Lună: iunie 2012

Şapte copii rămaşi fără mamă, după un accident din care două fetiţe au scăpat prin minune, locuiesc cu tatăl lor într-o căsuţă dărăpănată din satul Coşbuc.Micuţii continuă să-şi aştepte mama să vină acasă, iar tatăl are nevoie de ajutor pentru a termina casa, a le asigura traiul, ţinându-i împreună.

Un accident petrecut, la sfârşitul lunii mai, în oraşul Năsăud i-a lăsat orfani de mamă pe un băieţel şi şase fetiţe cu vârste între trei luni şi şapte ani. Femeia a murit după ce a fost lovită de un camion, însă Nicoleta, fetiţa cea mare pe care o ţinea de mână, şi Geta, un bebeluş ţinut în braţe de mamă, au scăpat, în mod miraculos, nevătămate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copiii, îngrijiţi de tatăl lor, locuiesc într-o căsuţă dărăpănată pe un deal din satul Coşbuc. După ce şi-au îngropat mama, mai mulţi localnici binevoitori au pus umărul la ridicarea unei case noi ca să le aducă o mângâiere micuţilor.

Nicoleta, fetiţa cea mai mare, în vârstă de şapte ani, e îmbrăcată în negru. E singura care poartă doliu şi tot singura conştientă că mama lor a murit. Ceilalţi, Cristian (şase ani), Ionela (cinci ani), Tabita (patru ani), Simona (trei ani), Delia (doi ani) şi Geta (trei luni) trăiesc în aşteptare.

„În urmă cu doi ani, am constatat că, fiind copiii unul după altul, nu au suficient spaţiu să se joace, să alerge şi am hotărât să facem o cameră mai mare şi baie, ceea ce am socotit că e suficient deocamdată. Pentru atât am avut noi bani. Un bun prieten de familie ne-a ajutat foarte mult, de la piatra de temelie a casei, a făcut apeluri la cunoştinţe, ne-a ajutat fiecare cu cât a putut, dar acum după accident foarte mulţi s-au mobilizat, dornici să ne ajute ca să nu piardă copiii ritmul vieţii, să nu se împotmolească, să nu rămână pe loc fiindcă, dacă şi-ar pierde ritmul, foarte greu ar putea pleca în viaţă, să se desprindă de starea de neajuns. Foarte mulţi s-au pronunţat că vor să ne ajute să terminăm casa”, a declarat Marian Ganea, tatăl copiilor.

Bărbatul a spus că, atunci când faci o casă de la zero, nevoie este de orice, dar, în principiu, mulţi oameni au anunţat că vor să îl ajute cu materiale.

„Noi nu vrem să abuzăm. Dacă cineva vrea să ne dea cărămidă şi avem suficientă, nu mai luăm şi de la alţii. În principiu, e nevoie de bani şi nu spun asta ca o pretenţie sau ca o cerşetorie, dar cu bani poţi face orice. Avem oameni care se ocupă, oameni de încredere. Eu nu mă pot baza pe mine acum, sunt răvăşit”, a povestit el.

În ziua accidentului, se afla la câţiva metri de locul în care s-a produs tragedia. Chiar el a dus-o pe soţia lui la Năsăud, cu o camionetă, fiindcă fetiţa cea mai mică avea o problemă dermatologică şi medicii au trimis-o la Bistriţa, neavând specialişti la Năsăud.

„Pentru mine, toate lucrurile s-au petrecut într-o fracţiune de secundă. Soţia mea trebuia să traverseze strada, să urce în maşina unui prieten cu care urma să meargă la Bistriţa, la medic. Fetiţa cea mică avea o problemă dermatologică, iar la Năsăud nu este medic specialist şi au trimis-o la Bistriţa. Iniţial, a încercat să treacă strada unde nu era nicio trecere de pietoni, niciun marcaj şi am sfătuit-o să treacă prin faţa camionetei cu care am adus-o eu şi să meargă la 15-20 de metri la o trecere de pietoni. Această trecere se vedea, dar locul prin care a trecut ea nu era marcat, nu era nici indicator, dar era colţul străzii. Pe acolo trecerea e permisă, dar pietonii nu au prioritate”, a spus el.

Femeia, cu bebeluşul în braţe şi fetiţa cea mare de mână, nu s-a asigurat şi a trecut strada, fiind lovită de un camion care a accidentat-o mortal. Copiii au scăpat nevătămaţi, ca printr-o minune.

„Da, aşa este. A fost o minune că au scăpat. Nu a fost o pură întâmplare. Un copil de două luni şi jumătate, după ce cade de la un metru şi jumătate pe asfalt, trebuie să rămână cu ceva urme. Fetiţa noastră nu a păţit nimic. Un echipaj SMURD a dus-o la Cluj şi a fost investigată timp de 14 ore. La final, medicii au întrebat-o pe sora mea, care a însoţit-o pe fetiţă, dacă sigur e acesta copilul şi nu e altul, fiindcă efectiv nu are nimic. Nu are nicio urmă, nici vizibilă, nici în interior. De asemenea, fetiţa cea mare nu avea nici măcar hainele murdare”, a spus bărbatul.

De altfel, copila a fost conştientă de tot ce s-a întâmplat.

