Lună: august 2012
Aş vrea să fiu lumină….
Mă înspăimântă Doamne, atâta întristare….
Atâtea lacrimi curse mă-neacă şi mă dor….
Aş vrea pe-aripi de vânt să mă ridic în zare
Să strâng în pumni căldura, lumina de la soare
Şi-apoi în ploaie sfântă să mă transform, uşor….
Să cad peste pământ în picuri de speranţă,
S-aduc în inimi focul ce pare că s-a stins….
Să fiu eu însuşi rugul ce arde-n cutezanţă
Purtând în suflet pace, nădejde, siguranţă,
Cu Domnul călăuză… mereu de neînvins !
Apoi să duc mesajul în case unde plânge
Cuvântul necitit şi ruga nerostită…
În locuri unde râsul îngheaţă şi se frânge
Şi bucuria parcă nicicând nu mai ajunge
În inima ce geme de patimi înrobită !
Îmbracă-mă Isuse cu Harul Tău cel Sfânt
Să fiu lumină-n lume şi trâmbiţă-n popor !
Îmi dă putere Doamne prin Sfântul Tău Cuvânt
Să merg pe calea’ngustă… mereu, mai cu avânt
Spre Ţara Veşniciei pe-aripi de cânt şi dor !
Vulcan-03-08-2012 Maria Luca
Sunt femeile fericite în biserică?
Rolul şi implicarea femeilor în biserică fac subiectul unei dezbateri aprinse şi îndelungate. În ultima perioadă, discuţia a pus accentul pe hirotonirea femeilor, dar mai puţin pe evaluarea rolurilor pe care acestea le-au avut până în prezent.
Cel mai recent studiu realizat de Barna Group face lumină în această privinţă, răspunzând la întrebarea: „Sunt femeile fericite cu privire la implicarea în activităţile bisericii?” Concluzia principală a fost că cele mai multe femei s-au declarat mulţumite de oportunităţile pe care le au în conducerea diferitelor departamente ale bisericii şi de felul în care atributele lor sunt folosite în interesul bisericii.
Gradul de mulţumire
Aproape trei sferturi (73%) dintre femeile chestionate declară că profită de darurile şi de potenţialul lor atunci cand se împlică în acţiunile bisericii şi un procent asemănător declară că sunt implicate în acţiuni care au ca scop ajutorarea celor în nevoie. (72%).
Totodată, mai mult de jumătate dintre femei (59%) au influenţă în biserica în care se află şi 55% cred că gradul lor de influenţă va creşte semnificativ în viitor.
La polul opus se află femeile care consideră că nu sunt folosite sau nu se implică suficient. Un procent mic, dar însemnat declară că li se cere să aibă aşteptări mici în ceea ce priveşte implicarea în biserică (31%), că nu sunt folosite prea des (20%) sau că sunt sub-apreciate (13%). Deşi procentele sunt mici, la scală naţională, ele înseamnă milioane de femei descurajate de experienţa lor în biserică.
Potenţialul de conducere
Multe femei consideră că biserica este locul prielnic în care pot primi sarcini de conducere, deşi ele nu reprezintă o majoritate. Din totalul femeilor chestionate, 36% se identifică drept lideri. Acestea exercită acest rol în biserica lor (52%), la locul de muncă (31%), acasă (29%), în comunitatea în care locuiesc (28%) sau într-o organizaţie non-profit (13%).
În schimb, femeile se identifică mai adesea ca fiind simpli membri (în 49% dintre cazuri). Deşi nu au un rol de conducere, acestea se implică în alte activităţi, precum rugăciuni pentru semeni (46%), încurajarea celor în nevoie (24%), ajutorare (24%), discuţii religioase (23%), acţiuni de voluntariat (21%) şi donaţii în bani (17%).
Atât la nivelul femeilor lider cât şi la cel al femeilor fără funcţii de conducere, 73% declară că ar dori să fie mai motivate şi să se implice mai mult în activităţile pe care le desfăşoară biserica.
