
Şi-n geantă dumnezei la purtător,
Se instalează oamenii la masă
Şi fiecare mască, fals pioasă,
Poartă sub ea un negociator.

Timpul presează şi se scot în grabă,
Din teascul sincretismului, idei;
Moşind, sunt toţi nerăbdători să vadă
Religia născută pe tarabă
Dintr-un amestec trist de dumnezei.

E circ grotesc dar fapta e cumplită,
Alarma sună dar pământu-i surd,
Şi-oricum ar fi, dorită, nedorită,
Această naştere e profeţită
Chiar de-ar părea scenariu absurd.

Falsa religie, prostituata
Ce va ademeni pe-ai lumii regi
Este aproape, este gata-gata
Să îşi întindă peste lume pata,
Să-mbete-n vinul ei popoare-ntregi.

Fiţi tari, voi cei care-aţi primit Credinţa
Şi v-aţi înveşmântat în straie noi!
Nu abdicaţi, predaţi-vă fiinţa
În mâna Celui ce dă biruinţa,
Ca să intraţi în slavă ca eroi.

Din turla vremii sună, lamentabil,
Chemarea la „ecumenism lărgit”
Însă Cristos nu este ajustabil
Şi crezu-n El nu e negociabil,
Iar noi suntem ai Lui pân’ la sfârşit.

Vulcan 2 feb.2008        Simion Felix Marţian

Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte
Nu poate-avea taine de nepătruns.

Mă răsfoieşti cu interes, Părinte,
Pe care nu vrei să-l disimulezi,
Dar când găseşti greşeli printre cuvinte
Sau intriga din carte-i prea fierbinte,
Te văd cum, lecturând, Te întristezi.

Nu-s, Doamne, tocmai cartea potrivită
Pentru lectura care Ţi-o doreşti,
Dar corectată şi retipărită
Această carte poate fi primită
Pe rafturi în biblioteci cereşti.

Rescrie, Doamne, frazele greşite,
Refă capitole întregi, sau părţi,
Dându-le alte titluri, inedite,
Dar vreau să figurez la „favorite”
Pe lista Ta cu numeroase cărţi.

Citeşti în mine ca-ntr-o carte, Tată,
Şi urmăreşti cu degetul pe rând;
Când vezi greşeli le strângi într-o erată
Să fiu o carte bună, corectată,
Sfinţit de Tine-n faptă şi în gând.

Citeşti ca într-o carte, Doamne,-n mine,
O carte ce-n iubire renăscu
Scrisă cu pana dragostei divine;
Citeşti în mine, Doamne, despre Tine
Căci personajul principal eşti Tu.

Vulcan feb.2008   Simion Felix Marţian