Paralizată, dar nu doborâtă


Modul în care o persoană a făcut faţă unei răni la coloană şi sentimentelor de mâhnire şi disperare după un accident de înot şi cum a găsit ea speranţă

De Stacy James

Eram în facultate când am paralizat de la gât în jos în urma unui accident de înot. Într-o fracţiune de secundă universul meu s-a schimbat pentru totdeauna. Dintr-o studentă foarte activă, m-am transformat într-o persoană care nu mai putea face lucrurile pe care le iubea: nu mai puteam alerga, dansa, sau cânta la pian şi la chitară. Avusesem în plan să devin misionară şi să Îi slujesc lui Dumnezeu cu viaţa mea. Cum de a îngăduit El să mi se întâmple aşa ceva?

Stăteam adesea în pat şi plângeam, pentru că mă simţeam prinsă în capcană în propriul meu trup pe care nu îl mai puteam controla, pentru că m-am înstrăinat de prieteni, pentru că doctorii ar fi trebuit să mă poată vindeca. Eram nervoasă atunci când unii medici păreau atât de superficiali cu privire la situaţia mea şi când ceilalţi colegi de facultate se holbau la mine în timp ce mergeam cu căruciorul pe coridor.

Citisem în Biblie că Dumnezeu a spus odată că, dacă ajungem să Îl cunoaştem, nu ne va părăsi niciodată. Deşi eram disperată, ştiam că mai există speranţă, pentru că Dumnezeu mă iubea şi încă mai avea un scop cu viaţa mea. Puteam alege să cred acest lucru şi să Îl las să vină cu mine prin încercarea aceasta sau să fiu amărâtă şi mânioasă pe El. Am ales să Îl urmez, cu toate că în acel moment sentimentele îmi dictau contrariul.

Atunci când ni se întâmplă lucruri rele, suntem adesea tentaţi să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu pentru noi: „Dumnezeule, dacă m-ai iubi, nu m-ai lăsa să sufăr aşa”. Am învăţat că nu circumstanţele trebuie să ne influenţeze credinţa în dragostea lui Dumnezeu. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi a fost arătată prin faptul că El L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu născut, pentru ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4:9). Acesta este lucrul la care trebuie să privim pentru a înţelege dragostea lui Dumnezeu. Nu la binecuvântări sau la absenţa acestora.

Am învăţat că dragostea nu înseamnă absenţa durerii sau a problemelor. Deseori, Dumnezeu foloseşte aceste lucruri pentru a ne ajuta să ne maturizăm şi să creştem. Viaţa este şi va continua să fie dificilă. Încă mă confrunt cu unele complicaţii în urma accidentului şi am avut persoane dragi care au murit. Natura vieţii este un amestec de bine şi de rău. Învăţ să accept acest lucru tot mai mult.

De asemenea, Dumnezeu ne dă libertatea să ne exprimăm durerea şi să plângem. Dacă nu facem acest lucru, ne înăbuşim durerea care în final este posibil să se dezlănţuie într-un mod distructiv. Când suferim, avem nevoie de timp pentru a ne rezolva conflictele interioare cu privire la acea pierdere sau criză, pentru a ne exprima durerea într-un mod sănătos. Nu trebuie să purtăm o mască, mai ales înaintea lui Dumnezeu. El ne-a creat şi ştie exact cum ne simţim. Încă Îi mai pomenesc lui Dumnezeu, în rugăciune, despre întrebările şi sentimentele mele; încă mai vorbesc despre aceste lucruri cu prietenii mei apropiaţi.

De asemenea, Dumnezeu ne promite o speranţă pentru viitor. Cu cât mă confrunt mai mult cu problemele la coloană, cu atât mai mult aştept ziua în care voi merge din nou pe picioarele mele în cer. El a creat pentru noi un loc unde nu va mai fi plâns, durere, boală sau moarte.

Nu mai simt amărăciune din cauza circumstanţelor din viaţa mea. Am văzut bunătatea lui Dumnezeu, am devenit o persoană mai puternică şi mai degrabă aş fi într-un scaun cu rotile, cunoscându-L pe Dumnezeu, decât o atletă profesionistă milionară, care îşi va petrece eternitatea despărţită de El.

Pentru a afla mai multe despre povestea lui Stacy, vezi website-ul ei www.walkingvictorious.com.

http://www.everystudent.ro/a/stacyjames1.html

Secetă în Oltenia


Văzduhul este un cuptor fierbinte
Şi e doar amintire vântu-n zbor,
E secetă-n Oltenia, Părinte,
Şi crăpăturile din glie dor.

E-ncins pământul, copt în neputinţa
De-al adăpa pe firul muribund,
Raze de foc dau din zenit sentinţa
Când, speriate, umbrele se-ascund.

Se stinge coloritul viu, se pierde
Sub soare nemilos, dogorâtor,
Devine cenuşiu ce a fost verde
Şi cerul s-a albit de dor de nor.

E secetă-n Oltenia şi doare,
Şi vrejul s-a uscat în plătăgeni,
Revarsă, Doamne, ploaie pe ogoare,
Dar… şi-n aride inimi de olteni.

