Care este diferența între curvie și preacurvie?

Întrebare:

Cum citiți versetul din Matei 19: “Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de  curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”? Mă pune pe gânduri folosirea cuvintelor „curvie” și apoi „preacurvie” în aceeași frază. Se referă, deci, Domnul aici la:

– situația în care soția nu e gasită virgină (deci a curvit)?

– situația în care soția preacurvește (deci relații extraconjugale)?

– ambele?

Pentru că despre bărbatul care își lasă soția fără această pricină se spune clar “preacurvește” și nu “curvește”. Cum e în textul grecesc?

Textul din Matei 19:9 este scris astfel:

λέγω δὲ ὑμῖν ὅτι ὃς ἂν ἀπολύσῃ τὴν γυναῖκα αὐτοῦ μὴ ἐπὶ πορνείᾳ καὶ γαμήσῃἄλλην μοιχᾶται.

Am scos în evidență cuvintele care în română sunt traduse cu “curvie” și “preacurvie” și în continuare voi da definiția acestor cuvinte.

Curvie – πορνείᾳ (PORNEIA) – orice fel de relații sexuale nelegitime, desfrâu, prostituție.

Preacurvie – μοιχᾶται (MOIHATAI) – a călca legământul căsătoriei prin relații sexuale cu altă persoană decât soțul sau soția, a nu fi credincioasă soțului, a ademeni și întreține relații sexuale cu soția altuia.

Textul se referă în aceeași măsură și bărbaților și femeilor. Cuvântul „curvie” (PORNEIA) cum am spus, se referă la orice fel de relații sexuale și deci, se referă și la relațiile sexuale înainte de căsătorie care, conform acestui verset, sunt pricină de divorț pentru celălalt partener. De aceea, înainte de a merge în căsătorie, cei ce vor să intre în acest legământ trebuie să-și deschidă inima și să-și mărturisească păcatele unul altuia. Dacă curvia s-a întâmplat înainte de a intra în Noul Legământ,  trebuie să se ierte unul pe altul așa cum i-a iertat Hristos și să se accepte unul pe altul ca și făpturi noi. Dacă, însă, băiatul sau fata nu se văd în stare să-l ierte și să-l accepte pe celălalt cu acest păcat în spate sau are temeri că se poate repeta un astfel de comportament în viitor, sau nu știu ce alte motive, mai bine este să nu meargă într-o astfel de căsătorie. Iar dacă iartă totul și merg în căsătorie, atunci iertat să fie, să nu-și mai amintească unul altuia de păcatele din trecut și să ia aminte bine la Cuvântul lui Dumnezeu, care spune:

Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. (Evrei 13:4)

Să ia aminte bine la aceste cuvinte și toți cei necăsătoriți ca să se păstreze curați și nepătați.

http://www.moldovacrestina.net/casatorie/curvie-preacurvie-diferenta/

DANIEL POPA (Ești cel mai frumos….)

Cinci alternative creştine la reţeaua Facebook

Fie pentru că mesajele sau fotografiile pe care unii utilizatori le postează pe Facebook sunt instigatoare sau indecente, fie pentru că propriile lor mesaje religioase sunt cenzurate de reţeaua socială, tinerii creştini aleg să renunţe la conturile lor pe cea mai populară reţea socială a momentului şi să se înscrie pe site-uri creştine de socializare.

Pastorul Duke Taber, creatorul site-ului Faithbook.com (alternativa creştină a reţelei Facebook) a realizat o listă a 10 site-uri de socializare creştine, care îndeplinesc simultan trei criterii: un număr relativ mare de membri, opţiuni variate după înscriere (adică posibilitatea de a crea grupuri sau de a adăuga imagini sau muzică) şi moderarea spam-urilor şi postărilor sau imaginilor nepotrivite.

În baza acestor criterii, lista de site-uri social media realizată de pastorul Taber pentru Christian Post conţine cinci site-uri de socializare, fie că sunt platforme asemenea Facebook, fie platforme de blogging.

ChristianFaithbook.net – reţeaua socială religioasă pentru întreaga familie.

Faithbook a apărut pe 21 ianuarie şi momentan are între 2.000 şi 3.000 de vizitatori unici pe zi şi aproximativ 500 de utilizatori noi. Reţeaua permite chat-ul instant şi uploadarea de fotografii, materiale video şi audio şi îşi rezervă dreptul de a modera orice material cu conţinut nepotrivit. Administratorii promit un loc pentru dezbatere religioasă şi de misiune a ştirilor de interes, dar şi a subiectelor religioase relevante pentru tineri.

Kindlejoy.com – platforma ta de rugăciune.

Site-ul oferă utilizatorilor un loc unde să îşi împărtăşească motivele de rugăciune, fie că sunt de ajutor sau de recunoştinţă. Ce este cu adevărat interesant este că fiecare motiv enumerat permite interacţiunea cu ceilalţi membri, prin comentarii la subiectul respectiv.

ChristiansLikeMe.net oferă, în plus faţă de opţiunile uzuale ale unei reţele de socializare, şi posibilitatea ca utilizatorii să creeze un blog creştin găzduit de site, pe care să-l împărtăşească cu prietenii din reţea şi nu numai. În plus, site-ul conţine şi un link către o televiziune creştină online (GeTV), care transmite predicile pastorului John Hagee în fiecare dimineaţă de duminică.

FaithFreaks.com – site-ul adolescenţilor

Reţeaua online se adresează în special adolescenţilor şi le oferă acestora consiliere spirituală şi sfaturi, pentru a rezista mai uşor presiunilor de grup şi pentru a rămâne credincioşi. Reţeaua are momentan 75.000 de utilizatori.

FocbOnline.com – sau Fellowship of Christian Bloggers (Frăţia bloggerilor creştini)

Site-ul are un număr restrâns de membri (pentru moment numai 100), deoarece se adresează unei nişe. Scopul bloggerilor creştini este de a se motiva şi încuraja unii pe alţii. Întrucât blogurile sunt promovate pe site, site-ul reprezintă şi o sursă bună de descoperire a unor bloguri noi, ce dezbat subiecte de interes pentru tineri, din domeniul religios şi din domenii conexe.

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Cinci-alternative-crestine-la-reteaua-Facebook-8826.html

CORINA din Petros (Poezie)

Eram rătăcitor în lumea de suspine…

Maria LucaEram rătăcitor în lumea de suspine,
Un călător pribeag, pornit spre nicăieri…
Când m-ai găsit Isuse şi m-ai chemat la Tine
Smulgându-mă din groapa de lacrimi şi dureri!

Eram aşa de singur, sărac şi părăsit…
Doar eu şi-al meu păcat ce mă purta spre hău…
Dar m-ai luat în braţe… mi-ai spus că sunt iubit
Şi preţuit de Tine… Stăpân şi Dumnezeu!

Şi-ntreagă viaţa mea s-a transformat în soare…
Călăuzit de Tine mă-ndrept spre veşnicii…
Mă porţi spre iarba verde în susur de izvoare
Şi-asculţi cu luare-aminte suspinul inimii!

Ce sfântă fericire… ce har fără sfârşit…
Să spui întregii lumi că ai un Dumnezeu
Ce mai presus de toate pe tine te-a iubit
Şi azi te cheamă fiu… în sfânt poporul Său!!!

Vulcan-16-02-2013     Maria Luca