POEZII

Iubesc,deci exist



Chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii,şi n-aş avea dragoste,nu sunt nimic.(1Corinteni 13:2)

Lipsită mi-ar fi de ecou vorbirea
Chiar îngerească limba dac-ar fi,
Aramă etalându-şi zăngănirea,
Dacă nu-mi acordez,iubind,trăirea
Şi nu-l conjug,trăind,pe „a iubi”.

Dacă tot ghemul tainelor profunde
Cu iscusinţa mea l-aş dezlega
În creuzetul cu idei fecunde,
Aş fi nimic,mergând către niciunde
Dacă-n iubire nu m-aş îmbrăca.

Credinţa toată dacă mi-ar fi dată
Şi-n mine-ar locui puterea ei
Încât să pot redesena o hartă
Cu munţi ascultători,de rocă spartă,
Fără iubire n-aş avea temei.

De-aş fi colos de generozitate
Cu mâini de aur care dăruiesc,
N-aş fi mai mult decât o nulitate,
Lipsit de sens şi de coordonate
De n-aş avea-n vocabular „iubesc”.

Să fiu „nimic”? Să fiu fară valoare?
Nu,eu am fost creat spre-a moşteni
Dumnezeiasca cerului splendoare
De-aceea caut cu înflăcărare
Să-mi însuşesc iubirea zi de zi

Şi prind contur din forme recreate,
Din focul ce se-aprinde-n duhul meu
Arzând a neiubirii răutate;
Iubind,exist,deci am identitate
Căci dragostea-i din cer,din Dumnezeu.

Amin                 Simion Felix Marţian
Vulcan,27 sept.2011

Categorii:POEZII

Etichetat ca:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.