Adu mult aşteptaţii nori de ploaie,
Revarsă, Doamne, apă pe pământ,
Dar pentru inimi, ca să se înmoaie,
Dă nori cu apă vie din Cuvânt.

Pentru a şti că cerul îi aude,
Că cerul e în Tine şi Tu-n cer,
Pentru-a uita de vraci şi paparude
Trimite, Doamne, norul mesager.

Ca seceta cunoaşterii de Tine
Să piară-n urma minunatei ploi
Şi Râul sfânt al curgerii divine
Să-mbrace oameni noi cu inimi noi.

Şi cunoscându-Te să Ţi se-nchine,
Prin ploi căzute pe pământ mănos,
Desţelenite inimi de dor pline,
Având ca Domn în ele pe Cristos.

Caraula 27 iulie 2007       Simion Felix Marţian

Am scris aceastã poezie nu departe de Calafat,în ziua în care în aceastã urbe se înregistra temperatura record din România.Am fost miºcat de suferinþa pricinuitã de secetã ,dar adevãrata tragedie este datã de seceta spiritualã din zonã,unde este cunoscutã doar o umbrã palidã a Evangheliei,într-un amestec viciat cu mituri pãgâne.Fã-ne,Doamne,nori de ploaie!

Gifted Hands /Mâini înzestrate (film creştin)


Dr. Ben Carson (Cuba Gooding, Jr.), merge în Germania pentru a vizita un cuplu pe nume Petru şi Augusta Rausch, care au gemeni uniti  la cap. Ben ştie că şansele de a le salva viata la amandoi sunt reduse,  pentru că un copil moare întotdeauna în situaţii de genul asta. Ben este de acord să facă operaţia, dar numai dupa 4 luni, astfel încât el poate veni cu un plan pentru a le salva pe amândouă. În timp ce caută în unele din cărţile sale, filmul clipeşte înapoi la anul 1961, în cazul în care de 11 ani Ben Carson (Jaishon Fisher) începe viaţa ca un copil afro-american de la o casa ce un părinte.  Ben are un frate mai mare pe nume Curtis. Mama lui, care a abandonat în clasa a treia, începe să ia decizii pentru el. Când băieţii ei trebuie să înveţe tabele de multiplicare, ea le are pe Jur să-i înveţe în timp ce ea este plecat pentru a se verifica într-un spital de boli mintale. Atunci când ea vede succesul in cei  doi fii, ii mută la şcoli mai bune.

Între timp, pe măsură ce trece timpul, Ben învaţă cum să se multiplice şi să scrie. El începe să exploreze lumea de cărţi, şi de a creşte în ea. El începe să arate un temperament. Ben o loveste aproape mama lui cu un ciocan in timp ce se cearta cu ea despre ceea ce el ar trebui să poarte, pantaloni pentru şcoală şi aproape ca  il ucide pe cel mai bun prieten al sau. Prietenul său a fost salvat deoarece cutitul pe care la folosit să-l înjunghie a izbucnit atunci când a lovit catarama de curea.

Avea pe cineva aproape ucis din cauza temperamentului său, el îşi dă seama că el nu poate face nimic despre el. Se duce  în camera lui şi strigă la Dumnezeu, rugându-se ca El sa ii ofere  un alt temperament.

El devine student de top în clasa sa , al treilea in clasa lui de liceu şi cu multă muncă şi determinare puternică, el a primit o bursă la facultate, a trecut MCAT şi a mers pe la scoala medicala. El se întâlneşte cu Candy prietena lui, de care se si indragosteste. Într-o zi, când el se lupta cu un studiu de testare, ea îl ajută şi Ben în cele din urmă trece şi devine un A.

În anul 1976, Problemele  cu care se confruntă medicii de la colegii şi studenţii în timp ce lucrează la Spitalul Johns Hopkins din Baltimore, Maryland. Este aici, unde a efectuat o operaţiune în calitate de rezident, fără supraveghere, risca cariera medicală pentru a salva viaţa unui om. Apoi, în anul 1985, el salvează viaţa unei fete care are crize de 100 de ori pe zi, prin eliminarea a doar jumatate din creierul ei, care a fost responsabil pentru convulsii, procedura numita “hemispherectomy”. Candy mai târziu, devine însărcinată cu gemeni, dar pierde copiii de la un avort spontan sângeros ,mama lui Ben mai târziu se muta cu familia.

Apoi, filmul se întoarce de unde a început: anul 1987. Ben este convins în cele din urmă să opereze pe cei doi gemeni, şi el reuşeşte să facă operaţia de succes, şi gemenii sunt salvati.

Vizionare placuta. Daca ti-a placut filmul spune si prietenilor tai de el!

http://tvneclintit.wordpress.com/2012/04/26/gifted-hands/#more-537

Mesajul din 04.05.2012


2 Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mînie; Domnul Se răzbună pe protivnicii Lui, şi ţine mînie pe vrăjmaşii Lui.

3 Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vîrtej, şi norii sînt praful picioarelor Lui.