Susţinerea din partea altor persoane
Majoritatea femeilor declară că sunt susţinute în totalitate în activităţile de lider de bărbaţii din viaţa lor, incluzând aici pastorii bisericii (68%) şi soţii lor (63%). O susţinere ceva mai mică o au din partea celorlalţi slujbaşi de sex masculin (54%).
În ceea ce priveşte oportunităţile actuale, peste o treime dintre femei sunt convinse că misiunea bisericii ar fi mai eficientă dacă femeile ar avea ocazia să ocupe mai des funcţii de conducere.
Cel puţin în prezent, acest lucru este dificil de realizat. Sub jumătate dintre femeile chestionate (47%) declară că bărbaţii lideri sunt dispuşi să schimbe regulile sau structura bisericii pentru ca un număr mai mare de femei să primească responsabilităţi de lideri. Acesta este motivul pentru care 41% dintre femei declară şi că au avut mai multe ocazii de a deveni lideri în instituţiile din afara bisericii, religioase sau seculare.
În problema hirotonirii femeilor ca pastori, 78% dintre femei consideră că Biblia nu interzice acest lucru, în timp ce 24% sunt convinse că Biblia acordă rol de lider spiritual al bisericii exclusiv bărbaţilor.
Sondajul de opinie Barna a fost realizat în Statele Unite ale Americii, pe un eşantion reprezentativ de 603 femei adulte din toate cele 48 de state continentale, care se declară creştine şi care au participat la serviciile religioase în ultimele şase luni.
http://www.infocrestin.com/sunt-femeile-fericite-in-biserica/
OVIDIU & LETY POPA(Dar omule ce-ai făcut omule)
CINA DOMNULUI (4)
E TIMPUL“CINEI DOMNULUI” (1Cor.11:23-34)
Inca de la inceputul Bisericii,crestinii au serbat “Cina Domnului”in amintiria mortii si invierii Domnului Isus Hristos.Se intampla ca uni crestini sa priveasca actul Cinei Domnului (Impartasirea )ca un lucru obisnuit si sa participe tot mai rar. Dar aceasata nu diminueaza importanta Cinei Domnului.
*Cina Domnului e actul care il sarbatorind aducandu-ne aminte de moartea si invierea Domnului nostru Isus.
*Cina Domnului e un timp al indentificarii noastre cu Isus Hristos(vers.23-25)
*Cina Domnului este un timp al proclamarii si vestirii despre ce a facut Isus pentru noi.(vers.25)
*Cina Domnului ne duce cu gandul la ziua cand Isus va veni pe nori de slava si vom fi pururea cu El.(Ioan.14:1-3;Matei.24:44)
*Cina Domnului e un timp al cercetari personale ;
-un semn de alarma pentru sufletul pierdut.Nimeni care nu este mantuit nu poate sa se impartaseasca la Cina Domnului.
-un semn de alarma pentru cel ce aluneca pe caile mantuiri,caci in timpul Cinei stam direct la judecata in fata lui Dumnezeu(vers.29)
-un semn de alarma caci impartasirea nu este un lucru de apucat,ci trebuie o cercetare personala si in acelasi timp sa ne gandim la Mareata Jertfa depusa pentru noi.
Acum am cateva intrebari pentru tine:
1.Poti sa te impartasesti?
2.Esti mantuit?
3.Ii place Domnului de viata ta?
4.Sunt lucruri ascunse in viata ta pe care trebuie sa le parasesti?
5.Este vreo problema dintre tine si cei din jurul tau ,care trebuie sa fie rezolvata inainte de a lua parte la Cina Domnului?
6.Ai o inima si o viata intotul predate numai Domnului?
7.Poti sa te impartasesti cu o inima plina de inchinare si din adancul fiintei sa poti spune nu datorita vredniciei mele ci datorita vredniciei Lui(a lui Isus)pot acum sa ma impartasesc?