„Nicoleta, în momentul în care a rămas între roţile camionului, în urma acestuia, de fapt, s-a ridicat şi a strigat de două sau de trei ori «Mama!»şi a fugit pe trotuar. Nişte femei care erau pe trotuar au întrebat-o ce s-a întâmplat şi ea a spus: «Mama a murit!» Pentru un copil de vârsta ei e prea greu să înţeleagă din start că mama a murit. Femeile au încercat să o lămurească că mama ei doar e lovită şi îşi va reveni şi se va face bine şi ea căuta să le convingă că mama a murit. Seara, după ce am venit acasă, într-un moment de întristare, mi-a spus că o vede pe mama ei moartă, întinsă jos pe asfalt”, a spus Marian Ganea.

Imediat după ce a ajuns acasă sicriul cu mama lor, bărbatul a încercat să le explice că mama lor a murit.

„E foarte greu să explici unui copil un lucru cu care nu e familiarizat. Cei mici ştiu că mama Uţă (aşa îi spuneau mamei lor) a murit, dar ei trăiesc cu ideea că va veni la un moment dat acasă. Parcă trăiesc în aşteptare, nu una oarbă, dar ei sunt convinşi că într-o zi va veni înapoi”, a adăugat el.

Deşi cei mici îi dau zilnic putere, Marian Ganea spune că nu se poate despărţi de momentul tragediei, deşi a trecut ceva timp.

„Încă trăiesc acele momente. Pentru mine e un gol care, oricine ar încerca să îl completeze, nu primeşte forma iniţială. Îmi dă putere Dumnezeu. Dacă nu îl aveam pe Dumnezeu să mă susţină, eram prăbuşit, eram ruinat. Pentru mine, puterea nu-i ceva care să persiste, e ca şi calciul. Se consumă în fiecare zi şi, în fiecare zi, am nevoie de altă doză de putere. Simt că Dumnezeu îmi dă această putere. Dumnezeu este tatăl orfanului şi ocrotitorul văduvei. În cazul nostru, e nevoie să fie mamă orfanului şi un apărător pentru mine. Şi o face”, a spus el.

Mulţi oameni l-au întrebat dacă nu ar vrea să lase copiii în grija cuiva, măcar pentru o vreme. El este însă hotărât să nu facă acest lucru.

„Hotărârea e definitivă. Chiar am primit multe oferte de la oameni care au dorit să ia unul-doi copii, să ne ajute, pentru întreţinere sau înfiere. E un lucru care nu se va întâmpla niciodată, indiferent care va fi preţul pe care va trebui să îl plătesc. Mă motivează mult un aspect. Înainte cu două luni ca soţia mea să moară, o familie foarte bună ne-a propus să o ia pe Tabita, să o înfieze, cu sarcina de a întreţine legătura cu fraţii, de a ajuta familia. Când i-am spus soţiei mele ce propunere am primit, mi-a răspuns: «Să mă păzească Dumnezeu să-mi despart vreodată copiii!». E un cuvânt care mă urmăreşte şi, indiferent de preţul pe care va trebui să îl plătesc, nu o voi face”, a spus Marian Ganea.

El este convins că nu va fi uşor, fiindcă nu are îndemânarea necesară pentru a le face mâncare, pentru a-i îmbrăca, dar are nădejde că Dumnezeu îl va ajuta.

„Vreau să nu îi despart, chiar dacă sunt convins că o familie va lua doi-trei copii şi vor creşte în condiţii bune. Copiii noştri au moştenit de la mine, de la noi, sentimentul de împărtăşire a vieţii. Am circulat mult şi când veneam acasă împărtăşeam soţiei mele tot ce am văzut, o întristare, o bucurie şi copiii au copiat acelaşi model. Dacă pleacă doi într-o familie bună într-un week-end, vin acasă şi le spun celorlalţi că au avut una sau alta, ne-au cumpărat aşa, ceilalţi se ofilesc şi apare discriminarea şi nemulţumirea şi nu vreau să ajung în situaţia aceasta. Copiii, fie că va fi bine, fie că va fi greu, vreau să crească în acelaşi format”, a explicat el.

În aşteptarea mamei despre care speră că se va întoarce într-o zi acasă, copiii merg zi de zi la şcoală şi grădiniţă.

Nicoleta ştie să scrie şi să citească, are cele mai bune calificative şi, cu toate că e singura care merge la şcoală, Cristian şi Ionela se laudă şi ei cu aceleaşi lucruri. La grădiniţă au învăţat literele şi ştiu să scrie.

Se joacă „de-a prinsa” toată ziua, Cristian hrăneşte iepurii din gospodărie, Nicoleta, Ionela şi Tabita dau de mâncare pisicilor şi găinilor. Câţiva stupi de albine se află în spatele căsuţei lor. Muntele verde, pajiştea cu flori şi mirosul de tei înflorit sunt daruri nepreţuite pentru cei care locuiesc într-o gură de rai, acolo unde, în fiecare dimineaţă, soarele răsare şi le zâmbeşte de cum deschid ochişorii.

http://www.gandul.info/reportaj/povestea-celor-sapte-copii-din-cosbuc-ramasi-orfani-de-mama-care-traiesc-in-asteptare-a-ei-si-a-unei-case-noi-galerie-foto-9749529