Autor: Biserica Maranata Vulcan

Este mult de muncă pentru a ne descoperi aşteptările ascunse cu privire la partenerul de căsătorie. Unele le vedem şi este greu să renunţăm la ele dar există şi unele pe care nu le vedem sau dacă le vedem nu le recunoaştem ca fiind aşteptări. Astăzi vreau să meditez asupra aşteptărilor „de om mare”. Am vorbit despre cele „copilăreşti” despre cele „adolescentine” şi „tinereşti” acum vreau să merg puţin mai departe spre cele „de om mare”. Desigur că nu am putea să delimităm exact care şi de unde provin dar la un moment dat însă putem să le identificăm şi să le „scanăm” pentru a vedea cât de corecte sunt.

După ce trecem de perioada de mari bătălii hormonale aşteptările de la partenerul de viaţă sau de la posibilul partener în cazul în care nu ne-am căsătorit încă se modifică. Intră în joc parametri noi cum ar fi banii, posesiunile, renumele, stilul, clasa socială, funcţia etc. Toate aceste noi aspecte vin să completeze tabloul aşteptărilor de la partener şi cu cât omul înaintează în vârstă cu atât imaginea celui dorit de bărbat sau celei dorite ca femeie se clarifică tot mai tare dar şi probabilitatea ca acea persoană să facă concesii este mai mică şi rezultă şanse de căsătorire mai mici.

Greu am putea ignora poziţia socială a partenerului de căsătorie sau renumele sau partea financiară deşi în adolescenţă şi tinereţe nu erau deloc probleme cu acceptarea de abateri de la ele. Acum dorim ca aceste aspecte să fie profitabile. De obicei ne dorim pe cineva „mai bogat decât noi”, mai influent, mai bine văzut. Bineînţeles că părinţii ne influenţează aceşti parametri şi ar dori ca „să ne fie mai bine” să ne depăşim condiţia dacă se poate prin „înşfăcarea” unui partener care să “rupă gura satului” şi să ne ducă „cu turbo” într-o clasă socială superioară. În realitate trebuie să ne caracterizeze echilibrul şi orice exces este dăunător. Balanţa căsniciei este foarte precisă şi orice diferenţă culturală, religioasă, socială, intelectuală, financiară va fi uşor vizibilă şi va avea efect pe termen lung. Unii cred că în căsnicie poţi ţopăi mereu în sus şi în jos ca pe hintă dar asta ţine de acrobaţii. Căsnicia trebuie să aibă echilibru că de nu balanţa va sta înclinată sever într-o parte iar cei „cu greutate” vor stat tot jos iar cei „uşori” tot deasupra şi asta nu poate să dureze mult.

Maturizarea e o componentă esenţială a căsătoriei. Cu cât doza de infantilism e mai mare la unul din parteneri cu atât căsnicia va avea mai multe atacuri şi îi va slăbi rezistenţa. Dacă ar fi să privim în Biblie vom vedea uşor că Dumnezeu insistă ca să nu existe „combinaţii” dezechilibrate în căsătorie. Şi din cauză religioasă şi din cauză culturală. Dumnezeu recomandă celor din poporul Israel să nu meargă în alte popoare să se „încuscrească” cu acestea. O simplă privire la Samson ne arată cât de „costisitor” e un asemenea dezechilibru.

Mai mult, acum în perioada tinereţii târzii şi a începutului de viaţă de adult apar primele resemnări şi gânduri de renunţare la căsătorire. Acestea apar de regulă din cauza dificultăţii de a găsi  partenerul potrivit cu imaginaţia acelei persoane dar nu numai. Există persoane care renunţă la a căuta un partener pentru că au trecut prin anumite traume sau au temeri majore din alte motive. E adevărat că aşteptările cu cât sunt mai multe cu atât ne îndepărtează de căsătorie sau dacă ne-am căsătorit şi avem multe ne vor face viaţa de căsnicie tare… zbuciumată. A renunţa la ideea căsătoririi nu e bine în afara cazurilor în care persoana are încredinţarea de la Dumnezeu că e bine să nu se căsătorească. A renunţa la căsătorie pentru a nu da rateuri în viaţă nu e o soluţie. Nu aş putea spune dacă suntem mai feriţi de necazuri singuri sau căsătoriţi. Cred totuşi că avem cam aceeaşi „doză” de încercări deci ne-căsătorirea nu ne scuteşte de ceva anume dar ne va lăsa să ne păstrăm „hachiţele” noastre şi nu ne va forţa la schimbare. Schimbarea e dureroasă şi mulţi oameni nu sunt dispuşi să plătească un asemenea preţ.

Aşteptările de la partenerul de viaţă pentru oamenii căsătoriţi suferă un alt parcurs. În funcţie de cine va fi „cocoşul” în casă unul din parteneri va renunţa la visele sale. Din cauza dezechilibrelor unul din soţi va fi „stăpânul” iar celălalt secund iar asta nu este deloc sănătos pentru relaţie şi nici biblic. O asemenea stare de lucruri va face ca secundul să fie forţat să renunţe la visele sale  şi să devină frustrat, închis, necomunicativ, să fie mereu în umbră. El nu va lua decizii cu privire la familie ci va executa ordine. Situaţia asta rezistă o vreme dar de ceva timp datorită mass-mediei punctul de toleranţă e tot mai sus şi oamenii divorţează repede.

Aşteptările irealiste de la partenerul de căsătorie fac viaţa de căsătorie să nu mai fie „de dorit”. Tot mai mulţi oameni consideră „neprofitabilă” investiţie în căsătorie. Preferă să renunţe la visele lor sau să se mulţumească cu surogate. Industria jucăriilor sexuale a explodat. Foarte multe păpuşi gonflabile se vând şi la fel se vând foarte bine vibratoarele. Reţelele de socializare au devenit agenţii matrimoniale unde oamenii îşi aranjează întâlniri “fără obligaţii”. Mass-media oferă doza necesară de adrenalină prin producţii cu tot mai mult sex, romantism şi tot mai multe instigări la senzorial.

La polul opus nu se cere decât decenţă, aşteptări realiste, credincioşie şi curăţie. Dar oare cum să le mai avem? Când trăim în mijlocul unei societăţi bolnave ? Cum să mai avem curăţie când ochii noştri deja au văzut pornografie? Cum să mai fim echilibraţi când deja în mintea noastră de la naştere avem informaţii eronate? Cum să mai gândim curat când toată interacţiunea noastră socială are de a face cu necurăţie?

Cred că  e nevoie de o inimă nouă, transformată, schimbată. Cred că nu putem ajunge la acel echilibru cu tot acel bagaj uriaş de informaţie adunată, neînţeleasă şi neprocesată, cu toate acele imagini negative despre căsătorie şi relaţii, e nevoie de o inimă schimbată şi de o dorinţă vie pentru dezvoltare personală şi autocunoaştere, de acceptarea limitelor şi de nevoia de Dumnezeu.

http://www.filedinjurnal.ro/