Etichetă: sonete de Simion Felix Marţian

Plouă tristeţi, cu şiroiri bolnave,
Şi termometrul clănţăne din dinţi
Când muşcă în rafale suferinţi
Din tânguirea cu acorduri grave.

Tot orizontul pare scos din minţi,
Presând pe sentimentele jilave
Ce se resorb în deznădejdi concave,
Strivind pâlpâitoare năzuinţi.

Dar plumburiul se îndepărtează,
Unei voinţe tainice supus,
Şi cerul vieţii se înseninează;

Unde sunt apăsările? S-au dus,
Căci Soarele speranţei luminează,
Lumina lumii, care e Isus!

Vulcan, 14 iunie 2013      Simion Felix Marțian

Trezesc în mine psalmii dor de cânt,
De închinare-n scriere aleasă,
Însă nezborul versului m-apasă
Cu tânguiri din fiece cuvânt.

Dar gândul, zbatere în pâcla deasă,
Îşi smulge rădăcina din pământ
Şi-ntr-un biruitor şi viu avânt
Începe închinarea mea s-o ţeasă.

Şi dacă, totuşi, nu găsesc podoabe,
Nici strălucire pentru vers, nici foc,
Împrăştie-mă, Doamne, în silabe

Şi refăcându-mă apoi la loc
Să-ţi fiu, cu toate gândurile roabe,
Închinătorul închinat ad hoc.

Amin
Vulcan, 13 mai 2013

Şi-a pus iar flori pe haină calendarul
Şi verde mult, ce bulucit adastă
La poarta dinspre cald a zilei, vastă,
Unde pe corzi de mai cântă bondarul.

Cu ochii sorb imaginea fantastă
Şi văd salcâmi înmiresmând florarul
Când picură, ca un prinos, nectarul,
Din floarea ce-şi răsfrânge buza castă.

Mi-e cald şi mi-e salcâm şi mi-e subţire
Simţind profund cum mă-ncolţeşte zborul
Cu luna mai în dulce contopire

Şi cum din toate izbucneşte corul,
Din inima mea devenind psaltire
Cânt cu zidirea, laud Ziditorul.

Vulcan, mai 2012     Simion Felix Marțian

Și lemnul se stingea a sacrificiu,
Dezmoștenit de propria-i pădure,
Când, cunoscând sărutul de secure,
Se-ncrucișa tăcut pentru supliciu.

A-mbrățișat damnați prin vremi obscure,
Dar ce purta acum pe frontispiciu
Era-nceputul unui edificiu
În care Domnul slavei să se-ndure.

Un lemn, o cruce se-nfrățea cu slava
Sub mușcături atroce de piroane
Când lumea își scuipa spre ea otrava,

Dar Cel crucificat, prins de frisoane,
Înnobila iar, prin iertare, pleava:
Pe ei, pe noi, pe mii de milioane!

Amin
28 apr. 2013     Simion Felix Marțian

Când mă rodea al rătăcirii morb,
Găseam spre strepezire apetență
Și altoiam, cu multă virulență,
Pe aripi de columbă puf de corb.

Monocromia, searbădă valență,
Mi se înstăpânise-n ochiul orb
Până când, Doamne, Tu mi-ai dat să sorb
Din binefăcătoarea Ta clemență.

O lume a culorii calde, calme
M-a invadat prin porți de curcubeu,
Flagrant contrast cu cloaca de sudalme

Dintr-un întunecat trecut ateu
Și zelul meu și-a zis, scuipând în palme:
De azi lucrez doar pentru Dumnezeu.

Amin
Vulcan, 21 apr. 2013     Simion Felix Marțian