Autor: Biserica Maranata Vulcan

Este interesant felul în care alegem să vorbim şi când. Vorbirea a trecut de-a lungul istoriei prin multe faze, iar acum suntem în timpul în care vorbim cel mai mult, cred eu. Avem sute de canale de televiziune, probabil sute de reţele de socializare, mii de minute gratuite în abonamentele de telefonie, nelimitat la scris email-uri şi chiar libertatea de a ne aduna şi a vorbi. Chiar dacă se pare că nu se vorbeşte, realitatea e că discutăm mai mult a niciodată, sau măcar suntem parte în conversaţii.

Se vorbeşte foarte mult, fie prin vorbe, fie prin scris, fie prin gesturi şi acţiuni. Cu alte cuvinte oamenii, dedică o parte consistentă din timpul lor vorbirii şi există un aflux mare de informaţie. Problema pe care o cunosc bine, pentru că vorbesc mult J, şi o capcană mare se află aici, este că, pentru a vorbi mult e nevoie să gândeşti foarte mult, să te pregăteşti foarte mult.

Vorbăria multă emite informaţie diluată, neinteresantă, este fenomenul numit „vorbe goale”, pe care într-o măsură mai mică sau mai mare, fiecare din noi îl cunoaşte. Mihai Eminescu, le scria criticilor săi în iarna lui 1883 următoarele versuri „E uşor a scrie versuri , Când nimic nu ai a spune,  Înşirând cuvinte goale, Ce din coadă au să sune.” Ei bine, ne aflăm într-un timp al abundenţei de vorbe, al încercării în informaţie, al tentaţiei de minciună, doar ca să impresionăm cu ceva, că oricum nimic nou nu se aduce.

Dacă aruncăm doar o privire spre ce s-a întâmplat pe televiziuni cu recentele alegeri, vom vedea că unii au minţit, alţii au nuanţat informaţia, alţii au repetat-o ca papagalii, alţii au încercat să prezică, însă, per ansamblu, au avut audienţă cei care au reuşit să strecoare intrigă în vorbirea lor. Când 10 televiziuni relatează acelaşi eveniment atunci, unele vor altera adevărul, de dragul atragerii de privitori şi ascultători. Ce facem cu atâta informaţie diluată?

Mai mult, noi oamenii diluăm informaţia. Ce am mai putea spune nou? Ce veşti trăsnet am putea da? Ce vorbe alese am putea rosti? Un pericol este să vorbim mult şi degeaba şi celălalt este să minţim sau să alterăm adevărul. De altfel Scriptura ne avertizează de importanţa vorbelor şi ni se spune că vom da socoteală şi de cuvintele diluate sau nefolositoare care ne-au ieşit din gură, ni se spune că cine nu greşeşte în vorbire este aproape perfect, ni se spune că limba are o importanţă covârşitoare în soarta omului şi parcursul lui pe pământ, fiind comparată cu o cârmă de corabie, care o poate duce în direcţii diferite, cu un foc mic, care poate aprinde o pădure mare. Tot despre asta Solomon ne avertizează în repetate rânduri. Totuşi, una din vorbele sale înţelepte îmi preocupă minte acum „tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei”

De multe ori, noi oamenii, avem falsa impresie că, trebuie să spunem ceva pentru a fi valoroşi, pentru a fi acceptaţi, pentru a fi importanţi, pentru a face o impresie bună, dar nu este aşa. Vorbirea trebuie să aibă loc doar la timpul potrivit şi ea să aibă o încărcătură mare de seriozitate şi înţelepciune. Pavel  le recomandă celor din Colose „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.”

Îmi amintesc cum, la ora de Limba Română, neaşteptând finalul întrebării doamnei profesoare, am emis una din cele mai mari prostii din viaţa mea de elev. Credeam că ştiu la ce se referă, „i-am luat vorba din gură” şi am emis răspunsul, total eronat de altfel. „Doamna” s-a uitat la mine prin ochelarii ei mari şi cu privirea ei rece ca fierul şi mi-a spus sec: „dacă tăceai, filosof rămâneai”.   Am vorbit „nelatimp”, am vorbit înainte de a asculta, am vorbit unde nu cunoşteam, am vorbit pe „negândite” ei bine, în momente ca acestea avem datoria să nu vorbim.

Da, este bine când deschidem gura cu înţelepciunea, pentru asta însă trebuie ca să gândim mult, trebuie să ne informăm bine şi trebuie să formulăm cuvântarea noastră cu mare grijă. „Să bată apa-n piuă” se pricepe multă lume ,însă, decât aşa, mai bine voi tăcea. De multe ori am vorbit greşit, de multe ori am vorbit diluat, de multe ori am vorbit când trebuia să tac şi mă rog Domnului să mă ierte. Avem datoria să tăcem la vremea potrivită şi să vorbim când este timpul pentru asta. Doamne dă înţelepciune!

http://www.filedinjurnal.ro/