4 El mustră marea şi o usucă, face să sece toate rîurile; Basanul şi Carmelul tînjesc, şi floarea Libanului se vestejeşte.

5 Se clatină munţii înaintea Lui, şi dealurile se topesc; se cutremură pămîntul înaintea Lui, lumea şi toţi locuitorii ei.

6 Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţinea piept mîniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc stîncile înaintea Lui.

7 Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.

Naum 1:2-7

Katie Davis, o mamă a orfanilor



Poate visul tău este să ajungi cântăreaţă. Poate visezi să ajungi un fotbalist celebru, la fel ca idolul tău Ronaldo. Poate te vezi măritată la casa ta cu un soţ minunat alături, şi cu încă câţiva urmaşi în spatele vostru. Sau poate eşti student la o universitate şi vrei să ajungi un bărbat de carieră.

Avem vise frumoase. Suntem nişte buni visători! Ne place să ne imaginăm bogaţi şi deştepţi, nişte oameni care vor trăi o viaţa normală şi liniştită, dar totodată plină de situaţii neprevăzute, cum ar fi stricarea noului BMW X6 care necesită reparaţii. Asta da dolce vita!
Dar dacă Dumnezeu are un alt plan pentru viaţa ta? Dacă planul tău nu corespunde cu voia Sa? Atunci, ce vei face? Îţi vei plânge de milă şi te vei mânia pe El că nu a ieşit totul aşa cum ai vrut tu?
Vreau să-ţi prezint povestea unei tinere obişnuite care trăieşte cel mai frumos vis al tuturor veacurilor.Visul lui Dumnezeu pentru ea. Este scris în Biblie!
Katie Davis, o regină de bal, şefa clasei şi cea mai deşteaptă fată din şcoală. Avea o maşină drăguţă, un prieten, iar părinţii o susţineau şi ar fi plătit oricât pentru colegiul unde urma să studieze fiica lor. Oh, şi era şi creştină! Cred că orice fată s-ar fi simţit perfect şi confortabil în această stare, aşa-i? Dar Katie simţea că Isus o chema la o viaţă predată pe de-a dreptul, nu doar o viaţă de creştin mediocru. El a chemat-o la vârsta de 18 ani într-un orfelinat din Uganda, Africa. Ea credea că după un an de Africa totul va reveni la normal. Se va întoarce în America unde-şi va începe studiile şi va trăi o viaţă normală. Dar nu a fost aşa!
Katie S-a îndrăgostit de Isus pe care L-a descoperit în Uganda. Şi a hotărât să rămână acolo printre copiii orfani de la AIDS. Ea spune : „Nu mai am tot ceea ce lumea spune că este important. DAR, am tot ceea ce ştiu eu că este important. Nu am mai fost niciodată atât de fericită, şi nu am mai fost niciodată aşa de aproape de Iubitul sufletului meu şi de Salvatorul meu.”
Poate unora li se pare că fata asta pur şi simplu nu ştie ce vorbeşte. Că ce viaţă e aia printre africani, printre primejdii de moarte. Dar nimic nu mai contează pentru ea. Ea este mama a treisprezece fetiţe orfane, fundaţia pe care ea a înfiinţat-o îi permite să ofere trei mese pe zi unor peste 1,600 de copii, printre cei mai săraci, să trimită peste 400 de copii la şcoală şi să facă multe alte proiecte, printre care şi studii biblice.
La vârsta de 19 ani s-a stabilit în Uganda. A adoptat 13 fetiţe. Copiii îi spun „Mummy” sau „Auntie”. Este o fată plină de viaţă şi mereu cu un zâmbet molipsitor pe buze. Isus Hristos îi este mai mult decât îndeajuns. A spus că este foarte bine aşa cum este, şi că nu se va mărita decât cu un băiat care are acceaşi dragoste pentru Hristos, cât şi pentru copiii ei şi Uganda ca şi ea. Asta numesc eu o fată-model!
Ea vindecă rănile (la propriu) celor ce au nevoie de ajutor spitalizat. Ajută pe cei în nevoie şi crede în miracole.
Aceasta este doar o mică parte a vieţii ei pe care eu am vrut s-o împărtăşesc cu voi. Aş vrea să vă spun că cei peste 200 de milioane de orfani din lume sunt mult mai importanţi decât nevoile noastre. Ei au nevoie de tine şi de mine! Nu au un loc pe care să-l numească acasă, o mamă şi un tată, hrană asigurată şi şcoala plătită. Dumnezeu nu ne-a povestit doar despre orfani şi văduve, El ne-a PORUNCIT să mergem să-i apărăm! El ne cere asta. Nu ne întreabă dacă vrem sau nu. Este uşor să crezi în Dumnezeu cu burta plină. Dar este un act de iubire să-i serveşti pe ceilalţi. Să-i iubeşti cu o dragoste aparte. Tot spunem că avem nevoie de dragoste. Suntem flămânzi după ea, dar nu dispuşi să luptăm. Vrei să fii iubit? Iubeşte! …ca şi Katie Davis!




Site-urile despre lucrarea lui Katie şi blogul ei :